Mierea - hrană pentru corp şi suflet

Cu două mii de ani în urmă, atleţii greci mâncau foarte multă miere în timpul antrenamentelor pentru Olimpiadă, fiind conştienţi de aportul de energie adus de acest aliment, care contribuie la creşterea performanţei. De atunci, mierea s-a dovedit a fi hrană atât pentru corp, cât şi pentru suflet.

269 afișări
Imaginea articolului Mierea - hrană pentru corp şi suflet

Mierea - hrană pentru corp şi suflet (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Astfel, mierea conţine glucoză şi fructoză, care produc energie, stocată în ficat, potrivit dailymail.co.uk.

Pentru o mai bună rezistenţă a organismului este importantă menţinerea unui nivel optim de zahăr în sânge. Astfel, persoanele cu cele mai mari rezerve de glicogen rezistă mai bine la testele de rezistenţă şi la cursele contra cronomentru şi se simt mai puţin obosite.

O linguriţă de miere are 22 de calorii, în timp ce aceeaşi cantitate de zahăr conţine 15. Dar mierea este mult mai sănătoasă, deoarece conţine părţi egale de glucoză şi fructoză.

De asemenea, o linguriţă de miere neprocesată administrată înainte de culcare ajută la îmbunătăţirea funcţiilor creierului.

Hipocrat, părintele medicinei moderne, mânca zilnic miere şi o folosea pentru tratarea inflamaţiilor şi a sifilisului. Într-adevăr, mierea ajută la creşterea imunităţii şi are efect antibacterial atât intern, cât şi extern, grăbind vindecarea.

Cercetările doctorului Shone Blair, de la Universitatea din Sydney, au arătat că mierea este un pansament indicat pentru tratarea rănilor.

De asemenea, mierea este bună pentru tratarea inflamaţiilor, a parodontozei, ulceraţiilor de pe picioare, a psoriazisului, eczemelor şi combate durerile la nivelul articulaţiilor.

Mierea mai poate fi folosită pentru tratarea simptomelor imunităţii scăzute, cum ar fi oboseala, infecţiile repetate, alergiile şi răceala.

Mierea conţine vitamine, minerale, aminoacizi şi bioflavonoide, care ajută funcţionarea sistemului imunitar. O cantitate mică - câteva linguriţe - de miere administrată zilnic duce la creşterea calităţii somnului, lucru care ajută sistemul imunitar.

De asemenea, mierea are un uşor efect laxativ, mai ales în cazul constipaţiei şi balonării apărute ca urmare a unei diete bogate în alimente procesate şi sărace în fructe şi legume.

Mierea ajută bacteriile prietenoase din stomac la digestie şi este bună pentru cei care suferă de sindrom de colon iritabil. În cazul ulcerului gastric se recomandă o cantitate de două linguriţe de miere de trei ori pe zi.

Mai mult, mierea este un bun diuretic şi ajută la eliminarea excesului de apă din ţesuturi şi încheieturi. Mai poate ajuta la reducerea inflamaţiilor în toate zonele corpului.

Răcelile sunt provocate de virusuri, iar mierea este un antiviral natural. Într-un studiu al Facultăţii de medicină din statul american Pennsylvania s-a dovedit că mierea este mult mai eficace decât celelalte remedii antirăceală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici