Ştiinţă-Sănătate

Un avion spaţial misterios va ajunge în curând pe Terra – FOTO, VIDEO

Un avion spaţial misterios, aparţinând Forţelor aeriene americane, a orbitat în jurul Pământului în ultimele 20 de luni şi urmează să revină pe Terra în această săptămână. Potrivit CNN, nu există informaţii clare cu privire la misiunea acestei "mini navete spaţiale", existând multiple teorii cu privire la motivul pentru care acest avion a fost trimis în spaţiu.

Un medicament experimental contra cancerului de sân ar putea primi aprobarea de lansare în 2015

Palbociclib, un medicament experimental contra cancerului de sân, va intra, în Statele Unite ale Americii, într-o procedură accelerată de testare, ultima înainte de posibila lansare pe piaţă, potrivit unui anunţ al companiei farmaceutice.

Ministerul Sănătăţii: România este pe primul loc în Europa privind creşterea donatorilor şi procedurilor de transplant

România deţine prima poziţie în Europa în ceea ce priveşte creşterea donatorilor şi procedurilor de transplant, în prezent fiind 48 de spitale şi aproximativ 100 de medici implicaţi în această activitate, potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii.

Muzica hip-hop ar putea fi folosită în tratarea unor boli psihice

Muzica hip-hop ar putea fi folosită în terapia contra unor boli psihice precum schizofrenia şi depresia, potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici, informează theguardian.com.

Londra va trimite ambulanţe la domiciliul suspecţilor de Ebola pentru a evita răspândirea virusului

Ambulanţe şi medici în costume de protecţie vor fi trimişi la domiciliul persoanelor din Marea Britanie suspectate că au contractat virusul Ebola, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii.

Misterul „Triunghiului Bermudelor” ar putea fi explicat: Ce legătură există cu craterele din Siberia – FOTO, VIDEO

În acest an, trei cratere imense au apărut în Siberia, dând naştere unor numeroase teorii privind cauza apariţiei acestora. Acum, după studii intense făcute de oamenii de ştiinţă, s-a ajuns la concluzia că explicaţiile găsite în acest caz ar putea fi folosite şi pentru a dezlega misterul "Triunghiului Bermudelor", informează Daily Mail.

Specialişti de top la a 13-a Conferinţă Naţională de Oncologie Medicală

Profesori renumiţi în întreaga lume, specialişti cu o vastă experienţă şi expertiză în domeniul oncologiei din ţara noastră s-au întâlnit la Poiana Braşov pentru a discuta despre una dintre marile probleme cu care se confruntă societatea modernă: cancerul. Întâlnirea a avut loc în cadrul celei de-a 13-a Conferinţe Naţionale de Oncologie Medicală care s-a desfăşurat în perioada 9-12 octombrie.

Psihiatrul Florin Tudose a murit. Tudose era şeful Clinicii de psihiatrie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Psihiatrul Florin Tudose, în vârstă de 62 de ani, a murit, duminică după-amiază, în zona unei pieţe agroalimentare din localitatea Coşereni, judeţul Ialomiţa, după ce a căzut la pământ în momentul în care a încercat să urce în maşină la scurt timp după ce făcuse câteva cumpărături.

STUDIU: Sucurile de fructe pot contribui la creşterea tensiunii arteriale

Sucurile de fructe consumate zilnic la micul dejun pot contribui la instalarea hipertensiunii arteriale, crescând astfel riscul de infarct şi angină pectorală, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii australieni, informează dailymail.co.uk.

MITURI privind igiena orală: Ajută fructele mâncate înainte de culcare la curăţarea dinţilor? Care este modul corect de spălare pe dinţi

Supoziţiile potrivit cărora mâncatul de fructe înainte de culcare ajută la curăţarea dinţilor peste noapte, dar şi cele potrivit cărora toate tipurile de apă de gură au acelaşi efect se numără printre miturile privind igiena orală, potrivit experţilor.

Beneficiile pentru sănătate ale preparatelor japoneze sushi

Preparatele japoneze cunoscute la nivel internaţional drept sushi au devenit o modă, iar micile rulouri de orez cu peşte crud, fructe de mare, legume sau fructe se găsesc în restaurante din toate marile oraşe, devenind mai degrabă o mâncare urbană, decât un preparat tradiţional nipon.

Exoplanetă cu temperaturi extreme şi vânturi cu viteza sunetului, cartografiată de telescopul Hubble

O exoplanetă de mărimea lui Jupiter, aflată la o distanţă de 260 de ani lumină de Terra, cu temperaturi de 1.600 de grade Celsius şi vânturi care ating viteza sunetului, a fost cartografiată din punct de vedere termic de telescopul spaţial Hubble.

STUDIU: Gheţurile din Antarctica au atins un nivel record – peste 20 milioane de kilometri pătraţi

Gheţurile din Antarctica au atins, în ciuda încălzirii globale, un nivel record de peste 20 de milioane de kilometri pătraţi, pentru prima dată de la primele măsurători ştiinţifice ale banchizei antarctice, realizate de NASA în 1979 cu ajutorul unor sateliţi.

STUDIU: Cancerul pulmonar poate să rămână în stare latentă timp de 20 de ani

Cancerul pulmonar poate să rămână în stare latentă timp de 20 de ani înainte de se transforma într-o formă agresivă a bolii, caracterizată prin creşterea şi răspândirea rapidă în organism, afirmă autorii unui studiu recent.

STUDIU: Anumiţi acizi graşi oferă protecţie contra diabetului

Cercetătorii americani au identificat o nouă categorie de acizi graşi produşi de corpul uman care au efecte protectoare contra diabetului, iar această descoperire ar putea duce la obţinerea unor noi tratamente.

PROIECT: Ebola şi leucemiile acute, incluse în programele naţionale de sănătate

Combaterea infecţiilor cu virusul Ebola, intervenţiile în cazul acestora şi diagnosticarea leucemiilor acute vor fi incluse în programele naţionale de sănătate, conform unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii (MS).

O specie de dinozaur carnivor, strămoş al lui Tyrannosaurus Rex, a fost descoperită în Venezuela – FOTO

Rămăşiţele unui dinozaur carnivor aparţinând unei specii necunoscute până în prezent au fost descoperite în vestul Venezuelei, potrivit unei cercetări publicate miercuri în Royal Society Open Science, savanţii fiind de părere că ar fi vorba despre strămoşul lui Tyrannosaurus Rex.

Zece invenţii şi descoperiri care ar fi trebuit premiate cu un Nobel

În plin sezon al premiilor Nobel, speculaţiile despre ce invenţie sau descoperire va fi premiată nu contenesc, dar unele dintre lucrurile din viaţa de zi cu zi care au influenţat omenirea fundamental nu au fost niciodată luate în considerare pentru premiere, becul cu filament fiind unul dintre ele.

Preşedintele Academiei Române: Cercetarea lui Stefan Hell, un pas uriaş pentru că a spart o barieră

Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, a declarat că microscopul pe care l-a conceput Stefan W. Hell, unul dintre cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru chimie pe 2014, permite vizualizarea vieţii la nivel molecular şi reprezintă un "pas uriaş" pentru că "a spart o barieră".

STUDIU: Fumatul şi sexul oral cresc riscul de cancer bucal

Fumatul şi sexul oral cresc în mod considerabil riscul de dezvoltare a cancerului bucal şi a cancerului de gât cauzate de virusul papiloma uman (HPV), transmis pe cale sexuală, potrivit unui studiu publicat marţi în Journal of the American Medical Association (JAMA).

STUDIU: Acidificarea oceanelor a crescut cu 26% în raport cu epoca pre-industrială

PH-ul oceanelor a crescut, în medie, cu 26% pe parcursul ultimilor 200 de ani, întrucât aceste uriaşe suprafeţe de apă sărată de pe Terra au absorbit peste un sfert din totalul emisiilor de CO2 generate de activităţile umane, iar acest fenomen va continua, afirmă un raport publicat miercuri.

Cine este Stefan W. Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie pe 2014, care s-a născut în România: „A fost o surpriză totală, am crezut că era o farsă”

Cercetătorul Stefan W. Hell, unul dintre cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru chimie pe 2014, s-a născut pe 23 decembrie 1962, în România, la Arad, şi este membru de onoare al Academiei Române din anul 2012.

NOBEL 2014: Stefan W. Hell, născut în România, printre laureaţii premiului pentru chimie, alături de Eric Betzig şi William E. Moerner

Premiul Nobel pentru chimie pe 2014 a fost atribuit cercetătorilor Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner, a anunţat, miercuri, Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia, potrivit site-ului oficial al acestor distincţii prestigioase.

Gala Din Inimă pentru Viitor, evenimentul care le-ar putea da şansa la tratament românilor cu venituri mici

Două companii de telecom din România vor fi sponsori ai unui eveniment de caritate aflat la cea de-a doua ediţie şi desfăşurat sub patronajul Fundaţiei Regina Maria: Gala Din Inimă pentru Viitor.

Eclipsă totală de Lună, numită şi „Lună sângerie”, vizibilă astăzi

O eclipsă totală de Lună, denumită în mod popular şi "Lună sângerie", va avea loc în primele ore ale dimineţii de 8 octombrie şi va fi vizibilă din Canada şi Statele Unite ale Americii.

STUDIU: Un vierme ar putea deţine secretul pentru a combate eficient obezitatea

Oamenii de ştiinţă au descoperit că un vierme de mici dimensiuni, Caenorhabditis elegans (C. elegans), ar putea deţine secretul pentru a combate obezitatea într-un mod eficient.

STUDIU: Mesajele cu tentă sexuală nu indică un comportament sexual deviant al adolescenţilor

Peste un sfert dintre adolescenţii care trimit mesaje cu tentă sexuală îşi încep viaţa sexuală în decurs de un an de la adoptarea acestei practici, potrivit unui studiu publicat luni, care nu a găsit însă nicio legătură între acest obicei şi un comportament periculos, transmite Reuters.

Nivel foarte mare de radioactivitate depistat în rândul renilor în Norvegia

Niveluri de radioactivitate cu mult mai mari decât cel normal au fost depistate în rândul unor erbivore din Norvegia, dar în special în rândul renilor, dezvăluie un studiu publicat luni.

Premiul Nobel pentru fizică – lista laureaţilor din ultimii zece ani

Prezentăm mai jos lista laureaţilor premiului Nobel pentru fizică din ultimii zece ani, o distincţie atribuită de Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţă din Suedia.

Apărătorii drepturilor animalelor: Nobelul pentru medicină din 2014 este un premiu „trist”

Militanţii pentru drepturile animalelor au criticat atribuirea premiului Nobel pentru medicină unui cuplu norvegian care îşi realizează experimentele pe creierele unor şoareci, dar care şi-au apărat metodele utilizate.

Îngrijorare în comunitatea ştiinţifică: Premiile Nobel necesită multă răbdare, uneori chiar prea multă. Niciun cercetător nu este nemuritor

Premiile Nobel sunt decernate din ce în ce mai târziu după realizarea descoperirilor ştiinţifice aferente, iar acest fapt îngrijorează comunitatea ştiinţifică, conştientă de faptul că niciun cercetător nu este nemuritor.

NOBEL 2014: Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura – laureaţii pentru fizică

Cercetătorii japonezi Isamu Akasaki, Hiroshi Amano şi Shuji Nakamura au primit, marţi, premiul Nobel pentru fizică pe 2014, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

Necropolă celtică cu 56 de morminte, descoperită la lucrările de la Autostrada Transilvania

O necropolă celtică de incineraţie, cu 56 de morminte, care ar putea data din perioada cuprinsă între sfârşitul secolului IV î. Hr. şi secolul al III-lea î. Hr, a fost descoperită în timpul unor cercetări arheologice la Autostrada Transilvania, la o adâncime de un metru sub pământ.

Aproape 700 de variaţii genetice referitoare la înălţime şi ereditate, identificate de cercetători

O echipă internaţională de oameni de ştiinţă a identificat aproape 700 de variaţii genetice care joacă un anumit rol în determinarea înălţimii unei persoane, iar această descoperire ar putea contribui la combaterea anumitor maladii asociate procesului de creştere.

Premiul Nobel pentru medicină – lista laureaţilor din ultimii zece ani

Lista cercetătorilor premiaţi în ultimii zece ani cu Nobelul pentru medicină, o distincţie atribuită de Comitetul Nobel, la sediul Institutului Karolinska din Stockholm, prezentată într-un articol publicat de AFP.

NOBEL 2014: Cercetătorii John O’Keefe, May-Britt Moser şi Edvard Moser – premiul pentru medicină

Cercetătorii John O'Keefe, May-Britt Moser şi Edvard Moser au fost recompensaţi, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2014, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

Imagini inedite: Erupţia unui vulcan, surprinsă cu ajutorul unei drone – VIDEO

Vulcanul Bardarbunga din Islanda, care a început să erupă la sfârşitul lunii august, a oferit un adevărat spectacol al naturii, împroşcând lavă în aer şi acoperind regiunea cu o pătură de cenuşă.

Sezonul premiilor Nobel se deschide astăzi. Care sunt posibilii laureaţi

Sezonul Nobelurilor se deschide luni, odată cu decernarea premiului pentru medicină, care ar putea fi atribuit autorului unui studiu despre receptorii durerii, înainte ca toate privirile să se îndrepte spre candidatura lui Edward Snowden la premiul pentru pace.

STUDIU: Analizarea excesivă a unei relaţii amoroase eşuate poate face mai mult rău

Analizarea excesivă a motivelor pentru care o relaţie nu funcţionează îi poate face pe oameni mai nefericiţi, avertizează psihologul american Walter Mischel, potrivit theguardian.com.

Premieră medicală: O femeie din Suedia a născut un bebeluş după ce a suportat un transplant de uter

O femeie din Suedia a născut un bebeluş sănătos după ce a suportat un transplant de uter în 2013 şi este considerată "eroina" unei premiere mondiale în medicină şi, în special, în lupta contra infertilităţii, informează lepoint.fr.