Părinţii copiilor hiperactivi prezintă un risc mai mare de a divorţa

Părinţii copiilor care suferă de sindromul ADHD (Deficit de Atenţie şi Hiperactivitate) sunt de două ori mai expuşi riscului unui divorţ, înainte ca micuţii să împlinească opt ani, potrivit unui studiu apărut în Journal of Consulting and Clinical Psychology.

17 afișări
Imaginea articolului Părinţii copiilor hiperactivi prezintă un risc mai mare de a divorţa

Părinţii copiilor hiperactivi prezintă un risc mai mare de a divorţa

Rezultatele acestui studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Buffalo, au relevat faptul că 22,7% dintre părinţii care au copii ce suferă de hiperactivitate au divorţat înainte ca micuţii să împlinească opt ani, faţă de 12,6% dintre părinţii care nu au copii suferind de această afecţiune.

Din totalul adolescenţilor care au participat la acest studiu, 282 sufereau de ADHD şi 206 erau sănătoşi.

"Credem că este primul studiu din lume care dovedeşte cât de mult creşte riscul de divorţ al părinţilor din cauza comportamentului perturbator al copilului ", a declarat William Pelham, profesor de psihologie şi coordonator al studiului.

Pelham a explicat că studiul nu sugerează faptul că un copil suferind de deficit de atenţie (ADHD) reuşeşte de unul singur să pună capăt unui mariaj.

Acesta a ţinut, totuşi, să precizeze că "un comportament perturbator al copilului se adaugă altor motive de stres în familie", iar aceste detalii pot să provoace multe conflicte într-o relaţie, iar aceasta se poate încheia printr-un divorţ.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici