- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- LOS ANGELES, (12.07.2014, 10:25)
- Teodora Nicolau
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Patru lucruri mai puţin cunoscute despre pepenele roşu
Pepenele roşu, unul dintre fructele preferate ale verii pentru proprietăţile sale răcoritoare şi savoarea unică, are, în afară de aceasta, numeroase beneficii pentru sănătate şi proprietăţi mai puţin cunoscute.
25986 afişări

Patru lucruri mai puţin cunoscute despre pepenele roşu (Imagine: Lucian Alecu/Mediafax Foto)
Cu numai 46 de calorii la 250 de grame, pepenele roşu asigură 20% din doza zilnică recomandată de vitamina C şi 17% din doza de vitamina A, informează huffingtonpost.com. În plus, acest fruct conţine şi fibre care favorizează sănătatea digestivă, precum şi potasiu, mineral care reglează tensiunea arterială.
Pepenele roşu conţine mai mult licopen decât roşiile
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lidera AUR Bistrița-Năsăud, arestată într-un dosar de proxenetism: „Nu credeam sincer că în „România” cineva mai poate fi privat de libertate fără nicio probă”
-
Moment istoric: Papa Francisc se întâlneşte cu marele ayatollah Ali al-Sistani, lider al islamul şiit
-
Descoperire uimitoare în Marea Neagră. O specie rară din Pacific a fost găsită pe malul mării noastre. Explicaţiile specialiştilor
-
Lista ţărilor în care se impune carantină la întoarcerea în România. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic
250 de grame de pepene roşu conţin de 1,5 ori mai mult licopen decât o roşie proaspătă - adică 6 miligrame, faţă de 4 miligrame. Licopenul este un antioxidant care luptă împotriva radicalilor liberi ce afectează integritatea celulelor şi sistemul imunitar. Pentru a beneficia cât mai mult de beneficiile licopenului din acest fruct delicios, depozitaţi-l la temperatura camerei înainte de consum.
Sucul de pepene roşu combate febra musculară
Sucul de pepene roşu are efecte răcoritoare când este consumat atât după o şedinţă epuizantă de exerciţii sportive, cât şi înainte. Sportivii care au băut 450 de grame de suc înainte de un program de activitate fizică intensă au avut mai puţine crampe musculare şi un ritm cardiac mai scăzut pe parcursul zilei. Experţii au explicat acest lucru prin faptul că pepenele roşu conţine o substanţă denumită citrulină, care îmbunătăţeşte funcţionarea arterelor şi scade tensiunea arterială. Citrulina este prezentă în cantităţi mai ridicate în coajă, un motiv în plus pentru a pune pepenii roşii la murat.
Pepenele roşu este atât fruct, cât şi legumă
Prin gustul său dulce, pepenele roşu este, fără îndoială, un fruct, dar acesta face parte din familia mai largă cunoscută sub denumirea de Cucurbitaceae, care include dovleacul, dovlecelul şi castraveţii.
Pepenele roşu este 91,5% apă
Pentru proprietăţile sale hidratante, pepenele roşu este cel mai bun aliat pe timp de vară. Având în vedere că deshidratarea, chiar şi în forme uşoare, cauzează dureri de cap, probleme de concentrare, oboseală şi nervozitate, pepenele roşu trebuie inclus în dieta zilnică în această perioadă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.


TACATACA.PROSPORT.RO

CANCAN.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe