Pepenele roşu poate scădea tensiunea arterială şi preveni accidentele cardiace

Pepenele roşu poate scădea tensiunea arterială şi preveni accidentele cardiace, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, informează dailymail.co.uk.

1008 afișări
Imaginea articolului Pepenele roşu poate scădea tensiunea arterială şi preveni accidentele cardiace

Pepenele roşu poate scădea tensiunea arterială şi preveni accidentele cardiace (Imagine: Mediafax Foto)

Cercetătorii de la Universitatea de stat din Florida au descoperit că un extras din sucul de pepene roşu poate scădea tensiunea arterială, având efect vasodilatator, putând preveni accidentele cardiace şi cerebrale.

Profesorii Arturo Figueroa şi Bahram Arjmandi au administrat câte şase grame dintr-un aminoacid prezent în pepenele roşu, zilnic, timp de şase săptămâni, unui număr de patru bărbaţi şi cinci femei cu vârste între 51 şi 57 de ani.

Voluntarii au înregistrat o îmbunătăţire a funcţiei arteriale şi o scădere a tensiunii arteriale.

"Pepenele este cea mai bogată sursă de L-citrulină, care este înrudită cu L-arginina, aminoacidul necesar formării oxidului nitric, esenţial pentru reglarea circulaţiei vasculare", a spus Figueroa.

În organism, L-citrulina se transformă în L-arginină. Administrarea de suplimente alimentare cu L-arginină poate provoca efecte secundare nedorite, precum greaţa, în schimb, pepenele roşu este în general tolerat de organism.

Fructul este sărac în calorii, bogat în fibre şi nutrimente.

Figueroa este de părere că o pastilă cu extras de pepene roşu ar putea să-i ajute mult pe pacienţii hipertensivi, el exprimându-şi speranţa de a continua studiul cu unul la scară mai mare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici