Persoanele cu reacţii rapide trăiesc mai mult

Persoanele care au reacţii rapide prezintă mai mari probabilităţi de a trăi, în medie, mai mult decât persoanele care au reacţii mai lente, potrivit unui studiu britanic publicat în cotidianul Intelligence, informează bbc.co.uk.

23 afișări
Imaginea articolului Persoanele cu reacţii rapide trăiesc mai mult

Persoanele cu reacţii rapide trăiesc mai mult (Imagine: Mediafax Foto)

Studiul a fost realizat pe un eşantion format din 7.400 de persoane, de o echipă mixtă, formată din specialişti de la Universitatea din Edinburgh şi Medical Research Council.

Cercetătorii au demonstrat faptul că persoanele cu reacţii mai lente sunt de 2,6 ori mai predispuse riscului de deces prematur. Ei au adăugat că reacţiile rapide ar putea reprezenta un efect al inteligenţei, care conduce, de regulă, la un stil de viaţă mai sănătos.

Timpul de reacţie al voluntarilor a fost studiat folosind un program informatic, începând din anii '80, alături de alţi factori precum consumul de alcool, fumatul, nivelul tensiunii arteriale şi greutatea. Vârsta medie a participanţilor, la debutul studiului, a fost de 46 de ani.

Voluntarii au fost monitorizaţi timp de 20 de ani. În acest interval de timp, 1.300 dintre aceştia au decedat.

Dintre toţi factorii analizaţi, fumatul a fost declarat indicatorul cel mai periculos, deoarece persoanele fumătoare sunt de trei ori mai expuse riscului de deces prematur.

Persoanele cu un coeficient de inteligenţă mai mare au beneficiat de o educaţie mai bună şi au avut locuri de muncă în care resursele şi condiţiile de lucru erau superioare. Totodată, acestea erau mult mai atente la chestiunile vizând sănătatea: fumatul, sportul şi alimentaţia.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici