PLOAIE DE METEORIŢI: Geminidele sunt în punctul maxim în noaptea de 13 spre 14 decembrie

Geminidele, o ploaie de meteoriţi mai lenţi şi mai luminoşi decât alţi meteori, vor ajunge în punctul maxim în noaptea de 13 spre 14 decembrie, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" al Municipiului Bucureşti.

2327 afișări
Imaginea articolului PLOAIE DE METEORIŢI: Geminidele sunt în punctul maxim în noaptea de 13 spre 14 decembrie

PLOAIE DE METEORIŢI: Geminidele sunt în punctul maxim în noaptea de 13 spre 14 decembrie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cei pasionaţi de stele căzătoare le vor putea observa şi în această iarnă. Astfel, în noaptea de 13 spre 14 decembrie, Pământul va trece printr-o zonă în care se află cantităţi mari de praf lăsate de asteroidul-cometă 3200 Phaeton. La contactul cu atmosfera, particulele de praf se vor aprinde în gazul atmosferic, lăsând o dâră luminoasă pe cer - steaua căzătoare.

Majoritatea stelelor căzătoare din perioada 4 - 17 decembrie par că vin din constelaţia Gemini (Gemenii). Din acest motiv, aceşti meteori se numesc Geminide, potrivit explicaţiilor de pe site-ul Observatorului Astronomic din Bucureşti.

Geminidele au însă ceva deosebit: sunt mai lenţi decât alţi meteori şi foarte luminoşi. Astfel vor apărea "bolizi' (meteori foarte strălucitori) care se vor deplasa lent printre stele.

Geminidele pot fi observate oricând între 4 şi 17 decembrie, dar cei mai mulţi meteori se vor vedea în noaptea de punct maxim. În acest an, punctul maxim va fi înregistrat în noaptea de 13 spre 14 decembrie (14 decembrie, ora 1:30 TLR), acesta fiind momentul perfect pentru ca geminidele să fie observate din România.

Potrivit Observatorului Astronomic din Bucureşti, geminidele pot fi observate şi în noaptea anterioară maximului sau în cea de după aceasta, putând fi văzute minimum 40-50 de stele căzătoare pe oră. În punctul maxim se pot vedea aproximativ 120 de stele căzătoare pe oră, dacă observaţile se fac din afara oraşelor mari.

De asemenea, observaţiile trebuie făcute după miezul nopţii, până dimineaţa. Stelele căzătoare pot fi observate şi fără instrument astronomic.

Specialiştii de la Observatorul Astronomic din Bucureşti spun că pentru a vedea stele căzătoare nu exista o direcţie anume în care cei interesaţi să se uite. Secretul este însă următorul: cu cât se vor uita mai mult spre cer, cu atât vor vedea mai multe. De asemenea, având în vedere că este iarnă, este recomandat ca pasionaţii de astfel de fenomene să se îmbrace gros, să stea întinşi pe un şezlong sau izopren, de preferabil într-un sac de dormit. După ce se vor aşeza comod, cei interesaţi trebuie să privească la 45 de grade deasupra orizontului, timp de minim o oră. Aceştia pot privi înspre est, sud, vest sau nord.

Geminidele sunt foarte lente aşa că pot fi admirate dârele luminoase timp de o secundă sau mai mult. O particulă de praf din acest curent intră în atmosferă cu o viteză de 35 km/s. Comparativ, leonidele (vizibile în noiembrie) au o viteză de 71 km/s, iar perseidele (vizibile în august) - 59 km/s.

Potrivit Observatorului Astronomic, de obicei, sursa curenţilor de meteori sunt cometele, bulgării de zăpadă murdară care, în apropierea Soarelui, sublimează (trec din stare solidă în stare gazoază) eliberând praful prins în gheaţă.

În cazul geminidelor, sursa este un asteroid (3200 Phaeton) care prezintă doar o caracteristică cometară. Dar Phaeton nu se comportă ca o cometă, "încăpăţânându-se" să rămână un obiect solid, fară coadă sau coamă. Potrivit unui studiu din 2009, Phaeton este "o cometă solidă", care în preajma apropierii de Soare eliberează praf, mai spune Observatorul Astronomic din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici