Predispoziţia pentru obezitate este comandată de creier

Identificarea a şase noi factori genetici care predispun la îngrăşare şi la apariţia obezităţii şi care, în cele mai multe cazuri, au un puternic impact asupra funcţionării creierului, a condus la concluzia că oamenii sunt programaţi genetic pentru a mânca în exces.

19 afișări
Imaginea articolului Predispoziţia pentru obezitate este comandată de creier

Predispoziţia pentru obezitate este comandată de creier

Acest studiu internaţional, publicat în revista Nature Genetics, care a condus la descoperirirea celor şase noi mutaţii genetice, a fost efectuat iniţial pe un eşantion de 9.000 de persoane.

"Cinci din aceste şase gene descoperite au un impact major asupra funcţionării creierului, iar acest lucru sugerează faptul că oamenii ar putea fi pur şi simplu programaţi pentru a mânca în exces", a declarat Cristen Willer, de la Universitatea din Michigan (SUA), principalul autor al studiului.

În opinia lui Willer, creierul controlează apetitul şi reglează balanţa energetică între caloriile arse şi cele stocate.

În cazul obezităţii, variaţiile genetice influenţează mai degrabă creierul decât procesul digestiv sau metabolismul grăsimilor.

Astfel, ca şi în cazurile rare de obezitate severă provocată de mutaţiile genetice, acest studiu susţine că, în cazurile de obezitate comună, cele mai multe dintre genele asociate cu creşterea în greutate sunt active la nivelul creierului, a explicat Ruth Loos, coautor au studiului, doctor în cadrul consorţiului GIANT, cu sediul în Statele Unite.

Pentru un al doilea studiu, echipa internaţională a analizat variaţiile genetice a peste 30.000 de persoane din Islanda, Olanda şi Statele Unite şi a comparat rezultatele cu cele obţinute în urma analizelor efectuate în rândul a 59.000 de persoane din Danemarca şi Statele Unite.

Autorii consideră că este foarte posibil ca alte câteva zeci de variaţii genetice să fie descoperite în viitor, exprimându-şi speranţa că aceste descoperiri vor conduce la obţinerea unor tratamente mai eficiente în viitor.

Potrivit statisticilor OMS - Organizaţia Mondială a Sănătăţii -, în 2015, în lume vor exista 2,3 miliarde de adulţi supraponderali şi aproximativ 700 de milioane de persoane obeze.

Sedentarismul şi o dietă excedentară favorizează creşterea în greutate, însă acest studiu aduce noi dovezi asupra rolului jucat de variaţiile genetice în predispoziţia individuală pentru obezitate, au concluzionat cercetătorii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici