Râsul la oameni şi primate demonstrează existenţa unui strămoş comun

În cadrul studiului, cercetătorii au gâdilat 22 de maimuţe tinere şi trei oameni şi au analizat acustic râsetele rezultate.

Deşi modul de vocalizare a variat, echipa de oameni de ştiinţă a identificat un tipar al schimbărilor care se potriveşte diferenţelor evoluţioniste ale maimuţelor şi oamenilor.

Studiul, apărut în publicaţia Current Biology, a sugerat şi că gorilele şi alte maimuţe de talie mare au un oarecare control asupra respiraţiei.

Oamenii de ştiinţă care efectuează studii asupra primatelor presupuneau de mult timp că unele comportamente sociale vizibile în cazul oamenilor provin de la un strămoş comun.

Studiile au remarcat că modul în care reacţionează sonor unele maimuţe atunci când sunt gâdilate este similar cu cel al oamenilor care se joacă şi împărtăşesc aceleaşi caracteristici cu râsul uman.

"Avem diverse informaţii care arată că râsul uman îşi are rădăcinile în biologia umană deoarece, de exemplu, este prezent în numerose culturi, la copii surzi sau orbi", a explicat Marina Davila-Ross de la Universitatea Portsmouth, principalul autor al studiului. "În plus, au existat numeroase ipoteze potrivit cărora acest mod de vocalizare are baze pre-umane", a adăugat ea.

Pentru a da mai mult credit respectivelor ipoteze, Davila-Ross a realizat peste 800 de înregistrări cu maimuţe şi copii care râd în urma gâdilării. Numeroase dintre caracteristicile care ţin de frecvenţa înregistrărilor au fost similare la toţi subiecţii studiului, copil sau maimuţă.

Diferenţele au indicat că este posibilă existenţa unui strămoş comun. Astfel, maimuţe cum ar fi cimpanzeii şi o specie de babuini, grupul cu caracteristicile cele mai apropiate de cele umane, au cele mai lungi serii de râsete, fiecare apărând după strigăte scurte. O altă componentă este rolul pe care vocea îl joacă în emiterea râsului.

"Atunci când râd, oamenii scot sunete stabile, ceea ce înseamnă că mişcarea corzilor vocale se face sincronizat şi regulat. Am descoperit aceste proprietăţi acustice şi la babuini", a spus Davila-Ross.

Comparativ, urangutanii au mai puţine "regimuri de vibraţii", ceea ce înseamnă că pot genera mai puţine tonalităţi cu ajutorul corzilor lor vocale.

Deoarece sunetele scoase de primatele cu caracteristicile cele mai apropiate de ale omului au fost cele mai aproape de râsul uman, cercetătorii au tras concluzia că râsul a evoluat de la un strămoş comun, urmat fiind de adaptarea formei sale la fiecare dintre speciile care există în prezent.

"Au fost efectuate cercetări amănunţite anterior, însă acesta este primul studiu care a fost realizat pe baza unei abordări filogenetice, cu scopul de a măsura aceste acustici şi de a evidenţia legătura dintre ele", a spus Davila-Ross.

O constatare surprinzătoare a studiului a fost că gorilele şi babuinii au reprize de râs care durau de trei ori mai mult decât ciclul lor respirator, ceea ce sugerează că aceste animale reuşesc să îşi controleze oarecum respiraţia.

Robert Barton, antropolog la Universitatea Durham, este de părere că acest studiu este "distractiv, dar deloc surprinzător", adăugând că au existat de mult supoziţii privind o bază evoluţionistă comună pentru râs.