Spectrul luminos al unei exoplanete uriaşe îndepărtate, captat direct de pe Terra

Astronomii au putut să capteze direct de pe Terra spectrul luminos al unei exoplanete uriaşe, care oferă informaţii despre compoziţia chimică a atmosferei acesteia, cu ajutorul Very Large Telescope (VLT), a indicat, miercuri, Observatorul european austral (ESO) într-un comunicat.

280 afişări
Imaginea articolului Spectrul luminos al unei exoplanete uriaşe îndepărtate, captat direct de pe Terra

Spectrul luminos al unei exoplanete uriaşe îndepărtate, captat direct de pe Terra (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Monitorizând un sistem alcătuit din trei exoplanete, la o distanţă de 130 de ani-lumină de Terra, Markus Janson, de la Universitatea din Toronto, şi colegii săi au putut să observe spectrul unei planete de 10 ori mai mare decât Jupiter, gravitând în jurul stelei HR 8799.

Acest spectru "furnizează informaţii-cheie despre elementele chimice existente în atmosfera planetei", a declarat Markus Janson, principalul autor al unui articol publicat în revista Astrophysical Journal.

"Cu ajutorul acestor informaţii, putem să înţelegem mai bine felul în care s-a format această planetă şi, în viitor, vom putea chiar să descoperim urme de viaţă în univers", se precizează în comunicatul emis de cercetătorii universităţii canadiene.

Temperatura la suprafaţa acestei exoplanete uriaşe atinge 800°C, a declarat Carolina Bergfors, de la Institutul Max Planck din Heidelberg (Germania), o altă membră a echipei de cercetători.

Această planetă şi celelalte două "surori" gigantice ce orbitează în jurul aceleiaşi stele au fost descoperite în 2008 de către alţi cercetători.

Spectrul ei a putut fi captat cu ajutorul telescopului VLT, amplasat pe Muntele Paranal din Chile şi mai ales, cu ajutorul instrumentului său în infraroşu, Naco.

"Este pentru prima oară când spectrul unei exoplanete ce gravitează în jurul unei stele normale, asemănătoare Soarelui nostru, a fost captat direct de pe Terra", a precizat ESO într-un comunicat.

Până de curând, pentru a obţine un spectru, era nevoie ca un telescop spaţial să monitorizeze exoplaneta în cauză în timp ce aceasta trecea prin faţa stelei ei. Comparând cantitatea de lumină primită înainte, atunci când atât steaua, cât şi exoplaneta erau vizibile, cu cea primită atunci când exoplaneta este "ascunsă", astronomii puteau să calculeze spectrul acesteia. Această metodă se poate aplica doar "în cazul unei mici fracţiuni" din totalul planetelor din afara sistemului nostru solar, potrivit comunicatului ESO.

Echipa coordonată de Markus Janson a măsurat direct spectrul luminos al exoplanetei HR 8799c, situată la o distanţă de steaua ei de 38 de ori mai mare decât distanţa dintre Pământ şi Soare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici