Stresul ar putea provoca declanşarea cancerului

Stresul ar putea să stimuleze creşterea celulelor canceroase, potrivit unui studiu recent desfăşurat în Statele Unite ale Americii şi în China, ale cărui concluzii au fost publicate în revista Nature, informează express.co.uk.

44 afișări
Imaginea articolului Stresul ar putea provoca declanşarea cancerului

Stresul ar putea provoca declanşarea cancerului (Imagine: Mediafax Foto)

Oamenii de ştiinţă consideră că poate fi vorba atât de stresul emoţional, cât şi de stresul de natură fizică sau de cel care apare în corp atunci când organismul luptă cu o infecţie.

Cercetătorii bănuiau de mult timp că stresul este implicat în dezvoltarea cancerului, însă nu aveau nicio dovadă de ordin biologic.

Studiile desfăşurate în Statele Unite ale Americii şi China au relevat faptul că genele mutante, despre care se ştie că declanşează cancerul, pot fi activate de către stres.

Stresul declanşează inflamaţii care, în anumite cazuri, determină anumite celule să se transforme în celule canceroase.

Oamenii de ştiinţă şi-au concentrat eforturile asupra a două gene mutante despre care se ştie că sunt implicate în declanşarea cancerului la oameni. Una dintre ele, numită RAS, este implicată în aproximativ 30% din totalul cazurilor de cancer. Cealaltă genă, una tumorală represivă, permite dezvoltarea cancerului atunci când structura ei prezintă anumite defecte. Niciuna dintre cele două gene nu poate să declanşeze cancerul de una singură.

Studiul a fost efectuat pe exemplare de musculiţe de oţet care prezentau ambele mutaţii genetice. Cercetătorii au descoperit că o celulă care prezenta o mutaţie a genei RAS poate să se dezvolte în tumoare malignă dacă are în apropierea ei o altă celulă care prezintă o mutaţie a genei tumorale represive.

Stresul a fost factorul care a făcut legătura dintre cele două celule, făcând ca anumite proteine, denumite citokine, să circule între ele.

Studiul a fost coordonat de profesorul Tian Xu, de la Yale University School of Medicine, din statul american Connecticut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici