STUDIU: Obezitatea poate creşte riscul de deces provocat de cancerul mamar

Obezitatea poate creşte cu până la 34% riscul de deces provocat de anumite forme de cancer mamar, înainte de menopauză, potrivit unui studiu al cercetătorilor britanici publicat miercuri în Statele Unite ale Americii.

198 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Obezitatea poate creşte riscul de deces provocat de cancerul mamar

STUDIU: Obezitatea poate creşte riscul de deces provocat de cancerul mamar (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Oamenii de ştiinţă britanici au examinat datele clinice obţinute din testarea unui grup de 80.000 de femei, care au participat la 70 de astfel de studii. Aceştia au observat că obezitatea a crescut riscul de a deceda cu peste 30% în cazul a 20.000 de tinere bolnave de cancer estrogen-pozitiv, comparativ cu celelalte participante la studiu.

Tumorile canceroase de acest tip conţin un receptor pentru estrogen, hormonul secretat de ovare, care favorizează dezvoltarea bolii. Peste 70% dintre cancerele mamare sunt de tip pozitiv pentru receptorii de estrogen.

În schimb, obezitatea nu a avut aproape niciun efect asupra mortalităţii unui grup de 40.000 de femei ce prezentau acelaşi tip de tumoare, după instalarea menopauzei, şi nici asupra celorlalte 20.000 de femei diagnosticate cu o formă de cancer mamar estrogen-negativ.

Totuşi, "obezitatea creşte nivelurile de estrogen din sânge doar după menopauză". "Am fost surprinşi să constatăm că obezitatea creşte riscul de mortalitate", a spus Hongchao Pan, cercetător la Oxford şi unul dintre principalii autori ai studiului.

"Acest lucru înseamnă că nu înţelegem mecanismul biologic prin intermediul căruia obezitatea afectează diagnosticul", a adăugat cercetătorul britanic, care îşi va prezenta studiul la conferinţa anuală a Societăţii americane de oncologie clinică (ASCO), ce va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, la Chicago.

"Acest studiu se adaugă celorlalte cercetări care au relevat faptul că persoanele obeze sunt, în general, afectate mai dur de cancer", a explicat Clifford Hudis, preşedinte al ASCO.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici