Uleiul de măsline, benefic împotriva maladiei Alzheimer

Un anumit antioxidant prezent în uleiul de măsline poate încetini distrugerile care apar în creier şi care conduc la declanşarea maladiei Alzheimer, potrivit unui studiu publicat în revista Toxicology and Applied Pharmacology, citat de express.co.uk.

130 afișări
Imaginea articolului Uleiul de măsline, benefic împotriva maladiei Alzheimer

Uleiul de măsline, benefic împotriva maladiei Alzheimer (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cercetătorii consideră că acest antioxidant, care oferă uleiului de măsline un gust picant, va fi ingredientul principal în medicamentele care vor fi fabricate pentru tratarea acestei maladii.

Acest studiu a analizat felul în care substanţele chimice periculoase din creier atacă celulele nervoase.

În cele din urmă, acestea reuşesc să întrerupă comunicarea dintre diversele zone ale creierului, provocând moartea celulelor şi apariţia demenţei.

Cercetătorii au descoperit că uleiul de măsline schimbă modul de acţiune al acestor substanţe chimice, împiedicându-le să atace celulele nervoase şi să le distrugă.

Până în prezent, aceste experimente au fost realizate doar în laborator, în eprubete, iar cercetătorii spun că testele trebuie continuate pe animale şi apoi subiecţi umani.

Studiul a fost coordonat de Paul Breslin, un expert în psiho-biologie de la Universitatea din Philadelphia (SUA).

Aproximativ 700.000 de persoane suferă de demenţă în Marea Britanie. Însă, din cauza procesului de îmbătrânire a populaţiei, numărul bolnavilor va depăşi un milion peste 20 de ani şi va ajunge la 1,7 milioane în 2051.

Până recent, se credea că demenţa apare atunci când se formează anumite plăci între celulele cerebrale, blocând semnalele dintre acestea. Însă oamenii de ştiinţă au remarcat recent că, deşi foarte multe dintre persoanele în vârstă prezintă aceste plăci amiloide, doar câţiva dintre ei dezvoltă maladia Alzheimer. Ei au identificat de curând o mică proteină, numită ADDL, care atacă neuronii.

Echipa doctorului Breslin a identificat proteina ADDL în 1998, declarând că aceasta va conduce la o "modificare majoră" în analizele cauzelor dezvoltării bolii şi în conceperea tratamentelor împotriva maladiei Alzheimer.

Noul studiu s-a bazat pe analiza substanţei oleocantal din uleiul de măsline, despre care se ştie deja că are proprietăţi antiinflamatorii şi că este un antioxidant puternic.

Uleiul de măsline are efecte benefice asupra organismului, protejându-l contra maladiilor cardiace, a creşterii nivelului de colesterol rău, a astmului şi chiar a unor tipuri de cancer. Uleiul de măsline face parte din dieta mediteraneană, despre care se crede de multă vreme că îi ajută pe oameni să trăiască până la o vârstă înaintată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici