Un semnal misterios care ar putea să ateste existenţa materiei întunecate, descoperit de cercetători

Cercetătorii elveţieni şi olandezi au descoperit cu ajutorul razelor X, după multe decenii de cercetări intense, un semnal misterios care ar putea să dovedească existenţa materiei întunecate în Univers.

11531 afișări
Imaginea articolului Un semnal misterios care ar putea să ateste existenţa materiei întunecate, descoperit de cercetători

Un semnal misterios care ar putea să ateste existenţa materiei întunecate, descoperit de cercetători

Materia întunecată reprezintă acea substanţă invizibilă, despre care oamenii de ştiinţă cred că ar alcătui cea mai mare parte a Universului, întrucât materia vizibilă reprezintă doar 20% din masa totală a cosmosului, informează huffingtonpost.com.

Deşi cercetătorii au putut să observe deja materia întunecată într-o manieră indirectă, analizând efectele gravitaţionale ale acesteia asupra materiei vizibile, ei nu au reuşit până la acest studiu să obţină o dovadă tangibilă care să certifice existenţa ei.

În această săptămână, savanţii din Elveţia şi Olanda au anunţat că au detectat un semnal care marchează descompunerea particulelor de materie întunecată.

În cadrul acestui studiu, savanţii au analizat razele X emise de două corpuri cereşti: roiul galactic Perseus - o reţea de galaxii aflată la o distanţă de aproximativ 250 milioane de ani-lumină de Terra - şi "sora" Căii Lactee, galaxia Andromeda, aflată la o distanţă de 2,5 milioane de ani-lumină. Studiul, realizat cu ajutorul datelor colectate de telescopul XMM-Newton operat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), a detectat o "anomalie" misterioasă, care nu ar fi putut să fie emisă de nicio particulă cunoscută până în prezent.

Aceeaşi anomalie, detectată în emisiile de raze X, a fost identificată şi de o echipă de cercetători de la Universitatea Harvard în luna iunie. Acei cercetători au anunţat că au detectat anomalia respectivă în datele recoltate de la 70 de roiuri galactice.

"Acest exces minuscul (câteva sute de extra fotoni) a fost interpretat ca o emisie ce îşi are originea în extrem de rarul fenomen de descompunere a particulelor de materie întunecată", a declarat cercetătorul Alexey Boyarsky, profesor de fizică la Universitatea Leiden din Olanda, coordonatorul noului studiu. "Deşi semnalul este foarte slab, el a trecut testul mai multor controale cu rol de verificare", a adăugat el.

Semnalul este mai concentrat în centru şi mai slab la marginea roiurilor galactice Andromeda şi Perseus, corespunzând aşteptărilor oamenilor de ştiinţă. Coordonatorul studiului a dezvăluit faptul că echipa pe care o coordonează a detectat un semnal cu aceeaşi lungime de undă, care provine chiar din galaxia noastră, Calea Lactee.

Profesorul Boyarsky crede că aceste semnale provin din descompunerea particulelor de materie întunecată, posibil din emisiile generate de o particulă specială, "neutrino steril", care este o particulă ipotetică, ce ar avea a 100-a parte din mărimea unui electron.

Studiul va fi publicat săptămâna viitoare în revista Physical Review Letters.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici