Prima pagină » Știrile zilei » Daniel David, ministrul Educației, despre cât de mare este analfabetismul funcțional în România

Daniel David, ministrul Educației, despre cât de mare este analfabetismul funcțional în România

Cum ar arăta România în 100 de oameni? Cam 20 sunt copii, iar dintre ei, patru sunt pierduți din sistemul educațional. Cinci sau șase sunt în zona analfabetismului funcțional. Restul de 10 au nivel de competență minimal, spune, luni, Daniel David, ministrul Educației.
Daniel David, ministrul Educației, despre cât de mare este analfabetismul funcțional în România
Sursa: Facebook
Laura Buciu
19 mai 2025, 15:57, Social

„Cum ar arăta România în 100 de oameni? Păi, în primul rând, cam 20 – sigur că am aproximat lucrurile, că și datele de la Institutul de Statistică sunt aproximative – aproximativ 20 din acești 100 de oameni sunt copii, adică până la 18 ani. Cum arată ei? Păi arată cam așa: patru sunt cam pierduți din sistemul educațional. Nu știm unde sunt. Ori fiind străinătate, ori fi în țară, în mediile rurale dezavantajate și nu participă la sistemul de educație. Dar e clar că patru sunt pierduți. Aproximativ cinci sau șase – depinde cum vrei să măsori – se află în zona de analfabetism funcțional. Și îi avem pe ceilalți zece care au măcar nivelul de competență minimal pe care îl așteptăm după un sistem educațional. Am spus minimal, nu înseamnă că sunt la nivelul nu știu cât de înalt”, spune ministrul Educației.

Astfel, Daniel David, care este psiholog, caracterizează această structură spunând că nu poate decât „foarte trist”: „Eu știu că inteligența și creativitatea copiilor, tinerilor din România, cele două sunt comparabile, practic, cu cele pe care le au tinerii copiii din țările nordice, din Marea Britanie, Franța, Statele Unite. Am făcut aceste analize, după cum știți, în psihologia românilor și uite ce facem cu sistemul educațional, în care de jumătate ne cam batem joc”.

Ministrul Educației afirmă că nici în privința adulților lucrurile nu stau mult mai bine

„Aproximativ 13 din cei 80 de adulți au studii superioare. 16%. Un scor destul de mic în condițiile în care media la nivelul Uniunii Europene – sigur și asta variază – dar e undeva în jur de 30%. Și avem 16 adulți români cu studii superioare. În zona de analfabetism funcțional – aproximativ 25% sunt în această zonă. Dar să știți, asta e zona foarte dură, că dacă luăm în calcul și riscul foarte crescut spre analfabetism funcțional, este 25%, cel de la 38%, (…) dar am vrut să păstrăm o doză de optimism”, a mai spus David.

Pericolul mare, așa cum îl vede ministrul Educației, este acela că „ce ducem din zona educației de acum, în zona adulților, face mai mult rău”.

„Dacă vă uitați care este procentul analfabetismului funcțional, este mult mai mare decât s-a măsurat, ca să spun așa, în zona adulților. Asta înseamnă că noi ducem această componentă în zona adulților și ne așteptăm că peste câțiva ani lucrurile vor arăta și mai rău”, a mai spus David.