Prima pagină » Știrile zilei » Erdogan: Turcia nu va lăsa Siria să cadă din nou în instabilitate și haos

Erdogan: Turcia nu va lăsa Siria să cadă din nou în instabilitate și haos

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că nu va permite ca Siria să fie atrasă din nou în haos, după atentatul terorist de la biserica din Damasc, soldat cu cel puțin 22 de morți.
Erdogan: Turcia nu va lăsa Siria să cadă din nou în instabilitate și haos
Sursa: Hepta / Mediafax Foto

Conform Le Figaro, Erdogan a condamnat atacul pe care autoritățile siriene îl atribuie grupării jihadiste Statul Islamic. El a afirmat că atentatul urmărește să submineze „cultura conviețuirii și stabilitatea regiunii”.

„Nu vom permite niciodată ca Siria, țară vecină și soră, să fie împinsă din nou în instabilitate de grupuri teroriste”, a transmis liderul turc într-o postare pe platforma X.

Atacul a avut loc duminică, în timpul unei slujbe religioase, într-o biserică ortodoxă din Damasc. Gruparea Statul Islamic, deși învinsă militar în 2019, continuă să opereze în anumite regiuni ale Siriei, în special în zonele deșertice.

Erdogan a reafirmat sprijinul Turciei pentru Siria și a cerut mobilizare împotriva terorismului.