Iranul și SUA, cel mai apropiat aliat al Israelului, vor purta vineri, la Roma, o a cincea rundă de negocieri pe teme nucleare, în contextul unui dezacord profund cu privire la îmbogățirea uraniului în Iran, despre care Washingtonul afirmă că ar putea duce la dezvoltarea de bombe nucleare. Iranul neagă o astfel de intenție.
„Iranul avertizează ferm împotriva oricărui aventurism al regimului sionist al Israelului și va răspunde decisiv la orice amenințare sau act ilegal al acestui regim”, a declarat Araqchi într-o scrisoare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres.
Araqchi a declarat că Iranul va considera Washingtonul drept un „participant” la orice astfel de atac, iar Teheranul va trebui să adopte „măsuri speciale” pentru a-și proteja siturile și materialele nucleare dacă amenințările continuă, potrivit Reuters.
Ministrul nu a precizat ce măsuri sunt luate în considerare, însă un consilier al liderului suprem al Iranului a declarat în aprilie că Teheranul ar putea suspenda cooperarea cu AIEA sau transfera materialul îmbogățit în locații sigure și nedeclarate.
Într-o declarație separată, publicată joi, Gărzile Revoluționare de elită ale Iranului au avertizat Israelul că va primi un „răspuns devastator și decisiv” dacă va ataca Teheranul.
Un eșec al negocierilor dintre SUA și Iran sau un nou acord nuclear care nu atenuează îngrijorările Israelului cu privire la dezvoltarea de arme nucleare de către Iran prin îmbogățire ar putea motiva atacuri israeliene asupra dușmanului său regional, spun diplomații.