Prima pagină » Știrile zilei » Muniție din Al Doilea Război Mondial descoperită în județul Neamț

Muniție din Al Doilea Război Mondial descoperită în județul Neamț

Două tipuri de muniție din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite în comunele Bahna și Secuieni din județul Neamț.
Ioana Târziu
26 mai 2026, 16:29, Social

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, echipa pirotehnică și un echipaj de la IPJ au intervenit, marți, pentru asanarea a două muniții descoperite în județul Neamț.

Una din muniții a fost descoperită în comuna Secuieni, pe șantierul autostrăzii A7. Un bărbat în vârstă de 23 de ani a găsit muniția, în timpul unor săpături. Muniția era o bombă de aruncător de calibru 82 mm.

Pirotehnicienii au cercetat zona în care a fost găsită bomba și nu au mai descoperit alte muniții sau elemente de muniție. Bomba descoperita provine din Al Doilea Război Mondial, a transmis ISU Neamț.

Altă muniție descoperită în județ

Cea de a doua muniție a fost descoperită în comuna Bahna, în pădurea Băhnișoara. Ea a fost descoperită de un bărbat în vârstă de 46 de ani, în timpul unor lucrări la fondul forestier. Muniția era o grenadă Panzerschreck, din Al Doilea Război Mondial, mai precizează ISU Neamț.

Autoritățile au verificat zona în care a fost descoperită grenada pe o suprafață de aproximativ 500 mp și nu au mai fost identificate alte muniții.

Ambele muniții au fost transportate și depozitate în condiții de siguranță într-un depozit special amenajat, pentru a fi distruse.