Știrile zilei

Tehnologia 5G împinge jocurile de pe console şi PC în cloud

În prezent, dacă vrei să te joci, trebuie să-ţi descrci jocul pe mobil, pe PC sau pe consolă. Dar, pe viitor, lucrurile s-ar putea schimba foarte mult. S-ar putea să ai nevoie doar de un controler şi de un device de streaming, asemănător cu Chromecast-ul de astăzi. Pentru că jocurile se vor muta în cloud, […]

FOTO & VIDEO Apele au năvălit pe străzi şi în casele oamenilor, în urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat, marţi, că pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore pentru evacuarea apei din peste 80 de subsoluri, curţi şi locuinţe, în judeţele Alba, Bacău, Covasna şi Tulcea.

Ipohondrie de pandemie! Dr. Adrian Marinescu: Simptomele gastro-intestinale nu înseamnă musai Covid!

Ştii deja că foarte mulţi dintre pacienţii diagnosticaţi cu Covid au avut şi simptome gastro-intestinale, precum greaţa, febra, vărsăturile şi diareea. Acestea însă sunt comune şi altor afecţiuni digestive care apar în sezonul  cald, cum sunt toxiinfecţiile alimentare, date de microorganisme care se transmit prin alimente, apă, suprafeţe şi mâini murdare. Medicul Adrian Marinescu îţi […]

Meteo. Vremea nu se îmbunătăţeşte: Informare ANM valabilă până miercuri în toată ţara

Meteorologii au emis o informare de instabilitate atmosferică, valabilă în toată ţara până miercuri, la ora 10.00.

Summitul maraton de la Bruxelles s-a încheiat. Acord istoric privind un pachet imens de recuperare post-Covid a ţărilor UE

Liderii ţărilor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au ajuns, marţi, în a cincea zi a summitului de la Bruxelles, la un acord asupra bugetului destinat perioadei 2021-2027 şi asupra Fondului UE de relansare economică post-pandemie. „Bună dimineaţa tuturor! Avem un acord. Am reuşit! Europa este puternică, Europa este unită!”, a declarat Charles Michel, preşedintele […]

FOTO | Dezastrul lăsat în urmă de turişti. Au călcat cu maşinile vegetaţia plajelor sălbatice din zona Vadu şi Corbu

Turiştii au călcat din nou cu maşinile vegetaţia plajelor sălbatice din zona Vadu şi Corbu. Aproape 20.000 de turişti au fost pe plajele sălbatice, folosind 4.000 de vehicule.

Kanye West îl vrea pe JAY-Z vicepreşedinte. Rapperul vrea să candideze pentru alegerile prezidenţiale din toamnă

Rapperul Kanye West şi-a anunţat intenţiile de a candida pentru poziţia de preşedinte al Statelor Unite la începutul acestei luni. West a avut duminică primul miting de campanie în Carolina de Sud. Rapperul s-a confesat echipei sale că l-ar prefera pe JAY-Z în poziţia de vicepreşedinte. West a făcut furori duminică după ce a plâns […]

Analistul Valentin Stan, EXCLUSIV la Marius Tucă Show: ,,Legea carantinei este gândită nu pentru COVID-19, ci pentru o perioadă nedeterminată, în aşa fel încât controlul să fie absolut”

Invitat în emisiunea ,,Marius Tucă Show”, analistul politic Valentin Stan face împreună cu Marius Tucă o radiografie a perioadei de epidemie, punctând felul în care guvernanţii noştri au acţionat în aceste luni de la apariţia COVID-19.    Dincolo de restricţii, bâjbâieli, stări de urgenţă versus stări de alertă până la Legea carantinei care a intrat […]

Analiză Financial Times: Negocierile-maraton de la summitul UE se apropie de un acord privind Fondul de relansare

Liderii Uniunii Europene se apropie de un acord privind un pachet esenţial de relansare economică prin care Comisia Europeană va asuma în premieră o datorie masivă în comun, în efortul de reactivare a economiilor afectate de recesiune, scrie cotidianul Financial Times. După zile de dezbateri uneori acide, liderii ţărilor europene au elaborat bazele pachetului de […]

Studiu. Cercetătorii analizează legătura dintre depresie şi pierderea mirosului la pacienţii care au Covid-19

Dr. Ahmad Sedaghat, specialist ORL de la Universitatea din Cincinnati, College of Medicine, a fost unul dintre primii experţi COVID-19 care a identificat pierderea mirosului ca simptom specific evoluţiei bolii. Acum el sugerează că virusul se foloseşte de tractul olfactiv pentru a ataca creierul. Acesta este probabil motivul pentru care mulţi pacienţi care au raportat […]

HOROSCOP 21 IULIE: Zi grea pentru zodiile Cardinale şi Fixe. Ce surprize îi aşteaptă pe Lei şi Berbeci

Pe ultima sută de metri în Rac, Soarele aderă la jumătatea acestei zile la o opoziţie cu Saturn retrograd din Capricorn, ceea ce poate face ca zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) să aibă parte de unele situaţii dificile. Dup-amiaza continuă într-o notă similară, de data aceasta pentru semnele Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător), care au de pătimit de pe urma careului Lunii ajunse în Leu cu Uranus din Taur. Ambele categorii de zodii au parte însă de un final fericit al zilei, graţie trigonului Lunii din Leu cu Marte din Berbec.

Doi miniştri brazilieni au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. Alţi trei înalţi oficiali guvernamentali alături de preşedintele Jair Bolsonaro se numără printre cei deja confirmaţi cu noul virus

Onyx Lorenzoni, Ministrul Cetăţeniei şi Milton Ribeiro, Ministrul Educaţiei din Brazilia, au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. Ribeiro a dezvăluit că este pozitiv pentru Covid-19 la câteva ore distanţă de anunţul similar făcut de Lorenzoni. Ambii miniştri se află în carantină şi urmează medicaţia specifică pentru Covid-19. Preşedintele Jair Bolsonaro a fost confirmat pozitiv pentru […]

Donald Trump se autointitulează „patriot” pe Twitter prin intermediul unei postări personale

Preşedintele american Donald Trump a postat o imagine personală pe Twitter alături de un mesaj de solidaritate pe fondul pandemiei de coronavirus. „Suntem uniţi în efortul nostru de a învinge virusul invizibil din China şi mulţi oameni spun că este patriotic să porţi o mască pe faţă atunci când nu poţi respecta distanţa social. Nu […]

Atacuri cu rachete, atribuite Israelului, asupra unor poziţii militare situate la periferia Damascului

Poziţii militare situate la periferia oraşului Damasc au fost vizate de atacuri cu rachete, luni seară, autorităţile siriene atribuind operaţiunea Israelului, informează agenţiile de presă SANA şi Reuters. Mai multe rachete au vizat depozite de muniţie din zonele Jabal al-Mane, Muqaylabiya şi Zakiya, situate la periferia Damascului. În aceste zone sunt militanţi din cadrul mişcării […]

Ronaldo semnează victoria lui Juventus în derby-ul cu Lazio. Torinezii se îndreaptă sigur spre un nou titlu

Juventus a primit vizita lui Lazio în etapa 34 a Serie A. După o primă repriză încheiată la egalitate, Cristiano Ronaldo avea să deschidă scorul în minutul 51 din penalty. Trei minute mai târziu, acelaşi Ronaldo înscria din pasa lui Dybala. Immobile a marcat pentru Lazio în minutul 83 din penalty. Lazio se află pe […]

Bloomberg: Vaccinul anti-Covid dezvoltat de Oxford-AstraZeneca arată o dublă acţiune imună

Vaccinul anticoronavirus pe care Universitatea Oxford îl dezvoltă cu firma AstraZeneca arată rezultate promiţătoare în testele clinice preliminare, generând o dublă acţiune de imunizare, iar acum urmează să ajungă la teste mai extinse, care vor fi decisive privind eficienţa, informează Bloomberg. Însă rezultatele actuale nu au fost suficiente pentru convingerea pieţelor de profil. Acţiunile AstraZeneca […]

Alertă în Bănie! Universitatea Craiova are un caz de COVID-19, iar testul lui Cristiano Bergodi a ieşit neconcludent

UPDATE Din informaţiile Mediafax, team managerul echipei, Lucian Pretorian, este membrul din staff căruia testul i-a ieşit pozitiv, în timp ce testul lui Cristiano Bergodi este cel care a ieşit neconcludent. Toată echipa va repeta testele în cursul zilei de marţi.    Continuă să apară cazuri de COVID-19 la echipele din Liga 1. După Dinamo […]

Muncim mult, dar suntem codaşii Europei la vacanţe/ 54% dintre români nu îşi permit o vacanţă

Ai renunţat măcar o dată la concediu din lipsa banilor? Sau ţi-ai refuzat zilele libere pentru a munci să faci o impresie bună şefului? Conform datelor Eurostat, şi la vacanţe suntem codaşi. 54% dintre români nu îşi permit nici măcar o vacanţă pe an. Adrian Hatos, sociolog, explică cum acest fenomen este încurajat subtil de […]

Victor Rebengiuc explică de ce nu crede în votul dat de PSD pentru susţinerea iniţiativei „Fără Penali în Funcţii Publice”

Victor Rebengiuc, Marius Manole sau Mihai Călin sunt doar câţiva dintre actorii care au promovat iniţiativa „Fără Penali în Funcţii Publice”.  Au ieşit în stradă şi au ajutat la strângerea semnăturilor. Au trecut doi ani de atunci.  Actorii nu regretă că s-au alăturat proiectului. Privesc însă cu îndoială la politicienii PSD care, în 2018, au […]

Universităţile din România nu i-au oferit Ioanei specializarea dorită şi a plecat la studii în Anglia

În urmă cu doi ani, Ioana a hotărât să plece din România pentru a studia product design engineering în Anglia. Decizia nu a fost greu de luat pentru că ceea ce voia să studieze nu se găsea la universităţile de la noi. În Londra studia şi sora ei şi ştia deja care sunt diferenţele dintre […]

Greta Thunberg a câştigat un premiu de 1 milion de euro. Ce planuri are activista climatică, în vârstă de 17 ani, cu banii

Activista, care este prima persoană ce a primit premiul, a fost selectată dintre 136 de candidaţi din 43 de ţări. „Toţi banii vor fi donaţi prin intermediul fundaţiei mele către diferite organizaţii şi proiecte care lucrează pentru a ajuta oamenii din primele linii afectate de criza climatică şi criza ecologică, în special în emisfera sudică”, […]

Trump spune că SUA au „cea mai bună rată a mortalităţii“ din lume

În timpul unui interviu acordat Fox News, preşedintele Donald Trump a făcut o afirmaţie foarte îndrăzneaţă: a spus că Statele Unite au cea mai mică rată de mortalitate din cauza Covid-19, scrie CNN. „Am auzit că avem una dintre cele mai scăzute, poate cea mai mică, rată a mortalităţii din lume. Ai statisticile, te rog? […]

Studiu îngrijorător: Urşii polari ar putea dispărea aproape în totalitate până în 2100. Cum le afectează traiul schimbările climatice

Un nou studiu publicat de Nature Climate Change, care îţi arată consecinţele dramatice ale încălzirii globale, sugerează că urşii polari ar putea să dispară aproape în totalitate, deoarece schimbările climatice au ca efect distrugerea banchizelor. Mai exact, odată cu dispariţia banchizelor, locul în care urşii prind focile, animalele pierd hrana indispensabilă şi vor muri de […]

Reacţia lui Trump când a fost întrebat dacă va accepta rezultatul alegerilor, ţinând cont că este condus de Biden în sondaje

Rămâne „de văzut“ dacă Donald Trump va accepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020. În timpul unui interviu, el a ocolit să spună dacă va accepta sau nu, rezumându-se la: „Trebuie să văd“. În plus, când Chris Wallace, prezentatorul emisiunii „Fox News Sunday“, a prezentat sondajele care arată că Joe Biden, contracandidatul democrat al preşedintelui american, […]

Cum va fi vremea până miercuri dimineaţa. Anunţul meteorologilor

Vremea continuă să se răcorească iar ploile nu ne dau încă pace. În intervalul 21 iulie, ora 12:00 – 22 iulie, ora 10:00, Autoritatea Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că se va semnala instabilitate atmosferică accentuată dar în areale scurte de timp.   „În intervalul menţionat, în regiunile nordice, centrale şi în zona de munte […]

Spitalul modular de la Spitalul „Victor Babeş”, reactivat de urgenţă de Gabriela Firea

Spitalul modular, secţie externă a Spitalului „Victor Babeş”, a fost reactivat de urgenţă de primarul general Gabriela Firea. Decizia a fost luată având în vedere evoluţia epidemiei.

VIDEO Vijeliile şi grindina au făcut ravagii în Brăila/ Grindina a acoperit solul cu un strat alb

Vremea rea anunţată pentru luni a făcut ravagii în Brăila, unde furtuna a adus grindină de mari dimensiuni.

Summitul UE | Liderii europeni se apropie de un acord asupra Fondului de relansare economică

- Liderii ţărilor şi instituţiilor UE sunt aproape de un acord privind Fondul de relansare economică post-pandemie - Surse: Valoarea subvenţiilor oferite statelor afectate grav de pandemie va fi de 390 de miliarde de euro - Charles Michel, preşedintele Consiliului European: "Sunt convins că este posibil un acord"

Samsung a anunţat noile telefoane pregătite pentru Galaxy Unpacked 2020

Se apropie Galaxy Unpacked 2020, eveniment pe care, anul acesta, îl vei putea urmări numai online. Hai să-ţi spun ce noi modele vor fi prezentate pe 5 august. În primul rând, îţi spun despre Galaxy M31s, cu ecran Super-AMOLED, cu camera cvadruplă pe spate şi rezoluţie de 64 de megapixeli. Dar nu asta e punctul […]

Momentul dramatic în care o casă se prăbuşeşte din cauza inundaţiilor, în Delhi VIDEO

Ploile musonice au făcut ravagii duminică în capitala indiană, Delhi, provocând inundaţii în mai multe zone, scrie BBC.   Pompierii au fost nevoiţi să salveze oamenii din zonele joase. Cel puţin patru persoane au murit, una dintre ele fiind un bărbat al cărui vehicul s-a blocat în inundaţii sub un pod.         […]

Legea carantinei: Dreptul de a contesta în instanţă privarea de libertate este doar de formă

Calea de atac împotriva izolării şi a carantinei inclusă în legea carantinei este un drept iluzoriu şi nu unul concret, spun avocaţii consultaţi de MEDIAFAX. Legea intră în vigoare marţi. O persoană nu poate fi privată de libertate in mod fortat şi apoi să i se ceară tot ei să demareze toată procedura necesară pentru […]

Ad5-nCOV, vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat în China pare a fi eficient, potrivit testelor preliminare

Un vaccin anticoronavirus dezvoltat de grupul farmaceutic CanSino Biologics şi de secţia pentru cercetări biologice a armatei chineze pare a fi sigur şi a generat reacţii imune la majoritatea persoanelor supuse testului, informează agenţia de presă Reuters. Potenţialul vaccin, cu denumirea tehnică Ad5-nCOV, urmează să intre în teste clinice extinse. Armata chineză a oferit deja […]

Cursurile online vin la pachet cu probleme de sănătate/ Orele petrecute în faţa calculatorului sau a tabletei pot cauza miopie şi obezitate

Scapi de o problema, dar te alegi cu altele. Pe de o parte, cursurile online îi vor proteja pe elevi de coronavírus, pe de altă parte, vin la pachet cu mai multe probleme. Miopia şi obezitatea sunt două dintre cele mai grave, spune pediatrul Valeria Herdea. Anca, mama Mariei şi a lui Andrei, elevi în […]

Jucătorul Harlem Gnohere şi-a găsit echipă! Încotro se îndreaptă „Bizonul”

Harlem Gnohere n-a rămas prea multă vreme liber de contract, după despărţirea de FCSB. Atacantul francez a semnat cu Royal Excelsior Mouscron. Clubul belgian a făcut anunţul pe pagina oficială.    „Întoarcerea Bizonului, bine ai venit!”, au scris belgienii, care îşi pun mari speranţe în Gnohere. Acesta cunoaşte bine campionatul, după cele şase sezoane în […]

Ministerul Sănătăţii anunţă că alegerile locale ar putea fi organizate în două zile consecutive

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, susţine că nu este niciun motiv pentru a nu se putea organiza alegerile locale din 27 septembrie. Este luată în calcul varianta organizării acestora în două zile

Un puşti de 16 ani a pus pe jar autorităţile: a sunat la 112 şi a spus că este în pericol. Cum a fost sancţionat

Un băiat de 16 ani din Bistriţa-Năsăud a pus pe jar poliţiştii, anunţând la 112 că are nevoie de ajutor. După ce a fost identificat, adolescentul le-a declarat poliţiştilor că a sunat la 112 fără niciun motiv.

COVID-19 în România. Anunţul lui Nelu Tătaru despre condiţia carantinării localităţilor

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că se poate ajunge la carantinarea unui cartier sau a unei localităţi dacă sunt peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori.

Decizie drastică a Marii Britanii în privinţa situaţiei din Hong Kong: „Guvernul britanic a decis să suspende imediat şi pe termen nelimitat tratatul de extrădare”

Guvernul Boris Johnson a anunţat, luni după-amiază, suspendarea cu efect imediat a tratatului de extrădare cu Hong Kong-ul, ca reacţie la aplicarea de către Beijing a noii legi privind siguranţa naţională în fosta colonie britanică, informează agenţia de presă Reuters. „Impunerea noii legi privind siguranţa naţională a modificat semnificativ premisele aranjamentului tratatului de extrădare cu […]

MAE: Atenţionare de călătorie pentru o regiune din Spania care se confruntă cu caniculă

Cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Spania – Andaluzia, sunt anunţaţi că regiunea se confruntă cu un val de caniculă. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei – regiunea Andaluzia – că autorităţile spaniole au emis un cod portocaliu de […]

Când durerea se transformă în şansă la viaţă: Cel mai tânăr donator în moarte cerebrală avea 10 luni. Pe cine a salvat

Sorina a aflat acum 7 ani că fiul ei are probleme cu rinichii. Cinci luni mai târziu Gabriel făcea deja dializă. De trei ori pe săptămână pleca din Bacău spre Iaşi, aşteptând mereu telefonul care să îl anunţe că există un donator. Gabi îşi dorea să fie normal, dar boala l-a împiedicat să se bucure […]