Știrile zilei

Copil de 5 ani a furat 3$ şi SUV-ul părinţilor pentru a merge să-şi cumpere un Lamborghini. VIDEO: Momentul în care a fost oprit de poliţişti pe autostradă

Un puşti de doar 5 ani din Utah, Statele Unite, a fost depistat în timp ce conducea SUV-ul părinţilor pe o autostradă. El a oprit la semnalul unei patrule şi le-a spus agenţilor că se ducea să-şi cumpere un Lamborghini.

COVID-19 ar putea omorî 3.000 de americani pe zi. Documentul intern controversat al guvernului SUA

Un document intern al guvernului Statelor Unite anticipiează o creştere a ratei infectării cu noul coronavirus şi o creştere a ratei mortalităţii până la 1 iunie, au scris jurnaliştii de la New York Times.

EXCLUSIV – Reacţia cluburilor din Liga 1, după anunţul Ministrului Sportului despre reluarea campionatului: „Ne permitem, nu ne permitem, trebuie să respectăm măsurile”

Jucătorii vor putea reveni la antrenamente, începând cu 15 mai, dar doar respectând anumite condiţii. Ministrul Tineretuli şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută marţi, 15 mai, că fotbaliştii trebuie întâi să intre în izolare pe o perioadă de 14 zile, apoi vor fi testaţi pentru coronavirus. În cazul […]

Ostilitatea faţă de China a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani. Se poate ajunge la o confruntare armată cu SUA

Ostilitatea la adresa Chinei este la cel mai mare nivel din ultimii 30 de ani, este concluzia unui raport al Institutului chinez pentru Relaţii Internaţionale Contemporane. Documentul a fost prezentat oficialilor de la Beijing, inclusiv preşedintelui Xi Jinping. Potrivit raportului, pe fondul răspândirii epidemiei de coronavirus la nivel global, China se confruntă cu un val […]

Momentul în care o viespe ucigaşă omoară un şoarece într-un minut. VIDEO

Această specie de viespi este specifică zonelor cu climat tropical din Asia de Est, unde ucid în jur de 50 de oameni pe an, relatează Daily Mail.  Însă recent, viespile gigantice asiatice (Vespa mandarinia), care măsoară 5cm au fost descoperite pentru prima dată pe teritoriul american, în statul Washington, potrivit New York Times. Înţepăturile lor […]

Paradoxul epidemiei de COVID 19: Unii elevi nu mai vor să înveţe de pe tabletă şi vor înapoi la şcoală

Pentru aproape 3 milioane de copii, şcoala se va încheia online anul acesta. Epidemia de COVID 19 şi restricţiile de distanţare socială au scos la iveală un paradox. Deşi consideraţi generaţia tehnologiei, lecţiile online nu sunt tocmai pe placul lor. Elevii vor înapoi la şcoală şi le e dor de interacţiunea cu profesorii şi colegii […]

Video. Sute de oi au ocupat străzile unui oraş mare din Turcia

Imagini rare în centrul unui oraş cu sute de mii de locuitori. Sute de oi au traversat străzile goale din Samsun, în nordul Turciei, în timp ce oamenii au rămas izolaţi în case, ca parte a măsurilor pentru combaterea coronavirusului.

Avertisment: Ţările în care până în 2070 va fi prea cald pentru a putea trăi. 3.5 miliarde de oameni locuiesc în zone expuse

Dacă ritmul de încălzire a planetei se va păstra, până în 2070 circa 3.5 miliarde de oameni ar putea fi nevoiţi să se relocheze din zone în care ar fi prea cald pentru a putea trăi, arată un studiu nou, efectuat de PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America)

FOTO | Elon Musk a devenit tată pentru a şaptea oară. Primele imagini cu bebeluşul „‘X Æ A-12 Musk”

Cântăreaţa canadiană Grimes a născut un băieţel, acesta fiind primul copil cu iubitul ei, omul de afaceri Elon Musk. Copilul s-a născut luni, iar Musk a anunţat pe Twitter că atât bebeluşul, cât şi Grimes, în vârstă de 32 de ani, se simt bine. Întrebat de un fan dacă are băieţel sau fetiţă, Elon Musk […]

Prof. univ. Mircea Miclea, invitat la ”Marius Tucă Show”: În momentul în care a apărut această criză, prudenţă a devenit obsesie

Invitat a fost prof. univ. Mircea Miclea, fost Ministru al Educaţiei şi Cercetării.

Alertă ANM de vreme rea. Meteorologii anunţă cod galben de vânt puternic şi viscol

De azi de la ora 15:00 intră în vigoare o informare meteo de vreme rea ce expiră pe 7 mai, la ora 20:00. În cea mai mare parte a ţării vor fi temporar intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de peste 45…55 km/h. La munte rafalele vor depăşi 60…70 km/h şi se […]

Controversata origine a virusului SARS-CoV-2: Dovezile aduse de cinci servicii secrete, reunite sub numele „Five Eyes”

Nu sunt dovezi protrivit cărora noul tip de coronavirus a apărut în laborator, au decalarat pentru The Guardian surse apropiate unui grup denumit „Five Eyes” şi care include agenţii de spionaj din Statele Unite Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Precizarea vine după ce zilele trecute în publicaţia Australian Daily Telegraph a apărut un […]

Imagini neobişnuite. Un rechin a ajuns la câţiva metri de ţărm, în Italia

Rechinul albastru este întâlnit în întreaga lume, el trăind în ape din zone cu climă temperată, dar şi în climat tropical. Cel mai des, acesta trăieşte în apele adânci, însă uneori el se poate apropia de ţărm, mai ales în zonele cu climă temperată. Exemplare de rechin albastru au fost observate de-a lungul timpului de […]

Valeriu Şuhan: Globalizarea abuzului

Globalizarea abuzului şi miliţienii americani!

Horaţiu Moldovan, secretat de stat în Ministerul Sănătăţii: ”Nu toţi pacienţii raportaţi au murit efectiv din cauza pneumoniei cu Covid!”

Prof. Dr. Horaţiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, îţi spune că bilanţul deceselor pe care ni-l comunică autorităţile zilnic nu arată concret câţi pacienţi mor într-adevăr de Covid 19. Mulţi dintre cei infectaţi erau în stare foarte gravă deja din cauza bolilor cronice pe care le aveau, spune Prof. Moldovan. ”Nu toţi pacienţii […]

Cum au făcut italienii baie în mare după două luni de carantină. ”Cât am aşteptat momentul acesta!” VIDEO

În Palermo, cafenelele s-au deschis luni doar în regim de takeaway: italienii s-au tratat cu cappuccino şi croissante. Străzile din oraş sunt mai aglomerate, la fel şi mijloacele de transport. În staţii, autorităţile locale numără călătorii care urcă în autobuze şi asigură respectarea regulilor de distanţare socială. Pe plaja din Mondello, italienii au ieşit la […]

Nicolas Cage devine „Tiger King” în miniseria despre controversatul Joe Exotic. Personajul este deja viral pe internet

Actorul american Nicolas Cage va debuta în televiziune, într-o miniserie despre Joe Exotic, protagonistul serialului Netflix de succes „Tiger King”. Miniseria se anunţă deja a fi un succes, având în vedere că serialul „Tiger King” a devenit deja viral pe internet. Potrivit Variety, miniseria de opt episoade are la bază un articol apărut în Texas […]

Avertismentul dictatorului Bashar al-Assad:„Ne putem confruna cu o adevărată catastrofă!”

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a avertizat că ţara s-ar putea confrunta cu o „adevărată catastrofă” dacă cazurile de coronavirus cresc şi depăşesc serviciile de sănătate.

Kovesi a câştigat procesul la CEDO: Demiterea de la şefia DNA a fost abuzivă

Laura Codruţa Kovesi a câştigat procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Judecătorii au ajuns unanim la concluzia că dreptul la un proces echitabil şi dreptul la liberă exprimare i-a fost încălcat fostei şefe a DNA. Concret, magistraţii europeni spun că Laura Codruţa Koveşi nu a putut contesta decizia de revocare a sa din funcţie, […]

„Italia, devastată de coronavirus. Natura a pus stăpânire pe oraşe” Ce au găsit italienii la ieşirea din carantină

Milioane de italieni s-au întors luni la muncă după opt săptămâni de carantină. Nimic nu mai e la fel pentru ei. Toată lumea este echipată cu mască şi încearcă să păstreze distanţa socială, o problemă pentru cultura italiană. Dar economia Italiei este în genunchi din cauza coronavirusului, iar micile afaceri încep să se redeschidă. În […]

Lelia Munteanu: Premierul Israelului ameninţă cu al patrulea tur de alegeri

Curtea Supremă nu-i va oferi lui Netanyahu un "certificat personal de asigurare".

Narcotraficanţii din Mexic îi ameninţă pe medici: ”Pentru fiecare rudă a noastră care moare de Covid-19, vom ucide 10 medici”

Narcotraficanţii care controlează municipiul Petatlán, din statul mexican Guerrero, lansează ameninţări la adresa medicilor din regiune dacă rudele lor se îmbolnăvesc şi mor de Covid-19. Asta deşi, potrivit tot lor, boala este o doar ”invenţie”. Un mesaj atribuit lui Pedro Avilés Salazar şi care circulă pe reţelele de socializare îi ameninţă pe medici: ”Pentru fiecare […]

Cât mai avem de aşteptat până când vom merge la o cafea sau la restaurant. Anunţul premierului Ludovic Orban

Dacă ţi-ai făcut planuri pentru o ieşire în oraş după 15 mai, premierul României îţi spune că o poţi face însă nu vei putea merge la cafenea, restaurant sau la bar pentru că acestea rămân în continuare închise. Ludovic Orban îţi dă o veste bună. Există posibilitatea ca restaurantele, cafenelele şi barurile să se redeschidă […]

Monica Anisie, întâlnire cu reprezentanţii învăţământului din mediul privat. Au discutat despre redeschiderea creşelor şi grădiniţelor

Premierul Ludovic Orban a declarat că există posibilitatea ca grădiniţele şi creşele să se redeshidă, însă numai după o anchetă epidemiologică de amploare. În acest sens au avut loc întâlniri la Ministerul Educaţiei pe această temă. Premierul României spune că mai mai mulţi părinţi riscă să îşi piardă locul de muncă pentru că nu au […]

SARS-CoV-2 închide o primărie din Galaţi, după ce o angajată s-a infectat. E primul caz de COVID-19 din localitate

  Sediul Primăriei comunei Barcea este închis după ce una dintre angajatele instituţiei s-a infectat cu virusul COVID-19. Confirmarea a venit luni de la reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică. Imediat, sediul Primăriei a fost închis pentru realizarea dezinfecţiei, iar angajaţii sunt testaţi. „Este un caz, este adevărat. Primăria este închisă pentru dezinfecţie 48 de ore. […]

STB, anunţ important. Se reia circulaţia normală a autobuzelor. Reguli stricte şi o recomandare: Călătorii vor avea şi ochii acoperiţi

Societatea de Transport Bucureşti va scoate în traseu, din 18 mai, toate autovehiculele din parcul auto circulant, astfel că transportul în comun va funcţiona la capacitate maximă, anunţă Primăria Capitalei. Astfel, în autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele din Bucureşti, călătorilor li se recomandă să îsi protejeze nasul şi gura cu măşti medicale sau confectionate din material […]

Se reiau antrenamentele, nu competiţiile sportive. Anunţul ministrului Sportului: reguli clare şi stricte pentru sportivi şi 4 faze care trebuie aplicate obligatoriu

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a susţinut o conferinţă de presă în care a vorbit despre regulile ce trebuie urmate pentru ca sportivii să revină la antrenamente.

Învăţământul alternativ din România, în pragul falimentului. Mii de copii vor fi obligaţi să intre în sistemul tradiţional

Învăţământul alternativ din România a ajuns în pragul falimentului. Şcolile şi grădiniţele private nu beneficiază de ajutorul statului aşa cum se întâmplă în sistemul tradiţional de stat. Mii de copii şi cadre didactice sunt în situaţia de a se reorienta dacă Guvernul nu le întinde urgent o mână salvatoare. „Este tragică situaţia tuturor şcolilor private […]

Ziua de care se tem peste 500.000 de fumători români se apropie: Restricţiile aplicate începând cu 20 mai

Se apropie 20 mai, zi trecută în calendar de mii de fumători români drept prima fără ţigări mentolate. Potrivit companiei British American Tobacco România, măsura va afecta peste 500.000 de clienţi, arată economica.net.    Legea nr. 201/ 2016 care transpune Directiva privind produsele din tutun (2014/40/UE) a intrat în vigoare la data de 10 decembrie 2016. Ea […]

Educaţia se opreşte în sărăcie. Un elev din Craiova primeşte temele la telefon

Pentru mulţi copii, educaţia se opreşte în sărăcie. În Craiova, doi fraţi, unul la grădiniţă şi altul în clasa a treia, au vazut doar la televizor cum se face şcoala online. Rămaşi fără părinţi anul trecut, copiii sunt crescuţi de o bunică, prea săracă pentru a le cumpăra un computer sau un telefon cu acces […]

Paznicul unui magazin a fost ucis pentru că nu a permis intrarea fără mască sanitară. Trei membri ai aceleiaşi familii sunt puşi sub acuzare

Ramonyea Travon Bishop, în vârstă de 23 de ani,  Larry Edward Teague, în vârstă de 44 de ani, şi Sharmel Lashe Teague, în vârstă de 45 de ani, au fost acuzaţi de crimă premeditată, potrivit Parchetului din comitatul Genesee. Sharmel şi Larry sunt căsătoriţi, iar Ramoyea este fiul bărbatului dintr-o relaţie anterioară. Calvin Munerlyn, care […]

Viespile ucigaşe din Asia, mari cât o cutie de chibrituri, au ajuns şi în Statele Unite. Înţepătura lor este mortală pentru oameni

Viespile gigantice asiatice (Vespa mandarinia) , care măsoară 5cm au fost descoperite pentru prima dată pe teritoriul american, în statul Washington. Înţepăturile lor multiple sunt mortale pentru oameni, iar populaţia de albine este grav ameninţată pentru că viespile le distrug stupii şi îşi hrănesc puii cu ele, potrivit New York Times.

Moarte suspectă la Mărăşeşti. Cadavrul unui bărbat a fost găsit lângă o maşină răsturnată într-un şanţ

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vrancea, o femeie a anunţat în jurul orei 6.00 că în timp ce se deplasa pe DJ 204 E, dinspre Haret către Cosmeşti, într-o curbă deosebit de periculoasă a observat un autoturism în afara părţii carosabile, iar în şanţ, lângă maşină, un bărbat, posibil decedat. Poliţiştii care s-au […]

Şcoala online, un test de atenţie şi răbdare pentru copii şi părinţi. Un psiholog îţi vine în ajutor

Întrebat de reporter dacă face cursuri online, un copil a răspuns că „da, în fiecare zi”. Reporter: Şi cum îţi place mai mult? Copil: Mai mult la şcoală cu elevii. Reporter: De ce? Copil: Nu prea îmi place mie să stau atât de mult în casă. Nu-i aşa că te regăseşti în astfel de situaţii? […]

FOTO | Un pod de pe un drum judeţean s-a rupt, din cauza traficului greu / Reparaţii în valoare de 27 de milioane de euro

Un pod de pe drumul judeţean DJ 748B, care asigura accesul spre trei localităţi din comuna Poieni, judeţul Cluj, s-a rupt, luni. Primarul comunei spune că podul avea aproape 70 de ani vechime şi că acesta a cedat din cauza traficului greu.

Comisia de control al SRI, şedinţă de analiză a declaraţiilor preşedintelui Iohannis despre autonomia Ţinutului Secuiesc

Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii se va întruni marţi, pentru a solicita SRI un punct de vedere referitor la declaraţia şefului statului.

Cel mai mare producător de cosmetice din România a început producţia de biocide. Cât va costa o sticluţă de 150 de ml cu dezinfectant

Cel mai mare producător de cosmetice din România vine să acopere lipsa dezinfectanţilor din ţară. Imediat cum a primit avizul a început producţia de dezinfectanţi. Soluţiile produse în prima săptămână au fost donate spitalelor COVID din Cluj. Mircea Turdean, director Farmec: „Putem livra circa 600.000 – 700.000 de dezinfectanţi pentru piaţa de larg consum pe […]

Se schimbă şi felul în care facem plajă. În Santorini au fost instalate primele cabine din plexiglas

Nu ştim încă dacă vom putea pleca în vacanţă vara acesta, dar în Grecia, una dintre destinaţiile favorite ale românilor, se fac pregătiri pentru primii turişti. Pe o plajă din Santorini au apărut primele cabine din plexiglas. Adăpostesc două şezlonguri, o umbrelă şi vor avea avea şi un dispozitiv cu gel dezinfectant. „Trebuia să găsim […]

Marius Oprea: UE şi plăcerea nesănătoasă de a fura plăcerea altuia

În anul 1964, Consiliul Europei declara această zi de 5 mai drept ”Ziua Europei”. Dar în timp, ea a ajuns să se sărbătorească pe 9 mai.