Știrile zilei

Un alt demnitar PSD, „victimă” în trecut a protestatarilor #rezist, reacţionează: Este inadmisibil. Vom analiza ca să vedem dacă legile sunt prea uşoare

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, pentru MEDIAFAX, în legătură cu protestarul care l-a apostrofat şi urmărit în trafic, duminică, pe Eugen Nicolicea că aceste ieşiri sunt la limita legii şi este inadmisibil „modul în care se jigneşte”.

Florin Cîţu: Bugetul anului 2019 va fi unul de criză. Taxe, suprataxe, accize, supraccize, salarii/indemnizatii inghetate, pensiile taiate etc.

Bugetul anului 2019 va fi unul de criză, marcat de creşterea TVA, de reduceri la educaţie sau de îngheţarea salariilor şi îndemnizaţiilor pentru sectorul bugetar, susţine senatorul liberal Florin Cîţu pe pagina se de Facebook.

Pepe s-a accidentat pe pârtie. Vedeta a căzut cu placa şi şi-a dislocat umărul. Cine i-a acordat primul ajutor

Cântăreţul Pepe a suferit un accident pe o pârtie din Braşov, în urma căruia s-a ales cu umărul dislocat. Vedeta a fost ajutată de un fizioterapeut, care i-a acordat ajutor imediat. Imaginile au fost postate de cei doi pe Facebook şi Instagram.

BOBOTEAZĂ 2019: Procesiune spre faleza Cazinoului, la Constanţa: Trei cruci au fost aruncate în mare. Una, recuperată de un musulman | VIDEO

Peste 10.000 de oameni au participat, duminică, la slujba de Bobotează, oficiată de ÎPS Teodosie, pe faleza Cazinoului din Constanţa, apoi, conform tradiţiei, arhiepiscopul a aruncat trei cruci în mare, ce au fost recuperate de trei bărbaţi, unul dintre ei fiind musulman.

VIDEO – Eugen Nicolicea, apostrofat şi urmărit în trafic de protestatarul #rezist Marian Ceauşescu | VIDEO

Protestatarul Marian Ceauşescu l-a abordat, duminică, pe deputatul PSD Eugen Nicolicea în faţa unui imobil în Bucureşti, în timp ce deputatul urca în maşină, după cum se vede în transmisia video de pe pagina de Facebook a protestatarului. Ulterior, acesta l-a urmărit în trafic pe deputat.

Mitropolitul Clujului, de Bobotează, apel ca românii plecaţi în străinătate să se întoarcă acasă | GALERIE FOTO

Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, a făcut un apel la regenerarea satelor româneşti, la slujba de Bobotează, spunând că ar vrea ca românii plecaţi la muncă în străinătate să se întoarcă acasă, astfel încât să se schimbe curentul creat de emigrare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Maria Grapini: În ce vacanţă mai e Iohannis, când amicul său austriac încalcă drepturile copiilor români?

Europarlamentarul Maria Grapini a afirmat că este revoltată de măsura discriminatorie privind indexarea alocaţiilor copiilor nerezidenţi ai muncitorilor din Austria, întrebându-se „în ce vacanţă mai e acum Klaus Iohannis” când cancelarul austriac Sebastian Kurz „încalcă drepturile copiilor români”.

Crucea sfinţită de Bobotează aruncată în Dunăre, la Galaţi: 17 bărbaţi au sărit în apă să o recupereze | GALERIE FOTO, VIDEO

Mii de credincioşi au participat, duminică, la slujba de Bobotează oficiată pe faleza Dunării din Galaţi.Oamenii au primit agheasmă din butoaiele cu apă sfinţită de preoţi, iar la final 17 bărbaţi s-au aruncat în Dunăre pentru a prinde crucea aruncată de ÎPS Casian, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Wall Street Journal: Este Europa pregătită să se apere?/ Eforturile europene pentru autonomie strategică

Intensificarea agresivităţii Rusiei şi scepticismul în legătură cu soliditatea angajamentelor preşedintelui SUA, Donald Trump, privind apărarea Europei au convins ţările europene, în special Franţa şi Germania, de necesitatea unei "autonomii strategice" a UE, comentează The Wall Street Journal.

ALERTĂ în Piteşti, pentru o valiză suspectă descoperită între maşini. Zeci de oameni, evacuaţi

Este alertă în Piteşti, unde o valiză suspectă a fost descoperită, duminică, între două maşini din parcarea unui bloc. Aproape 70 de oameni au fost evacuaţi, iar cei care nu au vrut să plece de acasă au fost sfătuiţi să se îndepărteze de geamuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jurnalistul Ion Cristoiu publică relatări istorice despre Armata Roşie/ Realitatea dintre campaniile de presă şi “Davai ceas, davai palton”

Jurnalistul Ion Cristoiu face o radiografie a ceea ce relatările istorice scot la iveală despre comportamentul Armatei Roşii în România, în contextul poziţiei publice a Ambasadei Rusiei care a acuzat o campanie de presă împotriva celor care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Centrale.

SITUAŢIA DRUMURILOR: Se circulă în condiţii de iarnă în mai multe zone din ţară/ Drumarii au răspândit 12.000 de tone de material antiderapant

În intervalul 05.01.2019, ora 17:00 – 06.01.2019, ora 12:00, drumarii de la CNAIR au acţionat pentru a menţine practicabilă, în condiţii de siguranţă, reţeaua rutieră, cu 1.187 utilaje şi au răspandit aproximativ 11.950 tone material antiderapant, informează compania.

Structura anului ŞCOLAR 2018-2019. Când începe ŞCOALA, când sunt VACANŢELE

Elevii şi grupele din învăţământul se întorc la şcoală după o vacanţă de trei săptămâni. Cursurile încep în data de 13 ianuarie 2019, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Următoarea vacanţă este cea intersemestrială, în perioada 2-10 februarie 2019.

Destinaţiile turistice ale primelor luni din 2019 în Europa

Primele luni ale anului 2019 au destinaţiile lor pentru turiştii care îşi programează călătoriile de după sărbători şi vor să înceapă anul fie vizitând locuri celebre în afara sezonului de vârf, fie încercând să caute zone în care clima oferă un alt fel de iarnă. Cine caută căldură pentru o vacanţă de iarnă în Europa […]

Secţia pentru procurori a CSM decide luni dacă prelungeşte delegarea Ancăi Jurma la conducerea DNA

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are pe ordinea de zi a şedinţei de luni propunerea de prelungire a delegării Ancăi Jurma în funcţia de procuror-şef interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Cazul a făcut înconjurul lumii, dar acum s-a dat SENTINŢA. Ce se întâmplă cu profesorul acuzat că şi-a hrănit ţestoasa cu un câine VIU, în faţa elevilor | FOTO, VIDEO

O organizaţie de protecţie a animalelor din statul american Idaho contestă vehement achitarea profesorului acuzat că a hrănit o broască ţestoasă cu un căţeluş în faţa mai multor studenţi de la liceul din Preston, informează The Guardian.

Achiziţie de caciuli şi curele de piele pentru poliţiştii locali din Alexandria, Teleorman.

În Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) figurează achiziţia Primăriei Municipiului Alexandria, care a cumpărat pentru Poliţia Locală Alexandria articole vestimentare, printre care se numără căciulile de blană şi curelele de piele.

BOBOTEAZĂ 2019 | Crucea aruncată în Gilort, recuperată pentru al nouălea an la rând de un militar: „Mă simt mai norocos, mai sănătos” | VIDEO

Sute de persoane din comuna Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj, au participat, duminică, la slujba de Bobotează, din satul Bălceşti, care a culminat cu aruncarea crucii din lemn în apele reci ale râului Gilort, aceasta fiind recuperată de singurul participant, un militar.

Demisie la Pentagon: Amiralul Kevin Sweeney, al treilea oficial de rang înalt din Departamentul american al Apărării care pleacă din funcţie după decizia de retragere a trupelor din Siria

Amiralul Kevin Sweeney, şeful personalului de la Pentagon, este al treilea oficial de rang înalt din Departamentul Apărării care demisionează după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat luna trecută că a luat decizia să retragă trupele americane din Siria, informează postu BBC News.

Simona Halep: Această perioadă a fost extraordinară şi am simţit că mi-am trăit viaţa la maximum

Simona Halep este gata să revină în tenis şi a precizat, într-un interviu oferit celor de la WTA Insider, că a trecut prin clipe grele din cauza problemelor la spate, dar că acum este încrezătoare şi aşteaptă primul meci oficial.

Ecaterina Andronescu: Peste 2.000 de grădiniţe şi şcoli au funcţionat anul trecut cu WC-urile în curte, fără apă curentă şi canalizare

Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a afirmat, într-un răspuns la o interpelare, formulat la începutul lunii decembrie a anului trecut, că la nivel naţional aproximativ 2.355 unităţi şcolare funcţionau fără apă curentă şi canalizare, având WC-urile în curte.

Beat la volan: Un şofer din Botoşani a fugit de la locul accidentului şi apoi s-a întors să spună că altcineva conducea

Jandarmii din Botoşani au identificat, sâmbătă seara, un şofer care a produs un accident rutier, a abandonat maşina, iar câteva minute mai târziu a revenit să spună că altcineva se afla la volan. La analize a reieşit că şoferul avea 0,76 ml/l alcool pur în aerul expirat.

Contrabandă cu ţigări de 8,6 milioane de euro: Peste 4,6 milioane pachete au fost confiscate de poliţiştii de frontieră | VIDEO

Peste 4,6 milioane de pachete cu ţigări de contrabadă, în valoare de 8,6 milioane de euro au fost confiscate de poliţiştii de frontieră, împreună cu inspectorii vamali, în ultimul an. Cel mai des traficanţii folosesc maşini modificate sau folosesc rute greu accesibile auto.

Tensiuni la Casa Albă pe tema blocării Administraţiei SUA: Donald Trump anunţă puţine semne de progres/ Negocierile continuă

Preşedintele Donald Trump a anunţat că în urma discuţiilor purtate sâmbătă privind blocarea parţială a activităţii Administraţiei federale a SUA s-au înregistrat "puţine semne de progres", Casa Albă precizând că democraţii şi reprezentanţii Administraţiei SUA se vor întâlni din nou duminică.

Un boxer profesionist, fost campion al Franţei, a agresat un jandarm în cursul protestelor de la Paris

Un boxer profesionist, fost campion al Franţei în anii 2000, a fost identificat de autorităţi ca fiind agresorul unui jandarm în cursul protestelor de sâmbătă ale mişcării "Vestele Galbene", informează cotidianul Le Parisien.

Coadă la Catedrala Patriarhală din Bucureşti de Bobotează. Oamenii au venit şi de la ora 4 dimineaţa ca să ia apă sfinţită/ Patru persoane, aflate la slujbele de Bobotează, au avut nevoie de ajutor medical | FOTO, VIDEO

Coadă la Catedrala Patriarhala din Bucuresti, acolo unde Patriarhul Daniel va ţine slujba de sfinţire a apei de Bobotează. Credincioţii au venit şi de la ora 4 dimineaţa, în speranţa că vor ajunge să ia apă cât mai repede.

Ambulanţă în misiune, lovită de un camion-şcoală, în timpul examenului pentru permis auto

O ambulanţă care se afla în misiune pentru a prelua o pacientă însărcinată a fost lovită de un camion-şcoală în municipiul Vaslui. Bărbatul care a provocat accidentul susţinea proba practică a examenului de obţinere a permisului auto, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poetul Emil Brumaru a murit la 80 de ani

Poetul Emil Brumaru a murit sâmbătă, la vârsta de 80 de ani, în spital, după un stop cardio-vascular. "A plecat, nu a murit, îngerii nu mor niciodată, se retrag numai în Rezervaţia de Îngeri", a scris scriitorul Liviu Antonesei, pe blogul său.

VISCOLUL a dat peste cap traficul aerian şi rutier în Austria şi sudul Germaniei: Zeci de zboruri au fost anulate, iar mai multe şosele au fost închise

Zeci de zboruri au fost anulate sau au înregistrat întârzieri masive la aeroporturi din Austria şi sudul Germaniei din cauza viscolului şi ninsorii, iar mai multe şosele din Austria au fost închise din cauza riscului producerii de avalanşe, informează agenţia de ştiri Dpa.

Accident la ieşirea de pe Autostrada A1, în Argeş: Şapte persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau a ratat curba | VIDEO

Şapte persoane au fost rănite, duminică, la ieşirea de pe Autostrada A1 spre Bascov, judeţul Argeş, după ce microbuzul în care se aflau nouă persoane a ratat o curbă, apoi a lovit un parapet.

Volkswagen ar putea plăti DAUNE autorităţilor locale din Germania. Sumele cerute în instanţă, uriaşe/ Ce i se impută gigantului auto

Landul german Baden-Wuerttemberg solicită daune de la Volkswagen, după ce autorităţile locale au achiziţionat vehicule diesel care se confruntă acum cu interdicţii în oraşe precum Stuttgart, a anunţat Frankfurter Allgemeine Zeitung, citat de Reuters.

Olguţa Vasilescu: Nu Liviu Dragnea a cerut mutarea mea la alt minister. Eu am solicitat acest lucru, cu riscul asumat

Lia Olguţa Vasilescu vine cu noi precizări, spunând că ea a cerut mutarea la un alt minister, cu riscul asumat de a rămâne fără portofoliu. Fostul ministru al Muncii a adăugat că nu a vorbit nici măcar la telefon cu Liviu Dragnea şi dacă era ceva de reproşat, nu acesta trebuia să o facă.

Grupare care tâlhărea bătrânii, prinsă în Bucureşti/ Victimele erau urmărite până în scara blocului

O grupare care tâlhărea persoanele în vârstă a fost prinsă în Bucureşti, anunţă Poliţia Capitalei, după ce a reuşit să tâlhărească doi oameni. Hoţii îşi urmăreau victimele până în scara blocului, iar acolo cereau pomană, pretext sub care au reuşit să intre în casele bătrânilor.

SCANDALUL Carlos Ghosn: Fiul fostului preşedinte al Nissan acuză procurorii că fac presiuni ca omul de afaceri să recunoască vina

Procurorii japonezi doresc ca Carlos Ghosn, fostul preşedinte al Nissan, acuzat de fraudă financiară, să îşi recunoască vina, a declarat Anthony Ghosn, 24 de ani, fiul omului de afaceri, pentru publicaţia Journal du Dimanche, citată de Reuters.

Tot mai multe adolescente devin mame. Ministerul Muncii anunţă câte naşteri s-au înregistrat în cazul fetelor mai mici de 19 ani

Ministerul Muncii a precizat că, potrivit datelor INS, în anul 2017, a fost înregistat un număr de 18.656 de naşteri la mame cu vârsta sub 19 ani, între care 698 de cazuri au fost fete cu vârsta sub 15 ani, conform unui răspuns la o interpelare adresată de Costel Lupaşcu deputat PSD.

Controale la taximetrişti: Şoferi care conduceau fără permis şi aparat ce modifica tariful/ Ce au găsit poliţiştii de la Rutieră

Brigara Rutieră Bucureşti anunţă că în ultimele două zile au fost verificate 170 de autoturisme folosite pentru taximetrie şi că au fost aplicate 96 de sancţiuni contravenţionale. În timpul controalelor au fost identificaţi şi doi şoferi care făceau taximetrie, dar aveau permisele suspendate.

Rezultate LOTO, 6 ianuarie: Primele trageri din acest an/ Report de peste 1,23 milioane de euro la Loto 6/49

Rezultate LOTO. Duminică, 6 ianuarie 2019, au avut loc primele trageri loto din acest an. La tragerile loto de luni, 31 decembrie 2018, Loteria Română a acordat peste 47.400 câştiguri în valoare totală de peste 3,9 milioane de lei.

Accident grav la Buzău: Doi morţi şi un rănit grav după ce o maşină a lovit mai multe podişti şi un copac

Doi bărbaţi au murit şi unul este rănit grav, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, după ce maşina în care se aflau a lovit mai multe podişti şi un copac, apoi a fost proiectată în curtea unui localnic din Grăjdana (Tisău), judeţul Buzău.

Cine a câştigat şi cine a pierdut în anul 2018, în lumea miliardarilor. Ce s-a întâmplat cu averile lui Jeff Bezos şi Mark Zuckerberg

Mark Zuckerberg se numără printre miliardarii care au pierdut o parte importantă a averii anul trecut, în timp de Jeff Bezos, fondatorul Amazon, este principalul câştigător al unui an nu prea fericit din punct de vedere financiar, dar care a adus unora destul de mulţi bani.

Mii de persoane au participat la Belgrad la un protest faţă de regimul condus de Aleksandar Vucic

Câteva mii de sârbi s-au adunat sâmbătă la Belgrad pentru a protesta faţă de ceea ce ei consideră că fiind regimul corupt al preşedintelui Aleksandar Vucic şi au cerut respsectarea liberătăţii presei şi încetarea atacurilor la adresa jurnaliştilor şi liderilor opoziţiei.