Știrile zilei

Conferinţa MAS: Securitatea în zona Mării Negre se numără printre temele dezbaterii/ NATO va intensifica măsurile de apărare

Analizarea convergenţei strategiilor de securitate ale NATO şi Uniunii Europene reprezintă una dintre temele Conferinţei care va fi organizată marţi de Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS), în contextul în care Alianţa Nord-Atlantică a aprobat recent măsuri suplimentare de apărare.

Echipa Parlamentului European, scrisoare către Tajani: Reluăm negocierile când Consiliul UE se întoarce cu un nou candidat

Echipa Parlamentului European pentru şefia Parchetului UE i-a transmis o scrisoare preşedintelui PE, Antonio Tajani, în care precizează că negocierile cu Consiliul UE nu vor fi reluate dacă instituţia nu va veni cu un nou candidat, potrivit documentului postat de Siegfried Mureşan pe Facebook.

Ministrul Sănătăţii: Până la urmă trebuie să scoatem şi sistemul privat din zona gri/ Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor: Unii pacienţi mor pentru că nu au bani

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, vineri, în cadrul unei dezbateri publice, că şi sistemul privat de sănătate "trebuie scos din zona gri", precizând că decizia va râmâne însă în continuare în mâna pacientului care va putea să aleagă între public şi privat.

Manifestaţiile publice, interzise la Alexandria, în faţa Casei de Cultură, cu o săptămână înainte de mitingul PNL. Motivul invocat

Consiliul Local Alexandria a interzis, la propunerea primarului, manifestaţiile publice în faţa Casei de Cultură, locul manifestaţiilor în judeţul Teleorman, motivând că în zonă vor fi amplasaţi iepuraşii de Paşte. Măsura vine cu o săptămână înainte de un miting anunţat de PNL în Alexandria.

Ariana Grande face publică imaginea creierului său afectat de sindromului de stres posttraumatic. Mesajul vedetei | FOTO

Cântăreaţa americană Ariana Grande a vorbit despre efectele sindromului de stres posttraumatic asupra creierului ei, într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare online Instagram, relatează contactmusic.net.

Miting PSD în centrul Craiovei. Dragnea îl atacă pe Iohannis: Să răspundă pentru „abuzuri” şi pentru „casele furate” | FOTO, VIDEO

Mitingul PSD în centrul Craiovei a început în prezenţa a zeci de mii de participanţi. La începutul manifestaţiei, Liviu Dragnea a făcut o baie de mulţime.

PSD prezintă carnetul de fost deţinut politic al lui Ioan Muntean | FOTO

Social-democraţii au prezentat, vineri, într-un comunicat de presă, fotografii cu carnetul de membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România al lui Ioan Muntean, ca reacţie la informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora acesta ar fi fost deţinut de drept comun.

Cofondator al Festivalului de Film Sundance, acuzat de abuzuri sexuale asupra unui minor. Este al doilea caz

Producătorul de film Sterling Van Wagenen, cofondatorul Festivalului Sundance şi fost membru al Institutului Sundance din statul american Utah, a fost acuzat de abuzuri sexuale asupra unei minore, relatează variety.com.

Impresionantul monument scoţian din neolitic, Inelul de la Brodgar, vandalizat de turişti | FOTO

Inelul de la Brodgar, parte a unui sit istoric din neolitic aflat în insulele scoţiene Orkney, a fost vandalizat, iar autorităţile fac apel la turişti pentru a găsi făptaşii, relatează theguardian.com.

Partenerul de judo al lui Putin determină retragerea Shell dintr-un proiect de pe Coasta Baltică

Compania petrolieră Royal Dutch Shell s-a retras dintr-un proiect pentru construirea unei uzine de gaze naturale lichefiate, parţial din cauza faptului că Gazprom a adăugat un partener care are legături cu un aliat al preşedintelui Vladimir Putin, transmite Reuters.

Ultimul autograf acordat de fostul preşedinte american John F. Kennedy, cu DOUĂ ore înainte de a fi asasinat, scos la licitaţie | FOTO

Un autograf acordat de fostul preşedinte american John F. Kennedy cu două ore înainte de a muri a fost scos la vânzare pe un site de licitaţii şi este evaluat la o sumă minimă de 25.000 de dolari, relatează tmz.com.

Preşedintele CJ Vrancea, Marius Oprişan (PSD), după informaţiile privind averea sa: Aştept cu mare plăcere şi ANI, DNA, DIICOT, ANAF, Parchetul General sau chiar FBI

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, pentru MEDIAFAX, referitor la informaţiile că averea sa ar fi investigată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), că aşteaptă cu mare plăcere verificări şi din partea DNA, DIICOT, Parchet şi chiar din partea FBI-ului.

Incident la mitingul PSD: Jandarmii din Craiova au ridicat un bărbat care avea un cuţit

Jandarmii din Craiova au ridicat vineri după-amiază, în zona în care urmează să se desfăşoare mitingul PSD cu 40.000 de participanţi, un bărbat care avea asupra sa un cuţit.

Gică Popescu a demisionat din funcţia pe care o ocupa în Comitetul de Organizare al CM 2030

Gică Popescu (51 de ani) a demisionat din funcţia pe care o ocupa în Comitetul de Organizare al Cupei Mondiale de Fotbal din 2030.

Gabriela Firea a anunţat naşterea primului copil prin programul ”O şansă pentru cuplurile infertile” | FOTO

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat naşterea primului copil prin programul ”O şansă pentru cuplurile infertile”, derulat de Primăria Capitalei. 3.000 de cupluri au primit până acum, din luna martie a anului trecut, câte 3.500 de euro pentru fertilizare in vitro.

Tânărul desfigurat de taximetrişti în Galaţi, despre starea sa: Am maxilarul fracturat, hemoragie internă la ochi, vânătăi pe abdomen

Tânărul bătut de mai mulţi taximetrişti la Galaţi declară că a avut un conflict verbal cu un şofer de taxi, în urma căruia a trântit portbagajul maşinii acestuia. În acel moment, taximetristul a chemat ajutoare şi toţi „au sărit” pe el „cu răngi, bâte” şi l-au pus la pământ.

50 de turme de vaci din sud-vestul Angliei beneficiază de tehnologia 5G

Cisco Systems, dezvoltator al infrastructurii de reţea pentru tehnologii emergente, a creat un prototip 5G pentru a testa conectivitatea wireless şi mobilă, în trei locaţii rurale, prin implementarea tehnologiei la nivelul a 50 de turme de vaci din sud-vestul Angliei, informează Reuters.

CUTREMUR cu magnitudinea de 6,8 grade, produs în Indonezia. Avertizarea de tsunami, ridicată

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,8 grade s-a produs vineri după-amiază în Indonezia, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).

Compania Nestlé, acuzată de o „contribuţie majoră” la criza plasticului. Solicitările Greenpeace

Grupul ecologist Greenpeace a acuzat joi compania Nestlé de faptul că nu întreprinde suficiente acţiuni pentru reducerea utilizării ambalajelor din plastic de unică folosinţă, precum şi de lipsă de interes faţă de investirea în alternative reutilizabile, informează Reuters.

Rockerul Mick Jagger, IMAGINE pentru fani după intervenţia pe cord | FOTO

Muzicianul britanic Mick Jagger, care, săptămâna trecută, a fost supus unei intervenţii pentru înlocuirea unei valve cardiace, le transmite fanilor că şi-a revenit, prin intermediul unei fotografii realizate într-un parc, potrivit nme.com.

Fotografia „stupidă” şi „periculoasă” care i-a adus unui cuplu faimos nenumărate critici | FOTO

Un cuplu renumit pe reţeaua de socializare Instagram este criticat de fani după ce pe contul lor a fost publicată o poză „stupidă” şi „periculoasă”, transmite mirror.co.uk.

Ciorbea, despre rolul Avocatului Poporului: Mereu am militat pentru ca sesizarea OUG să poată fi atribuită altor instituţii

Avocatul Poporului Victor Ciorbea a declarat, vineri, că a militat întotdeauna în favoarea posibilităţii ca alte instituţii să aibă atribuţia de control de constituţionalitate a ordonanţelor de urgenţă, lucru care ar întări funcţionarea democratică a acestora şi ar consolida statul de drept.

Nemulţumiri în USR. Barna: Nu au fundament. Mesajele sunt în perspectiva campaniei interne

Vicepreşedintele USR Elek Levente a postat pe grupul intern al partidului un mesaj în care critică activitatea Biroului Naţional, obţinut de MEDIAFAX. În replică, Dan Barna, a declarat că demersul trebuie văzut în perspectiva campaniei interne, iar miza USR sunt alegerile europarlamentare.

Gest istoric în numele păcii. Papa Francisc le-a sărutat picioarele foştilor doi rivali politici din Sudanul de Sud | VIDEO

Papa Francisc le-a sărutat picioarele celor doi foşti rivali politici din Sudanul de Sud, preşedintele Salva Kiir şi Riek Machar, cel care a fost liderul rebelilor, aflaţi într-o vizită la Vatican, potrivit bbc.com.

Constituţie suspendată, graniţe închise. Cât ar putea dura tranziţia din Sudan/ Armata a preluat controlul ţării

Consiliul Militar al Sudanului preconizează că perioada de tranziţie a puterii poate dura doar o lună, în condiţii de pace, deşi acest lucru ar putea dura până la doi ani, conform anunţului făcut joi, relatează Reuters.

„Powehi”, numele ales oficial pentru gaura neagră din galaxia M87. Ce înseamnă şi de unde provine

Un profesor lingvist din Hawaii a numit oficial gaura neagră, reprezentată într-o imagine pentru prima dată în istorie, relatează The Guardian.

Klaus Iohannis a taxat ALDE pentru că nu s-a prezentat la consultări: Nu e preocupat de situaţia justiţiei din România/ Replica acidă a partidului pe Facebook

Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că deşi reprezentanţii ALDE au fost invitaţi la consultări, aceştia nu au venit la Cotroceni, ceea ce arată că ALDE nu e interesat să aibă un dialog cu preşedintele ţării şi nici nu este preocupat de situaţia justiţiei din România.

Ce întrebări i-au propus lui Iohannis, pentru REFERENDUM, cei doi deţinuţi politic/ Preşedintele neagă afirmaţia lui Eugen Nicolicea

Foştii deţinuţi politic Ioan Muntean şi Marin Iancu i-au propus preşedintelui Klaus Iohannis, vineri, la consultările de la Palatul Cotroceni, două întrebări pentru referendumul pe care şeful statului a anunţat că-l va declanşa la alegerile europarlamentare.

Imaginea unei fetiţe migrante plângând la graniţa dintre SUA şi Mexic, desemnată fotografia anului la World Press Photo 2019

Fotografia unei fetiţe plângând neajutorată în timp ce mama sa este percheziţionată şi arestată de poliţiştii americani la graniţa SUA cu Mexic a fost recompensată cu prestigiosul World Press Photo Award pe 2019, potrivit site-ului organizaţiei.

Arestarea fondatorului Wikileaks implică o nouă problemă: Ce se va întâmpla cu pisica lui Julian Assange | FOTO

În timp ce politicienii şi cetăţenii îşi exprimă părerile despre potenţialele consecinţe ale arestării fondatorului Wikileaks, o altă întrebare îi animă pe iubitorii de animale: Ce se va întâmpla cu motanul lui Julian Assange?

Apariţia inopinată a ministrului Pintea, în mijlocul nopţii, la un spital din provincie s-a terminat cu sancţiuni

Asistenta şefă de la secţia Neurologie a Spitalului Judeţean Constanţa a fost schimbată din funcţie, după controlul ministrului Sănătăţii, care a găsit „dezastru” în secţii, iar o asistentă din UPU şi directorul de îngrijiri au fost sancţionaţi cu avertisment, respectiv atenţionare.

Cazul Jan Kuciac: Un fost militar şi-a recunoscut vinovăţia în legătură cu ASASINAREA jurnalistului de investigaţie

Un fost militar slovac a mărturisit în faţa instanţei că este vinovat de uciderea jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak şi a logodnicei acestuia, Martina Kusnirova, relatează presa slovacă, citată de BBC.

Toader a postat o poză pe Facebook de la Penitenciarul din Aiud, cu mesajul „Calvarul Aiudului”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a postat, vineri, o fotografie de la Penitenciarul Aiud, acolo unde actualul procuror general Augustin Lazăr a fost preşedinte al Comisiei de eliberări, alăturând pozei mesajul "Calvarul Aiudului".

Accident tragic la un concurs de ATV-uri din România: O britanică de 24 de ani a murit strivită sub vehiculul de teren

O tânără de 24 de ani, cetăţean britanic, a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul, la un concurs de ATV-uri din comuna Mărgău, judeţul Cluj. Poliţia anunţă că cercetează cazul.

BAUHAUS: Curentul artistic pe care naziştii au vrut să-l distrugă şi pe care Google îl celebrează printr-un doodle special/ Stilul a marcat arhitectural şi România

Mişcarea artistică Bauhaus a evoluat în epoca turbulenţelor şi a intensificării extremismului. Cu toate acestea, după 100 de ani de la naşterea sa, şcoala artistică care a inspirat designul scaunelor Ikea şi telefoanele Iphone prin filozofia „funcţie înainte de formă” este sărbătorită astăzi de Google printr-un doodle, relatează The Washington Post.

La ce preţ a ajuns o casă obişnuită pe cea mai scumpă piaţă imobiliară de pe planetă/ Aici este capitala „apartamentelor-trofeu”

Hong Kong îşi păstrează poziţia de cea mai scumpă piaţă imobiliară de pe planetă, preţul unei case obişnuite fiind în prezent de 1,2 milioane de dolari, se arată într-un raport elaborat de firma de consultanţă CBRE Group Inc, relatează Bloomberg.

Fostul suveran pontif, Benedict al XVI-lea, prima atitudine în criza din Biserică Catolică privind scandalurile sexuale: Clici homosexuale s-au format în diferite seminarii

Fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea a declarat că scandalurile privind cazurile de pedofilie care au vizat membri ai Bisericii catolice au fost provocate de revoluţia sexuală din anii 1960, de noile idei teologice şi de îndepărtarea de credinţă manifestată în Occident.

Singura ţară din Europa în care PEDEAPSA CU MOARTEA nu a fost abolită/ După execuţie, cadavrul este dus într-un loc secret | VIDEO

Belarus este singura ţară din Europa care nu a abolit pedeapsa capitală. Începând cu 1991, circa 300 de condamnări la moarte au fost puse în aplicare în fosta republică sovietică, relatează Europa Liberă.

Moment istoric pentru Roger Federer. Elveţianul doboară recordul lui Agassi şi devine jucătorul care a stat cel mai mult în top 10 ATP

Marele campion elveţian Roger Federer a mai doborât un record în această săptămână, devenind jucătorul care a stat cel mai mult în top 10 ATP, cu un total 1.020 de săptămâni. Până acum, recordul era deţinut de americanul Andre Agassi, cu 1.019 săptămâni.

Un nou serviciu de streaming, lansat în noiembrie. Abonamentele, la jumătate faţă de Netflix

Walt Disney Co îşi va lansa, pe 12 noiembrie, în SUA, serviciul de streaming dedicat întregii familii, cu producţii de televiziune şi filme din cele mai populare francize, iar abonamentele au preţuri la jumătate faţă de cele oferite de liderul de piaţă în domeniu, Netflix, potrivit Reuters.