Știrile zilei

Zeci de poliţişti din statul brazilian Sao Paulo, arestaţi pentru presupuse legături cu traficanţi de droguri

Peste 50 de de poliţişti din statul brazilian Sao Paulo au fost arestaţi marţi, fiind acuzaţi că ar fi acceptat mită de la traficanţi de droguri pentru a le permite acestora să vândă droguri, au anunţat autorităţile, potrivit cotidianului The New York Times.

Donald Trump îndeamnă Kosovo să încheie un acord „istoric” cu Serbia

Preşedintele SUA, Donald Trump, a trimis o scrisoare omologului său din Kosovo, Hashim Thaci, în care îl îndeamnă să facă tot ceea ce este posibil pentru a ajunge la un acord cu Serbia, în contextul amplificării tensiunilor între Priştina şi Belgrad după înfiinţarea unei armate naţionale kosovare.

Incendiu la un centru medico-social din judeţul Galaţi. Peste 40 de bolnavi au fost evacuaţi

Un incendiu a izbucnit marţi la un centru de asistenţă socială din judeţul Galaţi, iar 40 de bolnavi au fost evacuaţi în toiul nopţii de pompieri, dar nici o persoană nu a fost rănită în timpul misiunii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Klaus Iohannis a convocat, miercuri, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, şedinţa CSAT, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, după ce reuniunea din 11 decembrie a fost suspendată de şeful statului, la solicitarea membrilor Consiliului, deoarece ordinea de zi au inclus subiecte care au dus la discuţii de peste trei ore.

Noi informaţii în scandalul Iliescu – Le Figaro. Fostul preşedinte nu crede în existenţa unui stat paralel. Ce a spus, de fapt, despre fracturile din PSD şi pe cine ar recomanda pentru Cotroceni

Jurnalistul Paul Cozighian a făcut publică, marţi seară, o înregistrare parţială a interviului cu Ion Iliescu, pentru „Le Figaro”. Potrivit înregistrării, fostului preşedinte spune că în PSD „există fracturi interioare care se reflectă astăzi” şi vorbeşte de problemele juridice ale lui Dragnea.

Teodorovici a vorbit despre cum a încercat să dezgheţe atmosfera în şedinţele CSAT: Trebuie să mai şi zâmbim, dacă este cazul

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi seară la Antena 3, că a încercat să dezgheţe de foarte multe ori atmosfera în şedinţa CSAT, deoarece "trebuie să mai şi zâmbim, dacă este cazul".

Bătrână care mergea pe marginea unui drum din Constanţa, accidentată mortal de o maşină. Şoferul a fugit

O femeie în vârstă de 84 de ani, din comuna tulceană Cerna, a fost accidentată mortal, marţi seara, în timp ce mergea pe marginea drumului. Bătrâna a fost lovită de o maşină, iar şoferul vinovat a fugit de la locul faptei.

Condiţiile în care participanţii la Pilonul II se vor putea retrage, începând din 2019

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, marţi, într-o declaraţie de presă la Guvern, mai multe schimbări în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, schimbări care vor fi introduse printr-o Ordonanţă de Urgenţă şi care vor intra în vigoare de la începutul anului viitor.

Premierul Belgiei, Charles Michel, a demisionat

Premierul Belgiei, Charles Michel, şi-a prezentat demisia, marţi seară, după ce mai multe formaţiuni politice au depus o moţiune de cenzură la adresa Guvernului, informează site-ul postului RTBF.

Guvernul Italiei a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană pe tema bugetului

Guvernul Italiei a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană privind proiectul bugetar, contestat de Bruxelles din cauza deficitului, a declarat marţi seară un oficial din cadrul Ministerului italian al Economiei citat de cotidianul La Repubblica.

Un senator PNL face apel către preşedintele Iohannis să împiedice adoptarea „taxei pe lăcomie”

Senatorul PNL Florin Cîţu a făcut, marţi, apel la preşedintele Klaus Iohannis să împiedice, în contextul în care va participa la şedinţele Guvernului, adoptarea ordonanţei de urgenţă care va impune băncilor o "taxă pe lăcomie", anunţată de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Curtea Constituţională anunţă că va înştiinţa Comisia de la Veneţia despre modificările legate de opiniile separate

Curtea Constituţională a transmis, marţi înr-un comunicat de presă, că va înştiinţa Comisia de la Veneţia cu privire la modificările deja făcute de instituţie în legătură cu opiniile separate ale judecătorilor CCR.

A fost anunţat primul smartphone din lume cu 12 GB memorie RAM

OnePlus s-a lăudat cu primul smartphone echipat cu Snapdragon 855 în urmă cu câteva săptămâni, însă există posibilitatea ca Lenovo să aducă un astfel de dispozitiv pe piaţă mai repede.

Şeful statului anunţă că soţia sa se va prezenta la Parchet, dar nu spune când: Nu avem nimic de ascuns

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi seară, că soţia sa se va prezenta la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru audierea în cazul dosarului privind casele de la Sibiu, însă a evitat să precizeze când anume va avea loc această audiere.

Preşedintele îi răspunde prim-ministrului: Guvernul trebuie să îmi trimită tot. Nu mă pune doamna premier să citesc site-ul/ Declaraţie nefericită legată de autism

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că Guvernul trebuie să-i transmită subiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţelor, precizând că Executivul are "această agendă ocultă, ordinea suplimentară, care nu respectă rigorile legii". Şeful statului a precizat că va merge la şedinţele de Guvern.

Comisiile din Cameră au dat aviz favorabil Legii privind plafonarea dobânzilor

Comisiile reunite de economie, buget şi juridică ale Camerei Deputaţilor au dat, marţi, un aviz favorabil pentru proiectul de lege care modifică Legea privind plafonarea dobânzilor.

Iohannis, despre graţiere: Nici Ceauşescu, dacă a dat-o, nu a făcut-o ca să spele dosare/ Răspunsul surprinzător dat de preşedinte când a fost întrebat dacă Executivul va da ordonanţa

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în România democraţia este în pericol şi s-a întrebat cum se poate ca în anul 2018 să ajungem "să discutăm pe faţă despre amnistie şi graţiere pentru că nişte penali conduc partidul de guvernare".

MONITORUL APĂRĂRII | Marea Britanie va mobiliza mii de militari pentru o eventuală criză generată de Brexit

Marea Britanie va mobiliza aproximativ 3.500 de militari pentru o eventuală situaţie de criză generată de ieşirea din Uniunea Europeană fără un acord privind viitoarele relaţii bilaterale, a anunţat marţi ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson.

Accident rutier GRAV în Sibiu: O fetiţă a murit, iar alta este rănită grav

O fetiţă de 9 ani a murit şi alta este rănită grav, după ce au fost spulberate, marţi, pe Drumul Naţional 14, în localitatea Şaroş pe Târnave, din judeţul Sibiu. Poliţiştii au stabilit că fetele traversau neregulamentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Amendă pentru cantina Facultăţii de Drept din Bucureşti. Ce a descoperit acolo Direcţia pentru Siguranţa Alimentelor

Cantina Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti are probleme sanitare, anunţă Direcţia pentru Siguranţa Alimentelor, precizând că unitatea de învăţământ a fost amendată, iar 101 kilograme de carne de pui au fost confiscate. Universitatea spune că nu a pus în pericol viaţa studenţilor.

Angajat de la Mina Lupeni, la spital după ce a căzut de la cinci metri înălţime

Un angajat de la Mina Lupeni a fost dus, marţi, la spital, după ce a căzut de la cinci metri înălţime. Starea sa este stabilă, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Hunedoara, care fac o anchetă în acest caz.

Japonia consolidează capabilităţile militare, pe fondul riscurilor regionale

Guvernul Japoniei a decis marţi consolidarea capabilităţilor militare în următorii cinci ani, în contextul ameninţărilor generate de Coreea de Nord, China şi Rusia, informează site-ul cotidianului Le Monde.

NASA confirmă: Inelele planetei Saturn dispar într-un ritm accelerat | VIDEO

Inelele lui Saturn, poate cea mai celebră caracteristică a planetei, dispar într-un ritm accelerat, potrivit rezultatelor unor observaţii făcute cu ajutorul sondelor Voyager 1 şi 2 în urmă cu câteva decenii şi confirmate în prezent de cercetătorii de la NASA, informează sciencedaily.com.

A fost anunţat procurorul care va prelua funcţia lui Cristian Lazăr la Parchetul General

Procurorul Ioan Şandru este cel care va prelua, după ce mandatul lui Cristian Lazăr a expirat luni, funcţia de adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General, au precizat, surse judiciare, pentru MEDIAFAX.

Revelion Centenar | Primăria Capitalei organizează evenimentul în Piaţa Constituţiei. Ce artist va fi invitat special

La Revelionul din acest an, organizat de Primăria Capitalei în Piaţa Constituţiei, vor cânta artişti precum Delia, Smiley sau Carla’s Dreams, iar invitat special va fi DJ-ul internaţional ATB, iar recitalurile vor începe de la ora 19.30. Intrarea va fi liberă.

Romii din Transilvania vor candidat propriu la alegerile europarlamentare. Ce soluţii iau în calcul

Reprezentanţii mai multor organizaţii ale romilor din Transilvania au decis, marţi, să aibă un candidat propriu la alegerile europarlamentare de anul viitor. Ei se gândesc fie la un loc eligibil pe lista unui partid românesc, fie la un candidat independent, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Sănătăţii anunţă că spitalele judeţene care au secţie de anestezie şi terapie intensivă vor preleva organe/ Când va începe construcţia spitalelor regionale

Viitoarea lege a transplantului prevede ca spitalele judeţene de urgenţă, care au secţie de anestezie şi terapie intensivă, să facă activitate de prelevare a organelor, anunţă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că 37 de pacienţi sunt pe lista de aşteptare a unui transplant.

Suma URIAŞĂ pe care o vor plăti cei care vor dori să viziteze epava Titanicului

Cercetătorii şi oamenii pasionaţi de explorări subacvatice vor putea vizita, din 2019, epava transatlanticului Titanic, contra sumei de 100.000 de dolari de persoană, potrivit cbs.com.

Căsuţele comercianţilor de la Bâlea Lac, distruse. Nu au fost victime, dar salvamontiştii au transmis un avertisment

Prima avalanşă produsă la Bâlea Lac după ninsorile abundente din ultima perioadă a distrus căsuţele comercianţilor care vând produse în apropierea tunelului. Nu au fost victime, însă salvamontiştii avertizează că riscul de producere de noi avalanşe este mare, de 4, pe o scară de la unu la cinci.

Tăriceanu explică: Atunci când participă la şedinţele guvernului, preşedintele prezidează, nu le conduce

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, lider al ALDE, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că, preşedintele nu conduce la şedinţele de guvern, atunci când participă, ci doar le prezidează, având astfel posibilitatea să spună <îi dau cuvântul şi domnului cutare şi domnului cutare>.

„Ortopedul vedetelor”, despre accidentele la schi. Ce trebuie să faci dacă te accidentezi pe pârtie

Dr. Ion Bogdan Codorean, supranumit “ortopedul vedetelor”, spune ce este important să faci atunci când te accidentezi pe pârtie. Dacă, de exemplu, te loveşti la genunchi, trebuie să imobilizezi genunchiul, să nu-l mai îndoi şi să te sprijini cât mai puţin în el.

Polonia renunţă la legea privind reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor, după ce aceasta a fost blocată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Preşedintele polonez a promulgat luni seară o lege prin care a anulat decizia privind reducerea vârstei de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, după ce aceasta a fost blocată de o hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, relatează site-ul publicaţiei The New York Times.

Judecătorii CSM au decis şefii secţiilor penală şi civilă de la instanţa supremă

Secţia pentru judecători a CSM a decis, în urma şedinţei de marţi, numirea în funcţiile de preşedinte al Secţiei Penale şi al Secţiei Civile de la instanţa supremă a magistraţilor Daniel Grădinaru, respectiv Laura-Mihaela Ivanovici.

Un fost director de la Protecţia Copilului Teleorman, inculpat în dosar cu Dragnea, a fost amendat pentru falsificarea unui raport

Fostul director al DGASPC Teleorman şi inculpat în dosarul angajărilor fictive, Rodica Miloş, a primit, marţi, o amendă penală, în urma deciziei magistraţilor, fiind găsită vinovată de falsificarea unui raport de evaluare a performanţelor profesionale ale uneia dintre angajatele fictive.

Europa vrea să reducă dependenţa de America şi Asia. Proiect european URIAŞ de tehnologie, de 8 miliarde de euro, în care vor fi implicate patru state şi 29 de companii

Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie au obţinut marţi acordul UE marţi pentru un grant de 1,75 miliarde de euro pentru un proiect comun de microelectronică, destinat să încurajeze investiţiile în dispozitive conectate la internet.

Cataramă se grăbeşte cu înregistrarea partidului. A depus cerere către tribunal pentru a stabili un termen pentru înregistrarea Dreptei Liberale

Viorel Cataramă cere Tribunalului Bucureşti să stabilească termenul de înregistrare a Partidului Dreapta Liberală, după ce termenul a fost depăşit, menţionând că PL nu vrea "calea dlui. Dacian Cioloş, prin înfiinţarea unui partid fantomă".

BREAKING Aproape 2.000 de persoane, condamnate la detenţie pe viaţă în Turcia, după complotul militar din 2016

Aproape 2.000 de persoane au fost condamnate la închisoare pe viaţă în Turcia de la tentativa de lovitură de stat militară din iulie 2016 şi până în prezent, informează presa turcă.

Mircea Drăghici, a cărui nominalizare nu a trecut de Cotroceni, acuză că are informaţii potrivit cărora se pregăteşte executarea sa judiciară

Mircea Drăghici, propus de PSD pentru Ministerul Transporturilor, a acuzat, într-o postare marţi pe Facebook, că are informaţii din zona Parchetului şi nu numai conform cărora sunt făcute presiuni asupra unor terţi pentru a furniza elemente care să ducă la executarea sa judiciară.

Iordache documentează plângerea la adresa lui Klaus Iohannis

Fostul ministrul al Justiţiei, Florin Iordache, a declarat marţi că plângerea pentru trădare ce ar urma să îl vizeze pe şeful statului Klaus Iohannis se află în stadiul de documentare, iar legat de reacţia preşedintelui Iordache spune că a declara "din start <> înseamnă a nega Constituţia".

Surpriza de care a avut parte un bărbat care mânca stridii la restaurant. A plecat mai bogat cu câteva mii de dolari

Un bărbat din New Jersey, care mânca stridii într-un restaurant din Manhattan , New York, a găsit în una dintre acestea o perlă care valorează câteva mii de dolari, transmit publicaţiile CBS News şi Inquisitr.