Știrile zilei

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, a salvat un tânăr care a căzut într-o groapă adâncă de patru metri

Augustin Zegrean, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, a salvat, în noaptea de luni spre marţi, un tânăr care a căzut într-o groapă adâncă de patru metri săpată de muncitorii de la canalizare, în apropierea casei sale, transmite corespondetul MEDIAFAX.

Investigaţii arheologice. Rămăşiţele a zece persoane executate în timpul regimului comunist, căutate şi deshumate la Arad

Rămăşiţele a zece persoane, care au fost executate prin împuşcare la data de 1 septembrie 1958 în urma unei condamnări penale pentru fapte îndreptate împotriva regimului comunist, sunt căutate, începând de azi, şi deshumate în Cimitirul Pomenirea din Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Negocieri la Guvern, de peste patru ore. Sanitas: În funcţie de întâlnirea de marţi cu premierul şi miniştrii Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor, vom organiza sau suspenda greva generală

UPDATE: Negocierile de marţi de la Palatul Victoria, dintre reprezentanţii sindicatelor din Sănătate şi miniştrii Muncii, Sănătăţii şi de Finanţe, pe tema regulamentului de sporuri, au început la ora 10.00 şi, până la momentul transmiterii ştirii (14.03), nu s-au încheiat.

Donald Trump a anunţat că va comunica marţi decizia sa privind acordul atomic cu Iranul

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că va comunica marţi decizia sa privind acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul, după ce a cerut aliaţilor europeni să remedieze "deficienţele" înţelegerii, avertizând că, în caz contrar, va renunţa la acest tratat, informează postul CNN News.

Şapte persoane au ajuns la spital după ce un TIR a lovit un autobuz care staţiona pentru a lua călători

Şapte persoane au fost transportate la spital, marţi dimineaţă, după ce un TIR s-a ciocnit de un autobuz care oprise să ia călători, accidentul având loc pe DN1B, în judeţul Prahova.

Accident feroviar în sudul Germaniei. Cel puţin doi morţi şi 14 răniţi, în urma coliziunii dintre un tren de călători şi un marfar

Cel puţin două persoane au decedat în urma coliziunii între un tren de pasager şi un marfar în sudul Germaniei, a anunţat compania feroviară Deutsche Bahn, informează agenţia de ştiri Reuters.

Gala Premiilor UNITER 2018: Cine au fost desemnaţi cei mai buni actori, scenografi şi regizori

Peste 100 de actori, scenografi şi regizori au fost prezenţi, luni seara, la Alba Iulia, la Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a 26-a ediţie, în cadrul căreia s-a sărbătorit teatrul românesc, fiind acordate peste 20 de premii pentru diferite roluri, activităţi sau spectacole. Printre marii actori care au fost apreciaţi, s-a numărat şi actriţa Ileana Stana-Ionescu care a primit premiul pentru întreaga activitate.

Casa Albă:Donald Trump îl felicită pe Vladimir Putin pentru noul mandat de preşedinte al Rusiei

Preşedintele american Donald Trump îl felicită pe Vladimir Putin pentru învestirea în funcţia de preşedinte al Rusiei, a declarat Sarah Huckabee Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, care a subliniat că SUA consideră că toată lumea are dreptul de a protesta paşnic.

Gala Uniter 2018. Victor Rebengiuc, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal

Victor Rebengiuc a primit, luni seara, la Gala Uniter 2018 de la Alba Iulia, premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru spectacolul ”Regele Moare”, în care a jucat rolul regelui Bérenger, actorul precizând că ar fi vrut ca distincţia să fi fost acordată unui actor mai tânăr decât el.

George Ivaşcu, la Gala Premiilor Uniter: Funcţia de ministru, mai responsabilă decât meseria de actor

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a fost întrebat, luni, la Alba Iulia, de jurnalişti, la Gala Premiilor Uniter, dacă este mai grea meseria de ministru decât cea de actor, el precizând că ”este mai responsabilă”.

Firea, mesaj pentru Iohannis: Mistifică realitatea. Singurul an în care au scăzut veniturile la buget a fost 2016

Gabriela Firea, primar al Capitalei şi vicepreşedinte PSD, susţine, referitor la declaraţiile lui Klaus Iohannis legate de execuţia bugetară, că şeful statului "mistifică realitatea", precizând că singurul an în care au scăzut veniturile la buget a fost 2016, pe vremea guvernului tehnocrat.

Medicii de la spital din Lugoj donează câte 100 de lei pentru angajaţii cărora le-au scăzut salariile

Medicii de la Spitalul Municipal Lugoj, judeţul Timiş, au donat câte 100 de lei pentru unii angajaţi cărora le-au scăzut salariile în urma reducerii unor sporuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primăria Capitalei: Ansamblul de fântani din zona Unirea intră într-un proces de reabilitare şi modernizare

Primaria Municipiului Bucureşti, prin Apa Nova, demarează marţi. lucrări de reabilitare şi modernizare a ansamblului de 17 fântani din centrul Capitalei, care cuprind şi fântana Unirea, anunţă instituţia.

Donald Trump nu va merge în Israel pentru inaugurarea sediului ambasadei din Ierusalim

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu se va deplasa în Israel pentru inaugurarea sediului ambasadei din Ierusalim, a anunţat luni Casa Albă.

Dragnea, replică la criticile lui Iohannis: A prezentat o listă de minciuni. Este un atac la siguranţa naţională/ Ce spune despre cererea de DEMISIE pentru Dăncilă

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, referitor la criticile aduse la preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu situaţia economică a ţării, că şeful statului a prezentat o listă cu minciuni, menţionând că Iohannis are un limbaj "sub nivelul unui preşedinte al României".

Sergio Mattarella le cere principalelor partide să susţină un guvern „neutru”: „Italia are nevoie de un guvern”

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a anunţat luni că intenţionează să propună formarea unui guvern "neutru" care să conducă ţara până în decembrie, în lipsa unei coaliţii guvernamentale, relatează cotidianul La Repubblica.

INCENDIU de vegetaţie în Munţii Ciucaş: Zeci de pompieri intervin pentru stingerea focului

Zeci de pompieri intervin, luni seara, pentru stingerea unui incendiu de litieră în Munţii Ciucaş, la graniţa dintre judeţele Braşov şi Prahova. Focul a cuprins cinci hectare de vegetaţie uscată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Senatul a adoptat proiectul care modifică Legea de funcţionare a DIICOT

Senatul a adoptat în plenul de marţi, în calitate de for decizional, iniţiativa legislativă care modifică Legea de organizare şi funcţionare a DIICOT, senatorul PMP şi liderul partidului, Traian Băsescu, a cerut PSD-ALDE să nu voteze asupra acestei legi decât după promulgarea Legilor Justiţiei.

Preşedintele a promulgat legea prin care BEI finanţează România cu un miliard de euro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea pentru aprobarea Contractului cadru de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), prin care ţara noastră primeşte finanţare de un miliard euro, sumă care va fi folosită pentru proiecte de transport.

INCIDENT ARMAT în orăşelul britanic Oxford. Autorităţile negociază cu un individ înarmat/ Poliţia a cerut evitarea Pieţei Paradisului

Cel puţin o persoană a fost rănită în urma unui incident armat produs luni după-amiază în orăşelul britanic Oxford, situat în apropiere de Londra, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate britanice.

Ce spune Liviu Dragnea despre retragerea lui Mugur Isărescu de la BNR

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni, referitor la anunţul guvernatorului BNR Mugur Isărescu privind retragerea din fruntea Băncii Naţionale a României din 2019, că poate totuşi se va răzgândi şi că va avea susţinerea sa, aşa cum a fost şi în trecut.

Isărescu: E greu să împaci ce vrea populaţia cu ce poate să dea economia/ Dragnea îi răspunde: Guvernul nu lucrează cu sondaje

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a explicat luni că între banca centrală şi Parlament sau Guvern nu are loc un conflict, dar este dificil de armonizat ceea ce vrea populaţia cu cât poate da economia.

Procurorii Daniel Horodniceanu şi Felix Bănilă, candidaţi la şefia DIICOT/ Felix Bănilă: Am depus un proiect şi aştept să văd ce se va întâmpla. Oricum voiam să merg spre Bucureşti cu serviciul

Procurorii Daniel Horodniceanu şi Felix Bănilă s-au înscris în cursa pentru şefia DIICOT. Daniel Horodniceanu este în prezent procuror şef al Direcţiei, iar Bănilă este prim-procuror al Parchetului Tribunalului Bacău.

Ministrul Sănătăţii: Lucrăm la lista de medicamente pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor unde se dezbate moţiunea simplă prin care PNL cere demisia acesteia, că MS lucrează la realizarea listei cu "medicamente de interes strategic" necesare sănătăţii populaţiei.

Omul de afaceri Horia Simu, la ÎCCJ: Procurorul mi-a cerut să-i denunţ pe Alina Bica, Codruţ Olaru şi Cătălin Purcărin

Horia Simu a declarat, luni, la instanţa supremă, în dosarul în care este cercetat alături de A.Bica, că la DNA i s-a cerut să denunţe trei magistraţi de la DIICOT: pe C.Olaru, A. Bica şi C.Purcărin. Omul de afaceri spune nu îşi mai susţine varinta potrivit căreia ar fi dat bani unor şefi din DIICOT

BNR: Preţurile administrate – principalele incertitudini şi riscuri asociate perspectivei inflaţiei

Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei provin în principal din partea preţurilor administrate, a condiţiilor de pe piaţa muncii şi a evoluţiei viitoare a preţului internaţional al petrolului, a declarat luni guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Zeci de susţinători şi protestatari, la sediul PSD. Un bărbat, amendat de jandarmi/ Dragnea: „Cunosc vocea şi portavocea, cunosc şi textele” | VIDEO

Zeci de persoane, protestatari, dar şi susţinători ai PSD, s-au strâns, luni, la sediul partidului, în contextul întâlnirii dintre Liviu Dragnea şi bărbatul care l-a provocat să îşi facă un selfie, care a adus o ladă de bere pentru a îşi onora pariul. Un protestatar a fost amendat.

Răspunsul MAI pentru primarul din Baia Mare, în cazul fetiţei de 5 ani ucise: Nu putem verifica probele administrate

Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne nu poate verifica ce probe şi ce mijloace de probă s-au administrat în dosarul crimei fetiţei de 5 ani din Baia Mare şi nici momentul sau oportunitatea administrării lor, după cum nu poate verifica aspectele care ţin de investigaţiile penale.

Conducerea Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj cere demisia sau demiterea ministrului Educaţiei pentru că a oferit ”pseudoexplicaţii bazate pe motivaţii vetuste şi pe date eronate sau expirate”

Conducerea Universităţii ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca solicită demisia sau demiterea ministrului Educaţiei Naţionale, care a oferit ”pseudoexplicaţii bazate pe motivaţii vetuste şi pe date eronate sau expirate” despre reducerea locurilor bugetate.

Sanitas: Angajaţii din peste 400 de unităţi sanitare au participat la greva de avertisment

Federaţia Sanitas a anunţat că la greva de avertisment care a avut loc luni dimineaţă au participat angajaţii din peste 400 de unităţi sanitare şi din alte 60 de instituţii de asistenţă socială, precizând că acesta este ultimul pas înainte de greva generală programată pentru 11 mai.

Avocat: Alina Bica nu poate părăsi Costa Rica pentru că este expusă represaliilor din ţara de origine

Avocatul Alinei Bica a declarat, luni, la instanţa supremă, în cadrul procesului în care Alina Bica este judecată alături de Şerban Pop şi de Horia Simu, că fosta şefă a DIICOT nu poate părăsi Costa Rica pentru că este expusă represaliilor în România.

Franţa, Marea Britanie şi Germania intenţionează să menţină Acordul nuclear cu Iranul

Franţa, Marea Britanie şi Germania intenţionează să menţină Acordul nuclear cu Iranul indiferent de hotărârea preşedintelui SUA, Donald Trump, anunţă ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Orban, protocolul SRI-CSM: Şeful SRI, provenit de la PSD le-a semnat, cel de la PNL l-a desecretizat

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, referitor la cel de-al doilea protocol între SRI şi CSM, făcut public vinerea trecută, că este de remarcat că acordul a fost semnat de directorul SRI de atunci provenit de la PSD şi desecretizat de actualul şef al SRI, Eduard Hellvig, propus de PNL.

Liviu Dragnea şi internautul care a pierdut pariul, la aceeaşi masă la sediu PSD. Gălăţeanul a adus berea, liderul PSD micii de Salcia/ Cei doi au mai făcut un pariu. Dragnea, convins că va câştiga din nou | VIDEO

Gălăţeanul care, săptămâna trecută, a promis că îi va da lui Liviu Dragnea o navetă de bere dacă liderul PSD postează un selfie a ajuns, luni, la sediul PSD, pentru a-şi onora pariul. Liviu Dragnea l-a întâmpinat pe bărbat cu mici.

Transplanturile pulmonare de la Spitalul „Sfânta Maria”: Cei doi pacienţi au o evoluţie favorabilă. Primul dintre ei urmează să fie transferat pe secţia de pneumologie a Spitalului Colentina

Cei doi pacienţi care au suferit transplanturi pulmonare au o evoluţie favorabilă, anunţă Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti. Primul dintre ei urmează să fie transferat pe secţia de pneumologie a Spitalului Colentina, iar al doilea este încă pe secţia de ATI.

IMAGINILE ZILEI: Avion din timpul Primului Război Mondial, aterizare de urgenţă pe o plajă din Marea Britanie

Un avion din timpul Primului Război Mondial a aterizat de urgenţă pe o plajă din Marea Britanie.

Vladimir Putin îl propune tot pe Dmitri Medvedev pentru funcţia de premier al Rusiei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a desemnat luni, imediat după începerea noului mandat, tot pe Dmitri Medvedev pentru funcţia de prim-ministru, anunţă Kremlinul.

Caz incredibil la Piteşti: Doi tineri au fost filmaţi jucându-se cu mingea pe acoperişul unei şcoli. Poliţia a deschis o anchetă | VIDEO

Conducerea Şcolii Gimnaziale ”Alexandru Davila” din Piteşti a început o anchetă după ce doi tineri au fost filmaţi în timp ce se jucau cu o minge pe acoperişul unităţii de învăţământ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iohannis: PSD amanetează viitorul ţării. Programul, pe contrasensul logicii economice/ Klaus Iohannis cere din nou DEMISIA Vioricăi Dăncilă | VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a atacat luni programul PSD, spunând că acesta este pe contrasensul logicii economice, iar PSD nu reuşeşte să urmeze nici măcar propriul program, ajungând să amaneteze viitorul ţării. Şeful statului a cerut din nou demisia premierului Viorica Dăncilă, acuzând Executivul că nu atrage fonduri şi nu se ocupă de investiţii.

Cazul fetiţei de 5 ani ucisă cu sălbăticie | Poliţia Maramureş: Au fost ridicate imagini surprinse de camerele de supraveghere

Poliţia Maramureş precizează, într-un comunicat de presă, că au fost administrate mai multe categorii de probe în cazul fetiţei de 5 ani din Baia Mare ucise, menţionând între acestea ridicarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă.