Știrile zilei

Fostul deputat Cristian Boureanu s-a prezentat astăzi la DNA: Am venit să rezolv chestiuni tehnice

Fostul deputat Cristian Boureanu s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru audieri, probabil în dosarul în care este acuzat şi fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu. În cazul lui Boureanu, procurorii au stabilit o cauţiune de 200.000 de euro.

INS: În 2017 s-au dat în folosinţă 16 kilometri de autostradă. Jumătate din drumuri sunt expirate

La sfârşitul anului trecut, lungimea totală a autostrăzilor a fost de 763 de kilometri, în creştere cu 16 kilometri faţă de totalul din 2016, care fusese de 747 de kilometri, reiese din datele transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică.

O armă din Al Doilea Război Mondial, găsită de un localnic în municipiul Roman

O armă care provine din Al Doilea Război Mondial a fost găsită de un bărbat din municipiul Roman, în timp ce demola o anexă din curtea locuinţei pe care a cumpărat-o recent. O echipă pirotehnică a verificat zona, transmite corespondentul Mediafax.

Medierea Guvern – BNR. Preşedintele Iohannis se întâlneşte astăzi cu guvernatorul Mugur Isărescu. Când va veni la discuţii premierul Dăncilă/ Teodorovici anunţă o nouă rundă de negocieri la Guvern

Preşedintele Klaus Iohannis are o întâlnire, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi cu prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

Meleşcanu merge alături de premierul Dăncilă în vizita din Israel

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, va face parte din delegaţia condusă de premierul Viorica Dăncilă, care efectuează o vizită oficială în Israel, în perioada 25-26 aprilie, la invitaţia omologului său israelian, Benjamin Netanyahu.

Accident grav pe DN 11: un mort şi un rănit în urma impactului dintre un microbuz care transporta legume şi un camion încărcat cu colete | FOTO

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit grav, miercuri dimineaţa, în urma impactului frontal dintre un camion încărcat cu colete şi un microbuz de marfă care transporta legume. Accidentul s-a produs pe DN 11 Oneşti – Braşov, în zona localităţii băcăuane Poiana Sărată.

Cel puţin 10 morţi şi 40 de răniţi, în urma unui incendiu la o sondă petrolieră din Indonezia. Ce suspectează autorităţile

Pompierii indonezieni încearcă să stingă un incendiu care a izbucnit la o sondă petrolieră din provincia Aceh, soldat cu zece morţi şi până la 40 de răniţi, au anunţat autorităţile, precizând că există suspiciuni că sonda opera ilegal, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Liga Campionilor | Salah a dirijat o prestaţie impresionantă a „cormoranilor”: 5-2 cu AS Roma şi Liverpool e la un pas de finala de la Kiev. Cronica meciului în care finalul a redat speranţa unei noi minuni pe Olimpico

Liverpool a început în ofensivă partida, Firmino fiind cel mai aproape de deschiderea scorului. Brazilianul a scăpat pe contraatac în flancul drept, a şutat în diagonală, l-a învins pe Alisson, dar mingea a trecut dramatic prin faţa porţii. A urmat replica italineilor. Kolarov a fost la un pas să deschidă scorul cu o execuţie în stilul său caracteristic, scrie prosport.ro

UE şi ONU cer reluarea dialogului politic pentru soluţionarea conflictului sirian

Oficiali ai Uniunii Europene şi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite au cerut, marţi, la Bruxelles, reluarea negocierilor politice pentru a pune capăt conflictului din Siria izbucnit în 2011, relatează site-ul Politico.eu.

Recep Tayyip Erdogan susţine că Turcia va continua operaţiunile militare din Siria şi Irak

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a declarat, marţi, că ţara sa va continua operaţiunile militare împotriva grupărilor teroriste din nordul Siriei şi din Irak, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Polonia consideră că SUA vor susţine eforturile Varşoviei pentru blocarea proiectului Nord Stream 2

Ministrul de Externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, a declarat, marţi, că este de părere că Statele Unite vor susţine eforturile Varşoviei pentru blocarea proiectului Nord Stream 2 menit să transporte gaze naturale din Rusia către Germania, relatează site-ul postului Radio Poland.

Iranul avertizează va reacţiona prompt dacă SUA vor renunţa la acordul nuclear

Hassan Rouhani, preşedintele Iranului, a avertizat, marţi, că Teheranul va reacţiona prompt dacă Statele Unite vor decide să renunţe la acordul nuclear semnat în 2015, relatează site-ul postului Al Jazeera.

Israelul avertizează că ar putea distruge orice sistem de apărare instalat de Rusia în Siria

Avigdor Lieberman, ministrul israelian al Apărării, a avertizat, marţi, că ţara sa va distruge orice sistem antirachetă instalat de Rusia în Siria dacă acestea vor ataca avioane israeliene, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Donald Trump: Trupele americane nu vor fi retrase din Siria până când nu vor fi atinse toate obiectivele

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a declarat, marţi, că îşi doreşte ca retragerea trupelor americane din Siria să aibă loc foarte curând, însă a adăugat că acest lucru nu se va întâmpla până când nu vor fi îndeplinite toate obiectivele, informează The Associated Press.

Băsescu: Protocoalele încheiate de SRI nu sunt rodul gândirii generalilor. Se vede o gândire politică

Preşedinte PMP, Traian Băsescu, a declarat marţi că protocoalele încheiate de SRI cu diferite instituţii nu sunt „rodul gândirii generalilor”, afirmând că este vorba despre o „gândire politică amplă”.

Băsescu, despre legile siguranţei naţionale: Parlamentarii să demilitarizeze serviciile secrete

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat marţi că legile siguranţei naţionale, care vor fi analizate şi actualizate în Comisia specială prezidată de deputatul PSD Claudiu Manda, trebuie să prevadă demilitarizarea serviciilor secrete şi interzicerea accesului acestora în zona de afaceri.

Un avion F-16 al Forţelor Aeriene americane s-a prăbuşit în Arizona

Un avion F-16 al Forţelor Aeriene americane s-a prăbuşit, marţi, în apropierea aeroportului Lake Havasu din Arizona, în timp ce efectua manevra de aterizare, informează Abc News.

Toader, atac la Kovesi: Nu trebuie să spună CCR, trebuie să ştii tu, că de aia te-ai pregătit/ Ce spune despre sesizarea CCR, după ce preşedintele a refuzat revocarea şefei DNA

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, referitor la constatarea conflictelor constituţionale de către CCR privind DNA, că procurorul şef al DNA ar fi trebuit să ştie că nu poate ancheta oportunitatea.

Băsescu: Raportul Departamentului de Stat al SUA şi-a pierdut credibilitatea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat, marţi seară, Raportul Departamentului de Stat al SUA, afirmând că este „incorect” pentru că a semnalizat lucruri adevărate despre anumite zone ale justiţiei, însă nu a făcut nici măcar o mică atenţionare despre „derapajele” DNA.

Tudorel Toader: Este de văzut dacă pe baza protocoalelor dintre SRI şi instituţii din justiţie au avut loc condamnări nelegale/ Semnatarii ar putea răspunde penal

Ministerul Justiţiei susţine că existenţa procoalelor dintre SRI şi instituţii din justiţie ar putea să fi dus la condamnări ilegale, iar dacă acordurile nu au respectat legea, condamnările ar putea fi revizuite. De asemenea, Toader a precizat că semnatarii protocoalelor ar putea răspunde penal.

MONITORUL APĂRĂRII: Donald Trump vrea să îl întâlnească „foarte curând” pe Kim Jong-Un, un om „foarte onorabil”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a exprimat, marţi seară, disponibilitatea de a se întâlni "foarte curând" cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, pe care l-a catalogat drept "foarte deschis" şi "foarte onorabil".

MESAJE de condoleanţe la moartea lui Dinu C. Giurescu | Dăncilă: Un mare patriot care şi-a dedicat viaţa cu onestitate şi credinţă României/ Tăriceanu: Un aliat în susţinerea democraţiei şi libertăţilor românilor

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, marţi seara, un mesaj de condoleanţe ca urmare a încetării din viaţă a academicianului Dinu C. Giurescu, afirmând că acesta a fost un om de cultură de o valoare excepţională, un mare patriot care şi-a dedicat viaţa cu onestitate şi credinţă României.

SCANDALUL locurilor repartizate la facultăţi | Ministerul Educaţiei: Realocarea locurilor bugetate este legală, indiferent de momentul la care se disponibilizează

MEN susţine că realocarea locurilor bugetate este legală, indiferent de momentul la care se disponibilizează. Precizarea, după ce rectorul Universităţii Bucureşti a declarat că cererea ministrului Educaţiei de redistribuire a locurilor rămase libere este o invitaţie la a încălca legea.

GLUMĂ la Casa Albă: Cum l-a scuturat Donald Trump de „mătreaţă” pe „perfectul” Emmanuel Macron, în faţa jurnaliştilor | VIDEO

Preşedintele Donald Trump a făcut o glumă privind aspectul "perfect" al omologului său francez, Emmanuel Macron, aflat în vizită de stat la Washington, scuturându-l de mătreaţă în faţa jurnaştilor prezenţi la Casa Albă.

Premierul Alexis Tsipras: Statele balcanice stabilesc modul de dezvoltare a regiunii şi nu agenda unui terţ

Premierii României, Bulgariei şi Greciei, Viorica Dăncilă, Boiko Borisov şi Alexis Tsipras, precum şi preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, au discutat, marţi, la Palatul Victoria, despre cooperarea economică, dar şi proiecte concrete pe care cele patru state le pot dezvolta.

Aproape 1,2 milioane de maşini Audi, chemate în service pentru remedierea unor defecţiuni. Ce MODELE sunt vizate

Firma Audi, parte a grupului auto german Volkswagen, a decis chemarea în service a aproape 1,2 milioane de maşini, din întreaga lume, pentru remedierea unei defecţiuni la pompele de apă, relatează publicaţia Der Spiegel.

Un bărbat care încerca să acosteze eleve la o şcoală gimnazială din Cluj-Napoca, reţinut

Un bărbat de 36 de ani, din Cluj-Napoca, care încerca să acosteze eleve de la o şcoală gimnazială din oraş, a fost reţinut, marţi, dosarul fiind deschis după ce o învăţătoare a postat informaţii pe o reţea de socializare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Donald Trump avertizează Iranul să nu relanseze programul nuclear, pentru că va avea „probleme mai mari ca niciodată”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat marţi, în cursul întrevederii cu omologul său din Franţa, Emmanuel Macron, că Iranul va avea "probleme mai mari ca niciodată" dacă va relansa programul nuclear, informează agenţiile Associated Press şi Reuters.

Percheziţii la Spitalulul din Bistriţa, unde un pacient a reclamat că i-au dispărut 12.000 de euro

Mai multe percheziţii au avut loc, marţi, la Spitalul de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi la trei angajaţi ai instituţiei, după ce un pacient a reclamat că i s-a furat suma de 12.000 de euro. Imaginile de pe camerele vide au fost predate anchetatorilor, iar cei trei angajaţi au fost duşi la audieri.

Primul mesaj al familiei lui Avicii, după moartea fulgerătoare a DJ-ului

Familia lui Avicii dat publicităţii primul comunicat de după moartea fulgerătoare a DJ-ului de vinerea trecută.

A murit Dinu C. Giurescu. Istoricul avea 91 de ani

Academicianul Dinu C. Giurescu a murit la vârsta de 91 de ani, a declarat pentru MEDIAFAX biroul de presă al Academiei Române.

Protocol SRI-CSM, încheiat în 2014, făcut public. DOCUMENTUL prevede asigurarea securităţii cibernetice a Consiliului

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat, marţi, protocolul încheiat în anul 2014 între CSM şi SRI, prin Centrul Naţional Cyberint (CNC). Documentul are obiective de asigurare a securităţii cibernetice a Consiliului.

Avocatului Poporului, SESIZAT după imaginile cu copii de la defilarea din Piteşti | VIDEO

Raluca Turcan, deputat PNL, cere Avocatului Poporului să se sesizeze după imaginile cu copii de la defilarea de vineri, de la festivalul Simfonia Lalelelor, acolo unde a fost prezentă şi Viorica Dăncilă.

Justin Trudeau: Nu există indicii că atacul din Toronto ar fi act terorist

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a condamnat în termeni duri, marţi, atacul cu vehicul din Canada, precizând că deocamdată nu există indicii că ar fi vorba de un act terorist.

ALERTĂ METEO: COD GALBEN de furtună în Bucureşti/ UPDATE: Avertizare de GRINDINĂ, în alte judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) extins, marţi seara, codul galben de ploi cu descărcări electrice şi grindină la mai multe judeţe, printre zonele vizate fiind şi Capitala.

#100 | 100 de ani în 100 de momente. Anul 1952: La J.O. de la Helsinki, România obţine prima medalie de aur

Cele mai importante, sugestive, tragice sau fericite momente. Toate sunt cuprinse de agenţia MEDIAFAX în Campania "100 de ani în 100 de momente", care vă oferă câte un eveniment al fiecărui an din ultimul centenar.

REUNIUNE la nivel înalt la Palatul Victoria. Viorica Dăncilă i-a primit pe premierii Greciei şi Bulgariei şi pe preşedintele Serbiei

Premierul Viorica Dăncilă i-a primit, marţi, la Palatul Victoria, în cadrul unei reuniuni cvadrilaterale, pe preşedintele Serbiei, prim-ministrul Greciei şi premierul Bulgariei, tema de discuţie anunţată fiind perspectiva europeană a întregii regiuni.

Prima vizita de stat a lui Emmanuel Macron în SUA. Donald Trump salută „prietenia” istorică dintre Statele Unite şi Franţa

Preşedintele american, Donald Trump, a salutat, la Casa Albă, "prietenia" istorică dintre Statele Unite şi Franţa, mulţumindu-i omologului său francez, Emmanuel Macron, pentru participarea la operaţiunile din Siria, relatează CBS News.

Liviu Dragnea, discuţii cu oficialii europeni despre preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către România – FOTO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a avut întrevederi cu omologii din Austria, Elveţia, Franţa şi Polonia, în contextul Conferinţei Preşedinţilor de Parlamente din UE, de la Tallinn. Temele abordate, strategia pentru Regiunea Dunării, preluarea României a preşedinţiei Consiliului UE.

Carmen Dan, despre protecţia premierului Dăncilă în Israel: Există o lege care reglementează aceste competenţe

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a refuzat, marţi, să precizeze dacă premierul Viorica Dăncilă va beneficia de protecţia Jandarmeriei sau de cea a SPP, în contextul vizitei pe care o va efectua în Israel, afirmând că „există o structură care are atribuţii în asigurarea pachetului de securitate”.