Directorul Spitalului de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Gabriel Lazany, declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că percheziţiile au fost în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, ce vizează furtul a 12.000 de euro, de la un bărbat care ajuns în urmă cu 10 zile la spital.
„Am primit un mandat de percheziţie pentru trei angajaţi UPU. Este vorba despre un furt calificat, urmează percheziţii domiciliare. Este vorba de pacientul care a fost împuşcat şi care a reclamat că i s-a furat o sumă de bani. Cei trei vizaţi sunt o îngrijitoare de curăţenie, un brancardier şi un registrator medical, două femei şi un bărbat. Li se vor sigilia dulapurile şi apoi vor avea loc percheziţii domiciliare. Noi am predat către anchetatori imagini de pe camera de supraveghere”, a a spus Lazany.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că pacientul care a reclamat furtul a 12.000 de euro este din Republica Moldova, are 30 de ani, şi a ajuns, în urmă cu 10 zile, la spital, cu numeroase plăgi împuşcate la nivelul mâinilor, toracelui şi gâtului, după o dispută cu un conaţional, cei doi fiind bănuiţi că ar fi implicat în trafic de ţigări.
Bărbatul a fost găsit în 14 aprilie, abandonat pe un câmp din zona localităţii Cepari, jud. Bistriţa-Năsăud şi dus la spitalul, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale, iar agresorul său a fost prins pe raza judeţului Maramureş,
Citeşte şi: Protocol SRI-CSM, încheiat în 2014, făcut public. DOCUMENTUL prevede asigurarea securităţii cibernetice a Consiliului
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI. Medic, despre Legea salarizării unitare: S-a dovedit mai plină de găuri decât un şvaiţer original
Citeşte şi: Proiect privind datele personale: Cine le poate folosi / Carmen Dan: Şi statul va fi sancţionat
Citeşte şi: ALERTĂ METEO: COD GALBEN de furtună în Bucureşti/ UPDATE: Avertizare de GRINDINĂ, în alte judeţe
Citeşte şi: Conflict deschis cu ministrul Educaţiei. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii Bucureşti: Redistribuirea a 900 de locuri, invitaţie din partea ministrului la a încălca legea
Citeşte şi: Pacienţii cu afecţiuni grave vor avea acces la toate medicamentele destinate unei indicaţii terapeutice, nu la un singur medicament
Citeşte şi: ALERTĂ ANM: Cod GALBEN pentru 12 judeţe din ţară
Citeşte şi: Cristina Tarcea cere CLARIFICĂRI cu privire la un alt protocol cu SRI despre care nu are cunoştinţă
Citeşte şi: DNA cere redeschiderea unui dosar în care este vizat procurorul suspendat Mircea Negulescu. Solicitarea se judecă miercuri
Citeşte şi: Caz UIMITOR în Bucureşti. O femeie şi-a parcat maşina peste noapte în intersecţie. Câte ore a stat vehiculul până să fie descoperit de Poliţie – VIDEO
Citeşte şi: Studiu: În Europa, românii sunt cei mai matinali şi plini de energie, la primele ore ale zilei