Știrile zilei

Lider al partidului Fidesz: Parlamentul European continuă presiunea asupra Ungariei | Comisia LIBE discută joi situaţia drepturilor fundamentale din Ungaria

Parlamentul European "continuă presiunea fără precedent" asupra Ungariei, declanşată de poziţia guvernului de la Budapesta privind migraţia, a declarat miercuri Gergely Gulyas, liderul parlamentarilor formaţiunii de guvernământ din Ungaria, Fidesz, relatează agenţia MTI.

Preşedintele Parlamentului European: SUA au făcut greşeli în Africa, inclusiv uciderea lui Gaddafi

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat miercuri că Statele Unite au făcut multe greşeli în privinţa strategiei regionale din Africa, inclusiv uciderea fostului lider libian Muammar Gaddafi, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

Iulia Skripal respinge ajutorul oferit de ambasada Rusiei la Londra

Iulia Skripal, fiica fostului spion rus Serghei Skripal, a transmis miercuri că nu are nevoie de asistenţa oferită de ambasada Rusiei la Londra, în condiţiile în care diplomaţia rusă susţine că Iulia ar putea fi ţinută cu forţa în Marea Britanie, relatează site-ul BBC News.

Casa Albă: Preşedintele consideră că Rusia şi Siria sunt responsabile pentru atacul cu arme chimice

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, a anunţat miercuri că preşedintele Donald Trump consideră că autorităţile ruse şi cele siriene ar trebui să fie trase la răspundere pentru atacul cu arme chimice din oraşul sirian Duma, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Vicepreşedinte ALDE, despre raportul GRECO: Aduce o gravă atingere suveranităţii României

Vicepreşedintele ALDE Steluţa Cătăniciu a declarat, miercuri, că prin modul în care a fost redactat raportul GRECO se “aduce o gravă atingere suveranităţii României”.

Dăncilă îi răspunde lui Tăriceanu, în privinţa rolului ei în acţiunea de revocare a LC Kovesi: Întâi să văd ce va face preşedintele

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri seara, că aşteaptă mai întâi să vadă ce va face preşedintele Klaus Iohannis în privinţa revocării din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, apoi va lua o decizie, dar a dat asigurări că ”sigur îl va susţine pe ministrul Justiţiei”, Tudorel Toader.

Viorica Dăncilă este critică, dar răbdătoare cu unii miniştri ai cabinetului său: „Merg cu viteza a doua”. Răspunsul premierului privind prima remaniere

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că până la acest moment nu s-a discutat despre o remaniere guvernamentală, fiind "prea devreme" pentru o astfel de acţiune.

Misterul întâlnirii dintre Dăncilă şi Iohannis, încă neelucidat. Ce crede premierul PSD-ALDE despre comunicatul Preşedinţiei

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri seara, că discuţia de la Palatul Cotroceni despre Legea salarizării a fost una ”calmă, constructivă, foarte aşezată”, iar comunicatul Preşedinţiei ori a fost făcut înainte, ori cineva a dat comunicatul şi preşedintele Iohannis nu s-a uitat pe el.

Criza din Siria. Israelul se teme de ce este mai rău, la un eventual atac al SUA/ Ce l-a îndemnat Vladimir Putin pe premierul Netanyahu

Guvernul israelian a organizat miercuri seară o şedinţă pe teme de securitate şi apărare, pe fondul temerilor că un atac al Statelor Unite în Siria ar putea atrage riposte militare contra Israelului, relatează site-ul Ynetnews.com.

Panică la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, după un apel care anunţa reizbucnirea incendiului

A fost panică, miercuri seara, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, după ce un apel la numărul unic de urgenţă 112 a anunţat reizbucnirea incendiului. În realitate a fost o confuzie, apa care curgea creând aburi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO impresionant din timpul operaţiunii DIFICILE de recuperare a cadavrelor din zona de creastă a Munţilor Făgăraş

Toţi cei trei turişti morţi în Munţii Făgăraş au recuperaţi, miercuri, de salvatori, doi dintre ei fiind predaţi deja la elicopter şi transportaţi la baza muntelui de unde vor fi luaţi de Medicina Legală, iar cel de-al treilea a fost ridicat pe creastă şi va fi şi el recuperat de elicopter.

Poziţia judecătorilor care nu l-au eliberat pe torţionarul Vişinescu: Evoluţia bolii lui e aceeaşi, indiferent dacă e în libertate sau în detenţie

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti arată, în motivare, că i-au respins torţionarului Alexandru Vişinescu cererea de eliberare din motive medicale deoarece evoluţia afecţiunilor sale este aceeaşi, chiar dacă se află în libertate sau în detenţie.

Povestea tragică a tânărului mort la 18 ani în Munţii Făgăraş. Dorinţa sa de majorat – cucerirea celui mai înalt vârf din România – i-a adus sfârşitul

Tânărul de 18 ani, care a murit în Munţii Făgăraş, şi-a dorit să cucerească Vârful Moldoveanu pe timp de iarnă în locul petrecerii de majorat. Promisiunea a făcut-o anul trecut, în luna decembrie, iar în expediţia în care şi-a găsit sfârşitul în urmă cu câteva zile era cu tatăl său şi cu un prieten.

Rachetă interceptată deasupra capitalei Arabiei Saudite

Sistemele antiaeriene din Arabia Saudită au interceptat, miercuri, o rachetă lansată de insurgenţi huthi din Yemen spre oraşul Riyad, afirmă surse citate de postul Al-Arabiya.

Guvernul ar putea decide încă o zi liberă până la sfârşitul lunii

Guvernul ar putea discuta în şedinţa de joi un proiect prin care bugetarii să aibă liber şi în ziua de 30 aprilie pentru a face legătura dintre weekend şi ziua de 1 mai, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

Intervenţie a primarului Gabriela Firea după ce un vatman a închis uşile tramvaiului, iar o fetiţă a rămas singură pe refugiu

Primarul Capitalei cere conducerii RATB demiterea vatmanului care a lăsat o fetiţă de 7 ani singură pe refugiu. Vatmanul ar fi închis uşile tramvaiului prea repede, astfel încât fetiţa a apucat să coboare, bunicul ei a rămas în vehicul, iar tramvaiul s-a pus în mişcare.

Universitatea unde au fost „tăiate drastic” locurile la admitere. Rectorul îi acuză direct pe liderul PSD Dragnea şi premierul Dăncilă de ingerinţe politice/ Replica acidă a Ministerului Educaţiei

Rectorul Universităţii Bucureşti susţine că premierul României, Viorica Dăncilă, şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au tăiat, "fără o justificare raţională", din numărul de locuri alocate pentru admiterea la facultate, la master sau la doctorat, astfel, universitatea pierzând milioane de lei. Aceeaşi acuzaţie îi este adusă şi ministrului Educaţiei, Valentin Popa.

Declaraţie surpriză din partea lui Zuckerberg, în a DOUA zi de audieri în Congresul SUA: CEO-ul Facebook susţine că şi datele lui au fost preluate de Cambridge Analytica

Miliardarul Mark Zuckerberg, fondatorul şi directorul general al companiei Facebook, a declarat, miercuri, în Camera Reprezentanţilor din SUA, că îşi asumă angajamentul de a corecta greşelile care i-au afectat pe utilizatorii reţelei de socializare.

Tibi Uşeriu, câştigătorul Artic Ultra 6633, se pregăteşte pentru un alt maraton EXTREM: O să plec cu trei săptămâni înainte de competiţie

Maratonistul Tibi Uşeriu, câştigătorul ediţiei din 2018 a Maratonului Artic Ultra 6633 a anunţat, miercuri, când a fost premiat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, că o parte din bani vor ajunge la un sportiv care are nevoie de ajutor, iar restul sumei va fi folosită pentru expediţie în Himalaya.

Tudorel Toader, chemat în Parlament pe raportul GRECO

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri, că liberalii îl vor convoca la "Ora Guvernului", posibil în următoarea şedinţă a plenului Senatului, pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, pentru a da explicaţii cu privire la raportul GRECO.

Deputaţii au DECIS asupra propunerii privind detenţia la domiciliu a persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a revenit, miercuri, asupra unor amendamente, stabilind că persoanele condamnate pentru fapte de corupţie - luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă - nu pot beneficia de măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate.

Monitorul APĂRĂRII: Deficienţele procesului de finanţare a cheltuielilor de apărare în cadrul NATO/ ARTICOL semnat de generalul (r) Ştefan Oprea

Paradoxul strategic cu care se confruntă Europa de a avea cea mai sigură, bogată şi integrată uniune versus abordarea divergentă a problemelor de securitate şi a modului de utilizare a forţei creează un oarecare disconfort în cadrul NATO. În condiţiile în care spectrul crizelor potenţiale la care Alianţa trebuie să facă faţă continuă să crească, alocarea optimă a resurselor, prin contabilizarea avantajelor comparative şi competitive ale fiecărui aliat, vor avea ca efect indubitabil materializarea obiectivului global al NATO de a realiza securitatea colectivă.

Mariah Carey a făcut publică BOALA de care suferă: Am căutat şi am primit tratament, m-am întors la ceea ce îmi plăcea să fac

Cântăreaţa Mariah Carey a dezvăluit într-un interviu pentru publicaţia People că suferă de tulburare bipolară - o afecţiune ce duce la schimbări extreme de dispoziţie, de la depresii severe la episoade maniacale -, dar a spus că urmează un tratament pentru a ţine simptomele sub control.

Începe a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare

Părinţii care nu au reuşit să îşi înscrie copiii în clasa pregătitoare până acum, o pot face în perioada 12-18 aprilie, când începe a doua etapă pentru depunerea solicitărilor. În clasa 0 pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până 31 decembrie.

Crimă îngrozitoare la Galaţi: O femeie a murit după ce a fost violată şi bătută în toaleta bisericii

O femeie în vârstă de 82 de ani a murit după ce a fost violată şi lovită de un tânăr în toaleta unei biserici din comuna Iveşti, judeţul Galaţi, în ziua de Paşti. Bătrâna a fost găsită în viaţă de soţia preotului care a alertat autorităţile, însă victima a murit la spital.

Răsturnare de situaţie în cazul tragediei aviatice din 2010 în Smolensk, Rusia. Ce a condus de fapt la prăbuşirea avionului prezidenţial polonez

Accidentul aviatic din apropierea oraşului Smolensk produs în 2010, soldat cu moartea preşedintelui polonez Lech Kaczynski şi a altor 95 de oficiali, a fost cauzat de o explozie produsă la aripa stângă a aeronavei, au anunţat, miercuri, anchetatorii polonezi, relatează site-ul postului Radio Poland.

Kovesi, judecată de procurorii CSM pentru două abateri disciplinare. Acuzaţiile, după verificările Inspecţiei Judiciare

Inspecţia Judiciară a constatat în urma unor verificări că procurorul şef al DNA a comis două abateri disciplinare după ce şi-ar fi delegat consilierul judecător, Dana Tiţian, să efectueze controale la două servicii teritoriale. Raportul a fost transmis Secţiei pentru Procurori a CSM.

Senatul propune EXTINDEREA perioadei de valabilitate a paşapoartelor pentru persoanele peste 25 de ani

Senatul a adoptat, în procedură de urgenţă, un proiect care modifică Legea privind regimul liberei circulaţii a românilor în străinătate, potrivit acestuia persoanele cu vârste peste 25 de ani urmând să aibă paşapoarte valabile pe o perioadă de 10 ani.

Un pacient mutat la alt spital, după incendiul de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, a murit

Unul dintre cei 18 pacienţi mutaţi la alt spital în urma incendiului care a izbucnit la etajul şase al Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi a murit, miercuri după-amiaza, medicii spunând că acesta era oricum în stare gravă încă dinainte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Propunere de excludere a partidului lui Viktor Orban din PPE

Pascal Arimont, europarlamentar al Partidului Creştin-Social din Belgia, formaţiune afiliată Partidului Popular European (PPE), a propus, miercuri, excluderea din PPE a partidului de guvernământ din Ungaria, Fidesz, condus de Viktor Orban, relatează agenţia MTI.

O fetiţă lăsată singură pe refugiu, după ce vatmanul a închis uşile, iar bunicul său a rămas în tramvai. Copilul a fugit speriat pe şine. Reacţia RATB: Poate fi dat afară

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) face, în prezent, cercetări după ce o mămică din Bucureşti acuză un vatman că ar fi închis uşile tramvaiului prea repede, astfel încât fetiţa ei de şapte ani a apucat să coboare, bunicul ei a rămas în vehicul, iar tramvaiul s-a pus în mişcare.

Ce le-a transmis Lia Olguţa Vasilescu celor care protestează la Institutul „Marius Nasta” din Capitală: 97% din cei cărora li se aplică legea salarizării o apreciază

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, referitor la protestul angajaţilor Institutului "Marius Nasta", că regulamentul de sporuri se lucrează la Ministerul Sănătăţii, nu la Ministerul Muncii, precizând că 97% din cei cărora li se aplică legea salarizării o apreciază.

Manda: Joi îl audiem pe Horia Georgescu să lămurim unele neconcordanţe între declaraţiile sale şi afirmaţiile fostului şef al SRI George Maior/ Ce a spus preşedintele Comisiei despre „seminarul” ţinut de Coldea

Preşedintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, a anunţat, miercuri, că Horia Georgescu va fi audiat din nou, joi, de la ora 11.00 pentru a lămuri unele necondordanţe între declaraţiile sale şi afirmaţiile fostului şef al SRI George Maior.

Teodorovici, răspuns la atenţionările Comisiei Europene: Vom arăta în curând cum ne putem menţine în ţinta de 3% a deficitului bugetar

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că în scurt timp, în cursul lunii aprilie, Guvernul va arăta cum va menţine deficitul bugetar în ţinta de 3%, după ce raportul de ţară al Comisiei Europene a atenţionat asupra mai multor riscuri fiscal-bugetare.

DECLARAŢII de război. Statul Major al armatei Rusiei susţine că atacul chimic din Siria este o ÎNSCENARE. Răspunsul vine după avertismentul preşedintelui SUA transmis Kremlinului/ UPDATE: Marea Britanie este pregătită de atac

Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat, miercuri, Rusia că Statele Unite vor ataca Siria, din cauza unui presupus atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Administraţia Bashar al-Assad şi Rusia au negat orice implicare în atacul chimic de la periferia Damascului, sugerând că incidentul ar putea fi folosit ca pretext pentru o intervenţie militară. Administraţia Vladimir Putin a avertizat Washingtonul să nu lanseze niciun atac contra Siriei. Oficiali militari de la Moscova au ameninţat că armata rusă va doborî rachetele lansate de SUA şi va ataca sistemele de lansare.

Copil de 11 ani, violat de doi bărbaţi din Arad, cu acordul mamei, timp de doi ani

Un băiat în vârstă de 11 ani a fost violat timp de doi ani de doi bărbaţi, cu acordul mamei copilului. Cei trei au fost reţinuţi pentru viol de poliţiştii din Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Rusia şi Belarus desfăşoară exerciţii militare comune în apropierea graniţei cu Polonia

Unităţi ale Forţelor Terestre din Rusia şi din Belarus au început exerciţii militare comune în apropierea graniţei dintre Belarus şi Polonia, a anunţat, miercuri, Ministerul rus al Apărării, relatează site-ul agenţiei Tass.

Şeful Serviciului de Informaţii Interne din Germania: Rusia ar putea fi responsabilă pentru atacul cibernetic împotriva Guvernului

Şeful Serviciului de informaţii interne din Germania, Hans-Georg Maassen, a declarat miercuri că există o "mare posibilitate" ca Rusia să fie responsabilă pentru atacul cibernetic din luna decembrie, care a afectat reţeaua de calculatoare a Guvernului german, relatează site-ul agenţiei Reuters.

A patra zi de proteste pentru zeci de angajaţi ai Institutului „Marius Nasta” din Capitală: Vom continua până când se va reglementa situaţia cu sporurile

Zeci de angajaţi ai Institutului de Pneumofiziologie "Marius Nasta" din Capitală, biologi, asistente, personal administrativ, dar şi medici, au protestat, miercuri, pentru a patra oară în ultima săptămână, în curtea unităţii spitaliceşti, fiind nemulţumiţi de reducerea sporurilor.

Noi detalii despre relaţia lui Brad Pitt cu Neri Oxman. De când formează de fapt cei doi un cuplu: „Brad este absolut îndrăgostit de ea”

Relaţia amoroasă a actorului Brad Pitt cu profesorul universitar şi arhitecta americană Neri Oxman a început în toamna anului trecut, însă cei doi au preferat să fie discreţi, iar starul hollywoodian este foarte îndrăgostit, potrivit contactmusic.com.