Știrile zilei

ALDE, partener la guvernare: Noua propunere de premier va fi făcută în COALIŢIE, în urma unei „analize amănunţite”. Au existat sincope în coordonarea miniştrilor

Daniel Chiţoiu, secretar general al ALDE, transmite că noua propunere de premier va fi făcută în cadrul coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, după o analiză amănunţită, recunoscând că au existat unele sincope în special legat de coordonarea echipei de miniştri şi secretari de stat.

UPDATE: Premierul în exerciţiu Mihai Tudose, către Palatul Cotroceni unde îşi va prezenta personal DEMISIA – surse

Premierul în exerciţiu Mihai Tudose a plecat la Palatul Cotroceni pentru a-i prezenta demisia şefului statului Klaus Iohannis, după ce Comitetul Executiv al PSD i-a retras sprijinul politic.

Klaus Iohannis l-a desemnat premier interimar pe Mihai Fifor: „Această situaţie mă nemulţumeşte profund”/ Partidele, chemate la consultări pentru formarea unui nou Guvern/ PROGRAMUL întâlnirilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că va chema începând de miercuri partidele la consultări, pentru ca situaţia politică generată de demisia Guvernului Tudose să nu ducă la efecte economice negative, anunţând că Mihai Fifor a fost desemnat premier interimar.

Jane Fonda, operată de o tumoare canceroasă: Nu credeam că voi trăi atât de mult. Am presupus că voi muri singură şi din cauza unei dependenţe de ceva

Actriţa americană Jane Fonda a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru eliminarea unei tumori canceroase din zona buzelor, informează contactmusic.com.

Xi Jinping îi transmite lui Trump că detensionarea situaţiei din Peninsula Coreea, obţinută cu greu, trebuie păstrată

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a transmis omologului său american Donald Trump, printr-un apel telefonic, marţi, că detensionarea situaţiei din Peninsula Coreea, obţinută cu greu, trebuie păstrată, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Elena Udrea: Cei din PSD îi vor impune lui Dragnea un premier om de partid, nu o slugă a Securităţii

Fostul ministru, Elena Udrea, a transmis, marţi, că PSD îi va impune lui Dragnea să propună un om de partid pentru funcţia de premier, şi nu „o altă slugă a Securităţii”, cum au fost Mihai Tudose şi Sorin Grindeanu.

Mihai Tudose a ajuns la Guvern. La Palatul Victoria sunt şi Stănescu, Ciolacu, Shhaideh şi Ţuţuianu

Premierul demisionar Mihai Tudose a ajuns, marţi dimineaţă, la Palatul Victoria, la sediul Guvernului sosind şi vicepremierul şi ministrul Dezvoltării din Guvernul Tudose, Paul Stănescu, vicepremierul Marcel Ciolacu, fostul ministru Sevil Shhaideh şi liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Olguţa Vasilescu: Dacă Iohannis nu va dori să propună premierul de la PSD, vom trece la soluţia de avarie. Se poate ajunge la suspendarea preşedintelui

După ce demisia lui Mihai Tudose ajunge astăzi oficial la Administraţia Prezidenţială, PSD va merge la Cotroceni cu o listă de semnături ale parlamentarilor pentru a arăta că deţine majoritatea parlamentară care să susţină un nou premier. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, iar dacă preşedintele Iohannis refuză nominalizarea „soluţia de avarie” este suspendarea, susţine

COMENTARIU: PSD este în stare să guverneze?

PSD i-a făcut vânt la scor relaxat şi lui Mihai Tudose, după vechea convingere "eu te-am făcut, eu te omor" şi "fostul " de la Palatul Victoria s-a spălat pe mâini fix în acelaşi fel.

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea: Nu l-am cunoscut niciodată pe poliţistul acuzat de pedofilie. Nu am auzit de el

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a declarat, marţi, la instanţa supremă, că nu l-a cunoscut niciodată pe Eugen Stan, poliţistul arestat pentru trei infracţiuni de agresiune sexuală, precizând că nici nu a auzit de acesta.

Cine vine interimar la Palatul Victoria în locul lui Mihai Tudose

După ce PSD i-a retras sprijinul politic lui Mihai Tudose, interimar la Palatul Victoria va fi Paul Stănescu, după ce premierul a spus foarte clar că nu va asigura interimatul. Acesta este vicepremier şi unul dintre cei mai influenţi lideri din teritoriu ai partidului, atât în judeţul Olt, cât şi în întreaga Oltenie. De profesie agronom, Stănescu a ajuns în prima linie a partidului în 2008, când a fost ales preşedinte al PSD Olt.

Donald Trump a mulţumit Qatarului pentru eforturile privind combaterea terorismului

Preşedintele american Donald Trump i-a mulţumit emirului Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani, pentru eforturile depuse de statul său privind combaterea terorismului, potrivit unui comunicat al Casei Albe, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Australian Open 2018: Momentul dramatic când Halep s-a accidentat: Sunt îngrijorată, pentru că am mai avut probleme la gleznă. Mă aşteptam ca publicul să fie ostil/ Simona Halep şi Sorana Cârstea, calificate în turul 2 | VIDEO

Principala favorită a întrecerii feminine de la Australian Open, Simona Halep s-a calificat în turul secund al competiţiei, după o victorie în două seturi, 7-6, 6-1 împotriva sportivei din Australia, Destanee Aiava.

UPDATE: Procurorul DNA care ar fi provocat un accident fiind băut revine la Parchetul Judecătoriei Sibiu

Secţia pentru procurori a CSM a decis, marţi, să admită cererea procurorului Eugen Stoina, care ar fi provocat un accident fiind băut, dispunând revenirea acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. Astfel, cererea conducerii DNA de revocare din funcţie a rămas fără obiect.

Kelly Clarkson le aplică copiilor ei corecţii fizice: „Nu văd nimic în neregulă cu asta”

Cântăreaţa a intrat într-o controversă după ce a mărturisit că le aplică copiilor ei corecţii fizice.

Ministrul rus de Externe: Reluarea discuţiilor privind numele Republicii Macedonia are legătură cu dorinţa SUA de aduce Skopje în NATO

Reluarea negocierilor privind numele oficial al Republicii Macedonia are legătură cu dorinţa Statelor Unite de a aduce această ţară în NATO, a declarat Serghei Lavorv, ministrul rus de Externe, care a precizat că Grecia nu ar trebui să facă concesii întrucât este deja membră a organizaţiei de securitate.

Liderii PSD decid astăzi, în CEx, cine va fi propus premier. UPDATE: Şerban Nicolae, Mihai Fifor, Ecaterina Andronescu, variante expuse de Olguţa Vasilescu/ Stănescu a ieşit din calcul | VIDEO

Liderii PSD se vor reuni marţi, la ora 11.00, în şedinţa CEx, pentru a decide cine va fi propunerea pentru funcţia de premier, după demisia lui Mihai Tudose. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD şi ministru al Apărării în Guvernul Tudose, Mihai Fifor, este cel mai vehiculat nume pentru a fi propus de formaţiunea social-democrată pentru funcţia de premier, au precizat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Premierul Japoniei, vizită istorică marţi, în România. Cu cine se va întâlni după demisia lui Tudose

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, se află marţi la Bucureşti, aceasta fiind o deplasare istorică, în condiţiile în care niciun şef al Executivului din Japonia nu a făcut o vizită oficială în ultimii 100 de ani în ţara noastră. Premierul nipon se va întâlni cu Klaus Iohannis.

Treisprezece copii, ţinuţi captivi de părinţii lor, eliberaţi de poliţie în California

Un bărbat şi o femeie au fost arestaţi pentru că şi-ar fi ţinut captivi cei treisprezece copii ai lor într-o locuinţă din statul american California, unii dintre aceştia fiind găsiţi legaţi de paturi, a anunţat poliţia, informează site-ul postului CNN.

Anchetă la Iaşi după ce o elevă de 16 ani a reclamat că a fost violată când se ducea spre şcoală

Părinţii unei eleve de 16 ani din Iaşi au reclamat, luni, la Inspectoratul de Poliţie că fiica lor a fost violată, în timp ce mergea la şcoală, de un bărbat care a acostat-o, a ameninţat-o şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el în scara unui bloc, bărbatul nefiind deocamdată prins.

Cincisprezece răniţi în urma unei bătăi cu cuţite la o şcoală din Rusia

Cincisprezece persoane au fost rănite, inclusiv mai mulţi copii, după o bătaie cu cuţite între doi adolescenţi, la o şcoală din oraşul rus Perm, au anunţat autorităţile, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass.

Explozie în Belgia: Bilanţul a ajuns la doi morţi şi 14 răniţi

Cel puţin două persoane au murit, iar alte 14 au fost rănite în urma unei explozii produse din cauza unei scurgeri de gaze, care a dus la prăbuşirea unei clădiri din oraşul belgian Anvers, au anunţat autorităţile, marţi, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Cutremur de suprafaţă de 4,3 grade în Grecia, resimţit şi la Atena

Un seism de suprafaţă cu magnitudinea de 4,3 grade pe scara Richter a avut loc luni seară în apropiere de Atena, fiind resimţit în capitala Greciei, însă deocamdată nu există informaţii despre eventuale victime ori daune materiale semnificative, informează site-ul cotidianului The Independent.

Dragnea: Nu trebuie schimbată structura noului Guvern; viitorii miniştrii, decişi de CExN

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni seara, după ce premierul Mihai Tudose a anunţat că demisioneză, ca urmare a restragerii sprijinului politic, că structura noului Guvern nu trebuie schimbată, el arătând că miniştrii din viitorul Cabinet vor fi decişi de CExN, ca şi viitorul prim-ministru.

Cine este personajul „VENINOS” de care vorbea Liviu Dragnea

Liviu Dragnea a declarat luni că există un personaj veninos într-o instituţie românească ce face mult rău, fără să spună despre cine este vorba. Potrivit unor surse, Liviu Dragnea făcea referire la generalul Lucian Pahonţu, şeful SPP, cel pe care l-a acuzat şi în trecut de implicarea în politică.

Cioloş: Dacă vor fi alegeri anticipate ne asumăm să fim parte a acestei soluţii; PSD-ALDE a eşuat

Liderul Platformei România 100, Dacian Cioloş, a precizat luni, referitor la demisia premierului Mihai Tudose, că dacă vor fi alegeri anticipate, organizaţia îşi va asuma să fie parte a acestei soluţii, adăugând că majoritatea PSD-ALDE a eşuat.

Presa internaţională despre demisia premierului Mihai Tudose

Principalele agenţii internaţionale de ştiri, precum şi numeroase publicaţii din multe ţări au relatat despre criza politică din România, în urma căreia prim-ministrul Mihai Tudose a anunţat că va demisiona.

Liviu Dragnea, despre reproşurile adresate lui Mihai Tudose: Starea conflictuală PSD – Guvern şi apariţiile tv

Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni seara, după ce CExN i-a restras sprijinul politic premierului Tudose, fapt ce a dus la demisia acestuia, că reproşurile aduse au vizat starea conflictuală existentă între partid şi Guvern şi ultimele apariţiile tv ale acestuia, care „nu trebuiau să fie”.

Traian Băsescu: Daddy, un descreierat bolnav de putere; Premierul Japoniei, în ţară. Să îl trimitem la Daddy

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, luni seară, pe Facebook, că liderul PSD Liviu Dragnea este ”un descreierat bolnav de putere care şi-a decapitat două guverne în 12 luni”, transmiţându-i acestuia că România află într-o zonă cu tensiuni militare,

Primele reacţii după demisia lui Mihai Tudose | PNL şi USR susţin alegerile anticipate. Orban: Nu s-a găsit sluga perfectă a lui Dragnea/ Cioloş: Dacă vor fi alegeri anticipate ne asumăm să fim parte a acestei soluţii; PSD-ALDE a eşuat

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a comentat, luni seară, pentru MEDIAFAX, demisia premierului Mihai Tudose, afirmând că în PSD nu s-a găsit încă ”sluga perfectă pentru Liviu Dragnea”, afirmând că partidul de guvernământ este în criză şi singura soluţie este organizarea alegerilor anticipate.

Guvernul Tudose a supravieţuit aproape 7 luni. Ce îi transmitea Sorin Grindeanu în prima zi de mandat

Guvernul condus de Mihai Tudose a fost în funcţie aproape şapte luni, după ce a fost învestit în data de 29 iunie 2017. Este al doilea Cabinet schimbat de la formarea majorităţii PSD-ALDE, după ce Guvernul Grindeanu a fost demis prin moţiune de cenzură iniţiată de PSD.

Militant palestinian, împuşcat mortal de armata israeliană în Cisiordania

Un militant palestinian a fost împuşcat mortal, luni seară, în confruntări cu militari israelieni, într-un sat din Cisiordania, informează site-ul Ynetnews.com.

CEx PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru Guvern | Liviu Dragnea, declaraţii de presă după şedinţă. Ce reproşuri îi aduce lui Tudose: Starea conflictuală PSD – Guvern şi apariţiile tv/ Demisia lui Tudose va ajunge marţi la Administraţia Prezidenţială

Comitetul Executiv al PSD a votat luni retragerea sprijinului politic acordat Guvernului Tudose, premierul Mihai Tudose anunţând în consecinţă că îşi va depune mandatul. Tudose a declarat, luni seara, după şedinţa CEx, că pleacă cu fruntea sus, nu va asigura interimatul şi va rămâne membru de partid. "Se pare că eu am mână foarte proastă şi nu numai acum ci încă cel puţin 10 cazuri. Le-am spus colegilor că nu voi face nicio propunere”, a spus Liviu Dragnea, preşedinte PSD. UPDATE: Premierul Mihai Tudose şi-a înaintat, luni seara, demisia din funcţie, urmând ca o adresă oficială să fie trimisă marţi Administraţiei Prezidenţiale, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Rusia efectuează ample manevre militare cu sisteme de rachete intercontinentale nucleare

Armata rusă a iniţiat luni o serie de manevre militare, în mai multe regiuni, folosind platforme mobile de rachete intercontinentale nucleare, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Dolores O’Riordan, solista formaţiei The Cranberries, a murit, la 46 de ani/ BIO: Dolores O’Riordan – voce de mezzosoprană, cu o personalitate rock

Solista trupei The Cranberries, Dolores O'Riordan, a murit la Londra, la vârsta de 46 de ani, anunţă surse citate de presa britanică.

Parchetul General a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul dosarelor care îl vizează pe Valentin Rîciu, consilier MAI

Parchetul General anunţă că a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul a două dosare care îl vizează pe Valentin Rîciu, consilier al ministrului Afacerilor Interne, instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, procurorii constatând că cercetările au fost tergiversate.

Ambasadorul Marii Britanii şi cel al Germaniei au recitat versuri de Mihai Eminescu de Ziua Culturii – VIDEO

Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, a citit, luni, poezia „Lacul”, de Mihai Eminescu, lângă Ipoteşti, de Ziua Culturii Naţionale, iar ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, a recitat câteva strofe din poezia „Luceafărul”, în limba germană.

Simona Halep debutează în această noapte la Australian Open. Ora la care e programată partida cu Destanee Alava

Ziua a doua a turneului de la Australian Open aduce în prim plan şi meciul liderului mondial, Simona Halep, cu jucătoarea din Australia, Destanee Alava (153 WTA), scrie ProSport.

Dosarul Colectiv de la Tribunalul Bucureşti, reunit cu cel al angajaţilor ISU

La termenul de luni din dosarul Colectiv, judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis reunirea cauzei aflate pe rolul acestei instanţe cu cea a dosarului de la Tribunalul Militar, în care sunt cercetaţi doi angajaţi ai ISU, Antonina Radu şi George Petrică Matei, pentru abuz în serviciu.

Brandul ”Diamant” dispare, după ce una dintre cele mai mari fabrici de zahăr din România se va închide. Aproape 200 de angajaţi vor fi disponibilizaţi în etape

Fabrica ”Zahărul” din Oradea se va închide pentru că nu este competitivă şi profitabilă, înregistrând pierderi. Aproape 200 de angajaţi vor fi disponibilizaţi etapizat, urmând să primească salarii compensatorii în funcţie de vechime, transmite corespodentul MEDIAFAX.