Știrile zilei

Juncker speră ca Marea Britanie să revină în Uniunea Europeană după Brexit

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat, miercuri, că speră ca Marea Britanie să se întoarcă în Uniunea Europeană după ce aceasta va părăsi Blocul comunitar, informează site-ul agenţiei de presă Reuters şi cotidianul The Guardian.

Românii îşi cer scuze în locul demnitarilor pentru „primirea fără respect” a premierului nipon. Mesaje emoţionante, postate pe pagina Ambasadei Japoniei

Românii şi-au cerut scuze premierului japonez Shinzo Abe, pe pagina de Facebook a Ambasadei acestei ţări la Bucureşti, pentru ”lipsa de curtoazie” a autorităţilor din România, după ce oficialul nipon şi-a anulat vizita la Palatul Victoria, ca urmare a demisiei lui Mihai Tudose cu câteva ore înainte.

Programul sportivelor din România la Australian Open 2018. Când joacă Halep, Cîrstea şi Bogdan în turul al doilea

Organizatorii turneului de la Australian Open au anunţat orele de disputare ale meciurilor celor trei românce calificate în turul doi la competiţiai de Mare Şlem de la Antipozi. Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan au acces în turul al doi.

Criza politică afectează economia. Mediul de afaceri cere stabilitate legislativă, chiar dacă sunt schimbate guverne sau miniştri

Cursul leu-euro a resimţit puternic ieri schimbarea intempestivă a Guvernului şi a scăzut cu 0,7%. Oamenii de afaceri vor stabilitatea legilor, chiar dacă sunt schimbate guverne sau miniştri.

Guvernul Cehiei, condus de Andrej Babis, a acceptat să demisioneze

Guvernul din Cehia, condus de Andrej Babis, a acceptat, miercuri, să demisioneze, după ce a pierdut votul de încredere, în Parlament, marţi, a declarat un purtător de cuvânt, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

ALDE o susţine pe Viorica Dăncilă, propunerea PSD, pentru funcţia de premier. Vosganian: Înainte de votul final, am cerut o discuţie cu doamna Dăncilă

ALDE a decis, în şedinţa Biroului Politic Central, susţinerea Vioricăi Dăncilă pentru funcţia de premier, aceasta fiind propunerea PSD, după demisia lui Mihai Tudose.

Seal, anchetat pentru molestare sexuală. Cântăreţul britanic neagă acuzaţiile

Cântăreţul britanic Seal este anchetat de poliţia americană după ce o actriţă, Tracey Birdsall, a depus o plângere potrivit căreia artistul a molestat-o sexual, lucru pe care acesta îl neagă, informează tmz.com.

Se naşte o nouă stea în tenisul feminin. Cine este puştoaica de 15 ani care s-a calificat în turul 3 la Australian Open 2018

Marta Kostyuk a lăsat pe toată lumea cu gura căscată după ce a devenit cea mai tânără jucătoare care se califică în turul trei la Australian Open în ultimii 22 de ani.

Cazul poliţistului pedofil | Fostul consilier al lui Carmen Dan, Valentin Riciu: Despescu să-şi asume responsabilităţi pentru funcţia pe care o are

Fostul consilier al ministrului Afacerilor Interne, Valentin Riciu, a declarat, miercuri dimineaţă, că, în ceea ce priveşte cazul agentului acuzat de pedofilie, actualul şef al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, ar trebui "să-şi asume responsabilităţi pentru funcţia pe care o are".

Kardashian-West, părinţi pentru a treia oară: „A sosit! Ne-am îndrăgostit de ea”/ Câţi bani a primit mama surogat şi în ce condiţii

Starul de reality-show Kim Kardashian a anunţat că ea şi soţul ei, rapperul Kanye West, au devenit părinţii unei fetiţe născute de o mamă surogat, acesta fiind cel de-al treilea copil al cuplului, informează AFP.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a ajuns la Guvern

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a ajuns, luni dimineaţă, în jurul orei 09.00, la Palatul Victoria.

Accident la Bistriţa-Năsăud: Un grup de copii care mergeau la şcoală, lovit în plin de o maşină

Patru copii din localitatea Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud, care mergeau spre şcoală, au fost loviţi în plin, miercuri dimineaţa, de o maşină. Până la această oră, unul singur a ajuns la spital, iar ceilalţi trei sunt evaluaţi de către medici.

Controverse la Australian Open 2018. Halep, acuzată de RASISM. Comparaţia care a provocat mânia fanilor australieni

O declaraţie care s-a dorit a fi un compliment la adresa australiencei Destanee Aiava, pe care Simona Halep a învins-o după o accidentare serioasă, a provocat revolta multor fani.

Peste 4.500 de poliţişti, pregătiţi să intervină în zonele afectate de vremea rea

Peste 4.500 de poliţişti sunt pregătiţi să intervină miercuri în zonele afectate de vremea rea. Pe mai multe drumuri din judeţele Harghita, Covasna, Argeş, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara şi altele s-a depus zăpadă, iar pe autostrăzile A1, A2, A3 şi A4 carosabilul este umed.

Ce poate învăţa România de la vecini: Juncker spune că are încredere că Bulgaria, stat marcat de corupţie şi sărăcie, va livra rezultate pozitive pentru Europa

Bulgaria, o ţară despre care se spune că este cea mai săracă şi coruptă din Uniunea Europeană, are şansa să-şi îmbunătăţească imaginea odată cu preluarea preşedinţiei prin rotaţie a UE. Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene şi, mai nou, un prieten al statelor estice, crede că Bulgaria se va ridica la nivelul provocării. Această ţară, ca şi România, este sub monitorizarea specială a CE prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de un stat cu un astfel de statut este o premieră pentru UE.

TOP 5 ACŢIUNI de la bursa românească de urmărit în 2018. Ce spun analiştii

OMV Petrom, BRD, Transgaz, Romgaz şi Banca Tran­sil­vania sunt cinci acţiuni de urmărit de investitorii de la bursa românească în 2018 în contextul în care în cazul com­­paniilor de stat rezultatele la nouă luni ar putea aduce di­vi­dende cu randamente de 10-12%, evoluţia preţului pe­tro­lului va ajuta Petrom să-şi păstreze dinamica rezul­ta­telor, iar profilul de profitabilitate al BRD şi Băncii Tran­silvania va fi susţinut de creşterea dobânzilor, consi­deră analiştii chestionaţi de ZF.

ALERTĂ MAE: Interdicţii pentru şoferii de tir în Regatul Ţărilor de Jos

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că în Olanda, începând cu luna februarie 2018, Inspectoratul Mediului Ambiant şi de Transport olandez va aplica interdicţia de a petrece perioada de odihnă săptămânală normală de 45 de ore în vehicul, în baza Regulamentului (CE) nr. 561/2006.

RECORD | Indicele Dow Jones al Bursei de la New York a depăşit şi pragul istoric de 26.000 de puncte

Dow Jones, cel mai important indice al Bursei de la New York, a depăşit, în şedinţa de tranzacţionare de marţi, valoarea maximă istorică de 26.000 de puncte, pe fondul anunţării unor performanţe şi aşteptări optimiste ale companiilor din portofoliu, notează Reuters.

Administraţia Trump avertizează că imigraţia reprezintă o ameninţare la adresa securităţii SUA

Administraţia Donald Trump susţine că actualele politici ale SUA în domeniul imigraţiei reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, Casa Albă propunând eliminarea unor programe precum loteria vizelor şi trecerea la un un sistem de imigrare bazat pe merite.

Final de CONSULTĂRI pentru un nou premier | Filmul întâlnirilor: LISTA prezentată de Liviu Dragnea/ Nu unul, ci doi premieri, propuşi de Traian Băsescu (PMP) / Anticipate cer PNL şi USR / LIVE UPDATE

Consultările pentru formarea unui nou Guvern au început miercuri la Palatul Cotroceni, la ora 12.00. Primii chemaţi au fost liderii PSD-ALDE, delegaţie condusă de liderul PSD Liviu Dragnea şi secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, în lipsa preşedintelui de partid. Coaliţia PSD-ALDE o susţine pe eurodeputata PSD Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier al României, după demisia lui Mihai Tudose. Partidele din opoziţie, PNL şi USR vor alegeri anticipate, în vreme ce PMP, prin vocea lui Traian Băsescu, a susţinut că Iohannis ar trebui să desemneze un premier din opoziţie.Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că va chema începând de miercuri partidele la consultări, pentru ca situaţia politică generată de demisia Guvernului Tudose să nu ducă la efecte economice negative, anunţând că Mihai Fifor a fost desemnat premier interimar.

Coreea de Nord cere Coreei de Sud să renunţe în totalitate la exerciţiile militare cu SUA

Regimul de la Phenian a cerut, marţi, Coreei de Sud să renunţe în totalitate la exerciţiile militare pe care le desfăşoară în mod regulat cu SUA, susţinând că simpla amânare a acestora nu înseamnă eliminarea pericolului de război din regiune, relatează agenţia Yonhap.

Partidele proindependenţă catalane îl vor nominaliza pe fostul lider Carles Puigdemont pentru funcţia de premier al Cataloniei

Cele mai importante două partide proindependenţă din Catalonia au anunţat că îl vor nominaliza pe fostul lider separatist catalan Carles Puigdemont pentru funcţia de premier al regiunii autonome din nord-estul Spaniei, informează site-ul postului France 24.

Liderul al miliţiei YPG: Kurzii sirieni sunt pregătiţi să-şi apere teritoriul după ce Turcia a ameninţat că îi va ataca

Forţele kurde din nordul Siriei vor "curăţa" zona de "flagelul" turc, a declarat Sipan Hemo, liderul miliţiei kurde Unităţile de Protecţie Populară (YPG), după ce liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat că va lansa o operaţiune militară împotriva kurzilor sirieni, informează postul France 24.

Administraţia SUA a reţinut o parte din contribuţia voluntară pentru refugiaţii palestinieni

Administraţia Donald Trump a reţinut 65 de milioane de dolari din contribuţia SUA către agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, cerând instituţiei să întreprindă o "reexaminare fundamentală", a anunţat Departamentul de Stat de la Washington, potrivit The Associated Press.

Medicul Casei Albe: Donald Trump are o stare de sănătate „excelentă” şi apt din punct de vedere mental să-şi îndeplinească atribuţiile de preşedinte al SUA

Preşedintele american Donald Trump prezintă o stare de sănătate "excelentă" şi este apt din punct de vedere mental să-şi îndeplinească atribuţiile, a declarat amiralul Dr.Ronny Jackson, medicul oficial al liderului de la Casa Albă, informează site-ul cotidianului The Hill.

Donald Trump afirmă că îşi doreşte ca în SUA să vină imigranţi de „pretutindeni”

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că îşi doreşte ca în SUA să vină imigranţi de "pretutindeni", după ce a fost recent acuzat că a folosit un limbaj ofensator la adresa imigranţilor din Haiti şi ţări africane, informează site-ul postului CNN.

Valentin Rîciu, consilier MAI: Am decis să-mi încetez activitatea la cabinetul ministrului

Valentin Rîciu, consilier al ministrului Afacerilor Interne, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că a demisionat din funcţie. Decizia, după ce Parchetul General a anunţat că acesta ar fi vizat în trei dosar penale, nefiind însă începută urmărirea penală in personam.

Traian Băsescu, lui Iohannis: Jucaţi Domnule Preşedinte! Cred că merită

”Jucaţi Domnule Preşedinte! Cred că merită”, a scris pe Facebook fostul şef al statului, Traian Băsescu, afirmând că preşedintele Klaus Iohannis are toată îndreptăţirea şi de ce nu şi obligaţia politică, să încerce şi o nominalizare de premier din opoziţie.

Dosarul ANRP în care este judecat fostul şef al ANI, în pronunţare. Georgescu: Am fost arestat abuziv

Prima fază a dosarului ANRP, în care este judecat, printre alţii, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, s-a încheiat. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor anunţa prima decizie la sfârşitul lunii ianuarie. Georgescu susţine că este nevinovat.

Steve Bannon, fost consilier al lui Donald Trump, convocat la o instanţă federală în cadrul investigaţiei privind contactele cu Rusia

Steve Bannon, fost consilier pentru Strategii Politice al preşedintelui SUA Donald Trump, a primit citaţie din partea procurorului special Robert Mueller pentru a depune mărturie în faţa juraţilor unei instanţe federale despre posibile contacte cu Rusia, afirmă surse citate de New York Times.

Primele imagini cu gemenii cântăreţului Enrique Iglesias. În ce ipostază au fost surprinşi bebeluşii, alături de părinţi | FOTO

Fosta jucătoare de tenis Anna Kournikova şi cântăreţul Enrique Iglesias, care au devenit părinţi de gemeni în decembrie 2017, au publicat primele fotografii cu copiii, pe platforma online Instagram, informează tmz.com.

Premierul interimar a participat la şedinţa MAI despre măsurile luate ca urmare a avertizărilor meteo

Premierul interimar al României, Mihai Fifor, a mers, marţi, în vizită la Ministerul Afacerilor Interne. Fifor a participat la şedinţa Centrului Naţional de Conducere Integrată din MAI, pentru a verifica măsurile luate ca urmare a avertizărilor de vreme severă.

Incident grav în Italia | Trei morţi şi trei răniţi într-un accident de muncă produs în oraşul Milano

Trei muncitori au murit, iar alţi trei sunt în stare gravă după ce s-au intoxicat într-o uzină pentru producerea de piese metalice situată în oraşul italian Milano, informează agenţia ANSA şi cotidianul La Repubblica.

COMENTARIU: Unde a fluturat Tudose mândria naţională când a venit premierul Japoniei

Mihai Tudose a spus că pleacă şi a plecat. A demisionat ca urmare a retragerii sprijinului politic în şedinţa CEx PSD şi nu a mai contat că la doar câteva ore urma să ajungă în România premierul Japoniei. O vizită istorică în care Tudose ne-a arătat unde ne flutură mândria naţională.

Cum poate PNL să bată PSD în alegeri. Cataramă: „Să nu mai încerce să-i facă prieteni pe toţi. Există o teamă viscerală să nu supere electoratul stângii”

PNL trebuie să scape de „teama viscerală” de a nu supăra electoratul stângii, dacă vrea să convingă electoratul dreptei să iasă la vot şi să câştige alegerile, este de părere Viorel Cataramă, prim-vicepreşedinte al PNL sector 2. În opinia sa, un stil de tipul celui adoptat în SUA de Donald Trump ar fi mult mai eficient în acest sens, pentru căaceastă categorie menajată de partidele de dreapta oricum nu o votează. „PNL are mai mulţi de Donald Trump, trebuie să-i pună la muncă”, a spus Cataramă, la Gândul LIVE.

Serbia suspendă negocierile cu oficiali din Kosovo din cauza asasinării lui Oliver Ivanovici

Guvernul Serbiei a dispus, după asasinarea lui Oliver Ivanovici, un lider al etnicilor sârbi din Kosovo, retragerea delegaţiei trimise la Bruxelles pentru negocieri cu oficiali guvernamentali kosovari, afirmă surse citate de site-ul agenţiei ANSA.

Martor în dosarul angajărilor fictive, la ÎCCJ: Am anunţat că cele două angajate DGASPC activau la PSD. Mi s-a spus că Dragnea ştie

Un martor în dosarul în care Liviu Dragnea este judecat pentru instigare la abuz în serviciu, în legătură cu menţinerea în funcţie a două angajate ale instituţiei, deşi şi-ar fi desfăşurat activitatea la sediul PSD, susţine că i s-a spus că preşedintele CJ Teleorman cunoştea situaţia.

Euronews: Este cineva? Vizita lui Shinzo Abe în România intervine în cel mai prost moment

Vizita în România a premierului Japoniei, Shinzo Abe, a fost afectată de criza politică de la Bucureşti, comentează postul Euronews, notând că liderul japonez nu s-a putut întâlni cu premierul român, dat fiind că acesta din urmă a demisionat.

Premierul Japoniei a vizitat Grădina Japoneză din Bucureşti, unde a fost însoţit de Gabriela Firea – GALERIE FOTO

Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, a vizitat, miercuri, Grădina Japoneză din parcul Regele Mihai (Herastrau), premierul fiind însoţit de primarul Capitalei, Gabriela Firea.

NYT: Andrew Cuomo, guvernatorul statului american New York, vrea reformarea sistemului judiciar din SUA, criticând practica arestului preventiv

Guvernatorul statului american New York, Andrew Cuomo, pledează pentru reformarea sistemului judiciar, astfel încât persoanele suspectate de infracţiuni minore, nonviolente, să nu mai fie nevoite să achite cauţiuni pentru a scăpa de arestarea preventivă, informează cotidianul The New York Times.