Știrile zilei

Bădălău (PSD): Magistraţii nu au dreptul să protesteze; protestele preventive nu sunt normale

Preşedintele executiv a PSD, Niculae Bădălău, a precizat, luni, despre protestele magistraţilor faţă de modificările la legile Justiţiei, că magistraţii nu au dreptul să protesteze, el arătând că nu i se par normale nici protestele preventive, în condiţiile în care modificările nu au fost adoptate.

Accident grav: Cel puţin 13 persoane rănite, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un autocar

Treisprezece persoane au ajuns la spital după ce un autocar s-a ciocnit cu o maşină, în comuna Bârsăneşti din judeţul Bacău, potrivit ultimului bilanţ IGSU.

O nouă aripă a Spitalului Foişor a fost inaugurată după o investiţie de peste 11 milioane de euro

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, au inaugurat, luni, un nou corp de clădire în cadrul Spitalului de Ortopedie Foişor. Noua clădire va fi funcţională peste aproximativ şase săptămâni, costurile pentru construcţie fiind de 11,5 milioane de euro.

Bădălău (PSD) enunţă ipoteza unui referendum pe tema monarhiei: Poporul poate fi întrebat/ Tudose: Sunt republican

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a enunţat, luni, ipoteza convocării unui referendum pe tema monarhiei, el apreciind că poporul român poate fi întrebat dacă vrea republică sau monarhie şi arătând că PSD nu exclude ca un astfel de referedum să aibă loc în viitorul apropiat.

Chichirău a depus plângere împotriva lui Şerban Nicolae după injuriile suburbane care i-au fost adresate: A fost lezată însăşi demnitatea femeii

Deputatul USR, Cosette Chichirău, a depus luni o plângere împotriva senatorului PSD, Şerban Nicolae, la Comisia de disciplină a Senatului, pentru afirmaţiile jignitoare publice la adresa sa şi a formulat o petiţie la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru aceleaşi fapte.

Restricţii de trafic în centrul Capitalei din cauza târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei. Ce RUTE OCOLITOARE sunt recomandate

Traficul rutier va fi restricţionat, între orele 17.00 – 23.00, în centrul Capitalei, în zilele 18, 20, 22-27 decembrie 2017, pentru evenimentele dedicate târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Cât costă vacanţa de Crăciun la munte, pe Valea Prahovei. Cu ce oferte au fost ademeniţi anul acesta turiştii

Hotelierii din staţiunile de pe Valea Prahovei au pregătit de Crăciun oferte care pornesc de la 150 de lei de persoană, în Sinaia, şi pot ajunge la 1.015 de euro, la un hotel de lux din Azuga. Pensiunile oferă pomana porcului, plăcinte făcute în casă şi vin fiert, precum şi cadouri pentru cei mici.

Dezvăluiri ale procurorilor despre Revoluţia din decembrie 1989: Au existat trei tentative de asasinare a cuplului Ceauşescu, înainte de execuţie

În cadrul Dosarului Revoluţiei, procurorii au declarat, luni, că au înregistrat avansări în anchetă, fiind clarificate împrejurările legate de fuga cuplului Ceauşescu din decembrie 1989, dar şi cele legate de declanşarea şi efectuarea diversiunii militare, aceasta fiind cauza numeroaselor decese.

VIDEO | Cum arată micro-felicitarea de Crăciun, mai mică ca un fir de nisip. 200 de milioane de exemplare încap pe suprafaţa unui timbru poştal

Cea mai mică felicitare de Crăciun din lume a fost creată de cercetătorii din Marea Britanie, care spun că 200 de milioane de exemplare ale acesteia ar încăpea pe suprafaţa unui timbru poştal clasic, informează Reuters.

Confirmare din partea procurorilor, despre Revoluţia din ’89: „Este cert faptul că diversiunea a existat/ „A fost identificată sursa sunetului cu efect de panică din timpul discursului fostului dictator”

În cadrul Dosarului Revoluţiei, procurorii au declarat, luni, că au înregistrat avansări în anchetă, fiind clarificate împrejurările legate de fuga cuplului Ceauşescu din decembrie 1989, dar şi cele legate de declanşarea şi efectuarea diversiunii militare, aceasta fiind cauza numeroaselor decese.

Alexandru Arşinel a fost externat din Spitalul Universitar: „Am fost salvat de o echipă de medici care munceşte de dimineaţă până noaptea târziu”/ La plecare, actorul şi-a colindat medicii – VIDEO

Alexandru Arşinel a fost externat, luni, de la Spitalul Universitar, actorul precizând că a fost salvat de o echipă de medici "care munceşte de dimineaţă până noaptea târziu".

Tăriceanu, despre criticile magistraţilor la Legile Justiţiei: Fiecare are dreptul să-şi exprime părerea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, luni, referitor la criticile magistraţilor la modificările Legilor Justiţiei, că fiecare are dreptul să îşi exprime opinia, dar dezbaterea şi aprobarea legilor se face în Parlament.

VIDEO | Prinţul Harry l-a intervievat pe Barack Obama pentru o emisiune de radio. Cu ce l-a ”ameninţat” Harry pe fostul lider de la Casa Albă

Prinţul Harry al Marii Britanii l-a intervievat pe fostul preşedinte american Barack Obama pentru o emisiune de radio care va fi difuzată pe BBC Radio 4 în dimineaţa zilei de 27 decembrie, informează CNN.

Premierul Mihai Tudose discută cu Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu

Premierul Mihai Tudose a ajuns, luni, la Palatul Parlamentului, la ora transmiterii ştirii discutând cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în biroul lui Liviu Dragnea.

Proiect iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD care modifică o lege anticorupţie: Faptele de corupţie în urma cărora se obţin foloase necuvenite pentru alţii, dezincriminate/ Cosma: Textul iniţial a iscat abuzuri

Mai mulţi deputaţi PSD au iniţiat un proiect de lege prin care se propune ca faptele de corupţie în urma cărora se obţin foloase necuvenite pentru pentru alţii să nu mai fie incriminate, motivând că „o asemenea abordare nu are legătură cu realitatea”. Deputatul PSD, Andreea Cosma, a declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX, solicitată fiind să comenteze proiectul privind dezincriminarea foloaselor necuvenite pe care l-a iniţiat alături de alţi colegi, că textul iniţial a dat naştere unor abuzuri, exemplificând cazul procurorului Mircea Negulescu.

Filmul „Star Wars: The Last Jedi”, al doilea cel mai bun debut în cinematografele nord-americane

"Star Wars: Ultimii Jedi/ Star Wars: The Last Jedi" s-a situat, cu 220 de milioane de dolari, pe locul al doilea în topul filmelor cu cele mai mari încasări la debutul în cinematografele nord-americane, transmite AFP.

Numărul pensionarilor a scăzut cu 27.000 în trimestrul III faţă de anul trecut, iar pensia medie lunară a fost de 1.106 lei, mai mare cu 8,2% faţă de trimestrul precedent

România avea în trimestrul trei circa 5,22 milioane de pensionari, în scădere cu 27.000 de persoane faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 1.000 de persoane sub nivelul din trimestrul precedent, în timp ce pensia medie se cifra la 1.106 lei, reiese din datele comunicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cea mai mare zi de doliu naţional în Coreea de Nord | Kim Jong-Un a vizitat mausoleul tatălui său şi a jurat să „lupte pentru o ţară puternică” – VIDEO

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a vizitat, duminică, mausoleul de la Phenian pentru a-i aduce un omagiu tatălui său, la împlinirea a şase ani de la moartea acestuia, jurând să "lupte pentru o ţară puternică", relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Serena Williams nu va participa la Australian Open. Detaliul care a dat-o de gol pe sportivă

Prezenţa Serenei Williams la ediţia 2018 a Australian Open-ului este din ce în ce mai puţin probabilă, în circuitul WTA conturându-se clar imaginea unui al patrulea turneu de Mare Şlem fără americancă.

Parlamentul dezbate bugetul de stat pentru 2018. Tudose: Este un buget al investiţiilor, aceasta este viziunea despre prosperitate şi performanţă/ Băsescu: Bugetul este riscant, ne îndepărtează de intrarea în zona Euro/ USR, PMP şi PNL nu vor vota

Plenul reunit al Parlamentului dezbate, luni, legea bugetului de stat pentru anul 2018 şi cea a bugetului asigurărilor sociale, rapoartele adoptate în Comisiile reunite de buget-finanţe, fiind criticate de opoziţie.

Incendiu puternic la o sondă de gaz | La faţa locului intervin şapte autospeciale de stingere

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la o sondă de gaz din localitatea Moftinu Mare, judeţul Satu Mare. Arderea se realizează violent, cu flacără deschisă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel mai bogat om din România, plan imobiliar de amploare pentru corporatiştii. Cum va arăta complexul rezidenţial care va schimba faţa Bucureştiului | GALERIE FOTO

Ion Ţiriac revine în forţă pe piaţa imobiliară din Capitală şi pregăteşte lansarea proiectului „Ansamblu Rezidenţial Grant”, destinat corporatiştilor.

Rectificare bugetară la Primăria Bucureşti: Aproape 100 de milioane de lei de la spitale se întorc la buget

Aproximativ 100 de milioane de lei din bugetul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) se întorc înapoi la bugetul local, potrivit unui proiect de hotărâre privind rectificarea bugetară a Municipalităţii pe 2017, de pe ordinea de zi a Consiliului General al Primăriei.

SECRETUL oraşului fără nume. Nu apare pe nicio hartă | FOTO, VIDEO

La 100 de kilometri de Jiayuguan se află un oraş chinezesc care pur şi simplu n-are nume. Este cunoscut drept 404 şi nu este trecut pe nicio hartă.

SĂRBĂTORILE DE IARNĂ. Crăciunul, celebrat de Google printr-un mod inedit. Compania a început numărătoarea inversă cu un doodle de sezon: „December global festivities”

Mai este o săptămână până la Crăciun, aşa că Google a decis să celebreze momentul printr-un doodle de sezon, "December global festivities".

Legile justiţiei. Comisia Iordache a reluat dezbaterile, dar a amânat modificările la Codul Penal. Cele mai controversate modificări/ Preşedintele CSM îi cere lui Iordache să consulte magistraţi – VIDEO LIVE

Comisia pentru legile Justiţiei a început, luni, elaborarea Raportului la proiectul care modifică Legea 303/2004 privind Statutul magistraţilor, discuţiile privind modificările Directivei referitoare la prezumţia de nevinovăţie fiind amânate pentru marţi, când este aşteptat şi ministrul Justiţiei.

Sute de zboruri anulate în urma unei pene de curent la aeroportul internaţional din Atlanta

O pană de curent produsă, duminică, la Aeroportul Hartsfield-Jackson din Atlanta a dus anularea a sute de zboruri, acesta fiind unul din cele mai aglomerate aeroporturi din întreaga lume, informează site-ul agenţiei de ştiri Dpa.

Protestatarii palestinieni au dat foc la pancarte cu portretul vicepreşedintelui SUA

Un grup mic de manifestanţi palestinieni au dat foc la pancarte pe care erau imprimate imagini cu vicepreşedintele american Mike Pence, în cursul unui protest la Betleem, care a avut loc duminică, înainte cu câteva zile de vizita programată în regiune a oficialului SUA, relatează Reuters online.

Conservatorul Sebastian Pinera a fost ales preşedinte al statului Chile

Sebastian Pinera a câştigat al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Chile, redevenind preşedintele ţării după o pauză de patru ani, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea voturilor de la aproape toate secţiile, informează agenţia de ştiri Dpa.

Patru morţi, după un atac în Nigeria asupra unui convoi al Programului Alimentar Mondial

Patru persoane au fost ucise după ce un convoi al Programului Alimentar Mondial (WFP) a fost prins într-o ambuscadă în nord-estul Nigeriei, a declarat un reprezentant al organizaţiei, atacul având loc într-o zonă unde sunt activi militanţii grupării teroriste Boko Haram.

Donald Trump suţine că nu intenţionează să-l demită pe procurorul special Robert Mueller

Preşedintele american Donald Trump a declarat că nu intenţionează să-l demită pe Robert Mueller, procurorul special care coordonează investigaţiile privind ingerinţele Rusiei în campania electorală din 2016 şi presupuse contacte între apropiaţi ai liderului de la Casa Albă şi oficiali ruşi.

Moscova: Rusia nu a fost niciodată o ţară „militaristă”, spre deosebire de statele europene/Şeful diplomaţiei britanice a comparat Rusia cu Sparta antică

Rusia nu a fost niciodată o ţară "militaristă", spre deosebire de statele europene, a declarat Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, după ce Boris Johnson, şeful diplomaţiei britanice, a comparat Rusia cu "militarista şi antidemocratica" Sparta.

Macron afirmă că războiul din Siria împotriva Stat Islamic se va încheia în februarie 2018

Preşedintele francez Emmanuel Macron estimează că războiul împotriva militanţilor reţelei teroriste Stat Islamic în Siria se va încheia în luna februarie 2018 şi a îndemnat regimul Bashar al-Assad şi opoziţia siriană moderată să participe la noi negocieri de pace, informează site-ul postului France 24.

Accident grav la Călimăneşti: Un bărbat a murit, iar alte 3 persoane, între care 2 copii, au fost rănite. Traficul rutier este blocat

Un bărbat a murit şi alte trei persoane, între care doi copii, au fost rănite, după ce două autoutilitare s-au ciocnit pe Drumul Naţional 7, în staţiunea Călimăneşti, judeţul Vâlcea. Traficul rutier este blocat.

Moment de reculegere în memoria eroilor Revoluţiei, pe treptele Catedralei din Timişoara | GALERIE FOTO

Un moment de reculegere a fost ţinut, duminică seara, pe treptele Catedralei Mitropolitane din Timişoara, în memoria celor care au murit în Decembrie 1989. Un revoluţionar şi-a amintit că, pe 17 decembrie, a fost împuşcat de trei ori în faţa lăcaşului de cult.

Tudorel Toader, discuţii în Malaezia cu alţi români condamnaţi la moarte pentru trafic de droguri

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a discutat, duminică, cu Marian Laurenţiu Peity şi Ionel Ţurcan, arestaţi pentru trafic de droguri şi condamnaţi la moarte de Curtea de Apel şi ale căror procese se află în faza de judecată pe rolul Curţii Federale, anunţă ministerul Justiţiei.

Traficul spre staţiunea Straja, oprit: Un şofer a pierdut controlul volanului din cauza drumului alunecos şi a tamponat patru maşini

Traficul este oprit, duminică seara, pe drumul de acces dinspre Lupeni spre staţiunea Straja, judeţul Hunedoara, după ce un şofer a pierdut controlul volanului din cauza drumului alunecos şi a tamponat cu maşina patru autoturisme parcate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

LOTERIA BONURILOR FISCALE: Valoarea bonurilor fiscale câştigătoare aferente lunii noiembrie

La extragerea Loteriei Bonurilor Fiscale de duminică, 17 decembrie, au ieşit din urne numerele 18 reprezentând ziua de emitere (18 noiembrie) şi 821 reprezentând valoarea bonurilor câştigătoare - între 821 şi 821,99 lei.

CIA a contribuit la prevenirea unui atac terorist la Sankt Petersburg / Putin i-a mulţumit lui Trump

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a mulţumit omologului său american Donald Trump pentru informaţiile oferite de CIA şi care au ajutat la arestarea teroriştilor care au plănuit atacuri cu bombă în oraşul Sankt Petersburg, a anunţat duminică serviciul de presă al Kremlinului, relatează agenţia Tass.

PROTESTE faţă de modificările aduse Legilor justiţiei în Bucureşti şi în ţară/ Peste două mii de persoane, în faţa Palatului Parlamentului | FOTO, VIDEO

Timp de aproximativ o oră şi jumătate, câteva sute de persoane au protestat, duminică seara, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de modificările aduse legilor justiţiei. Manifestanţii au scandat "Hoţii!" şi au adus vuvuzele şi tobe.