Știrile zilei

Curtea Constituţională amână pronunţarea sesizarea lui Klaus Iohannis privind Statutul funcţionarilor publici

CCR a amânat, miercuri, pentru 23 ianuarie, pronunţarea la sesizarea depusă de preşedintele Klaus Iohannis referitoare la Statutul funcţionarilor publici, care prevede ca funcţionarii publici să nu mai fie suspendaţi din funcţie în cazul în care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni.

CRIMA de la metrou. Femeia suspectată că a ucis o tânără de 25 de ani, împingând-o în faţa metroului, a fost reţinută/Ministrul de Interne mulţumeşte cetăţenilor pentru solidaritate

Principalul suspect în cazul crimei de la metrou, o femeie de 36 de ani, a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie dusă în faţa judecătorilor, cu propunerea de arestare preventivă. Anchetatorii încearcă să afle care este motivul crimei.

Deficitul bugetar al Rusiei a crescut brusc în ultima lună

Deficitul bugetar al Rusiei a crescut brusc în mod semnificativ în ultima lună, arată date ale Ministerului de Finanţe de la Moscova, informează site-ul agenţiei Reuters.

STATISTICĂ SUMBRĂ: Jumătate din populaţia României se confruntă cu lipsuri de natură materială şi socială

Jumătate din populaţia României se confruntă cu deprivare materială şi socială, ţara fiind urmată de Bulgaria (48%), la polul opus situându-se statele nordice, potrivit datelor din 2016 publicate, marţi, într-un raport al Eurostat.

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte opt au fost rănite în urma unui incendiu produs în Beijing

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte opt au fost rănite în urma unui incendiu ce a izbucnit, miercuri, într-un cartier din capitala Chinei, Beijing, au anunţat autorităţile locale, relatează site-ul agenţiei Xinhua.

Rex Tillerson: Statele Unite sunt pregătite să poarte discuţii cu Coreea de Nord

Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, a declarat, marţi, că Washingtonul este pregătit să poarte discuţii cu Coreea de Nord fără condiţii prealabile, însă a adăugat că Phenianul va trebui să ia o decizie cu privire la programele sale balistice şi nucleare, relatează CNBC şi CNN.

Ministrul de Externe al Turciei: Unele state arabe au avut o reacţie slabă în problema Ierusalimului, de teama SUA

Mevlut Cavasoglu, ministrul de Externe al Turciei, a criticat, marţi, ”reacţia slabă” a ţărilor arabe după decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaşte Iersualimul drept capitala Israelului, relatează agenţia Anadolu, citată de site-ul Reuters.

Un nou cutremur produs în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 2,2 grade pe scara Richter s-a produs marţi seara, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 74.7 kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Emmanuel Macron avertizează că lumea pierde lupta împotriva schimbărilor climatice

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a avertizat, marţi, că lumea pierde lupta împotriva schimbărilor climatice, adăugând că liderii mondiali nu iau suficiente măsuri pentru contracararea efectelor încălzirii globale, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Ultima slujbă închinată Regelui Mihai în Elveţia a avut loc la Catedrala Ortodoxă de la Lausanne – GALERIE FOTO

Marţi, la Catedrala Ortodoxă Greacă de la Lausanne a avut loc ultima slujbă închinată Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I, care a locuit în Confederaţia Elveţiană timp de aproape 70 de ani, fiind ultima zi în care Regele odihneşte pe pământ elveţian, transmite Casa Regală.

BREXIT | Românii vor putea continua să locuiască, să studieze şi să muncească în Marea Britanie, în baza unui nou STATUT

Cetăţenii europeni cu reşedinţa legală în Marea Britanie vor beneficia, în continuare, de drepturile oferite de legislaţia europeană, în baza obţinerii unui nou statut care le va garanta dreptul la şedere înainte de data retragerii, după o perioadă de rezidenţă de minim cinci ani, potrivit MAE.

Statele Unite exprimă scepticism privind retragerea trupelor Rusiei din Siria

Statele Unite nu observă nicio retragere semnificativă a efectivelor militare ruse din Siria, în pofida declaraţiilor în acest sens făcute de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, transmite Departamentul american al Apărării, exprimând scepticism privind anunţul Moscovei.

O tânără a murit după ce a fost împinsă în faţa metroului de o femeie/ Imaginile cu agresoarea, surprinse de camerele de supraveghere/ Aceasta ar fi încercat înainte să împingă în faţa metroului o altă persoană/ Poliţiştii patrulează la metrou

Tânăra în vârstă de 25 de ani, care a fost găsită moartă la staţia de metrou Dristor 1, ar fi fost împinsă de către o femeie în vârstă de aproximatv 45 de ani, atacatoarea fiind căutată la această oră de către poliţişti, anunţă Poliţia Capitalei.

Netflix s-a dat de gol că şi-ar SPIONA abonaţii: “Cine v-a rănit?”

Cea mai recentă postare a celor de la Netflix a stârnit numeroase controverse în online, după ce compania s-a dat de gol că şi-ar spiona utilizatorii, scrie BBC.

Regele Mihai este adus miercuri în ţară. De la Otopeni, sicriul va fi transportat la Castelul Peleş

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai este adus miercuri, la ora 11 , în ţară, după care va fi transferat la Castelul Peleş.Timp de trei zile, românii care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Palatul Regal din Capitală, slujba de înmormântare urmând să aibă loc la Curtea de Argeş.

Autorul atacului din New York transmisese înaintea atentatului un mesaj adresat lui Donald Trump

Presupusul autor al atentatului comis în oraşul New York transmisese înaintea atacului un mesaj în care îl acuza pe preşedintele SUA, Donald Trump, că nu reuşeşte să protejeze naţiunea, afirmă surse din cadrul comisiei de anchetă.

Legile justiţiei | Comisia specială a adoptat Raportul privind modificarea Legii CSM

Comisia pentru legile justiţiei a adoptat, marţi, Raport de admitere privind propunerile de modificare a Legii 317/2004 privind CSM, urmând ca acesta să intre miercuri, spre dezbatere şi vot final, în plenul Camerei Deputaţilor, ca şi modificările la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

Transportatorii rutieri suspendă protestul de miercuri, „din respect pentru regele Mihai”/ Peste 50.000 de persoane erau aşteptate să protesteze în faţa Guvernului

Transportatorii suspendă protestul de miercuri, din faţa Guvernului, „din respect pentru regele Mihai” şi pentru că ministrul Transporturilor a promis că va scoate din Legea 38/2003 sintagma „în mod repetat”, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Uniunea Europeană avertizează că nu va semna un acord comercial cu Marea Britanie înaintea producerii Brexit

Bruxellesul şi Londra nu pot definitiva un acord comercial privind viitoarele relaţii până în momentul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în martie 2019, afirmă negociatorul-şef european, Michel Barnier.

Fesul purtat de Cioloş la protest, promovat de Ambasada Suediei pe Facebook. În replică, fostul premier îi face cadou ambasadorului şosete de lână, împletite manual la Roşia Montană – FOTO

Fostul premier Dacian Cioloş a scris, marţi, pe Facebook că i-a făcut cadou ambasadorului Suediei în România o pereche de şosete de lână, lucrate manual, cum sunt cele împletite de femeile de la Roşia Montană, gestul venind după ce ambasada i-a promovat fesul purtat la proteste.

ZF: Raiffeisen se retrage de pe Bursa de Valori Bucureşti. „Începând de anul viitor, nu vom mai oferi servicii de tranzactionare cu acţiuni, titluri de stat şi alte instrumente financiare intermediate pe piaţa bursieră, în numele şi pentru clienţii noştri”

Raiffeisen Bank a anunţat marţi seară că nu va mai oferi în portofoliul său serviciile de tranzactionare cu acţiuni, titluri de stat şi alte instrumente financiare intermediate pe piaţa bursieră, în numele şi pentru clienţii săi, în condiţiile în care cererea pentru astfel de produse este modestă, iar costurile sunt în creştere în urma noilor reglementări europene în domeniu, scrie Ziarul Financiar.

Un copil de 6 ani a câştigat peste 11 milioane de dolari, anul acesta. Proiectul care i-a adus succesul pe YouTube – VIDEO

Un băieţel în vârstă de 6 ani a câştigat peste 11 milioane de dolari, anul acesta, datorită canalului său de pe platforma online YouTube pe care sunt difuzate clipuri în care acesta poate fi văzut testând jucării, informează people.com.

Noua taxă AUTO va intra în vigoare la începutul anului 2018. Ministrul Mediului: Nu ştiu cum va ieşi forma finală a acestei penalităţi pentru maşinile care vor polua

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat marţi, în şedinţa Comisiilor de Mediu ale Parlamentului, că timbrul de mediu ar putea fi înlocuit până în luna martie sau aprilie 2018 conform directivelor europene, pentru diminuarea poluării.

Eurostat: 40% din aeronavele comerciale ale României au o vechime de cel puţin 20 de ani

România are a opta cea mai veche flotă comercială din Uniunea Europeană, aproape 40% din aeronove având o vechime de cel puţin 20 de ani, potrivit datelor din 2015 publicate într-un raport al Eurostat.

Fetiţă de 3 ani, „încurajată” de familie să fumeze. Poliţiştii din Tulcea au deschis dosar de cercetare penală

Poliţiştii tulceni au deschis un dosar de cercetare penală după ce o fetiţă de trei ani din comuna Niculiţel apare într-o înregistrare video în timp ce este ”încurajată” de familie să bea cafea şi să fumeze ”ca oamenii mari“.

Petre Daea spune că produsele alimentare nu se vor scumpi în perioada sărbătorilor de iarnă: „Omenia trebuie să rămână la ea acasă şi să fim omenoşi în relaţia cu consumatorul”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, luni, că a primit asigurări din partea reprezentanţilor industriei alimentare că produsele alimentare nu se vor scumpi în perioada sărbătorilor de iarnă, afirmând că aceştia s-a păcăli singuri dacă ar majora preţurile.

Legile Justiţiei | Inspecţia judiciară rămâne structură cu personalitate juridică în cadrul CSM / Iordache: Spaima dispare

Preşedintele Comisiei speciale pentru Legile Justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a precizat, marţi, că PSD renunţă la înfiinţarea Consiliului Naţional de Integritate a magistraţilor, menţionând că Inspecţia Judiciară va rămâne structură cu personalitate juridică în cadrul CSM.

Jens Stoltenberg rămâne în funcţia de secretar general al NATO până în 2020

Cei 29 de membri ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au decis, marţi, să prelungească mandatul lui Jens Stoltenberg în funcţia de secretar general, până la data de 30 septembrie 2020, informează publicaţia EUObserver.

Instanţa supremă a respins cererea lui Dinu Pescariu de a pleca de sărbători în Turcia la un turneu/ Procuror: Vrea în vacanţă de sărbători

Dinu Pescariu, aflat sub control judiciar în dosarul Microsoft, a cerut marţi judecătorilor ICCJ să plece, în perioada 28 decembrie - 8 ianuarie, din ţară, întrucât trebuie să fie alături de doi copii de la clubul său sportiv, care participă la un turneu. Procurorul spune că acesta vrea în vacanţă. UPDATE: Instanţa a respins cererea.

FUNERALIILE Regelui Mihai. Restricţii de trafic în Capitală, începând de miercuri

Poliţia Rutieră anunţă că în perioada 13-16 decembrie, traficul rutier va fi restricţionat pe mai multe străzi din Bucureşti, pentru desfăşurarea funeraliilor Regelui Mihai.

Simona Halep renunţă la sesiunile de antrenament mental şi la colaborarea cu mental coach-ul

Simona Halep a colaborat cu un mental coach, inclusiv în sezonul 2017, dar constănţeanca a hotărât să renunţe la sesiunile de antrenament mental. Deşi admite că un astfel de om este foarte important în staff-ul unei jucătoare de tenis, Simona doreşte să lucreze pe cont propriu.

Centru medical cu 16 specializări, destinat persoanelor nevoiaşe, deschis în Sectorul 6. Patriarhul Daniel a oficiat slujba de sfinţire a clinicii

Bucureştenii din sectorul 6 al Capitalei au la dispoziţie, de marţi, un centru medical ambulatoriu, „Sfântul Nectarie”, care se adresează îndeosebi persoanelor nevoiaşe şi care sunt deja înregistrate în programele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 (DGASPC).

Oscar Pistorius, probleme şi în închisoare. Campionul paralimpic, rănit după o altercaţie cu un alt deţinut

Oscar Pistorius are probleme şi în închisoare. Campionul paralimpic a fost implicat într-un incident cu un alt prizonier, motivul fiind utilizarea unui telefon public, a anunţat, marţi, un oficial al penitenciarului. Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână.

Fost prefect de Teleorman: Eu nu l-aş vota niciodată pe Liviu Nicolae Dragnea în nicio funcţie publică

Fostul prefect de Teleorman, Teodor Niţulescu, a fost audiat din nou, marţi, la sediul central DNA, în calitate de martor în dosarul Tel Drum, acesta precizând că Liviu Dragnea i-a cerut în mai multe rânduri anumite lucruri referitoare la compania Tel Drum.

Preşedinte PNL Sector 6: Pasajul Ciurel, prima fază a celui mai scump proiect de infrastructură din istoria Capitalei, nu va fi terminat la timp. Nici hobanele nu au fost montate

Preşedinte PNL Sector 6, Cornel Pieptea, susţine că Pasajul Ciurel – cel mai mare proiect de fluidizare a traficului din Bucureşti – nu va fi finalizat până la sfârşitul acestui an, aşa cum a anunţat primarul general, Gabriela Firea, la jumătatea lunii noiembrie.

Muzeul de Istorie: Brăţara dacică descoperită în Olt este din aur natural, în proporţie de 86% / Augustin Lazăr: Accesul cu detectoare în siturile arheologice este o infracţiune şi trebuie adaptată legislaţia

Muzeul Naţional de Istoria României a anunţat, în cadrul unei conferinţe, că brăţara dacică descoperită în urmă cu o săptămână, în judeţul Olt, este autentică şi este confecţionată, în proporţie de 86%, din aur natural. Obiectul ar fi aparţinut unui reprezentant de elită din acea perioadă.

Bugetul SRI pentru 2018, majorat cu 13% faţă de anul în curs, a fost avizat favorabil în comisie

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI a avizat favorabil proiectul de buget pentru anul 2018 al Serviciului, creşterea faţă de 2017 fiind de 13 %, a anunţat preşedintele comisiei, Claudiu Manda.

Chiriţoiu: Salariile vor scădea pentru jumătate din personalul Consiliului Concurenţei de la 1 ianuarie

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că salariile vor scădea pentru jumătate din personalul Consiliului de la 1 ianuarie, odată cu aplicarea legislaţiei în domeniul salarizării şi mutarea contribuţiilor la angajaţi.

Bodog: România nu e afectată de problema laptelui praf contaminat cu Salmonella

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, marţi, că România nu este afectată de problema privind laptele praf contaminat cu Salmonella Enterica, adăugând că a solicitat preventiv, luni, controale de la Ministerul Sănătăţii, în cazul în care se confirmă o astfel de situaţie.

China vrea să construiască tabere de refugiaţi la graniţa cu statul nord-coreean

China plănuieşte să construiască tabere de refugiaţi la graniţa cu statul nord-coreean, ca urmare a intensificării tensiunilor din Peninsula Coreea şi a posibilităţii declanşării unui conflict în regiune, informează site-ul cotidianelor The Telegraph şi The Guardian.