Știrile zilei

Peste 100 de şoferi, prinşi conducând cu viteze de peste 180 km/h. Recordul îi aparţine unui tânăr de 25 de ani si a fost înregistrat pe A1

Peste 100 de şoferi au fost prinşi, în perioada 23 aprilie – 1 mai, conducând cu viteze de peste 180 de kilometri pe oră pe autostrăzi. Recordul aparţine unui vâlcean prins pe autostrada A1 conducând cu 229 de kilometri la oră.

Coreea de Sud: Kim Jong-un înţelege că denuclearizarea trebuie să cuprindă şi un proces de inspecţie şi monitorizare

Liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, pare să înţeleagă că procesul de denuclearizare al Coreei de Nord trebuie să implice şi inspecţia şi monitorizarea unor experţi internaţionali, a declarat, miercuri, un purtător de cuvânt al Guvernului sud-coreean, relatează site-ul agenţei Yonhap.

Două focare de incendiu, observate în această dimineaţă în Parcul Naţional Domogled. Intervin 140 de persoane de la sol şi un elicopter

Două focare de incendiu au fost observate, miercuri dimineaţă, în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei, motiv pentru care un elicopter a reînceput misiunile de aruncare cu apă, iar 140 de persoane intervin de la sol, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primăria Capitalei: Proiectul privind ajutorul pentru fertilizarea in vitro, demarat din 4 iunie. Ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a beneficia de sprijinul financiar

Primăria Capitalei anunţă că regulamentul privind acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucureşti pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro a fost finalizat, urmând a se derula începând cu 4 iunie.

Rata şomajului a coborât în martie la 4,5%, un nou minim istoric

În luna martie 2018, rata şomajului în formă ajustată sezonier a scăzut cu 0,1 puncte procentuale faţă de februarie, ajungând la 4,5% - un nou minim istoric, arată datele comunicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Performanţă uriaşă! Naţionala feminină e în sferturile Mondialului de tenis de masă după ce a învins două reprezentative asiatice în mai puţin de şase ore

Reprezentativa feminină a României s-a calificat direct în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de la Halmstad (Suedia) în urma parcursului fără cusur de marţi.

LIGA CAMPIONILOR | Au desenat pe teren. Câte pase au legat fotbaliştii lui Real Madrid înainte de golul lui Benzema / Mesajul căpitanului Ramos pentru contestatari

Fotbaliştii Realului au desenat la golul egalizator din partida cu Bayern, returul din semifinalele Ligii Campionilor. Analiştii au calculat şi, înainte ca Benzema să marcheze, formaţia lui Zidane a reuşit să lege un număr impresionant de pase.

Mark Zuckerberg anunţă schimbări majore la Facebook şi Whatsapp

Una din cele mai mari schimbări va fi implementarea pe Facebook a unei funcţii care şterge istoricul datelor pe care le adună platforma pentru reclame, a spus Mark Zuckerberg, CEO-ul şi fondatorul Facebook, în cadrul unui eveniment la care au participat peste 5.000 de software developeri din întreaga lume.

O copilă de 11 ani şi-a salvat mama şi fratele după ce aceştia au căzut într-o râpă adâncă de 10m, în timpul unei drumeţii. Mesajul transmis de ISU Caraş-Severin

O fetiţă din Caraş-Severin, de 11 ani, a sunat la 112 şi a anunţat că mama ei, care-şi purta băieţelul de un an şi şase luni pe spate, a căzut într-o râpă adâncă de zece metri, în timpul unei drumeţii. Cele trei persoane au fost găsite şi preluate de medici.

Sindicaliştii Sanitas, negocieri, astăzi, la Ministerul Sănătăţii. Huşanu: Dacă nu se rezolvă situaţia, intrăm în grevă

Sindicaliştii Sanitas se vor întâlni, miercuri, cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, pentru a analiza regulamentul de sporuri, după ce săptămâna trecută, în urma unui miting din faţa Guvernului, spuneau că veniturile angajaţilor din Sănătate ar putea să nu mai scadă de luna viitoare.

Un nou exerciţiu IGSU: Sirenele de alarmare a populaţiei vor suna în toată ţara, de la ora 10.00

Miercuri dimineaţă, de la ora 10.00, va avea loc un nou exerciţiu “Miercurea Alarmelor”, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Comisia Iordache dezbate modificarea Codului penal, a celui de procedură penală şi a Codului de procedură civilă / Toader: Vom propune abrogarea reglementărilor privind camera preliminară

Comisia specială pentru legile justiţiei, condusă de Florin Iordache, se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate modificarea Codului penal, a Codului de procedură penală, dar şi a Codului de procedură civilă, şedinţa fiind programată să înceapă la ora 12.00.

Traficul cu date personale. Mark Zuckerberg ar putea fi CITAT în Parlamentul britanic. Refuzul miliardarului Facebook i-a nemulţumit pe deputaţi

Deputaţii britanici îl ameninţă pe Mark Zuckerberg cu o citaţie pentru da răspunsuri în scandalul privind traficului de date personale făcut de Cambridge Analitica, după mai multe refuzuri ale fondatorului Facebook. Parlamentul poate cere oficial ca directorul executiv să se prezinte la ancheta parlamentară, data viitoare când se va afla în Marea Britanie.

Şoferul Dragnea le mulţumeşte de la volan poliţiştilor, pe drumul de întoarcere de la mare: Eu dictez mesajele, Irina le postează/ Pariul câştigat de liderul PSD cu un internaut

Liviu Dragnea a afirmat, marţi seară, că pe drumul dinspre mare spre Bucureşti se circulă "destul de bine", preşedintele PSD precizând totodată că le mulţumeşte agenţilor de la Poliţia Rutieră pentru eforturile depuse pentru fluidizarea traficului

Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii: Numărul real de angajaţi din România este mult mai mare decât cel din Revisal

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, că numărul angajaţilor din România este mult mai mare decât cel de peste şase milioane, pe care îl arată aplicaţia Revisal, întrucât în Registrul de evidenţă a salariaţilor nu sunt incluşi şi funcţionarii publici.

1 Mai 2018 | Un articol NYT: Puterea marilor companii are noi forme, amplificând inegalităţile sociale/ Sunt necesare noi legi antimonopol

Puterea deţinută de marile companii are noi forme de manifestare, cu efectul acumulării excesive a avuţiei de către categoriile bogate prin afectarea creşterii economice generale şi a salariaţilor, astfel că sunt necesare noi legi antimonopol şi de protejare a angajaţilor, comentează cotidianul The New York Times.

CEO al WhatsApp părăseşte Facebook după scandalul uriaş cu datele accesate de Cambridge Analytica

Jan Koum, CEO al WhatsApp, a decis să plece din cadrul Facebook, compania americană care a cumpărat aplicaţia de mesagerie în urmă cu 4 ani, după scandalul privind confidenţialitatea datelor utilizatorilor reţelei de socializare care a afectat imaginea gigantului în ultimele săptămâni, relatează Washington Post.

Probleme cu plata taxei de pod Feteşti, semnalate de Liviu Dragnea: E inadmisibil. Contractul nu conţine şi obligaţii?/ CNAIR îi răspunde liderului PSD cu date exacte

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, marţi, că a primit multe mesaje de la cei care se întorceau de la mare privind faptul că nu pot plăti taxa de pod la Feteşti prin SMS, afirmând că este "inadmisibil" ca într-o zi cu trafic atât de intens să existe probleme cu sistemul de plată.

Ziua în care modificarea Codurilor intră linie dreaptă în Comisia Iordache

Comisia specială pentru legile justiţiei, condusă de Florin Iordache, se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate modificarea Codului penal, a Codului de procedură penală dar şi a Codului de procedură civilă, şedinţa fiind programată să înceapă la ora 12.00.

Românii răniţi în atacul din Afganistan. Unul dintre militari, internat într-un spital din Germania. Care este starea celorlalte şapte victime

Unul dintre militarii români răniţi luni în urma atacului din Afganistan a fost transportat la un spital din Germania pentru investigaţii medicale suplimentare, starea lui fiind una bună, a anunţat marţi MApN. Ceilalţi şapte militari răniţi au fost deja externaţi.

Imagini terifiante de la accidentul care a întrerupt circulaţia pe autostrada Piteşti – Bucureşti, în care a fost implicată o motocicletă – FOTO

O persoană a murit şi alte două au fost rănite, marţi, după ce o motocicletă şi o maşină s-au ciocnit pe Autostrada Piteşti - Bucureşti. Traficul a fost întrerupt atât pe sensul către Piteşti, cât şi pe sensul către Capitală.

Traficul pe Autostrada Soarelui, cel mai aglomerat drum din ţară de 1 Mai, PARALIZAT din cauza unui accident. Românii au blocat banda de urgenţă

Mai multe persoane sau fost rănite după ce patru maşini s-au ciocnit, marţi, în judeţul Călăraşi, pe sensul către Capitală al Autostrăzii Soarelui. Traficul a fost deviat pe DN3A.

Buruienile. Opinie de Sorin Pâslaru

Duminică, 22 aprilie 2018, ora 8.30, în faţa hotelului Ibis Continental din oraşul Constanţa, cel mai mare port românesc la Marea Neagră. Kilometrul 0 al litoralului. Jos se desfăşoară plaja Modern, cea mai cunoscută din oraş. Aerul limpede al dimineţii este brăzdat de pescăruşi zgomotoşi, iar claritatea albastră a orizontului evocă Mediterana. Atmosferă splendidă.

Reacţie vehementă din partea UE, după ce preşedintele SUA a prelungit doar cu o lună excepţia de la taxele impuse importurilor de oţel şi aluminiu: Incertitudinea afectează companiile

Uniunea Europeană trebuie să fie exceptată permanent de la taxele vamale speciale impuse de Administraţia SUA la importurile de oţel şi aluminiu, solicită Comisia Europeană, avertizând că "incertitudinea" generată de măsurile preşedintelui Donald Trump afectează companiile europene.

Asistentă de pe ambulanţă, lovită cu piciorul de un bărbat căruia îi oferea îngrijiri medicale

O asistentă din judeţul Dâmboviţa a fost lovită cu piciorul în cap de un bărbat beat, în timp ce încerca să-i ofere îngrijiri medicale. Femeia a fost dusă la spital şi a rămas internată.

Avicii s-a sinucis după ce şi-ar fi provocat răni. Noi detalii despre moartea muzicianului

La două săptămâni după ce vestea morţii lui Avicii a şocat o lume întreagă, noi date despre modul în care DJ-ul suedez a murit au fost publicate de presa internaţională. Potrivit TMZ, Avicii s-ar fi sinucis prin sângerare, după ce şi-a făcut tăieturi pe corp.

Lider al PSD, ATAC la Klaus Iohannis, după ce preşedintele a cerut DEMISIA premierului

Preşedintele Klaus Iohannis este în campanie electorală, declară vicepremierul Paul Stănescu, potrivit căruia şeful statului ”a coborât de pe bicicletă şi a făcut nişte declaraţii nefericite”.

ALERTĂ METEO | Furtuni şi ploi torenţiale, în următoarea oră în România. COD PORTOCALIU pentru două judeţe. Alte cinci zone sunt sub cod GALBEN

Meteorologii au emis noi atenţionări cod portocaliu de ploi, grindină şi vânt, valabile de această dată pentru judeţele Suceava şi Neamţ. Alte cinci judeţe se află sub cod galben.

Sfârşitul erei diesel! Cea mai mare fabrică de automobile de acest tip din Germania începe înlocuirea maşinilor

Volkswagen va începe, din 1 mai, achiziţionarea şi înlocuirea automobilelor diesel noi sau aproape noi, din oraşele germane care interzic maşinilor diesel pentru a reduce poluarea, relatează BBC.

ANCHETA privind alegerile din SUA. Robert Mueller a pregătit 50 de întrebări „pentru a pătrunde în mintea” preşedintelui. Lista de subiecte, transmisă în presă/ Reacţia fulger a lui Donald Trump

Procurorul special Robert Mueller a elaborat zeci de întrebări pe care să i le adreseze preşedintelui american, Donald Trump, în investigaţia privind presupusele contacte cu Rusia în campania premergătoare scrutinului prezidenţial desfăşurat în SUA în 2016, afirmă surse citate de New York Times.

ALDE îşi urmează scopul de a trece de la republică semiprezidenţială, la una pur parlamentară. Ce a propus un deputat al partidului condus de Tăriceanu

Deputatul ALDE, Ştefan Alexandru Băişanu, propune înfiinţarea unui Institut de Politici Parlamentare şi Parlamentarism, sub conducerea Parlamentului, finanţat de la bugetul de stat, afirmând că necesitatea acestuia poate fi demonstrată „cu argumente care pot face obiectul unui studiu universitar."

Încă un român muşcat de VIPERĂ: Un bărbat, la spital după ce şarpele a ieşit de sub capota maşinii la care lucra

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost internat la Spitalul Judeţean Arad, după ce a fost muşcat de o viperă care a ieşit de sub capota maşinii la care lucra, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ANALIZĂ: Cum arată radiografia unei zile statistice din viaţa României

O „zi“ statistică poate fi obţinută prin împărţirea la 365 a cifrelor relevante pentru realizările dintr-un an, consemnate de fiecare domeniu de activitate. MEDIAFAX prezintă radiografia principalilor indicatori din statisticile oficiale, despărţită pe secvenţe de câte o zi.

Trafic oprit pe Transfăgărăşan după ce o zonă de lângă Cetatea Poenari fumegă din nou | FOTO, VIDEO

Un focar de incendiu a fost descoperit în apropierea Cetăţii Poenari din judeţul Argeş, într-o zonă inaccesibilă terestru, unde vegetaţia a ars săptămâna trecută timp de 5 zile. Turiştii sunt sfătuiţi să fie atenţi, iar Poliţia anunţă închiderea traficului pe Transfăgărăşan.

O clădire cuprinsă de flăcări s-a prăbuşit în Brazilia: O persoană a murit, iar alte trei sunt date dispărute | VIDEO

O persoană a murit şi alte trei sunt date dispărute după ce un incendiu a izbucnit, marţi, într-o clădire cu 26 de etaje din Sao Paulo, flăcările provocând şi prăbuşirea clădirii, a relatat presa locală citată de site-ul agenţiei de presă Reuters.

PNL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la înfiinţarea Comisiei speciale pentru legile securităţii

PNL a depus la CCR sesizarea de neconstituţionalitate în privinţa hotărârii Parlamentului de înfiinţare a Comisiei speciale pentru legile securităţii naţionale, potrivit unui comunicat transmis, marţi, către MEDIAFAX.

Panasonic, de acord să plătească o amendă astronomică ca să scape de acuzaţiile de corupţie

Grupul japonez de electronice Panasonic a fost de acord să plătească peste 280 milioane de dolari pentru a rezolva acuzaţiile aduse de autorităţile americane privind acte de corupţie, relatează BBC.

La ce se uită bărbaţii când văd o femeie prima dată. Cât contează fizicul şi cât de important este caracterul

În topul preferinţelor bărbaţilor la o femeie, atunci când vine vorba de evaluarea calităţilor fizice , sunt zâmbetul, ochii, fundul şi sânii.

Românii se întorc din minivacanţa de 1 Mai: Trafic aglomera pe DN 1 Braşov – Ploieşti, pe sensul de coborâre dinspre munte

Circulaţia rutieră pe DN 1 Braşov - Ploieşti, pe sensul de coborâre dinspre munte, este aglomerată, marţi, în zona staţiunilor prahovene Azuga şi Buşteni.

Cu maşina în Marea Neagră: Şoferul şi-a abandonat bolidul de lux, împotmolit în nisip, pe plaja din Vama Veche. Ce amendă riscă

Poliţiştii constănţeni caută şoferul unui autoturism de lux care a intrat cu maşina pe plaja de la Vama Veche şi a ajuns apoi în apele mării, unde a rămas blocat. Amenda în astfel de cazuri este între 10.000 şi 20.000 de lei.