Știrile zilei

Băncile din România sunt în topul celor mai profitabile bănci europene. Indicatorul de rentabilitate, dublu faţă de media UE – Analiză Ziarul Financiar

Băncile din România au ajuns în topul celor mai profitabile in­stituţii de credit europene după mai mulţi ani de pierderi, în urma curăţării bilanţurilor de mare parte din creditele neperformante. Dar rămâne de văzut dacă va reuşi să conserve în anii următori această performanţă.

Nepotul femeii care a murit după o transfuzie de sânge gresită, audiat la Poliţia Capitalei.

Nepotul femeii care a decedat la Spitalul de Arşi după o transfuzie gresită de sânge a fost audiat, miercuri, la sediul Poliţiei Capitalei, în dosarul în care poliţiştii de la Serviciul Omoruri fac investigaţii pentru ucidere din culpă, constituindu-se parte civilă.

Adopţia în România: Mai puţin de 2% dintre copiii părăsiţi, adoptaţi în 2015. Mamă adoptivă: Trebuie să ştii că te înhami la un proces anevoios – GALERIE FOTO

În anul 2015 au fost adoptaţi doar 846 de copii aflaţi în grija statului din cei 57.646, ceea ce înseamnă mai puţin de 2%, cauza principală a ratei scăzute de adopţie din România fiind legislaţia greoaie.

MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

Simona Halep s-a calificat în optimile turneului de la Montreal după 6-2, 6-3 cu Daria Gavrilova

Simona Halep, locul 5 WTA s-a calificat miercuri dimineaţă în optimile turneului Premier 5 de la Montreal (Canada), trecând uşor de Daria Gavrilova din Australia, locul 45 WTA, scor 6-2, 6-3.

Sâmbătă va avea loc o „bătaie” în Capitală – FOTO/VIDEO

Înarmaţi cu sticle de plastic, pistoale cu apă, baloane şi ochelari de scafandru, oamenii mari sunt invitaţi la o joacă "de-a copiii" de către Asociaţia Delivering Life care organizează o bătaie cu apă în parcul Herăstrău la Roaba de Cultură, sâmbătă, 30 iulie, începând cu ora 13:00.

Româncă stabilită în Germania: Oamenii se tem de spaţii aglomerate şi nu mai merg la evenimente

O româncă stabilită în Germania mărturiseşte, după atacurile din ultimele zile, că germanii se tem să mai circule cu mijloace de transport în comun şi evită spaţiile aglomerate, în vreme ce la evenimentele publice participă tot mai puţină lume, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Germania, scena a 4 atacuri în ultima săptămână. Premierul Bavariei avertizează asupra pericolului islamist

Terorismul islamist a ajuns în Germania, iar politicienii trebuie să abordeze temerile populaţiei germane în legătură cu securitatea şi imigraţia, a declarat Horst Seehofer, premierul landului german Bavaria, citat de agenţia de ştiri Reuters.

Musicalul „Lazarus”, co-scris de David Bowie, va fi pus în scenă în toamnă, la Londra

"Lazarus", un nou musical co-scris de David Bowie, ce va cuprinde piese interpretate de regretatul artist, va fi prezentat şi în Londra, în această toamnă, scrie BBC.

Efectul pe care îl are consumul moderat de alcool asupra organismului uman

O cercetătoare de la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă, a realizat o serie de analize, cu scopul de a afla legătura dintre consumul de alcool şi apariţia anumitor tipuri de cancer.

Hillary Clinton devine prima femeie din istoria SUA nominalizată în lupta pentru prezidenţiale de un partid cu o importanţă majoră – VIDEO

Congresul Partidului Democrat din Philadelphia a adus în lupta pentru prezidenţiale prima femeie nominalizată de un partid cu o importanţă majoră din istoria SUA, informează CNN. Fosta prima doamnă, actual senator de New York şi, totodată, secretar de stat, a fost desemnată oficial de partidul Democrat pentru a intra în lupta cu Donald Trump şi pentru a câştiga alegerile prezidenţiale intrând astfel în istoria Americii.

Imagini rare surprinse aproape de Australia: „Este Migaloo, balena albă cu piele de porţelan” – VIDEO

O balena cu cocoaşă, a cărei piele este albă precum porţelanul, a fost zarită în largul coastelor estice ale Australiei de nişte amatori entuziaşti care cred că l-au descoperit pe Migaloo, una dintre cele mai rare specii de balenă albă, relatează Le Figaro.

Prisma este acum disponibilă pe Google Play Store pentru toţi utilizatorii de Android

După o sesiune de testare beta foarte limitată, pe care mulţi dintre cei interesaţi nu au prins-o, Prisma Labs a lansat în sfârşit mult aşteptata versiune finală a aplicaţiei de fotografie Prisma pentru Android.

Ţara cu cele mai multe biblioteci, raportat la numărul de locuitori, din Europa

Există peste 65.000 de biblioteci în Europa, iar raportat la populaţie, în Olanda, Grecia şi Portugalia sunt cele mai puţine biblioteci, o jumătate de bibliotecă la 10.000 de oameni, cele mai multe biblioteci aflându-se în Cehia, Bulgaria, Lituania sau Letonia.

SPARTA PRAGA – STEAUA 1-1, în turul trei al Ligii Campionilor

Steaua Bucureşti a remizat în deplasare, scor 1-1, cu Sparta Praga în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Calificarea în playoff se va decide la Bucureşti, pe Arena Naţională

Premierul Franţei, Manuel Valls: Obiectivul teroriştilor este să provoace război interreligios

Obiectivul teroriştilor este să declanşeze un război interreligios, atrage atenţia premierul Franţei, Manuel Valls, după atacul terorist comis la o biserică, soldat cu moartea unui preot, informează ziarul Le Figaro.

Roger Federer ratează Jocurile Olimpice de la Rio. Nu va mai juca niciun meci în 2016

Tenismenul elveţian Roger Federer (locul 3 în clasamentul ATP) a anunţat, marţi, prin intermediul unei reţele de socializare, că nu va mai juca niciun meci în acest an, întrucât vrea să se recupereze complet după operaţia la genunchi suferită la începutul anului.

Francois Hollande: Atacarea unei biserici reprezintă profanarea Franţei. Preşedintele francez i-a promis Papei Francisc că bisericile vor fi protejate de terorişti

Preşedintele Francois Hollande i-a dat asigurări Papei Francisc că bisericile din Franţa vor fi protejate, după ce un preot a fost ucis de doi terorişti islamişti în apropierea oraşului Rouen, relatează ziarul Le Figaro.

Planul de măsuri pentru reducerea supraaglomerării din închisori, în dezbatere publică

Ministerul Justitiei a lansat procesul de informare şi consultare publică pentru reducerea supraaglomerării din penitenciare şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, data limită până la care sunt aşteptate propunerile cetăţenilor fiind 9 septembrie.

Un american a vrut să incendieze o moschee pentru a răzbuna atentatele din Franţa

Un bărbat a fost inculpat în Statele Unite după de a ameninţat că va incendia o moschee din oraşul Boston ca reacţie la atentatele islamiste comise în noiembrie 2015 la Paris, soldate cu 130 de morţi, relatează postul tv american KFGO.

Incident armat soldat cu un rănit într-un centru comercial din Suedia

O persoană a fost transportată la spital după ce a fost împuşcată într-un centru comercial din Malmö, în Suedia, informează presa suedeză.

40.000 de lei pentru românii care îşi construiesc sau renovează locuinţele cu materiale ecologice – VIDEO

Românii care îşi construiesc sau renovează locuinţele cu materiale ecologice ar putea primi până la 40.000 de lei, potrivit programelor Casa Verde Clasic şi Casa Verde Plus lansate marţi în dezbatere publică de Ministerul Mediului.

548 de persoane au primit titlul de luptător cu rol determinant în Revoluţia din ’89

Preşedintele Klaus Iohannis a semant marţi un decret prin care a conferit titlul de luptător cu rol determinat pentru victoria revoluţiei din 1989 pentru 548 de prsoane.

Lider al grupării teroriste Stat Islamic, ucis în urma unui operaţiuni antiteroriste în Afganistan

Saad Emarati, un lider important al grupării teroriste Stat Islamic, a fost ucis în urma unei operaţiuni antiteroriste în regiunea Nangarhar, au anunţat forţele de securitate afgane, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Theresa May va merge la Varşovia pentru a discuta despre situaţia polonezilor din Marea Britanie

Premierul britanic, Theresa May, se va deplasa joi în Polonia, pentru discuţii despre situaţia imigranţilor polonezi care vor fi în Marea Britanie după ieşirea ţării din Uniunea Europeană, relatează site-ul cotidianuilui Le Figaro.

Au început înscrierile la programul educaţional gratuit Aspire for Teachers, cu pedagogi din SUA

Înscrierile la Aspire for Teachers, un program pedagogic inovator gratuit pentru învăţători şi profesori de gimnaziu din şcolile publice, au loc până pe 12 august, iar cursurile vor fi ţinute de pedagogi din Statele Unite, au anunţat organizatorii programului.

Preotul ucis în atacul de la biserica St Etienne-du-Rouvray din Franţa. Atacatorii l-au forţat să îngenucheze în timp ce înregistrau cum îl omoară

Preotul Jacques Hamel, în vârstă de 84 de ani, este descris de către cei care l-au cunoscut ca fiind modest, dedicat şi întotdeauna disponibil pentru enoriaşii săi.

ALDE le-a propus partidelor să demisioneze din Parlament pentru anticipate/ Tomac: Tăriceanu este primul care trebuie să demisioneze, nu ne interesează gogoşile electorale / Reacţiile din partea PSD şi PNL

Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a propus marţi ca toţi parlamentarii, de la toate partidele politice, să demisioneze pentru a se putea organiza alegeri anticipate mai devreme de luna decembrie pentru a avea o prezenţă mai ridicată.

Matteo Renzi i-a adus omagii, la inaugurarea unei autostrăzi esenţiale, unui român decedat pe şantier

Premierul Italiei i-a adus omagii - la inaugurarea unui segment important de autostradă - unui muncitor român, Adrian Miholca, decedat în anul 2015 pe şantierul de construire a unui viaduct, relatează ziarul La Repubblica.

Erdogan acuză UE de lipsă de sinceritate în privinţa acordului de gestionare a crizei imigranţilor: „Liderii europeni nu sunt oneşti”

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că Uniunea Europeană nu a fost "onestă" în legătură cu acordul de gestionare a crizei imigranţilor din Siria, relatează BBC News online.

Dramele refugiaţilor, văzute de poliţiştii de frontieră români care i-au salvat de la înec – FOTO, VIDEO

Poliţiştii de frontieră de pe nava amiral “Ştefan cel Mare”, întorşi recent dintr-o misiune de salvare, au făcut sâmbătă un exerciţiu demonstrativ în Marea Neagră, de salvare a migranţilor ilegali, în timpul căruia au vorbit despre dramele refugiaţilor.

Infracţiuni motivate de ură, în creştere în Marea Britanie după referendumul din 23 iunie

Aproape 6.200 de cazuri de infracţiuni motivate de ură au fost raportate în Marea Britanie în ultima lună, după referendumul din data de 23 iunie, au comunicat autorităţile britanice, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Echipa de handbal CSM Ploieşti a intrat în grevă. ”Nu avem bani pentru mâncare, nu avem bani pentru motorină”

CSM Ploieşti, echipă care va reprezenta România în viitoarea ediţie a Cupei EHF, se confruntă cu probleme delicate în această perioadă. Handbalistele sunt neplătite mai bine de două luni, astfel că au decis să protesteze şi au intrat în grevă, informează ProSport.

Incident armat într-un spital din capitala Germaniei – FOTO

Un medic a fost rănit după ce a fost împuşcat de un pacient care apoi s-a sinucis, într-un spital din oraşul german Berlin, informează site-ul revistei Die Welt.

Raport Prefectură Argeş: Un bărbat a murit în timp ce era ţinut sechestrat la Berevoeşti / Primarul ştia că sunt minori supuşi la muncă forţată. UPDATE Reacţia Poliţiei

O persoană sechestrată, cu identitate necunoscută, a murit în data de 1 noiembrie 2015 în condiţii suspecte, în dosarul sclavilor ţinuţi sechestraţi în comuna argeşeană Berevoeşti, în cauză fiind deschis dosar de cercetare penală la IPJ Argeş, potrivit unui raport al Prefecturii.

Iohannis: Instituţiile au transmis că nu sunt raţiuni pentru ridicarea nivelului de alertă teroristă în România

Instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale au dat asigurări că în acest moment nu există raţiuni care să justifice ridicarea nivelului de alertă teroristă peste albastru-precaut, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la finalul şedinţei CSAT.

Comisia de experţi a CNATDCU: Gabriel Oprea a plagiat / Oprea: Deocamdată, singura informaţie validă şi oficială este hotărârea din 2015 că nu am plagiat

Comisia de experţi din cadrul CNATDCU care a analizat teza de doctorat a lui Gabriel Oprea a dat verdict de plagiat în cazul acestuia, la data de 1 august urmând ca în cadrul comisiei generale a consiliului să se decidă dacă se cere retragerea titlului de doctor, anunţă Ministerul Educaţiei.

CSAT Brigada multinaţională NATO de pe teritoriul României va fi constituită anul viitor, în martie-aprilie. Cel puţin 6 aliaţi, interesaţi de participare

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi, la finalul şedinţei CSAT, că brigada multinaţională decisă la summitul NATO de la Varşovia va fi constituită în martie-aprilie 2017, potrivit planurilor României, cel puţin şase aliaţi arătându-se interesaţi de participare.

Horia Simu îl acuză pe Daniel Moldoveanu, fost consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, că a primit o parte din despăgubiri / Reacţia lui Traian Băsescu – VIDEO

Horia Simu a declarat, marţi, la instanţa supremă, că "autorul moral" al noului dosar ANRP în care a fost trimis în judecată este Daniel Moldoveanu, fost consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, susţinând că acesta a primit 25% din 7 milioane de euro obţinuţi de Simu în urma retrocedării unui teren din Constanţa.

Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Rusia pe data de 9 august

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, va efectua o vizită în Rusia pe data de 9 august, a anunţat Mehmet Simsek, adjunctul premierului turc, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.