Știrile zilei

Senat: Magazinele să vândă 51% carne, legume şi fructe din producţie românească

Senatul a adoptat, marţi, o propunere legislativă care instituie obligaţia comercianţilor persoane juridice să achiziţioneze produsele din categoriile carne, legume şi fructe în proporţie de cel puţin 51% corespunzător fiecărei categorii, din lanţul alimentar scurt, adică din producţie românească.

Fostul preşedinte ungar Arpad Goncz a decedat la vârsta de 93 de ani

Arpad Goncz, fostul preşedinte al Ungariei în perioada 1990-2000, a decedat la vârsta de 93 de ani, declară reprezentanţi ai familiei fostului şef de stat pentru MTI. Goncz, născut pe 10 februarie 1922 la Budapesta, un fost un disident comunist, scriitor şi traducător de beletristică, şi-a asumat un rol activ în politică spre sfârşitul anilor '80.

Proiect: Copiii din programul „Şcoală după şcoală” ar putea primi tichete în valoare de 200 lei

Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, propunerea legislativă a PNL privind acordarea de tichete în valoare de 200 de lei pentru copiii din clasele 0-4 care doresc să urmeze programul “Şcoală după şcoală”.

Decizia cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen, amânată din nou. Franţa s-a opus „vehement” introducerii pe agenda JAI a aderării României

O decizie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen urmează să fie amânată din nou, deoarece nu urmează să fie introdusă pe agenda reuniunii miniştrilor europeni de săptămâna aceasta, potrivit unor surse la curent cu situaţia, citate de postul bulgar naţional de radio (BNR).

Întreg patrimoniul Ministerului Sănătăţii este sub sechestru. Când vor fi plătite cele peste patru milioane de euro pentru incendiul de la Maternitatea Giuleşti

Întreg patrimoniul Ministerului Sănătăţii este pus sub sechestru, dar poate fi folosit, instituţia dorind să plătească în acest an despăgubirile de peste patru milioane de euro stabilite în cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, sumă pe care o va cere la rectificarea bugetară.

VREMEA va deveni rece. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Miercuri, valorile termice vor marca o scădere accentuată în nord-estul teritoriului, unde vremea va deveni rece pentru această dată, în timp ce în restul regiunilor acestea se vor menţine uşor mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

AVERTISMENTUL lui Snowden: Spionii britanici pot să controleze smartphone-urile de la depărtare

Spionii britanici pot să preia controlul asupra smartphone-urilor de la depărtare doar prin trimiterea unui singur mesaj, fără ca proprietarii telefonului să ştie, avertizează Edward Snowden, fostul angajat al serviciilor secrete americane, informează site-ul agenţiei de presă AFP.

Isărescu: Trebuie să dezbatem public care va fi traiectoria datoriei publice pentru a fi sustenabilă

Sustenabilitatea datoriei publice a României, din perspectiva macrostabilităţii, este o componentă esenţială a creşterii economice de durată, astfel că trebuie dezbătut asupra traiectoriei datoriei publice în următorii ani pentru a nu ajunge în situaţia Greciei, potrivit guvernatorului BNR.

PREMIERĂ: Automobile Dacia, cea mai mare companie din Europa de Sud-Est, într-un top al SeeNews

Automobile Dacia a devenit pentru prima oară cea mai mare companie din Europa de Sud-Est, cu venituri de 4,2 miliarde euro, devansând OMV Petrom (4,1 miliarde euro), care era lider de şase ani, potrivit unui clasament al celor mai mari 100 de companii din regiune realizat de SeeNews din Bulgaria.

Ludovic Orban, propus de PNL în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor – surse

Deputatul PNL Ludovic Orban a fost propus, marţi, de către copreşedintele formaţiunii, Alina Gorghiu, în funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, în locul rămas vacant după demisia lui Dan Motreanu, potrivit unor surse parlamentare.

Stadionul echipei Şahtior Doneţk, evacuat după o alertă cu bombă

Stadionul echipei Şahtior Doneţk, Donbass Arena, a fost evacuat, marţi dimineaţă, din cauza unei alerte cu bombă, a anunţat site-ul oficial al formaţiei pregătite de Mircea Lucescu.

Premiul Nobel pentru FIZICĂ, obţinut de cercetătorii Takaaki Kajita şi Arthur B. McDonald – FOTO

Cercetătorii Takaaki Kajita şi Arthur B. McDonald au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2015, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase.

Rusia anunţă că verifică acuzaţii cu privire la o a doua încălcare a spaţiului aerian al Turciei. Ambasadorul rus la Ankara, convocat din nou

Guvernul rus analizează o acuzaţie potrivit căreia unul dintre avioanele sale care operează în Siria a încălcat spaţiul aerian turc într-un nou incident, a anunţat marţi Ambasada rusă la Ankara, citată de agenţia rusă Tass, relatează Reuters în pagina electronică. Între timp, Turcia l-a convocat pe ambasadorul rus la Ankara pentru a doua oară, în urma unei noi încălcări a spaţiului aerian turc de către un avion rusesc de război, în zona frontierei cu Siria.

Simona Halep, nominalizată la lovitura lunii septembrie – VIDEO

Jucătoarea de tenis Simona Halep a fost nominalizată la lovitura lunii septembrie de către site-ul WTA, cu un punct câştigat în meciul disputat cu sportiva britanică Johanna Konta, în optimile de finală ale turneului de la Wuhan.

Isărescu: Păstrarea macrostabilităţii nu este un moft. Relaxarea fiscală fără aceasta este o păcăleală

Păstrarea stabilităţii financiare nu este un "moft", pentru că în lipsa acesteia economia de piaţă nu poate funcţiona corect şi eficient, iar relaxarea fiscală devine o "păcăleală", reducând impozite pe o parte şi taxând prin inflaţie, depreciere şi arierate la buget, potrivit guvernatorului BNR.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: Incursiunile Rusiei în spaţiul aerian al Turciei „nu arată ca un accident”

Încălcările spaţiului aerian al Turciei de către Rusia, în weekend, "nu arată ca un accident", afirmă secretarul general al NATO Jens Stoltenberg marţi, înaintea unei reuniuni la Bruxelles, transmite BBC News online.

Fostul director APIA, directorul adjunct şi un şef de serviciu, REŢINUŢI în dosarul de corupţie

Fostul director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gheorghe Benu, directorul adjunct Melinda Kerekeş şi Anton Giminadis, şef serviciu, au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi spălarea banilor, în dosarul de fraude cu fonduri europene.

RĂZBOIUL DIN SIRIA: Rusia anunţă că forţele sale de „voluntari” se vor alătura luptelor la sol. Kremlinul va analiza extinderea raidurilor din Siria în Irak

Rusia a anunţat că forţele sale de "voluntari" se vor alătura luptelor la sol în Siria, intensificând confruntarea pe tema conflictului sirian, relatează New York Times în ediţia online.

Un executor judecătoresc a venit la Ministerul Sănătăţii, care este somat să plătească daunele stabilite în dosarul „Maternitatea Giuleşti”

Un executor judecătoresc a venit, marţi, la Ministerul Sănătăţii, care a fost somat să plătească peste patru milioane de euro, suma stabilită ca daune în dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti, din 2010, în urma căruia şase bebeluşi au murit şi alţi cinci au fost răniţi.

DECIZIE definitivă a Curţii de Apel Bucureşti: Sorin Oprescu rămâne în arest preventiv

Sorin Oprescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv, marţi, cererea edilului de înlocuire a arestului preventiv cu control judiciar sau cu arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.

PREŢ UNIC pentru meciul România-Finlanda şi intrare GRATUITĂ pentru suporterii care şi-au luat bilete virtuale. Cum se schimbă biletele

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că fanii echipei naţionale îşi vor putea achiziţiona bilete pentru meciul cu Finlanda, de joi, din preliminariile Euro-2016, la preţul unic de 20 de lei. Totodată, suporterii care au cumpărat bilete virtuale în cadrul campaniei "Jucăm fără spectatori, dar fără suporteri, niciodată" vor avea intrarea gratuită la meciul România - Finlanda.

Cum EXPLICĂ Rusia interceptarea unui avion rusesc de luptă în spaţiul aerian turc

Autorităţile de la Kremlin au oferit o explicaţie privind interceptarea unui avion rusesc de luptă, în spaţiul aerian turc, în cursul zilei de sâmbătă, respingând "orice teorie a conspiraţiei", informează CNN.

Prognoza meteo la televiziunea rusă: Vreme perfectă pentru bombardamente în Siria – VIDEO

Televiziunea rusă de stat a difuzat un buletin meteo care analiza condiţiile de zbor pentru avioanele de vânătoare ruseşti şi afişa imagini din timpul raidurilor recente, prezentatoarea afirmând că vremea este "excelentă" pentru bombardamente în Siria, relatează The Guardian în ediţia online.

Mark Zuckerberg anunţă lansarea unui satelit în orbită pentru a oferi Internet în zone greu accesibile – FOTO

Cofondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a dezvăluit, luni, printr-o postare pe reţeaua sa de socializare online, un proiect ambiţios de răspândire a Internetului în zone mai puţin accesibile, cu ajutorul unui satelit care ar urma să fie lansat în 2016.

Bugetul pentru educaţie se va închide cu 4 % din PIB. La cercetare s-a cerut o creştere cu 50%

Bugetul pentru educaţie se va închide, anul acesta, cu 4 % din PIB, în timp ce în cazul cercetării a fost solicitată o creştere cu 50 la suta a procentului din PIB alocat acestui segment, a anunţat, luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la dezbaterea "Educaţia 2018".

Mii de persoane au protestat în Germania faţă de venirea imigranţilor extracomunitari

Mii de persoane au protestat luni, în oraşul german Dresda, faţă de afluxul masiv de extracomunitari, în contextul în care Guvernul Angela Merkel a avut o poziţie flexibilă faţă de sosirea imigranţilor, relatează site-ul cotidianului Le Point.

Volkswagen: Aproximativ opt milioane de maşini diesel din UE, afectate de probleme cu emisiile

Grupul auto Volkswagen anunţă că opt milioane de vehicule diesel înmatriculate în Uniunea Europeană au softuri pentru inducerea în eroare a testelor de emisii, conform unei scrisori trimise Parlamentului german, relatează publicaţia germană Handelsblatt.

Tragedie la bordul unui avion cu 152 de persoane: Comandantul aeronavei a murit. Avionul a fost adus în siguranţă la sol

Comandantul unui avion de pasageri a murit în timpul zborului, în Statele Unite, copilotul reuşind să aducă în siguranţă la sol aeronava în care erau 152 de persoane, informează presa americană.

Un tren de pasageri A DERAIAT în Statele Unite: Cel puţin patru persoane au fost rănite – VIDEO

Cel puţin patru persoane au fost rănite după ce un tren de pasageri a deraiat în statul american Vermont, anunţă autorităţile locale, citate de ABC News.

Erdogan ironizează măsurile UE în gestionarea crizei imigraţiei: „În timp ce Turcia găzduieşte 2,2 milioane de refugiaţi, întreaga Europă abia găzduieşte mai puţin de 250.000”

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ironizat acţiunile Uniunii Europene privind gestionarea imigraţiei, în cursul vizitei efectuate luni la Bruxelles, informează presa turcă.

Avioane turceşti de tip F-16 au interceptat un avion rusesc de vânătoare în spaţiul aerian turc. Două F-16, „hărţuite” la frontiera cu Siria de un MiG-29. REACŢIA NATO

Avioane turceşti de vânătoare de tip F-16 au interceptat sâmbătă un avion rusesc de luptă în spaţiul aerian turc, la frontiera siriană (sud-est), obligându-l să se întoarcă din drum, a anunţat luni Ministerul turc de Externe, relatează AFP în pagina electronică. O zi mai târziu, două avioane turceşti de tip F-16 au fost "hărţuite" de un avion de tip MiG-29 neidentificat, la frontiera cu Siria.

Franţa i-ar putea retrage lui Sorin Oprescu distincţia Legiunea de Onoare dacă va fi condamnat

Franţa va declanşa procedura de retragere a distincţiei de Cavaler al Legiunii de Onoare acordată lui Sorin Oprescu, dacă primarul suspendat al capitalei va fi condamnat definitiv, potrivit unui comunicat al Ambasadei franceze din Bucureşti.

Fostul ministru de Externe Titus Corlăţean, AUDIAT la DNA, în dosarul privind votul din diaspora: „Cât este o anchetă în curs, nu voi comenta”/Dragnea: Nu cred că a greşit ca ministru

Fostul ministru de Externe Titus Corlăţean a venit la DNA, luni, el declarând că s-a prezentat în calitate de martor, în dosarul privind votul din diaspora, de la alegerile prezidenţiale.

Gheorghe Popescu poate fi ELIBERAT condiţionat, a decis Judecătoria Sectorului 4

Judecătoria Sectorului 4 a decis, luni, că Gheorghe Popescu poate fi eliberat condiţionat, după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători, hotărârea nefiind definitivă.

VREMEA se menţine caldă. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Marţi, valorile termice vor fi în continuare uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice primei decade de octombrie în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi va ploua pe arii restrânse în estul şi în sud-estul teritoriului, precum şi la munte şi izolat în rest. Vântul va sufla slab până la moderat.

Comisia de apărare din Senat cere o nouă anchetă parlamentară privind presupusele închisori CIA

Preşedintele comisiei de apărare a Senatului, Marius Obreja, a solicitat luni conducerii Senatului înfiinţarea unei noi comisii de anchetă privind presupusele închisori CIA, ca urmare a discuţiilor pe care le-a avut cu delegaţia LIBE a PE şi având în vedere raportul Senatului SUA.

BILANŢ SUMBRU: Cel puţin 95 de imigranţi au fost găsiţi morţi pe plaje din nordul Libiei în ultimele cinci zile

Cel puţin 95 de imigranţi au fost găsiţi decedaţi pe plaje din nordul Libiei, în ultimele cinci zile, potrivit unui anunţ făcut de Crucea Roşie, informează site-ul agenţiei de presă AP.

Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă de-abia în 2017. Mai multe fonduri americane de investiţii şi companii de consultanţă, interesate

Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă în prima parte a anului viitor, urmând să fie listată pe bursă în 2017, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea.

Gerea: Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă ar putea începe în doi ani

Memorandumul cu investitorii chinezi, care stă la baza contractului pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, ar putea fi semnat în luna noiembrie, astfel încât construcţia celor două unităţi să înceapă în termen de doi ani, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea.

Moscova anunţă 25 de raiduri în Siria în ultimele 24 de ore. Carter acuză Rusia de escaladarea războiului civil

Avioanele ruseşti au efectuat 25 de atacuri aeriene vizând poziţii ale grupării Statul Islamic (SI) în Siria, în ultimele 24 de ore, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării, relatează AP în pagina electronică.