Știrile zilei

VIOLENŢE în GRECIA: Confruntări între poliţie şi protestatari au avut loc în mai multe oraşe

Confruntări s-au produs între poliţie şi manifestanţii care protestează faţă de uciderea unui artist antifascist de către un presupus militant neonazist, miercuri, în mai multe oraşe ale Greciei, de la Atena la Salonic (nord) şi Patras (vest), conform presei locale citate de AFP.

Amenzi de peste 1,3 milioane de lei pentru comercianţii de pâine, în două săptămâni. Ce nereguli au constatat inspectorii ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi de peste 1,3 milioane de lei comercianţilor de pâine, în urma unui control desfăşurat între 26 august şi 6 septembrie, în care au fost depisate diverse nereguli, de la pâine expirată la sfoară în interiorul produsului.

INUNDAŢIILE din Galaţi: 227 de locuinţe au fost distruse. Pagubele de infrastructură, evaluate la peste 7 milioane de lei

Inundaţiile de săptămâna trecută, de la Galaţi, au distrus 227 de locuinţe, iar pagubele înregistrate la infrastructură depăşesc şapte milioane de lei, potrivit datelor furnizate de Inspectoratului de Stat în Construcţii şi centralizate la nivelul Prefecturii Galaţi.

Vaslui: Doi tineri au murit şi doi sunt răniţi grav, în urma unui ACCIDENT de circulaţie

Doi tineri au murit, iar alţi doi au ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident care a avut loc, miercuri seară, pe un drum judeţean din Vaslui, după ce şoferul unui autoturism a intrat în plin în remorca unui tractor staţionat în afara părţii carosabile.

Guvernul Ucrainei a aprobat proiectul acordului de asociere cu Uniunea Europeană

Guvernul Ucrainei a aprobat, miercuri, proiectul acordului de asociere cu Uniunea Europeană, în pofida presiunilor exercitate de Rusia, care se opune apropierii fostei republici sovietice de Blocul comunitar.

Rusia va oferi Naţiunilor Unite probe că atacul chimic din Siria ar fi fost comis de insurgenţi

Rusia va oferi Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite probe care ar demonstra că atacul chimic din 21 august este o "provocare" a rebelilor sirieni, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

România are cele mai mari pierderi din UE la TVA necolectat, calculate în funcţie de ponderea în PIB

România a pierdut 10,3 miliarde de euro în 2011 din TVA necolectat, reprezentând diferenţa dintre veniturile teoretice şi cele înregistrate de stat, şi ocupă prima poziţie în rândul statelor UE după ponderea acestor sume în PIB, potrivit unui document al Comisiei Europene obţinut de Le Monde.

Pentagonul menţine mijloacele militare în Mediterană pentru un eventual atac contra Siriei

Mijloacele militare americane în estul Mării Mediterane rămân mobilizate pentru o eventuală intervenţie în Siria în cazul eşecului diplomaţiei, avertizează secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, citat de AFP.

Peugeot ar putea vinde o participaţie producătorului chinez Dongfeng: „Nu trebuie să ne opunem schimbărilor, în special într-o situaţie atât de dificilă”

PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto din Europa, ar putea vinde o participaţie la grup constructorului chinez de vehicule Dongfeng Motor, pentru finanţarea extinderii activităţilor în afara continentului, au declarat două surse apropiate situaţiei, transmite Bloomberg.

Braconierul care a ucis patru persoane în Austria s-a sinucis – FOTO

Alois Huber, un presupus braconier, în vârstă de 55 de ani, care a ucis în cursul nopţii de luni spre marţi trei poliţişti şi un salvator din cadrul Crucii Roşii, s-a sinucis trăgându-şi un glonţ în cap, a anunţat miercuri justiţia austriacă.

STEAUA a debutat cu ÎNFRÂNGERE în sezonul 2013/2014 al LIGII CAMPIONILOR, scor 0-3 cu SCHALKE

Campioana României, Steaua Bucureşti, a debutat cu o înfrângere în sezonul 2013/2014 al Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0 (0-0), de echipa germană Schalke 04, în prima etapă a grupei E a competiţiei.

Dragnea spune că locuinţele de tip B, din chirpici, nu ar trebui să fie asigurate în mod obligatoriu

Ministrul Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, consideră că asigurarea obligatorie a locuinţei nu ar trebui aplicată în cazul locuinţelor de tip B, din chirpici, deoarece persoanele care trăiesc în astfel de case sunt sărace, iar societăţile de asigurări "nu fac coadă" pentru a le asigura.

Ajutor financiar pentru gălăţenii afectaţi de inundaţii. Familiile celor 9 decedaţi primesc 5.000 lei

Persoanele afectate de inundaţiile produse recent în judeţul Galaţi vor primi ajutoare financiare în sumă totală de 27 milioane lei, familiile celor nouă persoane decedate urmând să primească un ajutor de câte 5.000 lei, conform unor hotărâri adoptate, miercuri, de Guvern.

Camera Deputaţilor a adoptat OUG care scoate din competenţa DNA cercetarea unor infracţiuni

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 235 de voturi "pentru", 21 voturi "împotrivă" şi 45 abţineri, ordonanţa care elimină din competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie cauzele privind unele infracţiuni.

Remus Borza, amendat cu 10.000 lei pentru discriminarea angajatelor gravide şi mame de la Hidroelectrica

Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza, a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a afirmat că societatea nu este una "de lăuze" şi le-a numit pe angajatele mame "fătuci care au făcut copii pe bandă".

Guvernul promite FMI să ia măsuri de încadrare în deficit dacă nu-şi revin veniturile

Guvernul s-a angajat să ia măsuri pentru a se încadra în deficitul convenit cu FMI pentru acest an, de 14,7 milliarde lei, dacă veniturile nu-şi revin, după ce performanţa slabă pe primele opt luni a determinat autorităţile să ceară suplimentarea cu 1 miliard de lei a ţintei de deficit la septembrie

Guvernul a decis introducerea contribuţiei de asigurări de sănătate pentru venituri din chirii – surse

Persoanele care obţin venituri din chirii vor plăti contribuţii de asigurări de sănătate, în limita a cinci salarii brute, respectiv cel mult 611 lei pe lună în acest an, ordonanţa de urgenţă elaborată în acest sens de Ministerul Finanţelor după negocierile cu FMI fiind aprobată de Guvern.

Două capele unde se vor putea căsători şi turiştii urmează să fie construite în Mamaia

Două capele ar urma să fie construite la Mamaia, după ce Arhiepiscopia Tomisului a primit drept de folosinţă asupra a două terenuri în suprafaţă totală de peste 700 de metri pătraţi, primarul Radu Mazăre anunţând că acolo se vor putea căsători atât constănţenii, cât şi turiştii.

Bashar al-Assad mulţumeşte Rusiei pentru susţinerea acordată în contextul unui „atac feroce”

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a mulţumit Rusiei pentru susţinerea acordată în contextul unui "atac feroce" împotriva Siriei, cu ocazia vizitei efectuate la Damasc de Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe.

Antonescu: Elveţienii ne-au promis o susţinere „indirectă” pentru aderarea la Schengen

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, în Elveţia, că oficialii acestui stat au promis o "susţinere indirectă" pentru aderarea României la Spaţiul Schegen, în condiţiile în care această ţară nu are un vot direct.

Antonescu, despre Ponta: Au fost lucruri pe care a trebuit să le clarificăm public, din păcate

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în relaţia cu premierul Victor Ponta au fost lucruri care "au trebuit să fie reglate, din păcate, public", precizând că majoritatea de 70% de care beneficiază Guvernul reprezintă un atu de soliditate, stabilitate şi predictibilitate.

„Marele marş al secuilor”, pe 27 octombrie. Preşedintele CNS: Sunt aşteptaţi peste 150.000 de maghiari

Peste 150.000 de maghiari sunt aşteptaţi la "Marele marş al secuilor", manifestare programată pentru 27 octombrie şi sprijinită de toate organizaţiile politice şi civice maghiare, precum şi de biserici, a declarat, miercuri, preşedintele CNS, Izsak Balazs.

Energia României – strategii, privatizare, liberalizare, în discuţie la Mediafax Talks about Energy

Strategiile în domeniul energetic, privatizarea companiilor, liberalizarea preţurilor la energie, precum şi efectele liberalizării asupra marilor consumatori industriali şi a populaţiei vor fi subiecte de dezbatere joi, la cea de-a zecea conferinţă "Mediafax Talks about Energy".

Secretarul general al Camerei propune reguli noi la Parlament: Cine şi unde are acces

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor l-a mandatat, miercuri, pe secretarul general să facă până luni propuneri pentru asigurarea securităţii în incinta sălii de şedinţă a Parlamentului, după incidentul din plen provocat de Mihail Neamţu în timpul discursului premierului Victor Ponta.

Brigitte Bardot i-a scris lui Barroso, acuzând că Băsescu este responsabil de situaţia maidanezilor

Fosta actriţă franceză Brigitte Bardot i-a scris preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cerându-i să intervină pentru blocarea eutanasierii câinilor comunitari în România şi acuzându-l pe preşedintele Traian Băsescu că este responsabil de pericolul reprezentat de maidanezi.

Ion Ficior: Deţinuţii n-au murit de foame sau de bătaie. Un om credincios ca mine să facă aşa ceva?

Ion Ficior, fost comandant al coloniei de muncă Periprava, acuzat de zeci de foşti deţinuţi că a instaurat un regim de exterminare, spune că cei închişi acolo n-au murit nici de foame, nici de bătaie, ci de bătrâneţe, într-un interviu realizat de Gândul.

Zgonea: Putem acţiona legal ca Neamţu să nu mai intre în Parlament. Cei bruscaţi pot depune plângere

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că a cerut o analiză internă privind incidentul de marţi din plenul Parlamentului din timpul discursului premierului şi a sugerat că Mihail Neamţu ar putea să nu mai intre în Parlament.

Ponta: Codul Rutier să fie mai dur, sunt multe accidente. Stroe: Am atenuat sancţiuni după emisiuni TV

Premierul Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe, ca la definitivarea noului Cod Rutier, aflat în dezbatere publică, să ţină cont mai ales de numărul prea mare al deceselor în accidente şi amenzilor neplătite, ministrul spunând însă că a "atenuat" din sancţiuni inclusiv după emisiuni TV.

Proiectul Codului insolvenţei va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare şi trimis Parlamentului

Premierul Ponta i-a cerut ministrului Justiţiei să încheie dezbaterea proiectului de lege privind insolvenţa, astfel încât documentul să fie adoptat săptămâna viitoare şi transmis Parlamentului, reluând ideea că multe dintre firme se folosesc de procedura actuală a insolvenţei pentru a frauda statul.

Guvernul acoperă pagube generate de inundaţii în Galaţi, dar nu vrea să încurajeze lipsa asigurărilor

Guvernul va acoperi pagubele rezultate în urma recentelor inundaţii din Galaţi, estimate într-o primă fază la circa 25 milioane lei, dar acest gest nu reprezintă un semnal de încurajare a proprietarilor pentru a nu-şi încheia asigurarea obligatorie a imobilelor, a declarat premierul Victor Ponta.

Ponta: Nu se mai poate ca toate afacerile Metrorex să fie intermediate de firma-sindicat, punem punct

Guvernul va relua dialogul cu sindicaliştii de la Metrorex şi va încerca să rezolve acele revendicări care pot fi acceptate, dar nu va mai fi de acord ca toate afacerile metroului să fie intermediate de firma sindicatului, a afirmat premierul Victor Ponta.

Remus Şpan, audiat la DNA în doarul lui Silaghi, spune că nu s-ar fi dat niciun ban

Fostul ofiţer de informaţii Remus Şpan, pus sub învinuire în dosarul fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, a fost audiat miercuri la DNA şi le-a arătat anchetatorilor că în casa demnitarului, unde el a fost prezent, nu s-a dat niciun ban.

Torţionarii vor fi obligaţi să plătească despăgubiri victimelor

Torţionarii condamnaţi definitiv pentru faptele comise în 1945-1989 vor fi obligaţi să plătească victimelor despăgubiri între 25% şi 70% din venitul lor lunar, iar durata plăţii va fi stabilită la cinci ani, conform unui proiect de lege care va fi aprobat, miercuri, de Guvern şi trimis Parlamentului

VREMEA se menţine răcoroasă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi la Bucureşti

Joi, vremea va fi rece pentru această dată în vestul, centrul şi nordul ţării, unde cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de normele climatologice, iar cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse averse, cu precădere seara şi în prima parte a nopţii.

Parlamentarii merg la Roşia Montană peste o săptămână. Comisia specială va discuta şi cu protestatarii din Piaţa Universităţii

Parlamentarii din Comisia specială pentru proiectul de lege privind Roşia Montană au decis miercuri să meargă peste o săptămână la faţa locului, vizita urmând să dureze două zile.

Mîndruţescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte CA al CFR

Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR SA, Sorin Mîndruţescu, şi-a dat demisia, invocând motive personale, a anunţat miercuri compania de stat care administrează reţeaua feroviară.

Dobriţoiu: Suma necesară achiziţionării aeronavei pentru înalţii demnitari, 56 milioane euro

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu (PNL), a precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că suma totală necesară achiziţionării în leasing a aeronavei pentru înalţii demnitari se ridică la 56 de milioane de euro, bani care vor fi viraţi MApN de către Ministerul de Finanţe.

PROTEST în Capitală: Peste 3.000 de sindicalişti din transporturi cer majorarea salariilor

Peste 3.000 de sindicalişti din transporturi au plecat în marş din Piaţa Victoriei, pe traseul Calea Victoriei - Podul Naţiunile Unite - Bulevardul Naţiunile Unite - Bulevardul Libertăţii, până în Piaţa Constituţiei, unde vor rămâne să protesteze, cerând majorarea salariilor angajaţilor de la metrou şi din transportul public.

Lider de sindicat: Dacă membrii comisiei speciale nu vor veni la Roşia Montană reluăm protestele

Minerii care au protestat în subteran la Roşia Montană şi localnicii care susţin proiectul minier aşteaptă până vineri un răspuns al comisiei speciale, iar dacă membrii acesteia vor decide să nu meargă în comună atunci vor relua acţiunile de protest, afirmă liderul sindical al ortacilor.

Consiliul Director al FMI va discuta noul acord cu România pe 27 septembrie

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional va discuta vineri, în 27 septembrie, scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române privind noul acord stand-by pe o perioadă de doi ani, cu o valoare de circa 2 miliarde de euro, pe care România îl va trata ca înţelegere preventivă.