Știrile zilei

Fiul preşedintelui CJ Cluj a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare

Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, a fost condamnat, vineri, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, sentinţa putând fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunţare.

IMPOZITUL FORFETAR: Cât vor plăti barurile din Capitală şi din marile oraşe

Barurile şi cafenelele amplasate central în Capitală sau în primele şapte mari oraşe vor plăti anual, în funcţie de suprafaţă, între 1.500 şi 3.400 euro, în timp ce în localurile din oraşe care nu sunt municipii vor achita între 310 euro şi 2000 euro, potrivit proiectului de lege avizat de Guvern.

PMB: 80 de şcoli din programul BEI finalizate, în alte 20 se lucrează

Un număr de 80 de şcoli incluse în programul de reabilitare derulat de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) au fost finalizate, în timp ce în alte 20 se lucrează, la 18 dintre acestea rămânând de executat doar amenajări exterioare sau lucrări la anexe.

Fitch a confirmat ratingul României la nivelul BBB-

Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul României pentru datoriile pe termen lung în valută la BBB-, iar cel pentru datoriile în monedă locală la BBB, ambele cu perspectivă stabilă, agenţia menţionând consolidarea finanţelor publice şi reducerea dezechilibrelor externe.

IMPOZITUL FORFETAR: Cât vor plăti hotelurile de 3 şi 4 stele

Proprietarii hotelurilor de 4 şi 5 stele din Capitală vor plăti un impozit forfetar pe loc de cazare între 468 şi 891 de lei, un hotel de trei stele din Cluj va achita între 205 şi 244 lei, iar o unitate de 1-2 stele din Buşteni circa 120 lei, taxa pentru pensiune fiind cu 20% mai mică faţă de hotel

Londra a închis un program de recrutare a est-europenilor. Decizia va afecta zeci de mii de români şi bulgari care veneau anual la lucru în Marea Britanie

Ministerul britanic de Interne a decis închiderea unui program de recrutare a muncitorilor sezonieri est-europeni, în principal români şi bulgari, în agricultură, decizia fiind contestată de asociaţiile fermierilor, care avertizează că preţurile la legume şi fructe vor creşte.

CRIZA DIN SIRIA: Un distrugător rus a traversat strâmtoarea Bosfor

Un distrugător rus provenind din Marea Neagră a traversat vineri dimineaţa strâmtoarea turcă Bosfor, îndrepându-se spre Marea Mediterană, a anunţat agenţia de presă Dogan.

REPORTAJ: Prinderea unui câine în Capitală costă cu 43 de lei mai mult prin firme decât prin ASPA

ASPA dă cu 43 de lei mai mult pentru fiecare câine prins de cele trei firme care trebuie să strângă maidanezii din Capitală decât dacă i-ar fi adunat cu angajaţii instituţiei, pentru 10.000 de câini urmând să fie plătite peste două milioane de lei, faţă de aproximativ 1,7 milioane de lei.

Şeful Gărzii de Mediu Călăraşi, acuzat de complicitate la trafic de influenţă, a fost arestat

Şeful Gărzii de Mediu Călăraşi, acuzat că ar fi ajutat un ofiţer de poliţie care ar fi cerut 140.000 de euro de la administratorul unui grup de firme ca să intervină pentru soluţionarea favorabilă a unui litigiu cu APIA, a fost arestat, potrivit unei decizii luate vineri de Curtea de Apel Bucureşti.

STUDIU: Ce cred consumatorii despre SMS-urile şi e-mailurile nesolicitate

Consumatorii cred că SMS-urile, reclamele TV şi e-mailurile primite fără acordul lor reprezintă cele mai intruzive medii de comunicare, în timp ce marketerii spun că topul 3 al celor mai "enervante" medii de informare este alcătuit, în ordine, de mesaje telefonice, reclame TV şi bannere online.

MEDIAFAX ZOOM: Începe şcoala! – GALERIE FOTO

Odată cu venirea toamnei, copiii de pe întreaga planetă se întorc la şcoală, prilej de bucurie pentru revederea colegilor de clasă, dar şi de tristeţe, pentru sfârşitul celei mai îndrăgite perioade din an, vacanţa de vară.

Acuzaţii de MITĂ la EUROVISION: Unele ţări participante au încercat „să cumpere” notele juriului

Mai multe ţări participante la Eurovision au încercat "să cumpere" note mari din partea juriului, a declarat pentru un ziar din Suedia un membru coordonator al unei delegaţii care a lucrat la ediţia de anul acesta.

Cât vor plăti la asigurările de sănătate persoanele care obţin venituri din chirii

Baza de calcul pentru contribuţiile de asigurări de sănătate aferente veniturilor din chirii se stabileşte la fel ca în cazul contribuţiilor pentru pensie (CAS), reiese dintr-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Finanţelor.

LOCURI DE MUNCĂ: Peste 12.000 de posturi vacante. În ce domenii îţi poţi găsi un job

Peste 12.000 de locuri de muncă, majoritatea în Capitală şi în judeţele Cluj, Iaşi, Braşov şi Hunedoara, sunt disponibile la nivel naţional, cele mai multe fiind destinate persoanelor cu studii medii şi celor necalificaţi, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea forţei de Muncă (ANOFM).

Patriarhia ajută cu aproape 100.000 de lei familiile victimelor şi sinistraţii din Galaţi

Patriarhia Română ajută cu câte 3.000 lei fiecare dintre familiile celor nouă persoane din judeţul Galaţi care şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor, oferind de asemenea 70.000 de lei familiilor din Cudalbi - comuna gălăţeană cel mai grav afectată de inundaţii, potrivit unui comunicat.

ISMB: Peste 15.000 de elevi la clasa pregătitoare şi aproximativ 12.000 în clasa I

Numărul elevilor înscrişi în clasa pregătitoare a crescut cu peste 5.000 faţă de anul şcolar anterior, ajungând la peste 15.000, iar la clasa I a scăzut cu peste 4.000 de elevi, fiind înregistraţi aproximativ 12.000, a declarat, vineri, inspectorul şcolar al ISMB, Constantin Trăistaru.

Cum se calculează noul IMPOZIT FORFETAR pentru spălătorie, vulcanizare sau service auto

O spălătorie auto, o vulcanizare sau un service auto cu o suprafaţă de circa 200 metri pătraţi vor plăti anual, începând din 2014, un impozit forfetar de 18.000 lei, 14.400 de lei şi 24.000 de lei, potrivit formulei de calcul pe care o propune Guvernul.

Ponta, în vizită în zonele afectate de inundaţii: Vreau să ajutăm familiile oamenilor care au murit. Vom aproba alocarea banilor necesari refacerii caselor avariate

Premierul Victor Ponta le-a spus, vineri, sinistraţilor din comunele gălăţene afectate de inundaţii că în şedinţa de Guvern de miercuri se va aproba alocarea, din Fondul de rezervă, a banilor necesari refacerii caselor avariate, adăugând că evaluarea în acest sens se va face după retragerea apelor.

Profitul industriei aeriene, pe client, urcă de la echivalentul unei cafele la cel al unui sandwich

Industria aeriană a generat anul trecut la nivel global o medie a profitului pentru fiecare pasager transportat de 2 dolari, echivalentul unei cafele, şi ar putea înregistra în 2013 o dublare a câştigului, la 4 dolari, care ar putea acoperi costul unui sandwich, afirmă Tony Tyler, şeful IATA.

Moment de reculegere pentru victimele inundaţiilor, la ceremonia de Ziua Pompierilor din Capitală

Un moment de reculegere a fost ţinut, vineri, la ceremonia de Ziua Pompierilor din Capitală, la iniţiativa ministrului de Interne Radu Stroe, în memoria victimelor inundaţiilor, dar şi a pompierilor care şi-au pierdut viaţa în misiune în acest an.

Controale în şcolile din Capitală: Elevii pot fi puşi de profesori să arate ce au în genţi sau buzunare, dacă sunt suspiciuni

Şcolile vor avea un registru al incidentelor, iar dacă sunt suspiciuni întemeiate, elevii pot fi puşi de profesori din şcoli să arate ce au în genţi şi în buzunare, dar cadrele didactice nu îi pot percheziţiona, a declarat, vineri, inspectorul şcolar general al Capitalei, Constantin Trăistaru.

IMPOZITUL FORFETAR: Cum va fi calculat şi cât va plăti o shaormerie sau un restaurant

Proprietarul unui restaurant cu o suprafaţă de 150 metri pătraţi din centrul Capitalei va plăti de la începutul anului viitor un impozit forfetar de 17.136 lei pe an (3.900 de euro), în timp ce pentru o shaormerie de peste 50 metri pătraţi se vor achita cel puţin 12.474 lei (2.835 euro).

Preşedintele a semnat decretul de reînvestire a Liviei Stanciu în funcţia de preşedinte al ICCJ

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul privind reînvestirea Liviei Stanciu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe o perioadă de 3 ani, informează Administraţia Prezidenţială.

VREMEA va fi răcoroasă în weekend. Ce temperaturi se vor înregistra în Bucureşti, la munte şi la mare

Sâmbătă, valorile termice vor scădea în toată ţara, vremea devenind răcoroasă, cu precădere în nord-est. Înnorările vor fi temporar accentuate şi, mai ales în timpul zilei, va ploua pe arii relativ extinse, exceptând Oltenia şi vestul Munteniei unde ploile se vor semnala pe suprafeţe mici.

MOMENT ISTORIC – Voyager 1, primul obiect spaţial creat de om care a ajuns în afara Sistemului Solar: „Deschide o nouă eră de explorare” – VIDEO

Sonda americană Voyager 1, lansată în 1977, a părăsit Sistemul Solar, devenind astfel primul obiect fabricat de om care a ajuns în spaţiul intersideral, au confirmat, joi, oficialii americani.

Câţi câini au fost adoptaţi până vineri din adăposturile din Bucureşti

Aproape 70 de câini au fost adoptaţi luni şi miercuri din adăposturile municipalităţii, faţă de 25 în toată săptămâna trecută, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

REPORTAJ – Sibiu: Elevi înghesuiţi într-un imobil din 1891 în timp ce clădirea noii şcoli stă nefolosită – FOTO

În satul sibian Rusciori, 54 de copii vor începe luni şcoala înghesuiţi într-o clădire insalubră, din 1891, cu toalete din lemn şi mucegai în pardoseală, deşi în apropiere e o şcoală nouă, cu geamuri termopan, cu băi cu faianţă şi gresie, care nu poate fi folosită din lipsa banilor pentru utilităţi.

Băsescu: Pompierii îşi probează dăruirea chiar de Ziua lor participând la acţiuni în judeţul Galaţi

Preşedintele Traian Băsescu a adresat, vineri, un mesaj de Ziua Pompierilor, precizând că aceştia participă, chiar de ziua lor, la acţiuni de protecţie a cetăţenilor şi a bunurilor acestora în judeţul Galaţi, făcând, astfel, din nou, proba dăruirii, devotamentului şi eroismului lor.

Ministrul Culturii, aşteptat la Prefectura Cluj de protestatari care au aruncat cu roşii spre el

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost aşteptat, vineri, în faţa Prefecturii Cluj, de un grup de protestatari care se opun proiectului minier de la Roşia Montană, aceştia aruncând cu roşii spre el şi strigând "Demisia".

Liderul Al-Qaida a îndemnat la atacarea şi boicotarea SUA: „Trebuie să facem ca America să sângereze, e nevoie de câteva atacuri ici, colo”

Liderul reţelei teroriste Al-Qaida a îndemnat la atacarea şi la boicotarea Statelor Unite şi aliaţilor săi, într-un mesaj audio difuzat pe forumuri jihadiste, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la atentatele din 11 septembrie, a anunţat joi site-ul de supraveghere SITE, citat de AFP.

Ludovic Orban le cere DEMISIA premierului Ponta şi ministrului Şova

Deputatul PNL Ludovic Orban cere, într-o postare pe Facebook referitoare la Roşia Montană, demisiile "de onoare" ale premierului Victor Ponta şi ministrului Dan Şova.

Un băiat de trei ani a căzut de la etajul opt al unui bloc din Sectorul 4

Un băiat de trei ani a fost dus, vineri, la spital, după ce a căzut de la etajul opt al unui bloc din Sectorul 4, potrivit Poliţiei Capitalei.

Cristian Ghibu va fi eliberat din funcţia de secretar de stat la Transporturi – surse

Premierul Victor Ponta îl va elibera din funcţie, în perioada următoare, pe secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Cristian Ghibu, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Peer Steinbrück, rivalul lui Merkel, şochează Germania cu un gest obscen înainte de alegeri – FOTO

Social-democratul Peer Steinbrück, rivalul cancelarului german Angela Merkel în alegerile legislative, a şocat Germania joi seara după ce a apărut făcând un gest obscen într-o fotografie publicată pe prima pagină a unei reviste, cu zece zile înainte de scrutin.

Voinea: Guvernul nu va majora fiscalitatea privind Drepturile de Autor şi PFA

Guvernul nu va majora fiscalitatea privind Drepturile de Autor (DDA) şi Persoanele Fizice Autorizate (PFA), o astfel de prevedere neexistând în scrisoarea de intenţie cu FMI, a declarat ministrul delegat al Bugetului, Liviu Voinea.

Neagu Djuvara: Românul de azi nu mai ştie ce a fost acum 200 de ani

Neagu Djuvara a declarat la evenimentul de lansare a ediţiei ilustrate a volumului său "Între Orient şi Occident" că a scris această carte pentru că "românul de azi nu mai ştie ce a fost acum 200 de ani", un moment crucial, când, într-o singură generaţie, s-a trecut la civilizaţia occidentală.

INUNDAŢII LA GALAŢI: Sute de persoane, evacuate în aşteptarea unei noi viituri. Premierul Victor Ponta va merge în zonele afectate

Sute de persoane din patru comune din judeţul Galaţi au fost evacuate din locuinţe vineri dimineaţă, întrucât este aşteptată o nouă viitură, după ce un iaz s-a revărsat din cauza ploilor puternice din ultimele ore. *Premierul Victor Ponta va merge, vineri, în judeţul Galaţi, unde mai multe comune au fost afectate de inundaţii*, nouă persoane pierzându-şi viaţa, susţin surse guvernamentale.

Bunica lui Ionuţ, copilul omorât de câini: Am spus procurorilor tot ce ştiu, nu am vrut nicio clipă să se întâmple o tragedie

Bunica lui Ionuţ Anghel, copilul de patru ani omorât de câini, a fost audiată vineri la Parchetul instanţei supreme, aceasta declarând că nicio secundă nu a vrut să se întâmple această tragedie şi că doreşte ca minţi deştepte să decidă în privinţa maidanezilor.

COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ploi şi inundaţii. HARTA zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de ploi pentru mai multe judeţe din ţară, valabilă de vineri de la ora 21:00 până sâmbătă la ora 10:00. Râurile din Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa) se vor afla sub avertizare de cod portocaliu de inundaţii începând de vineri noapte.

Predoiu: Un litigiu cu RMGC poate însemna cereri de despăgubiri de ambele părţi

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu susţine că un litigiu cu Gold Corporation poate înseamna cereri de despăgubiri din partea ambelor părţi şi s-ar putea încheia chiar cu renunţarea la proiect.