Știrile zilei

Franţa va crea un fişier cu datele biometrice pentru a combate furtul de identitate

Parlamentul francez a adoptat marţi o lege controversată menită să lupte împotriva uzurpării identităţii, instaurând un fişier cu datele biometrice ale tuturor francezilor.

Movilă: Tragedia de la coafor putea fi evitată dacă era adoptată legea pentru combaterea violenţei

Deputatul PDL Petru Movilă susţine că tragedia petrecută în coaforul din Bucureşti putea fi evitată dacă noua lege pentru combaterea violenţei în familie, pe care a iniţiat-o alături de alţi deputaţi, ar fi fost adoptată mai repede, caz în care bărbatul ar fi fost monitorizat atent de către Poliţie.

Nati Meir, condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru fapte de corupţie

Fostul parlamentar Nati Meir a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Galaţi, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată, iar fiul său, Or Meir, a fost condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru complicitate la această infracţiune.

Hotărârea Parlamentului de învestire a Guvernului Ungureanu, discutată miercuri de judecătorii Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională (CC) discută, miercuri, sesizarea USL referitoare la neconstituţionalitatea hotărârii Parlamentului privind învestirea Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

Oprescu a discutat cu primarul din Geneva despre înfiinţarea la Bucureşti a unei Bănci Municipale

Primarul general Sorin Oprescu a discutat, marţi, cu edilul din Geneva despre posibilitatea înfiinţării la Bucureşti a unei Bănci Municipale pentru a atrage capital privat, care ar putea susţine investiţiile pentru dezvoltarea oraşului.

Preşedintele Băsescu se adresează Parlamentului pe teme interne

Preşedintele Traian Băsescu adresează un mesaj Parlamentului, miercuri, fiind de aşteptat ca USL să nu se prezinte la plen, iar temele abordate să fie legate de Constituţie, opoziţie, criza economică, Tratatul de guvernanţă, reorganizare administrativă, totul în contextul apropierii alegerilor.

STUDIU: România pierde 15% din PIB din cauza condiţiilor precare de sănătate

România pierde circa 18,6 miliarde de euro, adică15% din PIB-ul din 2010, din cauza condiţiilor precare de sănătate, iar dacă starea sănătăţii populaţiei ar ajunge la nivelul mediu din UE, România ar avea surplus economic de 6,7 miliarde de euro, potrivit unui studiu privind industria farmaceutică.

ATACUL ARMAT DE LA COAFORUL PERLA: Gheorghe Vlădan a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

Procurorii Parchetului instanţei supreme cer, marţi, instanţei Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Gheorghe Vlădan, acuzat de omor calificat şi deosebit de grav. Avocatul lui Gheorghe Vlădan a anunţat că va ataca decizia instanţei, recursul urmând să se judece la Curtea de Apel Bucureşti.

Lehman Brothers a ieşit din faliment

Lehman Brothers a ieşit marţi din falimentul declarat pe 15 septembrie 2008 care a şocat o lume întreagă, după 1.268 de zile, şi va începe să ramburseze datoriile către creditori pe 17 aprilie.

Ritli: Am convenit cu producătorii de medicamente asupra mai multor mecanisme care vor fi simulate

Ministrul Sănătăţii Ladislau Ritli a declarat marţi că are reluat discuţiile cu producătorii de medicamente şi că a convenit cu aceştia "asupra mai multor mecanisme care vor fi simulate".

Duţă: Nu demisionez, premierul nu mi-a cerut demisia, dacă mi-ar fi cerut-o, mi-as fi prezentat-o

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a declarat, marţi, răspunzând unor întrebări, că nu-şi dă demisia şi că premierul nu i-a cerut acest lucru, arătând că dacă i-ar fi solicitat demisia, şi-ar fi prezentat-o.

Ungureanu s-a întâlnit cu oficialii Chevron pentru discuţii privind forajul de gaze în România

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit, marţi, la sediul Guvernului, cu oficialii Chevron pentru o discuţie privind intenţia grupului petrolier de a începe în acest an forajul de gaze neconvenţionale în România, în contextul în care Bulgaria a anulat recent o licenţă a companiei americane.

ATACUL ARMAT DE LA COAFOR: Vlădan şi-a sunat un apropiat şi a anunţat că „a descărcat pistolul” în soţia sa. Vezi referatul cu propunerea de arestare, obţinut de MEDIAFAX

Unul dintre martorii citaţi în referatul prin care procurorii cer arestarea lui Gheorghe Vlădan, identificat drept "E. D. G.", a fost sunat de agresor la câteva minute după atac şi anunţat de acesta că "a descărcat pistolul" în soţia sa şi în celelalte persoane aflate în salonul de cosmetică.

Mama lui Gheorghe Vlădan se internează anual din 1998 în Spitalul de Psihiatrie Poroschia

Mama lui Gheorghe Vlădan se internează anual, din 1998, în Spitalul de Psihiatrie Poroschia, judeţul Teleorman, pentru tratament, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX managerul unităţii sanitare, Dragoş Calotă, precizând că aceasta ştia că fiul şi nora ei nu au o relaţie bună.

Noua generaţie Sandero ar putea fi lansată înaintea modelului Logan 2. De ce nu vrea Dacia să introducă în gamă o maşină de clasă mică

Dacia pregăteşte noua generaţie Sandero, iar noul model are şanse sa fie lansat chiar înaintea viitorului Logan, a declarat marţi la Salonul Auto de la Geneva directorul operaţional executiv al Renault, Carlos Tavares.

Declaraţia fiului lui Gheorghe Vlădan: Tata mi-a spus că mă iubeşte. Nu ştie de ce a făcut asta

Bogdan Vlădan, fiul autorului atacului armat de luni de la salonul de cosmetică din Dorobanţi, Gheorghe Vlădan, a declarat, marţi, că tatăl său i-a spus că-l iubeşte, şi pe el şi pe mama sa, pe care bărbatul a ucis-o în urmă cu o zi, şi că nu ştie de ce a comis fapta.

WikiLeaks: Osama ben Laden nu a fost aruncat în mare. Trupul lui se află într-un laborator din SUA

Cadavrul lui Osama ben Laden a fost, oficial, "depus" în apele din nordul Mării Arabiei, însă e-mailuri interne aparţinând agenţiei de analiză Stratfor, obţinute de grupul de hackeri Anonymous şi postate de WikiLeaks, sugerează că acesta a fost dus în Statele Unite ale Americii.

Atacul armat de la coaforul Perla: Procurorii au găsit 60 de cartuşe la locuinţa lui Gheorghe Vlădan

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi criminaliştii au percheziţionat, marţi, locuinţa agentului Gheorghe Vlădan, poliţistul fiind adus la investigaţiile din apartament.

MDRT îşi reduce bugetul cu 15%. Rămân prioritare proiectele aproape finalizate sau asumate de Guvern

Bugetul din acest an al MDRT va fi redus cu 15%, după ce instituţia a decis să prioritizeze proiectele de investiţii, printre obiectivele rămase figurând cele finalizate în proporţie de peste 80%, cele pentru care Guvernul şi-a asumat angajamentul sau cele din zonele turistice.

ATACUL ARMAT DE LA COAFORUL PERLA – Vlădan se afla sub tratament pentru depresie severă când a comis asasinatele. A întrebat de mai multe ori dacă soţia lui trăieşte

Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat de la un salon de cosmetică din Dorobanţi, se afla sub tratament psihiatric pentru o depresie severă la momentul la care a comis asasinatele, el fiind, din ianuarie şi până în februarie, chiar internat pentru problema psihiatrică, a declarat avocatul acestuia.

Salonul Auto de la Geneva arată situaţia solidă a unor companii în Europa, dar şi problemele altora

Situaţia diferită a constructorilor auto în Europa este evidentă la Salonul de la Geneva, angajamentul Nissan privind producţia în Marea Britanie şi estimările solide de vânzări ale Volkswagen şi BMW contrastând cu discountul mare al unei emisiuni de acţiuni anunţate de Peugeot.

UNPR pune condiţii pentru încheierea protocolului cu PDL

UNPR pune condiţii pentru încheierea protocolului cu PDL în vederea alegerilor locale, respectiv promovarea Legii privind taxarea averilor mari şi revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior aplicării măsurilor de austeritate.

ATACUL ARMAT DE LA COAFORUL PERLA – Gheorghe Vlădan a tras 11 cartuşe. Agentul, dus la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile

Agentul Gheorghe Vlădan a tras 11 cartuşe, dintre care trei în casiera coaforului şi unul în soţia sa, potrivit unor surse judiciare. Sursele citate au precizat că majoritatea proiectilelor au fost recuperate, unele rămânând în victime.

EXCLUSIV – ÎNREGISTRĂRI DNA: Judecătoarea David se simţea urmărită şi transmitea prin bileţele scrise sumele de bani

Judecătoarea Maria David se simţea urmărită, moment surprins într-o înregistrare ambientală, ea cerându-i denunţătorului ei, Petru Blanda, să părăsească locul în care se află pentru că un individ cu "o căciulă urâtă" ar fi urmărit-o încă de la apariţia ei în acel loc, arată ICCJ în motivare.

Elena Udrea, în vizită la Madrid. Vicepreşedintele PDL s-a întâlnit cu preşedintele Real Madrid şi a invitat oamenii de afaceri să viziteze România

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea şi deputatul PDL William Brînză se află la Madrid, unde s-au întâlnit deja cu preşedintele grupării Real Madrid, ei urmând să aibă de asemenea întrevederi cu primarul Capitalei spaniole, Ana Botella, dar şi cu reprezentanţi ai comunităţilor de români.

EXCLUSIV – ÎNREGISTRĂRI DNA: Judecătoarea David îi spunea mituitorului că suma pretinsă nu e mare

Judecătoarea Maria David, arestată pentru două fapte de trafic de influenţă, vorbea cu omul de afaceri Petru Blanda şi cu şoferul acestuia despre sumele de bani pe care Blanda trebuia să i le dea sau i le-a dat pentru intervenţiile ei la colegi magistraţi ce urmau să îl favorizeze, potrivit ICCJ.

Obligativitatea introducerii uniformei şcolare, respinsă la Comisia de învăţământ a Senatului

Senatorii din Comisia de învăţământ au dat, marţi, raport negativ propunerii legislative privind introducerea ţinutei şcolare obligatorii în învăţământul general obligatoriu, liceal şi profesional de stat şi particular.

EXCLUSIV – ÎNREGISTRĂRI DNA: Judecătoarea David îi explica lui Blanda la ce magistraţi va interveni pentru el

Din înregistrările ambientale aflate la dosarul în care a fost arestată preventiv judecătoarea ICCJ, Maria David, reiese cum aceasta îi explica cu lux de amănunte denunţătorului magistraţii la care va interveni pentru el, între aceştia fiind şi şeful Secţiei Penale a Curţii de Apel Ploieşti.

ATACUL ARMAT DE LA COAFORUL PERLA – Concluziile Parchetului: Vlădan a tras în soţie un glonţ şi trei în casiera coaforului

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) precizează că în urma identificării victimelor s-a stabilit că agentul Gheorghe Vlădan a tras un glonţ în soţie, care i-a lezat inima şi un plămân, în timp ce casiera a fost împuşcată de trei ori, fiindu-i lezat unul dintre plămâni.

Cluj-Napoca va candida pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2015

Primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că oraşul îşi va depune candidatura pentru obţinerea titlului de Capitală Europeană a Tineretului în anul 2015.

Isărescu: BNR ţine o rezervă substanţială de bani tipăriţi pentru eventuale panici bancare

Banca Naţională a României deţine o rezervă de bani tipăriţi echivalentă cu "câteva zeci de procente bune" din masa monetară, necesară pentru momente de panică bancară precum cele din anii '90-2000 a declarat, marţi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Dosarul Valiza: Procurorul a cerut condamnare de 4 ani de închisoare pentru Gigi Becali, pentru dare de mită şi fals

Procurorul DNA care a susţinut pledoaria acuzării la finalul dosarului Valiza le-a spus judecătorilor instanţei supreme că George Becali şi avocata Alina Ciul ar trebui condamnaţi la pedepse cu executare, în timp ce pentru Piţurcă, Marino şi Sponte a cerut pedepse cu suspendarea executării.

Câştigul salarial mediu net a scăzut în ianuarie cu 8,5%, la 1.467 lei

Câştigul salarial mediu net a fost în ianuarie de 1.467 lei, în scădere faţă de luna anterioară cu 137 lei (-8,5%), evoluţie influenţată de acordarea primelor de sărbători, în decembrie, cele mai mari salarii înregistrându-se în intermedieri financiare, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante.

Incendiu de amploare la un depozit al fabricii Turbomecanica din Bucureşti

Un incendiu de amploare a izbucnit, marţi, la un depozit al fabricii Turbomecanica din Bucureşti.

Sentinţa în cazul transferurilor de jucători, amânată pentru 20 martie

Sentinţa în procesul transferurilor de fotbalişti - în care au fost judecaţi George Copos, Ioan şi Victor Becali - s-a amânat pentru 20 martie.

Dacia Lodgy, lansată la Salonul Auto de la Geneva. Când poţi comanda modelul şi care este preţul de pornire – FOTO

Dacia a prezentat marţi la Salonul Auto de la Geneva în premieră mondială monovolumul Lodgy, care poate fi comandat începând de miercuri, 7 martie, de clienţii din România, la preţuri pornind de la 9.500 euro cu TVA. Lodgy, primul model Dacia produs în afara României, a fost prezentat de directorul operaţional executiv al Renault, Carlos Tavares, acompaniat de o trupă de muzicieni.

Udrea îi răspunde lui Ungureanu: Borbely şi Blaga au început bazinele. Eu nu înot nici măcar la Vila Lac 1

Fostul ministru Elena Udrea a reacţionat la criticile premierului Ungureanu privind construcţia de bazine de înot, arătând că acesta poate s-a gândit la Borbely şi Blaga, iniţiatorii programului, şi a spus că nici ea nu are apetenţă pentru piscine, "nici măcar de la Vila Lac 1", deoarece nu înoată.

RABLA 2012: Prima de casare va fi de 3.800 lei. Când începe programul şi câte maşini vrea Guvernul să scoată din uz în acest an

Guvernul va menţine prima de casare a maşinilor vechi, acordată prin programul "Rabla", la 3.800 lei, dar va limita bugetul total la 114 milioane lei, cu mult sub fondurile alocate anul trecut, pentru scoaterea din uz a maximum 30.000 autovehicule.

Cine poate deţine arme de apărare? Cum se obţine autorizaţia

Armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către demnitari, magistraţi, diplomaţii, militari şi poliţişti, pe perioada cât sunt în activitate şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, potrivit Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Ungureanu cere tăierea cheltuielilor cu sălile de sport, deplasări externe şi târguri în străinătate

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut miniştrilor să taie din cheltuielile pregătite pentru deplasări externe şi acţiuni de promovare în străinătate, precum târguri şi expoziţii, astfel de solicitări fiind transmise atât Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cât şi altor instituţii.