Știrile zilei

Facebook plăteşte un miliard de dolari pentru aplicaţia foto Instagram. De ce a oferit compania un preţ atât de mare

Facebook va cumpăra cu un miliard de dolari dezvoltatorul aplicaţiei Instagram pentru smartphone-uri şi tablete, care are funcţii de editare de fotografii şi publicare pe reţele de socializare, cea mai mare achiziţie efectuată vreodată de compania fondată de Mark Zuckerberg.

Roman Copper anunţă din nou că este pregătită să respecte condiţiile Guvernului pentru Cupru Min

Firma canadiană Roman Copper, care a câştigat licitaţia pentru privatizarea Cupru Min Abrud, reiterează că este gata să aplice toate condiţiile impuse de Guvern pentru preluarea companiei miniere, inclusiv obligaţii financiare care nu au fost incluse în documentaţia iniţială de licitaţie.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, internat la Spitalul Fundeni. Sorin Dimitriu a ajuns la spital din cauza unei crize cardiace

Preşedintele Camerei de Comerţ, Sorin Dimitriu, se află internat la Spitalul Fundeni, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, avocatul Alexandru Şerban, reprezentantul lui Dimitriu în faţa Curţii de Apel Bucureşti, care marţi ia în discuţie cererea procurorilor anticorupţie de arestare a acestuia.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în martie la 2,4%, un nou minim istoric. Cu cât au crescut preţurile pentru produse şi servicii

Rata anuală a inflaţiei a coborât în martie la 2,4%, un nou minim istoric, creşterea preţurilor de consum faţă de februarie fiind de 0,42%, uşor mai mică faţă de estimările analiştilor.

E OFICIAL! Lady Gaga, în concert în România pe 16 august

Lady Gaga va susţine un concert pe National Arena din Bucureşti, pe 16 august, a anunţat vedeta pe contul său de Twitter şi pe pagina de Facebook. Cântăreaţa a postat pe contul său de Twitter, (@ladygaga) datele următoarelor sale concerte din Europa, din cadrul turneului "Born This Way Ball".

Deputatul Boldea, la ICCJ, unde se judecă cererea lui de eliberare

Deputatul PDL Mihail Boldea a fost adus, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde se judecă cererea lui de eliberare sub control judiciar.

2 ani de la tragedia aviatică de la Smolensk: O delegaţie poloneză soseşte în Rusia pentru comemorarea fostului preşedinte Lech Kaczynski şi a celorlalte victime

O delegaţie poloneză, formată din aproximativ 150 de persoane, va participa marţi, la Smolensk, la ceremoniile de comemorare a accidentului aviatic din 10 aprilie 2010 soldat cu moartea preşedintelui polonez Lech Kaczynski şi a altor 95 de persoane.

Ameninţări cu bombă la o universitate americană. Ce măsuri de securitate au fost luate – VIDEO

Universitatea din Pittsburgh a sporit măsurile de securitate luni, în timp ce oficialii şcolii şi autorităţile federale continuau să investigheze ameninţările cu bombă primite de campus.

Casa Albă susţine că Iranul trebuie să demonstreze Occidentului că nu încearcă să se doteze cu arme nucleare

Casa Albă a afirmat luni că Iranul trebuie să ia "măsuri concrete" pentru a îşi convinge interlocutorii că nu are intenţia de a dezvolta o armă nucleară, pentru că "nimeni din comunitatea internaţională nu crede" declaraţiile responsabililor iranieni.

Nicolăescu: Chiliman nu va demisiona. Omul vorbeşte la supărare şi poate şi împins de unii colegi

Liderul PNL Bucureşti Eugen Nicolăescu a susţinut, luni, la Digi 24, că Andrei Chiliman nu va demisiona din partid, apreciind totodată că acesta "a vorbit la supărare" şi "poate şi împins de la spate de unii colegi".

Ombudsmanul european are pe rol o reclamaţie a lui Adrian Severin la adresa Parlamentului European

O reclamaţie a europarlamentarului Adrian Severin la adresa conduitei PE în scandalul izbucnit după publicarea articolului din Sunday Times se află pe rolul ombudsmanului european, acesta cerând, printre altele, acces la birourile sale şi crearea unui organism al PE care să apere eurodeputaţii.

Fenechiu: E o strategie declaraţia lui Ungureanu că este liberal. Vrea să fure din voturile PNL

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, luni, la Digi 24, că "este o strategie declaratia lui Mihai Răzvan Ungureanu că este liberal", arătând că acesta "vrea să fure din voturile PNL".

Crin Antonescu spune că Andrei Chiliman ar trebui să ia o decizie în două-trei zile

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, referitor la faptul că Andrei Chiliman a anunţat că ia în considerare "în mod foarte serios" demisia din partid, că acesta ar trebui să se hotărască în două-trei zile, menţionând că "şi la şah există un ceas".

UDMR va desemna, marţi, noul ministru al Mediului. Funcţia ar putea fi preluată de Korodi Attila

UDMR va desemna, marţi, în şedinţa Consiliului Permanent, noul ministru al Mediului, după ce Laszlo Borbely a demisionat din funcţie, surse din cadrul Uniunii afirmând că postul ar putea fi preluat de Korodi Attila.

Cei şapte inculpaţi din dosarul Boldea rămân în arest, a decis Curtea de Apel Galaţi

Cei şapte inculpaţi din dosarul în care este implicat Mihail Boldea, între care şi fostul subprefect de Galaţi Aurica Luchiniuc, rămân în arest după ce magistraţii Curţii de Apel Galaţi au decis, luni, prelungirea mandatelor de arestare pe numele acestora.

Elena Udrea: USL se dezintegrează la Bucureşti

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, consideră că USL "se dezintegrează şi dispare la umbra marilor şi iluştrilor săi conducători" şi că scandalurile care "se ţin lanţ" arată "de ce bucureştenii nu trebuie să-şi pună speranţele şi încrederea într-o construcţie politică de tip Frankenstein".

Chiliman: Iau în considerare demisia din PNL. În politică, în viaţă, câştigă cei care joacă şah, nu pocker

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, luni, că, pentru prima oară, după aproape 23 de ani de când este membru PNL, ia în considerare "în mod foarte serios" demisia din partid. Chiliman a precizat că va lua o decizie numai după ce se va sfătui cu Mircea Ionescu Quintus, Radu Campeanu şi Călin Popescu Tariceanu.

Preţul petrolului scade cu aproape doi dolari din cauza pieţei americane a muncii

Preţul petrolului a scăzut luni cu aproape doi dolari din cauza temerilor că evoluţia sub aşteptări a pieţei americane a muncii va afecta cererea de carburanţi în Statele Unite. Declinul cotaţiilor a fost influenţat şi de decizia Iranului de a relua discuţiile cu ţările occidentale referitoare la programul său nuclear, pe 14 aprilie, fapt care reduce temerile legate de o posibilă scădere a ofertei de petrol pe piaţa mondială.

Prima puşcă de asalt de concepţie integral românească, testată în teatrele de operaţiuni

Fabrica de Arme Cugir a finalizat prima puşcă de asalt de concepţie integral românească, arma fiind în prezent testată de soldaţii români în teatrele de operaţiuni, iar din toamnă uzina ar putea realiza primele 60.000 de produse pentru dotarea Armatei Române.

Cardiologul braşovean a constrâns doi minori să întreţină relaţii sexuale cu el contra tratamentului gratuit

Cardiologul braşovean Horaţiu Rus este acuzat de viol, în două cazuri, după ce ar fi constrâns doi minori care proveneau din familii sărace să întreţină relaţii sexuale cu el contra tratamentului gratuit, precum şi de raport sexual cu un minor, într-un alt caz.

Băsescu a promulgat legea privind demiterea preşedintelui cu votul majorităţii celor înscrişi în liste

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, legea care prevede că demiterea şefului statului trebuie aprobată la referendum de majoritatea cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

EXCLUSIV – Ministrul Finanţelor: Vom face cu Banca Mondială o reorganizare a ANAF chiar mai amplă decât în Bulgaria

ANAF va trece printr-o amplă reorganizare, mai profundă decât în Bulgaria, care va cumprinde atât optimizarea numărului de administraţii fiscale, cât şi întreg sistemul IT, pe baza unei evaluări a Băncii Mondiale, care va propune şi măsurile.

Ministerul Sănătăţii: Ar fi util ca medicii să consilieze femeia care doreşte să facă avort

Ministerul Sănătăţii consideră utilă consilierea femeii care doreşte să facă avort, aşa cum se obişnuieşte în multe ţări europene, însă nu poate interzice această intervenţie, întrucât ar fi încălcate drepturile pacientului, a explicat luni, pentru MEDIAFAX, secretarul de stat Cristian Irimie.

Poliţist, reţinut pentru deţinerea nelegală şi lovirea unui suspect care după eliberare a murit

Un poliţist din Gorj a fost reţinut, luni, de Tribunalul Bucureşti, pentru deţinerea nelegală a unui suspect pentru furt şi lovirea acestuia în timpul anchetei, care după câteva ore de la eliberare a murit, informează Ministerul Public.

PROGNOZA METEO PE TERMEN LUNG: Cum va fi vremea în săptămâna Paştelui

În majoritatea regiunilor ţării se vor înregistra, la jumătatea lunii aprilie, ploi care vor avea şi caracter de aversă, în timp ce temperaturile se vor situa, în următoarele două săptămâni, sub valorile normale pentru această perioadă, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Antonescu: USL va anunţa lista candidaturilor pentru Bucureşti în prima săptămână după Paşti

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că USL va stabili şi va anunţa lista finală a candidaţilor la alegerile locale din Capitală în prima săptămână după Paşti. Ponta a enumerat candidaţii USL la sectoarele 1,3,4 şi 5 ale Capitalei, precizând că, neînţelegându-se cu PNL la Sectorul 6, atunci candidatul la Sectorul 2 va fi anunţat "la pachet".

Miss Travesti România 2010, Dana de Kronstadt, ridicat de DIICOT în cazul medicului braşovean

Miss Travesti România 2010, Dana de Kronstadt, ridicat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în cazul medicului cardiolog Horaţius Rus din Braşov, acuzat de infracţiuni de sex cu minori şi proxenetism.

Administratorul judiciar al Mic.ro va propune falimentul reţelei. Încercările de vânzare au eşuat

RVA Insolvency, administratorul judiciar al reţelelor de magazine Mic.ro şi miniMax, deţinute de omul de afaceri Dinu Patriciu şi aflate în insolvenţă, va propune creditorilor să admită falimentul celor două firme, după ce discuţiile privind vânzarea acestora au eşuat.

Guvernul modifică regulile de intrare în categoria înalţilor funcţionari publici

Guvernul a modificat procedura de intrare în categoria înalţilor funcţionari publici şi a eliminat regula care impunea inspectorilor guvernamentali să aibă o activitate de minimum şase luni în această funcţie şi să fi obţinut un calificativ bun pentru a prelua un post de prefect sau subprefect.

Geoană: Este foarte posibil ca votul meu să meargă în sprijinul moţiunii de cenzură

Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, luni, că este foarte posibil ca votul său să fie în favoarea moţiunii de cenzură, în condiţiile în care Mihai Răzvan Ungureanu începe să intre, potrivit fostului lider PSD, în aceeaşi logică care a putut fi văzută la Emil Boc şi la alţi premieri.

Ungureanu a invitat la Guvern reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale şi ai ONG

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a invitat pentru marţi, la sediul Guvernului, pe mai mulţi reprezentanţi ai unor confederaţii sindicale şi organizaţii neguvernamentale, cu propunerea de "revitalizare" a dialogului dintre Guvern şi societatea civilă şi stabilirea unui program de colaborare.

Andrei Chiliman, înlocuit la şefia PNL Bucureşti. Antonescu: Eugen Nicolăescu, noul conducător al organizaţiei

Conducerea PNL a decis, luni, înlocuirea lui Andrei Chiliman la şefia organizaţiei PNL Bucureşti şi l-a numit interimar la conducerea filialei pe Eugen Nicolăescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a confirmat că Andrei Chiliman a fost înlocuit cu Eugen Nicolăescu la şefia PNL Bucureşti, precizând şi că Mariana Câmpeanu a devenit vicepreşedinte al filialei.

Cardiologul braşovean, reţinut, alături de alte şase persoane, pentru trafic şi sex cu minori

Medicul cardiolog Horaţiu Rus şi alte şase persoane au fost reţinuţi, luni, pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT, pentru infracţiuni de sex cu minori şi proxenetism, aceştia urmând să fie prezentaţi Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Carmen Bejan va naşte în penitenciar. Curtea de Apel Timişoara i-a respins recursul

Fosta studentă la Medicină Carmen Bejan, condamnată la închisoare pentru omor, va naşte în penitenciar, după ce Curtea de Apel Timişoara i-a respins, luni, recursul faţă de o sentinţă a Tribunalului Arad, în penitenciar urmând să aibă loc, miercuri, şi cununia civilă a tinerei cu tatăl copilului.

Ministerul Muncii vrea suplimentarea bugetului pentru plata unor drepturi salariale câştigate în instanţă

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) solicită suplimentarea bugetului la titlul "Cheltuieli de personal" cu 432.000 de lei, necesari pentru plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Stolojan: Reîntregirea salariilor nu înseamnă nicidecum revenirea şi a puterii de cumpărare

Fostul premier Theodor Stolojan consideră că există resursele financiare necesare pentru reîntregirea salariilor din sectorul bugetar, însă precizează că acest lucru "nu înseamnă nicidecum revenirea şi la puterea de cumpărare a acestora, avută înainte de tăierea cu 25% a veniturilor".

Posturile vacante din asistenţă socială ar putea fi deblocate

Angajările în asistenţă socială ar putea fi reluate, ordonatorii de credit trebuind să se încadreze în cheltuielile de personal din buget, măsura fiind prevăzută într-un proiect de hotărâre al MMFPS, care arată că imposibilitatea angajării personalului de specialitate poate crea probleme majore.

Cum reacţionezi dacă îţi pierzi telefonul mobil sau trebuie să trăieşti fără el? Ce este nomofobia

Nomofobia, termen rezultat prin contragerea expresiei "no mobile phobia", îi afectează în principal pe pasionaţii de reţele de socializare care se simt "foarte neliniştiţi" dacă îşi pierd telefoanele mobile sau dacă sunt nevoiţi să trăiască fără ele mai mult de o zi.

Patru persoane, posibil cetăţeni români, au murit într-un incendiu la Barcelona

Patru persoane care, potrivit primelor informaţii, ar fi cetăţeni români, au murit luni dimineaţă în urma unui incendiu care s-a produs în oraşul Barcelona, informează cotidianul El periodico în ediţie electronică.

Prinţul Harry în România: Fiul cel mic al lui Charles a înnoptat la Valea Zălanului şi s-a plimbat cu o motocicletă prin împrejurimi – VIDEO

Prinţul Harry şi-a petrecut noaptea de duminică spre luni în satul covăsnean Valea Zălanului, unde tatăl său, prinţul Charles, are mai multe proprietăţi, iar luni s-a plimbat cu o motocicletă enduro prin zonă.