Moscova îndeamnă opoziţia ucraineană să renunţe la ameninţări şi la ultimatumuri

Rusia a îndemnat luni opoziţia ucraineană să renunţe la "ameninţări" şi "ultimatumuri", pentru a permite Ucrainei să iasă din "criza profundă" care devastează ţara de la sfârşitul lui noiembrie, după ce Kievul a renunţat la o apropiere de UE.

270 afișări
Imaginea articolului Moscova îndeamnă opoziţia ucraineană să renunţe la ameninţări şi la ultimatumuri

Moscova îndeamnă opoziţia ucraineană să renunţe "la ameninţări şi la ultimatumuri"

"Ne aşteptăm ca opoziţia să renunţe la ameninţări şi la ultimatumuri şi să intensifice dialogul cu autorităţile pentru ca ţara să poată să iasă din criza profundă, rămânând totodată în cadrul constituţional", îndeamnă Ministerul rus de Externe, într-un comunicat.

"Rusia este foarte preocupată de aspiraţia forţelor opoziţiei ucrainene de a acţiona astfel încât situaţia să se deterioreze şi mai mult în ţară", afirmă ministerul, amintind că unul dintre liderii opoziţiei i-a îndemnat în mod public pe ucraineni să organizeze manifestaţii în faţa sediilor administraţiilor locale, în ţară.

"Acest lucru este contrar declaraţiilor opoziţiei cu privire la angajamentul ei faţă de democraţie şi valorile europene", se subliniază în comunicat.

Moscova se declară "perplexă", deoarece asemenea măsuri "provocatoare sunt adoptate imediat după contacte recente, la Munchen, între opoziţie şi reprezentanţi ai unor ţări occidentale", adaugă ministerul.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent, de peste două luni.

Centrul Kievului, capitala ucraineană, este blocat de baricade şi ocupat de către manifestanţi proeuropeni, de când puterea s-a reorientat spre Moscova, în detrimentul unei apropieri de UE

Uniunea a anunţat luni că pregăteşte un important ajutor economic pentru Ucraina, în urma unor întâlniri, sâmbătă, la Munchen, cu lideri ai opoziţiei ucrainene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici