Știrile zilei

Bosch va investi 77 milioane euro pentru un spaţiu de producţie în Cluj

Producătorul german de componente auto Bosch va concesiona, în judeţul Cluj, un spaţiu de producţie de 215.000 metri pătraţi pentru o investiţie în valoare totală de 77 milioane euro, potrivit datelor prezentate, joi, premierului Emil Boc de către conducerea companiei.

PROGNOZA METEO: Ninsori, polei şi vânt. Cum va fi vremea vineri, în ţară şi la munte

Deşi valorile termice vor continua să crească, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea şi dimineaţa în special în jumătatea de nord. Cerul va fi mai mult noros, iar aria ninsorilor va cuprinde treptat toată ţara, izolat acestea urmând a fi mai abundente, cu precădere în regiunile sud-vestice, în zona deluroasă din sud, precum şi la munte, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

NINSOARE ŞI VISCOL: Zeci de trenuri anulate. Ce drumuri sunt închise sau cu restricţii

Autostrada Soarelui a fost închisă, joi, timp de mai multe ore, pe tronsonul Lehliu – Fundulea, din cauza ninsorii şi a visolului, care au redus vizibilitatea, circulaţia fiind întreruptă sau restricţionată şi pe alte drumuri naţionale din ţară.

Armata e pregătită să intervină pentru deszăpezire cu 4.000 de militari şi 1.000 de mijloace tehnice

Armata este pregătită să intervină cu aproximativ 4.000 de militari şi 1.000 de mijloace tehnice, personalul putând fi suplimentat cu alţi 4.000 militari, pentru misiuni de evacuare a persoanelor, deszăpezire a căilor de comunicaţii, deblocare a autovehiculelor, evacuare medicală terestră şi aeriană.

Tabără vrea TVA de 10% pentru produsele agro-alimentare

Taxa pe valoarea adăugată ar trebui redusă de la 24% în prezent la 10% pentru produsele agro-alimentare, pentru că ar duce la scăderea preţurilor alimentelor şi la combaterea evaziunii, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Noi victime în Europa de Est din cauza gerului şi a ninsorilor abundente

Ninsorile abundente şi temperaturile foarte scăzute au continuat să provoace victime în Europa de Est, în timp ce frontul atmosferic rece începe să afecteze şi ţările din vestul continentului.

Consumul de gaze, la valori record, nu sunt probleme deosebite privind alimentarea

Consumul naţional de gaze naturale se menţine la valori record, de peste 70 milioane metri cubi pe zi, însă alimentarea se desfăşoară fără probleme deosebite, potrivit Ministerului Economiei.

ROMÂNIA ÎNGHEAŢĂ: Încă opt oameni au murit din cauza gerului. Peste 360 au fost duşi la spitale şi adăposturi

Opt persoane din judeţele Argeş, Buzău, Satu Mare, Hunedoara, Prahova şi Dolj au murit în ultimele 24 de ore din cauza hipotermiei, iar peste 360 au fost transportate de serviciile de ambulanţă şi SMURD la spitale şi în centre sociale.

Cursuri suspendate în 180 de unităţi de învăţământ din 16 judeţe, din cauza vremii

Cursurile au fost suspendate joi în 180 de unităţi de învăţământ din 16 judeţe, în şase judeţe fiind înregistrate probleme mai mari, printre care Alba, Botoşani şi Constanţa, a anunţat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

Grevă de parlamentar – indemnizaţie, diurnă, cazare şi transport gratuite

Cei 213 parlamentari ai opoziţiei care au intrat în protest parlamentar vor putea beneficia de toate drepturile băneşti chiar dacă nu participă la şedinţele Legislativului, indemnizaţia brută fiind de 6033 lei, la care se adaugă suma forfetară pentru birourile din teritoriu, de peste 9000 de lei.

Dacia Duster, pe ultimul loc în topul celor mai sigure maşini. Care sunt rezultatele testelor – VIDEO

Dacia Duster se află pe ultimul loc în topul realizat de Euro NCAP, un program european pentru evaluarea siguranţei autoturismelor, după ce a obţinut doar trei stele în ruma testelor realizate.

Minim istoric al dobânzii de politică monetară: BNR a redus rata cu 0,25 puncte, la 5,5% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis joi să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 5,75% la 5,5% pe an, la un nou minim istoric, mişcare anticipată de majoritatea analiştilor.

Băsescu: Premierul Boc mi-a fost, îmi este şi îmi va fi în continuare un partener

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la dezbaterea "România în UE. Cinci ani de la aderare", că premierul Emil Boc îi va fi în continuare un partener în ceea ce este de făcut pentru modernizarea statului şi atingerea standardelor europene de performanţă.

Oferta publică iniţială a Facebook: Zuckerberg păstrează controlul. Cine sunt executivii şi care sunt principalele riscuri

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, va păstra controlul asupra companiei după listarea din acest an, strategie care ar putea reduce valoarea de piaţă pe termen scurt, după cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) derulată vreodată în industria IT.

Orban: România are un beneficiu de la UE de peste 5,6 miliarde de euro

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, joi, că România a reuşit, chiar şi în condiţiile unei slabe absorbţii a fondurile europene, să fie un beneficiar net la bugetul UE, primind de la data aderării 11,91 de miliarde de euro şi plătind 6,24 de miliarde.

Udrea: E nevoie de recredibilizare la nivelul Guvernului, de un drum nou, pe care să pornim în forţă

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea consideră că este nevoie de "recredibilizare la nivelul Guvernului", nu pentru că miniştrii nu ar fi muncit pe brânci, ci pentru că e nevoie de "un nou moment care să genereze speranţă", de "un nou drum", pe care să se pornească "în forţă".

Boc a prezentat bilanţul României în UE: Investiţii nefolosite, restricţii de muncă, absorbţie redusă

România a asigurat libera circulaţie a persoanelor odată cu aderarea la UE, dar a acumulat şi neîmpliniri majore, precum neutilizarea pe deplin a investiţiilor străine directe, menţinerea restricţiilor pe piaţa muncii şi o rată scăzută de absorbţie a fondurilor europene, a afirmat premierul Emil Boc.

Ponta, lui Franks: Situaţia de la Bucureşti este încă îngheţată, nu sunt semne de primăvară

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a spus, joi, şefului misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, că situaţia de la Bucureşti este încă îngheţată şi că nu sunt semne de primăvară, el precizând că "se lucrează la acest lucru”.

COD GALBEN de ninsori şi viscol în toată ţara, de vineri până duminică seara. Directorul ANM: Nu sunt motive de panică

Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil de vineri dimineaţă până duminică seara, avertizând că aria ninsorilor va cuprinde treptat toate regiunile, începând din sud-vest, local stratul de zăpadă va depăşi 20 de centimetri, iar vântul va avea la rafale viteze de peste 60 de km/h.

CREŞTE numărul îmbolnăvirilor din cauza frigului: 24 de cazuri de gripă, peste 15.400 de pneumonii şi aproape 62.000 de viroze respiratorii într-o săptămână

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că în ultima săptămână a lunii ianuarie au fost confirmate 24 de cazuri de gripă, peste 15.400 de pneumonii şi aproape 62.000 de viroze respiratorii, numărul persoanelor care au mers la medic fiind mai mare cu 15% faţă de cel din săptămâna precedentă.

Un feribot cu peste 300 de pasageri la bord a naufragiat în largul Papua Noua Guinee. Peste 200 de oameni au fost salvaţi

Un feribot cu peste 300 de pasageri la bord a naufragiat, din motive necunoscute, în largul statului Papua Noua Guinee. Potrivit echipelor de salvare, peste 200 de oameni au fost salvaţi.

Facebook a depus dosarul de listare la Bursă

Site-ul de Internet Facebook a depus miercuri dosarul de listare la Bursă, dezvăluind că intenţionează să pună pe piaţă titluri în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari.

Procurorul Maximilian Bălăşescu, arestat preventiv pentru luare de mită

Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri noapte, arestarea preventivă pentru 29 de zile a procurorului Maximilian Bălăşescu, de la Parchetul Tribunalului Ilfov, acuzat de luare de mită, precum şi celor doi complici ai acestuia.

TRAGEDIE ÎN EGIPT: 74 de morţi şi sute de răniţi la un meci de fotbal – VIDEO

Cel puţin 74 de persoane au murit în Egipt, în cursul violenţelor izbucnite după un meci de fotbal, în oraşul Port Said. Ministrul de Interne a anunţat că 47 de persoane au fost arestate, iar liderul armatei aflat la putere în Egipt, mareşalul Hussein Tantaui, a ordonat a anchetă, conform televiziunii publice.

Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei în locul lui Adrian Năstase

Camera Deputaţilor şi-a ales, miercuri, cu 216 voturi "pentru" şi 7 "împotrivă", noul Birou Permanent, în componenţa acestuia singura schimbare faţă de sesiunea parlamentară precedentă fiind desemnarea lui Florin Iordache în locul lui Adrian Năstase în funcţia de vicepreşedinte al Camerei.

ACTA presupune aplicarea de „sancţiuni juridice eficace” când se încalcă drepturile de autor

Statele semnatare ale ACTA vor trebui să aplice "sancţiuni juridice eficace" în cazul distribuirii, importului, radiodifuzării sau televizării, distribuirii unor opere, interpretări sau fonograme ştiind că informaţiile privind regimul drepturilor de autor în format electronic au fost eliminate.

COMENTARIU: Greva pe sărite, protest echivoc cu foloase practice

Din prima zi a vieţii sale, greva parlamentară marca PNL-PSD-PC s-a botezat banal protest. De fapt, în absenţa unor precedente locale (a fost ceva în timpul lui Văcăroiu, dar nu a ţinut) sau externe consacrate, cele trei partide au inventat un hibrid, greva pe sărite.

Accident cu patru răniţi la ieşirea din Azuga. Circulaţia pe Valea Prahovei se desfăşoară cu dificultate

Circulaţia pe drumul naţional, pe Valea Prahovei, se desfăşoară cu dificultate, miercuri seară, la ieşirea din staţiunea Azuga către Buşteni, din cauza unui accident rutier în care patru persoane au fost rănite.

Guvernul vrea să redeschidă angajările pentru instituţiile care derulează programe finanţate de UE

Guvernul pregăteşte un proiect de lege prin care să redeschidă anagajările de personal în administraţie, pentru instituţiile care derulează programe finanţate din fonduri UE, considerând că introducerea unor astfel de excepţii de la restricţiile de angajare va accelera absorbţia banilor comunitari.

Deputaţii PDL, avertizaţi să vină la şedinţe. Sancţiuni invocate, până la tăierea de pe liste

Deputaţii PDL au fost avertizaţi, miercuri, de conducerea grupului parlamentar să fie prezenţi la şedinţele Camerei, pentru a putea asigura cvorumul de lucru şi a contracara greva opoziţiei şi li s-a sugerat că, în caz contrar, ar putea să nu fie puşi pe liste la alegeri, susţin surse din partid.

Wall Street Journal: Datele economice indică o Europă în două viteze

Industria prelucrătoare din Germania a crescut în ianuarie pentru prima oară în ultimele şapte luni, încetinind declinul la nivelul zonei euro, astfel că regiunea ar putea evita o contracţie economică severă în primul trimestru, dar riscul restrângerii creditării ameninţă redresarea.

Ministerul Economiei: Producţia internă de gaze şi livrarea din depozite sunt la limita maximă

Producţia internă de gaze şi livrarea din depozitele subterane se derulează la limitele tehnice maxime admise pentru a acoperi consumul la nivel naţional, care marţi a ajuns la un nivel istoric, de 71,5 milioane metri cubi/zi, pe fondul temperaturilor scăzute, potrivit Ministerului Economiei.

Şedinţa în plen a Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum

Şedinţa în plen a Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum înainte de ora prevăzută în program, după ce, în urma apelului nominal, s-a constatat că în sală mai erau numai 63 de senatori.

Incendiu puternic la o fabrică de încălţăminte din Mogoşoaia

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri după-amiază, la o fabrică de încălţăminte din localitatea ilfoveană Mogoşoaia, flăcările cuprinzând o suprafaţă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, fără a fi înregistrate victime.

ACCIDENTUL LUI ŞERBAN HUIDU: Expertiza tehnică va fi gata în martie

Costul expertizei tehnice în cazul accidentului rutier provocat de fostul realizator TV Şerban Huidu, soldat cu trei victime, a fost plătit în cursul lunii decembrie 2011, urmând a fi efectuată în termen de 80 de zile, informează Biroul de presă al Parchetului instanţei supreme.

Nou proiect privind vizele SUA, introdus în Congres. Proiectul nu are avantaje pentru România

Un nou proiect de lege privind Visa Waiver a fost introdus, marţi, în Congresul american, însă forma actuală a acestuia nu favorizează România, deoarece prevede ca obligatorie o rată de respingere a cererilor de viză de maximum 10%, rata fiind în cazul României de 22,4%.

Senatorul Mircea Banias a demisionat din PDL şi s-a înscris în PC

Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a anunţat, miercuri, că senatorul democrat-liberal Mircea Banias şi-a dat demisia din partid. Banias a anunţat, în plenul Senatului, că s-a înscris în PC şi că, în continuare, va activa în grupul parlamentar liberal-conservator.

Hackerul TinKode, acuzat de spargerea serverelor NASA şi ale Armatei SUA, a fost arestat

Hackerul TinKode, acuzat de spargerea serverelor Armatei SUA, NASA şi Pentagonului, a fost arestat de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, care a admis cererea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Cartele PrePay, cumpărate doar cu buletinul? Guvernul vrea să impună operatorilor reţinerea datelor personale

Guvernul îi va obliga pe furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului să reţină datele de identitficare ale utilizatorilor de servicii PrePay, după ce o iniţiativă legislativă elaborată pe această temă de mai mulţi deputaţi PDL a fost respinsă în toamnă de către Parlament.

COD GALBEN de „fenomene meteo periculoase”. Condiţiile meteo, analizate în şedinţa de Guvern

Meteorologii vor emite pentru perioada următoare cod galben pentru "fenomene meteo periculoase" în mai multe judeţe, avertizare care va fi menţinută cel puţin până vineri la prânz, subiectul fiind discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.