Știrile zilei

Firma Internaţional Sinaia, deţinută de familia Ruşanu, vizează un profit de 4,4 milioane de lei în acest an

Firma Internaţional Sinaia, deţinută de familia fostului preşedinte ASF Dan Radu Ruşanu, a obţinut anul trecut un profit de 1,1 milioane lei, iar pentru 2014 este programată vânzarea vilei Stejarul, monument de arhitectură, investiţii de 1 milion euro şi un câştig de 4,4 milioane lei.

Antonescu, despre filmul postat pe Facebook de Valeriu Zgonea: Orice aş spune, ar slăbi efectul – VIDEO

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, referindu-se la filmul postat pe Facebook de către Valeriu Zgonea, că orice ar spune, ar slăbi efectul, el refuzând să facă alte comentarii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Antonescu: PNL va analiza programul de guvernare şi va decide dacă iniţiază o moţiune de cenzură

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că nu a citit, deocamdată, programul de guvernare al Guvernului, dar că acesta va fi analizat, iar apoi liberalii vor decide dacă iniţiază sau nu o moţiune de cenzură.

FMI este „impresionat” de voinţa de reformă a noilor autorităţi din Ucraina

Fondul Monetar Internaţional s-a declarat vineri "impresionat" de voinţa de reformă exprimată de noile autorităţi din Ucraina şi a reafirmat că este pregătit să ajute ţara aflată în grave dificultăţi financiare.

Gazprom ameninţă Ucraina că va înrerupe livrările de gaze, din cauza datoriei de 1,89 miliarde de dolari

Grupul rus Gazprom a avertizat vineri Ucraina că va opri livrările de gaze din cauza unei datorii neplătite de 1,89 miliarde de dolari, aşa cum s-a întâmplat şi în 2009, când a fost perturbată aprovizionarea ţărilor europene.

Virus cibernetic de spionaj atribuit Rusiei vizează reţele guvernamentale ale ţărilor NATO

Un program de spionaj informatic pe care specialiştii îl consideră opera serviciilor secrete ruse vizează reţelele guvernamentale ale statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, oficiali de la Bucureşti anunţând că România nu a fost afectată direct de acest virus.

Un avion militar rus a urmărit distrugătorul american care vine spre România. Turcia a trimis avioane

Un avion de recunoaştere rus a survolat, vineri, litoralul turc, în zona Strâmtorii Bosfor, în momentul trecerii distrugătorului USS Truxtun, iar Turcia a trimis avioane de vânătoare pentru interceptarea aeronavei ruse.

Elevii şi profesorii din Bucureşti vor fi instruiţi cum să reacţioneze în cazul unui cutremur

Elevii şi profesorii bucureşteni vor fi pregătiţi în ceea ce priveşte comportamentul de urmat în cazul producerii unui seism, în baza unui protocol semnat vineri de Primăria Capitalei, ISU Bucureşti şi ISMB, informează municipalitatea.

Fostul director adjunct al APIA, arestat la domiciliu

Fostul director general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, va sta în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a înlocuit măsura arestului preventiv.

NATO se antrenează să apere o ţară nordică invadată, în cadrul manevrelor Cold Response

Aproximativ 16.000 de militari provenind din 16 state se pregătesc să participe la manevre NATO de amploare în nordul Norvegiei, a anunţat vineri armata norvegiană, un exerciţiu fără legătură cu criza din Ucraina.

REPORTAJ: Liceenii de la „Ion Creangă”, senatori pentru o zi

Liceenii au luat locul parlamentarilor în sala de plen a Senatului pentru o zi şi au decis prin vot, vineri, reducerea numărului de ore de curs, dar şi implicarea în activităţi de voluntariat încă din timpul şcolii.

Declaraţia comună pentru colaborare semnată, la Ruse, de premierii României şi Bulgariei

Premierii român şi bulgar au semnat, la Ruse, o Declaraţie comună în care se anagjează, printre altele, să extindă cooperarea economică, dar şi militară în regiune şi să continue să colaboreze pentru a obţine decizia Consiliului JAI privind aderarea la Schengen a celor două ţări.

Jean-Claude Juncker a fost ales candidatul PPE la preşedinţia Comisiei Europene

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker va fi candidatul Partidului Popular European la preşedinţia Comisiei Europene, au decis, vineri, delegaţii PPE, la summit-ul de la Dublin, relatează AFP, citând surse din interiorul formaţiunii.

8 MARTIE – o sărbătoare a femeilor din toată lumea, indiferent de religie şi rasă

Ziua Internaţională a Femeii, marcată pe 8 martie, a fost la începuturi o expresie a dorinţei femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, însă de-a lungul timpului s-a transformat într-un prilej de sărbătorire a feminităţii şi a reprezentantelor sexului frumos, indiferent de religie şi rasă.

Ponta:România şi Bulgaria aşteaptă o decizie rapidă privind integrarea în Schengen, frontier-maritim

România şi Bulgaria sunt satisfăcute de decizia Parlamentului European de stabilire a unui standard de valori în justiţie aplicabil tuturor statelor UE, cele două ţări aşteaptând o decizie rapidă privind integrarea în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, anul acesta, afirmă premierul Ponta

Băsescu: Viitorul preşedinte al Comisiei Europene va fi Michel Barnier sau Jean-Claude Juncker

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la summit-ul PPE de la Dublin, că viitorul preşedinte al Comisiei Europene va fi candidatul popularilor la această funcţie, care urmează să fie ales dintre Michel Barnier şi Jean-Claude Juncker.

Programul Guvernului la capitolul CFR Marfă este greşit. Ponta cere, din Bulgaria, refacerea textului

Guvernul a preluat, eronat, din vechiul program de guvernare paragraful privind CFR Marfă, asumându-şi astfel vânzarea doar a unui pachet minoritar de acţiuni, contrar deciziei CSAT şi obligaţiilor FMI, premierul Victor Ponta, atenţionat de MEDIAFAX, cerând telefonic SGG modificarea în Parlament.

Udrea: Atacăm la CC orice lege care permite arborarea de steaguri secuieşti, maghiare pe instituţii

Arborarea steagurilor secuieşti pe instituţiile publice din România, acceptată "prin noul program de guvernare", este un pas pregătitor pentru regionalizarea pe criterii etnice, susţine Elena Udrea, adăugând că PMP va ataca la CC orice lege care va permite acest lucru.

Rusia a început ample exerciţii militare în zona caspică. Va fi utilizată muniţie reală

Rusia a iniţiat ample exerciţii militare pentru testarea dispozitivelor de apărare antiaeriană în sectorul militar de sud-vest, situat în apropierea Mării Caspice, la aproximativ 500 de kilometri est de Ucraina, anunţă surse citate de postul Fox News.

Creţu: Băsescu nu îl lasă din braţe pe Tokes,se ascunde după chichiţe să nu-i retragă Steaua României

Europarlamentarul PSD Corina Creţu susţine că preşedintele Traian Băsescu "nu îl lasă din braţe pe Tokes Laszlo", ascunzându-se în spatele unor "chichiţe juridice" pentru a nu-i retrage acestuia Ordinul "Steaua României".

Posibilitatea de a se arbora steagurile unităţilor administrativ-teritoriale, în programul Guvernului

În Programul adoptat joi de Guvern s-a introdus prevederea că va fi stabilit cadrul legal pentru ca autorităţile locale să poată arbora steagurile unităţilor administrativ-teritorial pe care le reprezintă, numai pe instituţiile proprii şi împreună cu drapelul României şi cel al UE.

LOCURI DE MUNCĂ: Peste 13.000 de posturi vacante la nivel naţional, cele mai multe în Bucureşti şi Cluj

Peste 13.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional, cele mai multe în Capitală şi în judeţele Cluj, Prahova, Argeş, Arad, Iaşi şi Timiş, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Conducerea RATB se declară disponibilă pentru continuarea discuţiilor privind contractul colectiv

Conducerea RATB anunţă că nu a fost informată de sindicalişti cu privire la intenţia declanşării unei greve de două ore în zilele de 26 şi 27 martie şi precizează că îşi manifestă disponibilitatea în ceea ce priveşte continuarea discuţiilor pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă.

Peste 50 de persoane, între care angajaţi ai MAI şi MApN, audiate în cazul accidentului din Apuseni

Peste 50 de persoane, între care angajaţi ai Ministerului Afecerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, dar şi controlori de trafic aerian, au fost audiate, între 20 februarie şi 5 martie, în dosarul privind accidentul din Apuseni, potrivit Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Premierii României, Bulgariei şi Serbiei speră într-un dialog Kiev-Moscova pentru criza din Ucraina

Premierii României, Bulgariei şi Serbiei şi-au exprimat speranţa că un dialog între Kiev şi Moscova va conduce la soluţionarea crizei din Ucraina, care are un efect negativ asupra regiunii, adăugând totodată că modul în care statele lor cooperează în problemele zonale poate constitui un exemplu.

Eugen Nicolicea: Susţinerea unei moţiuni de cenzură de către PNL, penibilă, 95% e programul USL

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, a declarat, vineri, că o eventuală susţinere din partea PNL a unei moţiuni de cenzură i-ar pune pe liberali într-o situaţie penibilă, pentru că Programul de guvernare este 90% cel pe care PNL l-a asumat în cadrul USL.

Ponta: România, Bulgaria şi Serbia pot găsi fonduri pentru dezvoltare în urma acordului cu China

România, Bulgaria şi Serbia pot găsi resurse de finanţare pentru dezvoltarea regională din fondurile europene, prin promovarea investiţiilor reciproce, dar şi în cadrul acordului economic între China şi ţările Europei Centrale şi de Est, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta, la Ruse.

REPORTAJ: Concertul Goran Bregovic – Florin Salam la Bucureşti: „If you don’t go crazy, you are not normal” – FOTO

Joi seară, la Sala Palatului, aproape 3000 de oameni ascultau muzică pe ritmuri ţigăneşti despre dragoste, bani, femei şi tristeţe. Unii dansau şi aplaudau, alţii priveau cu scepticism. Cert este că toţi asistau la o premieră: concertul la Bucureşti al lui Goran Bregovic şi Florin Salam.

VREMEA de 8 martie. PROGNOZA METEO pentru weekend în ţară, la Bucureşti şi la munte

În regiunile sudice şi sud-estice, mai ales ziua, cerul va fi mai mult noros şi local va mai ploua slab. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar ploile se vor semnala izolat. Vor fi precipitaţii mixte local în zona montană şi trecător, posibil, şi în Moldova.

Averea populaţiei a atins un nivel record în SUA, de 80.700 de miliarde de dolari

Averea netă a populaţiei şi organizaţiilor nonprofit din SUA a crescut anul trecut cu 14%, sau 10.000 miliarde de dolari, la 80.700 miliarde de dolari, un nou record, însă de această evoluţie, susţinută de avansul burselor şi pieţei imobiliare, au profitat în mod disproporţionat americanii bogaţi.

Populaţia feminină este predominantă. Ponderea a crescut de la 50,8 la 51,4 la sută în 19 ani

Populaţia feminină continuă să fie predominantă, ponderea ei crescând de la 50,8 la sută în 1992 la 51,4 la sută în anul 2011, şi este concentrată în proporţie mai mare în mediul urban, rezultă din datele transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS), cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.

Salariul minim va creşte la 1.100 de lei până în 2016. În vechiul program limita maximă era 1.200 lei

Limita maximă până la care ar urma să crească, în etape, până în 2016 salariul minim este în programul noului Guvern mai mică decât limita superioară asumată de Guvernul USL în decembrie 2012, fiind calculată acum la 1.100 lei, faţă de ţinta de 1.200 lei fixată atunci pentru acelaşi interval.

Alianţa PSD-UNPR-PC poate candida la europarlamentare, ICCJ a respins contestaţia PNL

Alianţa PSD-UNPR-PC poate candida la alegerile europarlamentare, cererea PNL de anulare a deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea alianţei electorale fiind respinsă, vineri, de instanţa supremă.

Toate zborurile militare SUA de tranzit din Afganistan, transferate din Kîrgîzstan în România – presă

Toate zborurile militare care tranzitau anterior pe la o instalaţie aeriană americană din Kîrgîzstan au fost transferate la o nouă bază în România, a declarat un reprezentant al Centrului de Tranzit de la Manas pentru agenţia rusă, relatează RIA Novosti în pagina electronică de vineri.

Grapini face şi erori de calcul, după greşelile gramaticale. Fostul ministru pentru Turism crede că de la 3,7% la 7,5% este o creştere de 50%

Fostul ministru pentru IMM şi Turism Maria Grapini crede că de la 3,7% la 7,5% este o creştere de 50%, afirmând în acelaşi timp că a aprobat în acord cu reprezentanţii patronatelor din domeniu ca numărul de turişti în România să urce în acest an cu 7,5%.

Presă: Michael Schumacher respiră singur. Reacţia purtătorului de cuvânt al pilotului

Starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1 Michael Schumacher continuă să fie gravă, dar germanul poate respira singur, fără ajutorul aparatelor, a scris, vineri, cotidianul Gazzetta dello Sport, citat de presa italiană. Purtătorul de cuvânt al fostului pilot, Sabine Kehm, a declarat că pilotul de Formula 1 "se află în continuare în faza de trezire din comă" la spitalul din Grenoble.

Zgonea: Antonescu, om instabil, nu poate fi preşedinte. Şefia Senatului să revină unui senator USL – VIDEO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a postat, vineri, pe Facebook, un film de circa un minut în care declară că liderul PNL Crin Antonescu este un "om instabil, care se lasă pradă gesturilor impulsive şi emoţionale" şi care nu poate aspira, în consecinţă, la funcţia supremă în stat.

Burleanu: Nu voi semna petiţia de graţiere a lui Popescu

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la baza sportivă de la Mogoşoaia, că nu va semna petiţia de graţiere a lui Gheorghe Popescu, condamnat la închisoare în Dosarul transferurilor, chiar dacă foştii fotbalişti ai generaţiei de aur se vor supăra.

Obiectivele Guvernului: întărirea instituţiilor, bunăstare, corectitudine şi bun-simţ

Guvernul îşi propune, în programul despre care afirmă că este "expresia unei viziuni privind viitorul României ca stat puternic", câteva obiective, precum întărirea instituţiilor, bunăstare, corectitudine şi bun-simţ, prevederile fiind neschimbate faţă de programul de guvernare aprobat în 2012.

Rusia avertizează în legătură cu încălcarea drepturilor cetăţenilor ruşi din Transnistria

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, emisarul special al Kremlinului în dosarul transnistrean, avertizează în legătură cu încălcarea drepturilor cetăţenilor ruşi din Transnistria, pe fondul crizei din Ucraina, relatează Europa Liberă, în pagina electronică.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da