Știrile zilei

Bulgaria: Studenţii de la Universitatea din Sofia vor să blocheze Parlamentul

Studenţii de la Universitatea din Sofia intenţionează să blocheze, miercuri dimineaţa, accesul în clădirea Parlamentului şi pe străzile învecinate.

Poliţia chineză caută opt suspecţi în cazul exploziei din Tiananmen. Cinci persoane au fost arestate

Poliţia chineză caută opt suspecţi originari din regiunea musulmană Xinjiang după ce o maşină a intrat, luni, în mulţime în piaţa Tiananmen, provocând moartea a cinci persoane şi rănirea altor 38, au anunţat miercuri angajaţii hotelieri din Beijing.

Cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter în Prahova

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 00.56, în judeţul Prahova.

Directorul serviciilor secrete americane: Spionarea liderilor străini este un „principiu” al serviciilor de informaţii. E indispensabil să ştim care le sunt intenţiile

Cunoaşterea intenţiilor liderilor străini este un "principiu fundamental" pentru orice serviciu de informaţii, a apreciat marţi directorul comunităţii serviciilor de informaţii din SUA (DNI) James Clapper, fără a evoca o eventuală interceptare a comunicaţiilor Angelei Merkel.

SONDAJ: Susţinerea pentru pedeapsa capitală este la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani în SUA

Susţinerea pentru pedeapsa cu moartea este la cel mai scăzut nivel în Statele Unite în peste 40 de ani deşi rămâne majoritară, cu trei din cinci americani favorabili, arată un sondaj Gallup publicat marţi.

Patru francezi luaţi ostatici de Al-Qaida în Niger au fost eliberaţi după trei ani de detenţie

Ultimii patru ostatici francezi angajaţi ai Areva şi ai unei filiale a Vinci, răpiţi în Niger de Al-Qaida Maghrebului islamic (Aqmi), au fost eliberaţi după trei ani de detenţie şi au ajuns marţi pe aeroportul din Niamey.

DOSARUL evaziunii fiscale de peste 50 milioane de euro: Funcţionarul ANAF Antonio Burlac şi liderul grupării, Moubarak, arestaţi preventiv

Funcţionarul ANAF Antonio Burlac şi liderul grupării evazioniste Moubarak Mahmoud Sleiman au fost arestaţi preventiv, alături de alte opt persoane, în vreme ce angajatul ANAF Ilie Traian şi alte trei persoane au fost eliberate, în dosarul de evaziune fiscală de 70 de milioane de euro.

Ambasada SUA, despre Summitul de la Vilnius: Nicio ţară nu poate determina orientarea unui stat

Nicio ţară nu poate determina orientarea politică şi economică a unui alt stat, a precizat, marţi, la solicitarea MEDIAFAX, Ambasada SUA, referindu-se la presiunile Rusiei în contextul posibilei parafări a Acordului de Asociere dintre R. Moldova şi UE, la summitul de la Vilnius.

EVAZIUNEA fiscală de peste 50 milioane de euro: O firmă livra cantităţi importante de CARNE ALTERATĂ unui lanţ de hypermarketuri. REFERATUL anchetatorilor şi mesajele interceptate

Una dintre firmele implicate în dosarul de evaziune fiscală de peste 50 de milioane de euro a livrat unui lanţ de hypermarketuri "cantităţi importante" de carne alterată, adusă în paleţi în care erau şi "excremente de rozătoare", aspect sesizat de comerciant, conform referatului procurorilor.

Director BCR: Nu sunt indicii privind vinovăţia unui angajat al băncii în cazul dispariţiei unor bani

Directorul de comunicare al BCR Ionuţ Stanimir spune că nu există indicii privind vinovăţia unui angajat al băncii în cazurile privind dispariţia unor bani şi valori, reclamate la Poliţie, iar banca va evalua "obligaţia morală" de a despăgubi clienţii, chiar dacă nu există o obligaţie contractuală.

Angela Nicolae şi fiul acesteia, ARESTAŢI preventiv în dosarul de evaziune. Procuroarea Nicolae: Este o răzbunare a unei foste prietene şi partenere de afaceri a fiului meu

Procuroarea de la Parchetul instanţei supreme Angela Nicolae şi fiul acesteia, Daniel, au fost arestaţi pentru 29 de zile, în dosarul de evaziune fiscală în domeniul alimentar, a hotărât marţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Corlăţean l-a asigurat pe ambasadorul Turciei de sprijinul României pentru aderarea la UE

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, l-a asigurat, marţi, pe ambasadorul turc, Ömür Şölendil, de sprijinul României privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană.

EVAZIUNEA de peste 50 de milioane de euro – Fiul procurorului Nicolae: „Nu am bani nici de mâncare. Vă roagă mama să mă ajutaţi şi pe mine”. MESAJELE interceptate în dosar

"Nu am bani nici de mâncare. Vă roagă mama să mă ajutaţi şi pe mine" este mesajul timis de fiul procurorului Angela Nicolae, printr-un SMS, unuia dintre oamenii de afaceri care ar fi făcut parte din reţeaua evazionistă în domeniul alimentar, potrivit interceptărilor din dosar.

Director NSA: Interceptările erau efectuate de servicii europene şi transmise Statelor Unite

Servicii secrete europene au efectuat interceptări în state europene şi au transmis informaţiile Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională, afirmă directorul NSA, Keith Alexander, explicând că ipotezele prezentate de ziarele Le Monde, L'Espresso şi El Mundo sunt "total false".

UE a prelungit sancţiunile împotriva Belarusului: „Statul de drept şi principiile democratice nu s-au ameliorat”

Uniunea Europeană a anunţat, marţi, prelungirea cu un an a sancţiunilor împotriva Belarusului, denunţând "lipsa progreselor" la capitolele drepturile omului, stat de drept şi democraţie.

CONFERINŢA MEDIAFAX – ARPIM: Acceptăm să plătim clawback. România nu are bani pentru cheltuielile sistemului medical – VIDEO

Preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, Makis Papataxiarchis, a declarat, la conferinţa "Mediafax Talks about Innovation in Healthcare", că producătorii acceptă să plătească clawback, pentru că România nu are bani să acopere cheltuielile din sistemul medical.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Medic: Aproape 200.000 de pacienţi cu epilepsie au tratament gratuit. Tot atâţia sunt neînregistraţi

Aproape 200.000 de pacienţi cu epilepsie primesc tratament gratuit, dar există mai mult de atâţia neînregistraţi, care îşi cumpără medicaţia, a declarat, marţi, la conferinţa "Mediafax Talks", Ioana Mîndruţă, medic şi coordonator în cadrul Programului Naţional de Epilepsie Farmacorezistentă şi Boli Rare.

Bashar al-Assad a emis un decret de amnistiere a dezertorilor care se predau

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a emis un decret de amnistiere a rezerviştilor care nu s-au supus ordinelor de mobilizare şi a militarilor dezertori, cu condiţia de a se preda autorităţilor, anunţă agenţia oficială SANA, citată de AFP.

Şef PSD Bruxelles: România să încerce să obţină postul de comisar european pentru Energie după 2014

Preşedintele PSD Bruxelles, Dan Luca, susţine că România trebuie să încerce obţinerea postului de comisar european pentru Energie după 2014, în condiţiile în care ţara are un "profil energetic foarte bun".

Oficial palestinian: Poziţia Israelului în negocierile de pace, cea mai dură din ultimii 20 de ani

Poziţia Israelului în negocierile de pace cu palestinienii este cea mai dură din ultimii 20 de ani, afirmă un oficial de rang înalt din cadrul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP).

Scutaru: La jumătatea lui noiembrie bugetul e în Parlament. Angajarea pe descentralizare, până atunci

Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a declarat, marţi, că la jumătatea lunii noiembrie proiectul bugetului pe anul viitor va intra în dezbaterea Parlamentului, el arătând că angajarea răspunderii Guvernului pe descentralizare va avea loc până atunci.

PROIECT DESCENTRALIZARE: Şefii structurilor transferate sunt eliberaţi din funcţie de la 1 ianuarie

Proiectul de lege privind descentralizarea, iniţiat de vicepremierul Liviu Dragnea, prevede eliberarea din funcţie a tuturor şefilor şi adjuncţilor structurilor transferate autorităţilor locale de la 1 ianuarie 2014, urmând ca primarii sau şefii de CJ să numească temporar conducători.

Dosarul EVAZIUNII de peste 50 milioane euro: Bădălău a primit pulpe, piept şi ficat de pui de la un membru al reţelei evazioniste

Senatorul Niculae Bădălău s-a întâlnit de mai multe ori cu unul dintre membrii reţelei evazioniste, El-Khoury Elias, apărându-i acestuia interesele şi primind de la el pulpe, piept şi ficat de pui, potrivit unor documente ale anchetatorilor din dosarul evaziunii de peste 50 de milioane de euro.

Iohannis: Unii liberali cred că nu e bine ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea pe descentralizare

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat, marţi, după reuniunea grupurilor parlamentare PNL, că unii dintre liberali consideră că nu este bine ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea pe proiectul de descentralizare şi doresc o dezbatere în Parlament asupra acestuia.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer: Premierul taie 50 de milioane de la sănătate, vorbim de iresponsabilitate

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABCR), Cezar Irimia, a declarat marţi, la conferinţa "Mediafax Talks about Innovation Healthcare", că decizia de a tăia din bugetul sănătăţii este una iresponsabilă şi că, deşi Guvernul promite, este incapabil să facă reformă.

Turcia a inaugurat un tunel feroviar între Europa şi Asia, pe sub Strâmtoarea Bosfor

Turcia a inaugurat, marţi, un tunel feroviar care face legătura între Europa şi Asia, pe sub Strâmtoarea Bosfor, concretizând un plan propus iniţial de sultanul otomat Abdulmejid acum 150 de ani, relatează presa turcă.

Ponta a discutat cu premierul japonez despre pregătirea în caz de evenimente naturale majore

Premierul Victor Ponta, aflat la Istanbul pentru inaugurarea tunelului submarin Marmaray, s-a întâlnit şi cu omologul său japonez, Shinzo Abe, cu care a discutat o serie de proiecte în domeniul infrastructurii, al situaţiilor de urgenţă şi pregătirii în caz de evenimente naturale majore.

Dosarul „mită la Hidroelectrica”: Eugen Brădean şi Ioan Mihăilă rămân în arest

Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă, rămân în arest, a decis definitiv, marţi, Curtea de Apel Bucureşti, care a respins recursurile celor doi.

PPMT: Nu ne lăsăm până nu ne atingem scopul – o regiune autonomă a Ţinutului Secuiesc

Preşedintele PPMT, Toro Tibor, spune că maghiarii din România "nu se vor lăsa până când nu îşi vor atinge scopul, de obţinere a regiunii autonome a Ţinutului Secuiesc", urmând să recurgă chiar la "forme democratice de nesupunere civică", dacă autorităţile române neglijează comunitatea maghiară.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Oncolog: Unii oameni au nivel scăzut de educaţie medicală. Mulţi se tratează după reviste

Mulţi pacienţi bolnavi de cancer iau informaţii din reviste şi beau ceaiuri fără să ştie că îşi pot face rău, a declarat marţi, la conferinţa "Mediafax talks about Innovation in Healthcare", oncologul Florin Băcanu, care precizat că nivelul de cultură medicală al populaţiei trebuie "upgradat".

Primarul Craiovei anunţă că va face plângeri penale împotriva lui Adrian Mititelu

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că va depune plângeri penale pentru fals, uz de fals şi evaziune fiscală împotriva finanţatorului clubului FC "Universitatea" Craiova, Adrian Mititelu, ca urmare a scandalului izbucnit între cei doi din cauza stadionului "Ion Oblemenco".

Fost decan al Facultăţii de Medicină Dentară din Bucureşti, găsit incompatibil de ANI

Fostul decan al Facultăţii de Medicină Dentară din Bucureşti Alexandru Bucur a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), întrucât, în perioada 9 aprilie - 16 iulie 2012, acesta a exercitat, pe lângă această funcţie, şi pe cea de manager de spital.

Cazanciuc: Intenţia noastră este ca noile coduri penale să intre în vigoare în 1 februarie

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, spune că noile coduri penale - Codul Penal şi Codul de Procedură Penală - vor intra în vigoare în 1 februarie, precizând că nu toate neînţelegerile dintre oameni trebuie să ajungă în instanţă şi că modificările vizează proceduri care degrevează instanţele.

Medic: În România sunt circa 400.000 de pacienţi cu psoriazis. Se lucrează la un registru naţional

Şeful Clinicii de Dermatovenerologie din Târgu Mureş, Silviu Morariu, afirmă că în România există circa 400.000 de pacienţi cu psoriazis, dar "s-ar putea ca în spatele fiecăruia să stea încă două cazuri nediagnosticate" şi că se lucrează la elaborarea unui registru al pacienţilor cu această boală.

Gigi Becali, transferat de la Jilava la Penitenciarul Poarta Albă. Acesta va sta într-o celulă cu 19 deţinuţi şi va avea regim semideschis

Gigi Becali a fost transferat, marţi, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa, după ce Administraţia Penitenciarelor i-a aprobat cererea în acest sens, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu.

Prahova: Încă un membru al Comisiei pentru persoane cu handicap, condamnat la închisoare cu suspendare

Un fost psiholog din Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, după ce a semnat un certificat de handicap pe numele mamei sale, fiind al treilea membru al comisiei condamnat pentru conflict de interese.

Dragnea a cerut două miliarde lei în plus la buget, în special pentru primari, în 2014, an electoral

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea, a cerut Guvernului să primească în 2014, an electoral, două miliarde lei (450 milioane euro) peste bugetul din acest an, aproape dublu faţă de nivelul actual, în principal pentru proiectele locale ale primăriilor

Câmpeanu: Vor fi indexate toate pensiile în 2014, dar nu şi partea de pensii speciale

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marţi, că toate pensiile vor fi indexate în 2014, fiind vorba despre principiul contributivităţii, respectiv va fi majorată valoarea punctului de pensie, însă nu va fi o creştere pe partea de pensii speciale.

Camera a respins cererea de reexaminare privind accizele la băuturile fermentate liniştit

Camera Deputaţilor a respins, marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu referitoare la proiectul care reduce acciza la băuturile fermentate liniştit, altele decât berea sau vinul, menţinându-se acciza zero la cidru de mere şi pere şi la hidromel.

Câmpeanu: Majorarea salariilor bugetarilor pe 2014, în jur de 3%. Avem două variante de lucru

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marţi, că salariile bugetarilor pentru 2014 ar urma să fie majorate cu circa 3% pe anvelopa salarială, ea menţionând că, în prezent, sunt discuţii pe două variante de lucru, care să vizeze majorări specifice pentru categorii de persoane.