Știrile zilei

Parlamentarii PSD vor vota împotriva Guvernului, cu bilele la vedere

Grupurile parlamentare reunite ale PSD au decis, miercuri, ca senatorii şi deputaţii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului, cu bilele la vedere.

Boc va propune partidelor un pact pentru continuitatea funcţiei publice, propus de Băsescu

Viitorul Executiv va propune partidelor încheierea unui pact privind continuitatea funcţiei publice, prin care să fie stabilite limitele până la care pot fi efectuate înlocuiri de persoane după schimbarea guvernelor, a anunţat premierul desemnat Emil Boc, preluând astfel ideea avansată de preşedinte

Mitrea: Am plecat din plen pentru că parlamentarii PSD au fost convocaţi la o şedinţă

Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, miercuri, că toţi parlamentarii PSD au fost convocaţi la şedinţa grupurilor reunite ale partidului, el motivând astfel plecarea social-democraţilor din sala de plen unde a început şedinţa privind învestirea Guvernului Boc.

Boc asigură parlamentarii că va aplica în Guvern propuneri avansate de PSD, PNL şi UDMR în campanie

Premierul desemnat Emil Boc a cerut parlamentarilor să acorde Guvernului votul de învestitură, asigurând că este dispus să preia propuneri avansate în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale de către candidaţii PSD, PNL şi UDMR, pe principiul că Executivul nu deţine "monopolul" soluţiilor

Povestea de succes a României poate fi aplicată politicii externe a SUA în Afganistan şi Irak

La 20 de ani de la îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu, lecţiile poveştii de succes a României pot fi aplicate politicii externe a SUA în Irak şi Afganistan, consideră fostul ambasador american la Bucureşti Jim Rosapepe şi soţia sa, într-un articol publicat de Washington Times în ediţia online.

Băsescu: Dacă aş fi pierdut, marile decizii le luau cei ce au finanţat anii de campanie anti-Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, marţi, într-o emisiune difuzată de B1 Tv, că, dacă ar fi pierdut alegerile, politicul ar fi devenit doar o perdea care se prezenta populaţiei, iar marile decizii le-ar fi luat "cei care au finanţat cei trei ani de campanie anti-Băsescu".

Băsescu a transmis mesajul înainte de 21.00, în seara alegerilor, ca să prevină demobilizarea

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la B1Tv, că în seara turului II al alegerilor prezidenţiale şi-a început discursul înainte de ora 21.00 pentru a preveni demobilizarea propriilor oameni.

Băsescu: Nu voi mai călca la TVR cât timp Sassu e preşedinte

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seara, la B1Tv, că nu va mai merge în studiourile TVR la emisiuni cât timp preşedinte - director general al televiziunii publice este Alexandru Sassu, în semn de protest faţă de cum a fost tratat în timpul campaniei electorale.

Băsescu: Pentru imagine, era extraordinar să nu-l desemnez pe Boc

Preşedintele Băsescu a declarat, marţi, la B1Tv, că, din punct de vedere al imaginii, era "extraordinar" să nu-l mai desemneze în funcţia de prim-ministru pe Emil Boc, dar "ar fi fost o pierdere uriaşă", el exprimându-şi totodată convingerea că Guvernul va trece miercuri de votul Parlamentului.

Băsescu: Ce nu ştie Viorel Hrebenciuc – movul este culoarea anului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la B1Tv, că movul este culoarea anului, făcând referire la afirmaţiile lui Viorel Hrebenciuc cu privire la "flacăra violet" care l-ar fi avantajat în campania electorală pe şeful statului.

Băsescu: Filmul cu Geoană era mai extins decât cel postat pe Internet

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la B1Tv, că staff-ul său de campanie a deţinut o variantă a extinsă a filmului postat pe Internet în care liderul PSD Mircea Geoană apare luând bani de la o persoană, care ar solicita în schimb obţinerea unui loc eligibil în alegeri.

Prinţul William a dormit o noapte pe stradă, alături de persoanele fără adăpost

Prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a petrecut o noapte pe o stradă din Londra pentru a sensibiliza opinia publică faţă de situaţia grea a persoanelor fără adăpost, a anunţat, marţi, o organizaţie de caritate britanică.

Băsescu: Dacă filmul cu copilul ar fi fost lansat cu 3 zile înainte de alegeri, ar fi fost mortal

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la B1Tv, că doar l-a împins pe copilul din imaginile de la mitingul din 2004 de la Ploieşti şi că, dacă filmul ar fi fost lansat cu trei zile înainte de turul II al alegerilor prezidenţiale, ar fi fost "mortal".

Băsescu va face presiuni publice pe instituţii pentru aflarea adevărului despre Revoluţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la B1Tv, că nu-i va graţia pe cei găsiţi responsabili de decizii care au dus la împuşcarea unor oameni în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 şi că va face presiuni publice pe instituţiile statului pentru ca adevărul despre Revoluţie să se afle.

Locuri libere pentru Revelion, pe Valea Prahovei

Hotelurile şi pensiunile din staţiunile de pe Valea Prahovei mai au încă locuri libere pentru Revelion, cu mai puţin de zece zile înaintea nopţii dintre ani, aceasta fiind o premieră, în condiţiile în care de mulţi ani locurile pentru Revelion se rezervau cu mai multe luni înainte.

Udrea vrea ca toate PUZ-urile din zonele turistice să fie modificate

Ministrul desemnat al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, marţi, că urmăreşte modificarea tuturor Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) din staţiuni şi că în România "s-a construit haotic".

Bucureştenii pot obţine paşapoarte electronice, din ianuarie

Bucureştenii îşi pot depune din 4 ianuarie 2010 cererile pentru eliberarea noilor paşapoarte electronice, a anunţat, marţi, Prefectura Capitalei.

Udrea a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului

Elena Udrea a primit, marţi, aviz favorabil, pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, din partea comisiilor parlamentare de specialitate, cu 43 de voturi "pentru", 4 "împotrivă" şi o abţinere.

Primăria Sectorului 5, amendată cu 60.000 de lei pentru că nu a deszăpezit străzile

Municipalitatea a amendat, marţi, cu 60.000 de lei Primăria Sectorului 5 pentru că nu a deszăpezit străzile din această unitate teritorial-administrativă a Capitalei.

Toţi cei 15 miniştri audiaţi au primit aviz favorabil

Comisiile Parlamentului au avizat favorabil, marţi, toate cele cincisprezece propuneri de miniştri în Cabinetul Emil Boc. Astfel, miniştrii care au primit aviz favorabil din partea comisiilor sunt:

Un electrician a fost bătut în timp ce repara o defecţiune la reţeaua electrică

Un electrician care lucra la un cablu defect în zona străzii Ştefan Furtună din Capitală a fost lovit şi a suferit fracturi în zona feţei şi a capului, el fiind internat în spital pentru supraveghere medicală, potrivit Enel Distribuţie Muntenia.

Berceanu propune construcţia unui aeroport la Alexeni, Ialomiţa, care să deservească Bucureştiul

Ministrul desemnat al Transporturilor, Radu Berceanu (PDL), vrea ca viitorul aeroport din apropierea Bucureştiului să fie construit la Alexeni, lângă Urziceni, în judeţul Ialomiţa, nu la Adunaţii Copăceni, Giurgiu, locaţie propusă de fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban (PNL).

Mihail Dumitru, avizat favorabil pentru funcţia de ministru al Agriculturii

Mihail Dumitru a fost avizat, marţi, de comisiile parlamentare de specialitate, pentru funcţia de ministru al Agriculturii.

Sandu: Poşta Română nu va fi privatizată şi nici acţiunile Romtelecom vândute

Ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, susţine că în mandatul său nu are în vedere privatizarea Poştei Române, ci restructurarea companiei, şi nici vânzarea participaţiei la Romtelecom, printre planurile sale regăsindu-se acordarea de facilităţi companiilor IT şi dezvoltarea proiectului e-România.

Baconschi, întrebat de Hrebenciuc cum vede faptul că Papa a numit România „Grădina Maicii Domnului”

Viorel Hrebenciuc l-a întrebat pe Teodor Baconschi, la audieri, cum vede, din perspectiva pregătirii teologice, afirmaţia Papei Ioan Paul al doilea că Romnia este Grădina Maicii Domnului, ministrul desemnat spunând că Sfântul Părinte a făcut "un compliment mariologic pur" şi "un elogiu României".

Baconschi spune că va încerca relansarea relaţiei cu Rusia

Teodor Baconschi a declarat, marţi, în comisiile parlamentare, că va încerca relansarea relaţiei bilaterale cu Rusia, care este "extrem de importantă", el adăugând că România nu poate ignora Rusia, dar nici Rusia nu poate ignora că România este frontiera de est a UE şi NATO.

Gabriel Oprea, avizat favorabil pentru funcţia de ministru al Apărării

Gabriel Oprea a primit, marţi, aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale, din partea comisiilor parlamentare de apărare.

FOCUS: Internetul a continuat să evolueze pe piaţa autohtonă, chiar şi în an de criză

Internetul şi posibilităţile oferite de acesta utilizatorilor şi advertiserilor au făcut ca acest mediu să aibă o evoluţie bună pe piaţa autohtonă chiar şi în an de criză, atrăgând venituri de 25,5 milioane de lei în primul semestru al lui 2009.

Oprea: Am fost avansat pentru că am refuzat unele lucruri la MAI deşi fusesem ameninţat

Ministrul desemnat pentru Apărare, Gabriel Oprea, a declarat, marţi, la audierile de la Comisiile de Apărare din Parlament, că a fost avansat de către Traian Băsescu pentru că, deşi a fost ameninţat că va fi "terminat politic", a refuzat să facă anumite numiri la MAI, preferând să îşi dea demisia.

Plăcintă: Cred că decizia restructurării MTS a fost una de criză

Ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a declarat, marţi, că trecerea MTS în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării în viitorul Guvern a fost decisă din cauza crizei economice şi speră că sportul nu va fi la coada priorităţilor noii instituţii.

Gabriel Oprea: Bugetul Apărării va fi în 2010 similar celui din 2009, respectiv 1,31% din PIB

Candidatul pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a declarat, marţi, la audierile în Comisiile de apărare din Parlament, că, în urma discuţiei informale desfăşurate la nivelul Guvernului, bugetul Apărării pe 2010 va fi similar celui din 2009, respectiv 1,31% din PIB.

Berceanu: În 2010 pot fi recepţionaţi 101 km de autostradă, dacă va exista finanţare

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat, marţi, că în 2010 ar putea fi recepţionaţi 101 kilometri de autostradă, dacă va exista finanţare.

FOCUS: Geoană, Năstase, Tăriceanu, Hrebenciuc, Stoica, despre Revoluţie şi cei 20 de ani care au trecut

Politicienii Mircea Geoană, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Călin Popescu Tăriceanu şi Valeriu Stoica povestesc, în interviuri acordate Agenţiei MEDIAFAX, despre Revoluţie şi despre ce au însemnat ultimii 20 de ani pentru ei şi pentru societatea românească.

Cseke Attila, avizat favorabil pentru funcţia de ministru al Sănătăţii

Cseke Attila a primit aviz favorabil, marţi, pentru ocuparea funcţiei de ministru al Sănătăţii, toţi membrii comisiei parlamentare de specialitate votând "pentru".

Berceanu are avizul comisiilor parlamentare pentru un nou mandat de ministru al Transporturilor

Radu Berceanu (PDL) a primit, marţi, aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii, din partea comisiilor parlamentare de specialitate, cu 39 de voturi "pentru", 17 "împotrivă" şi o abţinere.

FOCUS: Dosarele privind evenimentele din ’89 de la TVR şi Radiodifuziune, încă nerezolvate

Procurorii militari au finalizat mare parte din dosarele constituite în urma evenimentelor din decembrie 1989, care au avut loc în marile oraşe ale României, singurele importante rămase fiind cele referitoare la victimele din zona Televiziunii Române şi a Radioului.

Serviciile de ambulanţă şi cele SMURD vor lucra la capacitate maximă în perioada sărbătorilor

Serviciile de ambulanţă şi cele SMURD vor lucra la capacitate maximă în perioada sărbătorilor, subsecretarul de stat din MS, Raed Arafat, cerând, marţi, direcţiilor de sănătate publică verificarea stocurilor de medicamente şi de materiale sanitare, dar şi funcţionalitatea aparatelor medicale.

INTERVIU: Ion Cristoiu: În ultimii 20 de ani a scăzut drastic valoarea jurnalistului ca profesionist

Jurnalistul Ion Cristoiu vorbeşte, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre presa românească actuală şi traseul ei în ultimii 20 de ani, precizând că, în mod comparativ, între 1989 şi 2009, a scăzut drastic valoarea jurnalistului ca profesionist.

Daniel Funeriu, avizat de comisiile parlamentare pentru Învăţământ

Daniel Funeriu a fost avizat, marţi, pentru funcţia de ministru al Educaţiei, de parlamentarii din Comisiile reunite pentru învăţământ, primind 29 voturi "pentru", şapte voturi "împotrivă" şi două abţineri.

Laszlo Borbely, avizat favorabil pentru portofoliul Mediului

Laszlo Borbely, propus pentru funcţia de ministru al Mediului, a fost avizat favorabil, marţi, de către comisiile parlamentare de specialitate, primind 53 de voturi "pentru", opt împotrivă şi nicio abţinere.