Știrile zilei

Cărţile despre Steve Jobs, comandate în avans de mii de persoane

Comenzile pentru cărţile despre Steve Jobs, cofondatorul Apple, care a murit miercuri, la vârsta de 56 de ani, au crescut de mii de ori pe site-ul Amazon, aceste titluri ajungând să ocupe patru locuri din topul zece al vânzărilor de pe această platformă.

Apple mizează pe vânzările din străinătate pentru a rămâne în top şi fără vizionarul Jobs

Apple a devenit cea mai valoroasă companie tehnologică din lume prin produse care au transformat industria computerelor, wireless şi cea a muzicii, iar acum mizează pe vânzările din străinătate pentru a rămâne în top în lipsa vizionarului Jobs, comentează Bloomberg.

Kelemen: Reorganizarea administrativă nu se face până în 2012 sau, dacă se face, va fi fără UDMR

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Arad, că reorganizarea administrativă nu va avea loc până în 2012, iar "dacă se va face, se va face fără UDMR", pentru că Uniunea nu acceptă variantele propuse până acum şi susţine luarea unei decizii la începutul următorului ciclu electoral.

Dosarul înşelării societăţii Astra: Britanicul Lee Wilkins şi alte nouă persoane au fost arestate

Cetăţeanul britanic Lee Wilkins şi alte nouă persoane au fost arestate preventiv, pentru 29 de zile de Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care sunt cercetate mai multe înşelăciuni comise prin declararea nereală a furturilor unor maşini de lux şi încasarea ulterioară a asigurărilor de la Astra.

COMENTARIU: Jobs, de minte şi inimă

Steve Jobs, răzvrătitul, a trăit o parte a vieţii şi s-a stins discret în aerul rarefiat al lumii lui "cel mai, cea mai". "Opera magna" a sa, compania din spatele simbolului grăitor al mărului muşcat, preluase în vară tiara de "cea mai mare din lume după capitalizarea bursieră".

Debitele Dunării vor fi în următoarele zile la 60% din valoarea normală. „Apele Române” spune că sunt rezerve de apă

Debitele Dunării vor fi în scădere în următoarele zile, Administraţia Naţională "Apele Române" şi compania Hidroelectriva monitorizând situaţia lacurilor de acumulare, iar datorită măsurilor luate s-au asigurat rezerve de apă suficiente pentru o lungă perioadă de timp.

PROGNOZA METEO: Încă o zi de vară în octombrie. Cum va fi vremea vineri şi sâmbătă

Vineri vremea va fi din nou frumoasă, cu valori termice mult mai ridicate faţă de mediile climatologice ale perioadei, cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

Premiul Nobel pentru literatură pe 2011: Scriitorul suedez Tomas Tranströmer. Poetul a vizitat România în 2003

Scriitorul suedez Tomas Tranströmer a primit, joi, premiul Nobel pentru literatură pe 2011, informează nobelprize.org.

Băsescu: Atitudinea Olandei faţă de aderarea la Schengen nu se modifică decât dacă rezolvăm bilateral problemele. Şi asta facem!

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că atitudinea Olandei faţă de aderarea României la soaţiul Schengen nu se va modifica decât dacă se rezolvă bilateral problemele, el dând asigurări că acest lucru se întâmplă.

Sebastian Ghiţă: Cuplul Vîntu-Schwartzenberg doreşte să-şi păcălească partenerii prin metoda FNI

Cuplul Vîntu-Schwartzenberg doreşte să-şi păcălească partenerii şi creditorii prin metoda FNI, iar dacă aceştia doresc ceva de la compania Asesoft trebuie să meargă în instanţă, a declarat pentru MEDIAFAX Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea TV şi cel care patronează grupul de firme Asesoft.

REPORTAJ VIDEO: Ce-i face fericiţi pe parlamentarii români? Ce spun Marko Bela, Radu Berceanu şi Ecaterina Andronescu – VIDEO

Cum definesc politicienii fericirea? După şocul întrebării şi o pauză de gândire, politicienii spun ce i-ar face pe ei fericiţi.

Mircea Sandu: DNA nu a fost nici la FRF, nici la mine acasă… poate au fost în lipsa mea

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că DNA nu a fost nici la FRF, nici la el acasă, precizând că poate au fost în lipsa lui, dar că nu ştie nimic.

BIOGRAFIE: Steve Jobs, din garajul casei părinteşti la idol al tehnologiei

Tânărul Steve Jobs a renunţat la facultate, la mijlocul anilor '70, pentru a asambla computere în garajul casei părinteşti împreună cu prietenul său, Steve Wozniak. Cei doi au fondat Apple în 1976 pentru a-şi vinde creaţiile, compania devenind în 35 de ani cea mai mare din lume.

Administratorul judiciar denunţă contractul cu Asesoft

Rovigo, administratorul judiciar al Realitatea Media, a anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, denunţarea contractului cu Asesoft Internaţional, fapt pentru care, începând de joi, compania condusă de Sebastian Ghiţă nu mai administrează Realitatea TV.

Miron Mitrea, audiat la DNA în dosarul în care este cercetat pentru corupţie. Procurorii reiau urmărirea penală împotriva sa

Senatorul PSD Miron Mitrea a venit, joi dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat în dosarul în care este cercetat pentru corupţie, retrimis de instanţă la procurori pentru completarea urmăririi penale.

Sulfina Barbu: Aştept de la Nokia să se comporte european cu angajaţii

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat, joi, după întâlnirea Consiliului Consultativ al AJOFM Cluj, că aşteaptă de la Nokia să se "comporte european" cu angajaţii care vor fi disponibilizaţi şi a spus că "o companie de talia Nokia" nu îşi poate permite să acţioneze altfel în Uniunea Europeană.

Momente memorabile din viaţa lui Steve Jobs – GALERIE VIDEO

Cofondatorul Apple şi fost director general al companiei, Steve Jobs, a murit miercuri la vârsta de 56 de ani, fiind bolnav de cancer pancreatic. "Suntem profund întristaţi să anunţăm că Steve Jobs a decedat astăzi", se arată într-un scurt comunicat al consiliului de administraţie al societăţii.

Reacţii la moartea lui Steve Jobs:”Steve era atât de genial încât i-a inspirat pe oameni să facă imposibilul”. Ce personalităţi au transmis mesaje de condoleanţe

Prietenii şi colegii cofondatorului Apple au reacţionat după moartea lui Steve Jobs, trimiţând mesaje de condoleanţe familiei, scrie CNN. Preşedintele SUA, Barack Obama, se numără printre personalităţile care şi-au exprimat regretul faţă de decesul lui Steve Jobs.

România şi alte trei ţări au votat contra unei recomandări de aderare a Palestinei la UNESCO

România, Statele Unite, Germania şi Letonia au votat miercuri împotriva unei recomandări de a atribui Palestinei statutul de stat cu drepturi depline al UNESCO, însă Consiliul Executiv al organizaţiei a aprobat recomandarea cu o majoritate covârşitoare.

Românii, ironizaţi într-o nouă emisiune în Franţa. Ministerul Afacerilor Externe reclamă xenofobia

O emisiune radiofonică umoristică din Franţa în care se fac noi glume pe tema românilor, insinuându-se faptul că cerşesc a determinat o reacţie dură a MAE care a acuzat realizatorii de xenofobie, în timp ce ministrul Baconschi s-a declarat "jignit".

Boc: Susţinem investiţiile germane prin toate mijloacele. Ambasadorul german: Reduceţi birocraţia

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seară, la un eveniment la care a participat ambasadorul german la Bucureşti, că partea română este determinată să susţină investiţiile germane "prin toate mijloacele posibile", diplomatul menţionând, la rândul său, necesitatea reducerii birocraţiei.

Negriţoiu: Paradigma se schimbă. Vor fi mai puţini bani, atenţia trebuie îndreptată spre economisire

Schimbarea paradigmei financiare la nivel global va impune o atenţie sporită pentru economisire deoarece resursele vor scădea, iar statele care vor avea deficit de capital vor fi influenţate în finanţarea bancară şi creşterea economică, afirmă Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank România.

Cazul maşinilor luate în leasing: Lee Wilkins, fost manager la Vodafone România, a fost reţinut

Lee Wilkins, fost manager la Vodafone România, a fost reţinut de procurori în dosarul în care se anchetează achiziţionarea în leasing a unor maşini, printre care un Porsche Cayenne, reclamate ulterior ca furate pentru încasarea despăgubirilor de la firma de asigurare, potrivit unor surse judiciare.

Guvernul creează un consiliu pentru o altă strategie economică, de această dată pe competitivitate

Guvernul a decis, prin memorandum, crearea Consiliului Naţional de Competitivitate, o structură care să realizeze o nouă strategie pentru sectorul economic, de data aceasta în domeniul competitivităţii, şi care să prezinte, semestrial, rapoarte cu privire la "dinamica competitivităţii economice".

Bursa din Frankfurt, evacuată în urma unei alerte cu bombă

Bursa din Frankfurt a fost evacuată miercuri timp de aproximativ o oră din cauza unei alerte cu bombă, a anunţat operatorul Deutsche Borse.

Guvernul vrea să obţină fonduri europene pentru angajaţii concediaţi din fabrica Nokia de la Jucu

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, se va afla, joi, în judeţul Cluj, pentru a discuta atât cu conducerea Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM), câr şi cu reprezentanţii Nokia despre condiţiile de accesare a unor fonduri europene pentru angajaţii companiei, a anunţat premierul Emil Boc.

Cazul maşinilor luate în leasing: Şeful Astra a dat informaţii despre un Porsche Cayenne al unui fost manager al Vodafone România

Preşedintele Astra Asigurări, Radu Mustăţea, a fost, miercuri, la Serviciul Furturi Auto al Poliţiei Române, unde a prezentat, în calitate de martor, informaţii privind cazul maşinilor luate în leasing, vândute ulterior şi declarate furate pentru încasarea asigurărilor.

Sindicaliştii de la Jucu au amânat negocierile cu Nokia şi se vor întâlni cu Sulfina Barbu

Sindicaliştii de la fabrica Nokia din comuna clujeană Jucu au amânat, miercuri, pentru ziua următoare negocierile cu conducerea companiei, între timp urmând să aibă o întrevedere cu ministrul Muncii, Sulfina Barbu, şi reprezentanţii AJOFM Cluj.

Gheţea: Executarea silită a devenit greoaie. Băncile să caute soluţii pentru salvarea clienţilor

Executarea silită devine un proces din ce în ce mai greoi, în condiţiile în care activele sunt greu de valorificat, astfel că băncile trebuie să găsească soluţii pentru salvarea clienţilor, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea.

Isărescu: Creditul de consum pe mai mult de 5-7 ani nu-şi are rostul. Ne întoarcem la normalitate – VIDEO

Creditul de consum pe mai mult de 5-7 ani nu-şi are rostul, iar reducerea maturităţii acestui tip de împrumuturi este o întoarcere la normalitate, experienţa arătând că băncile care au mers pe scadenţe de 20 de ani au cele mai multe credite neperformante, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Mircea Sandu, audiat la DNA ca martor: Am fost consultat de Vasile Avram doar pentru arbitrii de la finala Cupei

Preşedintele Fedraţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, la ieşirea de la DNA, că le-a spus procurorilor anticorupţie că fostul preşedinte al CCA, Vasile Avram, l-a consultat doar în privinţa brigăzii care a condus finala Cupei României - Timişoreana din sezonul trecut.

Cazul taximetristului ucis în Bucureşti: Victima a fost înjunghiată de opt ori în gât

Taximetristul omorât pe Bulevardul Alexandru Obregia a fost înjunghiat de opt ori în zona gâtului, moartea fiind violentă, potrivit rezultatelor autopsiei, a declarat, miercuri, procurorul Bogdan Staicu, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Samsung cere în justiţie interzicerea iPhone 4S în Franţa şi Italia

Samsung Electronics va cere în justiţie interzicerea comercializării noilor aparate iPhone 4S ale Apple în Franţa şi Italia, pe motivul încălcării patentelor, escaladând astfel disputa dintre cei doi mari producători de smartphone-uri şi tablete PC, relatează Bloomberg.

Varianta USL a Codului Muncii, adoptată tacit de Senat. Care sunt modificările propuse de opoziţie

Propunerea USL de modificare a Codului Muncii a fost adoptată de Senat, prin procedura tacită, anunţul fiind făcut miercuri, în plen, de preşedintele de şedinţă.

Isărescu: Dacă mi-aş asuma un risc pentru a stimula economia, reducerea CAS ar fi cea mai binevenită – VIDEO

Reducerea contribuţiilor sociale reprezintă un risc, însă ar fi cea mai binevenită măsură pentru a stimula economia pentru că munca este supraîmpovărată, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care şi-a nuanţat astfel afirmaţiile din ziua precedentă.

Peste jumătate dintre germani vor revenirea la marcă

Peste jumătate dintre germani ar dori reintroducerea mărcii germane în locul euro, potrivit rezultatelor unui sondaj, însă procentul a rămas stabil faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi criza datoriilor de stat a intrat între timp într-o fază mult mai periculoasă.

Boc: Nu am început niciun demers privind remanierea guvernamentală

Premierul Emil Boc a declarat miercuri, în judeţul Prahova, răspunzând unei întrebări, că Guvernul nu a făcut niciun demers instituţional privind o eventuală remaniere a Cabinetului.

Radu Moraru: 10TV este în moarte clinică. Foarte mulţi oameni au fost daţi afară. Sper să discut cu patronul RCS&RDS

Radu Moraru, realizatorul "Naşul", a declarat pentru MEDIAFAX că 10TV este în moarte clinică, precizând că este la Budapesta, unde se va duce la cartierul general al RCS&RDS, pentru a-i cere o explicaţie patronului Zoltan Teszari, întrucât marţi la postul TV au fost daţi afară foarte mulţi angajaţi.

Noi proteste la Atena. Zece mii de oameni manifestează împotriva măsurilor de austeritate

Mii de persoane participă la Atena la o serie de proteste faţă de măsurile de austeritate, în paralel cu o grevă a salariaţilor din sectorul public. Greva din sectorul public afectează muzeele, transporturile aeriene, spitalele, tribunalele şi oficiile administrative.

Premiul Nobel pentru chimie pe 2011: Daniel Shechtman, de la Technion – Israel Institute of Technology din Haifa

Cercetătorul Daniel Shechtman, de la Technion - Israel Institute of Technology din Haifa, a primit, miercuri, premiul Nobel pentru chimie pe 2011, informează nobelprize.org.