Știrile zilei

Dezastru feroviar în India: Cel puţin 53 de călători au murit – VIDEO

Cel puţin 53 de persoane, printre care se numără şi un suedez, au murit într-un accident feroviar produs duminică în nordul Indiei, la 150 de kilometri de oraşul Lucknow (statul Uttar Pradesh), potrivit unui nou bilanţ publicat luni de presa indiană.

O navă de agrement s-a scufundat în fluviul Volga: Cinci morţi şi peste 100 de dispăruţi – VIDEO

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 101 sunt date dispărute după ce nava de agrement Bulgaria s-a scufundat în fluviul Volga, a anunţat, luni, directorul centrului regional pentru situaţii de urgenţă, Igor Panshin.

Bon Jovi a susţinut un show exploziv, de trei ore, în Capitală, pentru peste 50.000 de fani – GALERIE FOTO

Trupa Bon Jovi a susţinut, duminică, un show exploziv, care a durat trei ore, în Piaţa Constituţiei din Capitală, în faţa unui public de peste 50.000 de persoane.

Canicula face victime în Capitală: Peste 360 de urgenţe, nouă pentru persoane căzute în stradă şi trei pentru insolaţie

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat, duminică, până la ora 18.00, peste 360 de urgenţe, printre acestea fiind şi nouă pentru persoane căzute în stradă, trei pentru insolaţie şi alte trei pentru lipotimii şi sincope, a declarat pentru MEDIAFAX managerul SABI, Alis Grasu.

Sarmizegetusa Regia, în pericol. O firmă privată face săpături cu buldozerul la jumătate de metru de zidurile cetăţii

Zidul porţii de vest al cetăţii Sarmizegetusa Regia a fost afectat pe o lungime de 30 de metri de lucrările executate de o firmă privată pentru amenajarea unei parcări, bucăţi din piatră desprinzându-se după ce un utilaj a săpat în apropiere, lucrările fiind oprite de CJ Hunedoara.

Turiştii se întorc de la mare: Coloane de maşini din Constanţa spre autostradă

Circulaţia pe DN22C se desfăşoară cu dificultate, duminică seară, după ce turiştii au început să plece de pe litoral, coloane de maşini înregistrându-se din zona localităţilor Poarta Albă, Castelu către Cernavodă, fără a fi blocaje rutiere.

Lagarde: Intrarea SUA în incapacitate de plată ar avea consecinţe deplorabile

Intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată ar avea "consecinţe deplorabile" atât pentru ţară, cât şi pentru restul lumii, a declarat, duminică, directorul general al fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde.

UE şi FMI vor obţine 9 miliarde de euro profit din împrumuturile de 67,5 miliarde euro acordate Irlandei

Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) vor obţine un profit de 9 miliarde de euro din împrumuturile totale de 67,5 miliarde de eruo acordate Irlandei, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Van Rompuy convoacă o reuniune de urgenţă a liderilor UE pentru a discuta despre criza datoriilor

Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a convocat pentru luni dimineaţă o reuniune de urgenţă a oficialilor la vârf din UE pentru a discuta despre pregătirea celui de-al doilea pachet de ajutor extern pentru Grecia şi îngrijorările privind presiunile pieţelor financiare asupra Italiei.

Bute versus Mendy, cel mai urmărit meci de box din istoria televiziunii în România

Peste patru milioane şi jumătate de români au fost alături de Lucian Bute în meciul de sâmbătă seară, difuzat pe Pro TV, în care pugilistul şi-a apărat pentru a opta oară titlul de campion mondial, informează postul TV.

Bacalaureatul s-a terminat, începe un alt bacalaureat la fel de exigent şi fără copiuţe

Bacalaureatul de vară s-a terminat, de luni încep înscrierile pentru sesiunea din toamnă, care se anunţă la fel de exigentă, fără nicio şansă de a copia, după cum a spus ministrul Educaţiei, dar poate mai uşoară pentru că tinerii picaţi la examen vor susţine numai probele nepromovate.

România recunoaşte suveranitatea şi independenţa Sudanului de Sud

Ministerul român al Afacerilor Externe salută proclamarea, la 9 iulie, a independenţei Republicii Sudanului de Sud, precizând că România recunoaşte această ţară ca stat suveran şi independent şi doreşte să dezvolte relaţii strânse de cooperare cu aceasta.

Elena Udrea, despre huiduielile publicului după meciul Bute-Mendy: Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost întrebată duminică despre huiduielile publicului prezent la meciul dintre Lucian Bute şi Jean Paul Mendy atunci când i-a fost pronunţat numele, ea răspunzând: "Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită".

Trichet cere o reglementare mai strictă a instituţiilor financiare nebancare

Economia globală este încă fragilă, iar zona instituţiilor financiare nebancare trebuie reglementată mai bine, a declarat, duminică, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, citat de cotidianul Wall Street Journal.

Hotelierii consideră abuzivă intenţia Elenei Udrea de a-i expropria pe cei care nu investesc

Hotelierii consideră abuzivă intenţia ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, de a-i expropria pe cei care au hoteluri pe litoral aflate în paragină sau închise şi susţin că investiţiile pot fi stimulate doar prin crearea unor facilităţi fiscale.

Închiderea News of the World, după 168 de ani, nu pune capăt scandalului interceptărilor telefonice

Închiderea publicaţiei News of the World, deţinută de News Corporation, cu o istorie de 168 de ani, în care a reuşit să ajungă printre cele mai populare titluri din Marea Britanie, nu pune capăt scandalului interceptărilor telefonice, care a nemulţumit cele câteva milioane de cititori.

Doroftei: Bute a ales să facă din box o afacere

Fostul pugilist Leonard Doroftei s-a declarat dezamăgit de meciul susţinut de Lucian Bute în compania lui Jean Paul Mendy, apreciind că toată lumea aştepta knock-out-ul şi că Bute a făcut din box o afacere.

Decontaminarea zonei după accidentul de la Fukushima va dura zeci de ani

Decontaminarea în zona centralei nucleare de la Fukushima va dura zeci de ani, a declarat sâmbătă premierul japonez, Naoto Kan, care a prezentat un program pe termen lung pentru reabilitarea regiunii.

Ultima ediţie a săptămânalului News of the World: „Mulţumim şi la revedere”

Săptămânalul britanic News of the World, închis în urma unui scandal de proporţii privind interceptări telefonice ilegale, a publicat duminică ultima ediţie, titrând pe prima pagină "Mulţumim şi la revedere".

Dominique Strauss-Kahn a fost vizitat la hotel, înainte de incident, de o „prietenă secretă”

Dominique Strauss-Kahn a avut o întâlnire cu o femeie măritată, care lucrează în sectorul bancar, cu numai câteva ore înaintea incidentului reclamat de camerista de la hotelul Sofitel din New York, relatează New York Post.

Cutremur cu magnitudinea 7,1 în nord-estul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs, duminică, în largul coastelor de nord-est ale Japoniei, determinând autorităţile să emită, pentru scurt timp, un avertisment de tsunami.

Bute, aclamat de sute de persoane în Piaţa Universităţii – VIDEO

Pugilistul Lucian Bute a fost aclamat de aproximativ 400 de persoane în Piaţa Universităţii din Bucureşti, sâmbătă noapte, după victoria în faţa francezului Jean Paul Mendy, prin KO în runda a patra, rezultat în urma căruia şi-a păstrat pentru a opta oară centura mondială IBF la categoria supermijlocie.

Trupa Bon Jovi a sosit la Bucureşti

Membrii trupei Bon Jovi au sosit la Bucureşti sâmbătă după amiază, în jurul orei 16.00, au declarat pentru MEDIAFAX organizatorii concertului pe care celebra formaţie îl va susţine duminică seară, în Piaţa Constituţiei.

Canicula face victime în Capitală

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat, sâmbătă, de la orele 7.00 până la 17.00, peste 300 de urgenţe, printre care două cazuri de insolaţie, 13 căzuţi în stradă şi 61 de lipotimii şi sincope, a declarat pentru MEDIAFAX managerul SABI, Alis Grasu.

SUA, Marea Britanie şi Franţa recunosc Sudanul de Sud

Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au recunoscut sâmbătă Sudanul de Sud, imediat după proclamarea oficială a independenţei noului stat.

Marko: Va fi o decizie proastă dacă, pe lângă dubla cetăţenie, se va da şi drept de vot în Ungaria

Vicepremierul UDMR Marko Bela a declarat, sâmbătă, la Izvorul Mureşului, că nu este de acord ca maghiarii din România să voteze la alegerile parlamentare din Ungaria şi a afirmat că acordarea dreptului de vot în ţara vecină, pe lângă dubla cetăţenie, va fi "o decizie proastă".

Boc: Calificativul Fitch, recunoaştere că ceea ce a făcut ţara în ultimii doi ani a fost corect

Premierul Emil Boc a apreciat, sâmbătă, că recentul calificativ acordat României de către agenţia Fitch privind investiţiile reprezintă o recunoaştere a faptului că măsurile luate în ultimii doi ani au fost corecte şi la timp.

Sute de egipteni ocupă în continuare piaţa Tahrir din Cairo

Sute de manifestanţi ocupă şi sâmbătă piaţa Tahrir din Cairo, într-o încercare de a exercita presiuni asupra puterii în vederea relansării reformelor. Manifestanţii au petrecut noaptea într-o tabără de corturi instalată în piaţă, după mitingurile de vineri, la care au participat zeci de mii de persoane.

Funeriu reafirmă că a luat Bac-ul cu brio, după ce presa l-a acuzat că a trecut din a doua sesiune

Ministrul Educaţiei a precizat, sâmbătă, că a luat bacalaureatul din prima sesiune, cu o notă suficient de mare pentru a fi selectat în ruta de studii pentru elite, după ce postul Antena 3 a prezentat un document din care rezulta că Funeriu picat probele scrise şi a primit o a doua şansă la oral.

Boc: Bacalaureatul, un duş rece, dar necesar sistemului educaţional din România

Premierul Emil Boc consideră că bacalaureatul recent încheiat a fost "un duş rece, dar necesar" sistemului educaţional din România şi i-a sfătuit pe candidaţii care au fost respinşi să înveţe pentru că întotdeauna există o a doua şansă.

Alexandru Gussi, eliberat din funcţia de consilier prezidenţial

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial pentru educaţie şi cercetare, începând cu data de 11 iulie, a lui Alexandru Gheorghe Gussi.

Un nou stat pe harta lumii: Sudanul de Sud – VIDEO

Sudanul de Sud devine astăzi cel mai nou stat al lumii, după ce şi-a câştigat independenţa printr-un referendum istoric organizat în iaunuarie. Acest eveniment este punctul culminant al unui proces de şase ani care a pus capăt unui război lung şi brutal care a cauzat moartea a milioane de oameni.

Camerista care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn, angajată la Sofitel cu sprijinul unui ONG pentru refugiaţi

Camerista care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn de agresiune sexuală a fost plasată în postul de la hotelul Sofitel de o asociaţie "foarte respectabilă" pentru sprijinirea refugiaţilor, a anunţat, vineri, sindicatul personalului hotelier din New York.

Grecia în impas: Investitorii privaţi nu vor să se implice în programul internaţional de susţinere

Discuţiile privind implicarea investitorilor privaţi în al doilea program internaţional de susţinere a Greciei sunt blocate şi sunt şanse mici să se ajungă la o contribuţie de 30 de miliarde de euro, au declarat, vineri, diplomaţi din zona euro.

Kadhafi ameninţă din nou: Sute de libieni vor deveni martiri în Europa. Sicilia, Canare şi Andaluzia, teritorii arabe care terbuie eliberate

Liderul libian, Muammar Kadhafi, a ameninţat, vineri, că va trimite sute de "martiri" pentru a comite atacuri în Europa, ca răzbunare pentru campania militară NATO împotriva regimului de la Tripoli.

Dorin Chirtoacă rămâne primarul Chişinăului. Curtea de Apel din Bălţi a validat rezultatele alegerilor locale

Curtea de Apel din Bălţi a validat rezultatele turului doi al alegerilor locale din Chişinău, confirmând victoria lui Dorin Chirtoacă.

Rezultate la bacalaureat: Promovabilitatea în Bucureşti a crescut cu 1,77% după contestaţii, ajungând la 43,8%

Promovabilitatea la bacalaureat în Bucureşti a crescut cu 1,77 la sută după rezolvarea contestaţiilor, ajungând la 43,8 la sută, a declarat, vineri seară, pentru MEDIAFAX, inspectorul general şcolar Cristian Alexandrescu.

Accident aviatic în Congo: Un avion s-a prăbuşit la aterizare. La bordul aeronavei se aflau 112 pasageri

Un avion de pasageri al unei companii private congoleze s-a prăbuşit vineri pe aeroportul din Kisangani, în nord-estul Republicii Democrate Congo (RDC), cel puţin 53 de persoane supravieţuind accidentului.

Ce s-a întâmplat în camera 2.806 a hotelului Sofitel din New York? Există trei scenarii care pot fi susţinute în cazul lui Strauss-Kahn

Cazul penal împotriva lui Dominique Strauss-Kahn se erodează odată cu scăderea credibilităţii cameristei, dar nu există un răspuns la întrebarea principală, şi anume ce s-a întâmplat în camera 2.806 a hotelului Sofitel din New York, la 14 mai, comentează New York Times.

Studiu: Rezultatele la bacalaureat corespund realităţii, elevii sunt principalii vinovaţi

Românii cred că rezultatele obţinute la sesiunea 2011 a examenului de bacalaureat corespund realităţii, elevii fiind principalii vinovaţi pentru rezultatele slabe, iar peste 60 la sută sunt de părere că viitorii absolvenţi vor fi mai responsabilizaţi, rezultă dintr-un studiu prezentat vineri de IRES.