Ungaria: A fost adoptat un decret care interzice simbolurile LGBT+ pe clădirile publice

Publicat: 06 06. 2025, 16:56
Actualizat: 06 06. 2025, 17:45

Un decret privind interzicerea afișării simbolurilor care reprezintă minoritățile sexuale pe clădirile publice a fost publicat vineri, în Ungaria. Documentul apare în timpul pregătirilor pentru festivalul Budapest Pride. În ultimii ani, premierul naționalist Viktor Orban a instituit mai multe restricții pentru comunitatea LGBT+ în numele „protejării copiilor”, iar anul acesta a adoptat o lege care interzice marșul planificat pentru 28 iunie. Totuși, organizatorii au continuat pregătirile, potrivit Le Figaro.

„Simbolurile care se referă la sau promovează diferite orientări sexuale și de gen nu pot fi afișate pe clădiri” legate de guvern sau de banca centrală, scrie în decretul publicat în Monitorul Oficial.

„Este o decizie cu o semnificație „simbolică”, a recunoscut biroul prim-ministrului, având în vedere că „o astfel de practică” nu este în niciun caz obișnuită. „Acest decret confirmă hotărârea deplină a guvernului de a combate propaganda LGBT+ care vizează copiii, fie în creșe, școli, mass-media sau spații publice”, a adăugat reprezentantul într-un comunicat.

Parlamentul a aprobat la mijlocul lunii martie un proiect de lege pentru a preveni orice adunare care ar încălca legislația din 2021 care interzice discuțiile despre „homosexualitate și reatribuire de gen” în rândul minorilor, amenințând astfel evenimentul Pride.

Ulterior, mii de manifestanți au ieșit pe străzile capitalei pentru a protesta față de noua înăsprire a drepturilor LGBT+. Măsurile luate de Ungaria au stârnit îngrijorări și la Bruxelles și în multe țări ale UE.