arda guler

Arda Guler a fost desemnat Revelația Sezonului în Liga Campionilor. Khvicha Kvaratskhelia este Jucătorul Sezonului

Mijlocașul turc Arda Guler a fost desemnat Revelația Sezonului UEFA Champions League pentru campania 2025/2026, în timp ce extrema lui Paris Saint-Germain, Khvicha Kvaratskhelia, a primit premiul Jucătorul Sezonului.

Lovitură serioasă pentru Real Madrid. Doi jucători de bază vor lipsi până la finalul sezonului

Clubul Real Madrid a anunțat joi că, în urma evaluărilor medicale, Éder Militão și Arda Güler au suferit leziuni la bicepsul femural. Aceștia urmează să rateze ultimele partide ale sezonului, sperând să poată reveni la echipele naționale pentru Cupa Mondială din vară.

Probleme pentru Ancelotti. Arda Guler este al treilea jucător de la Real Madrid operat la genunchi

Guler, care a fost transferat de Real în iulie, de la Fenerbahce, s-a întors mai devreme acasă din turneul de pre-sezon al clubului în Statele Unite, din cauza accidentării. Operaţia mijlocaşului vine după ce Real i-a pierdut pe portarul Thibaut Courtois şi pe fundaşul Eder Militao din cauza unor accidentări la ligamentele încrucişate anterioare (LCA). […]