bnr

Banca centrală a publicat un curs de referinţă cu 0,44 bani mai redus, de 4,1298 lei/euro

Moneda naţională şi-a păstrat uşorul avans de la începutul sesiunii interbancare de vineri, iar Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,1298 lei/euro, cu 0,44 bani mai redus faţă de cel de joi.

Cotaţiile au rămas aproape de 4,1350 lei/euro, iar referinţa BNR a urcat la 4,1342 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale au fost stabile în prima parte a şedinţei interbancare de joi, cu oscilaţii reduse aproape de 4,1350 lei/euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a calculat un curs de referinţă cu 0,45 bani mai mare faţă de cel de miercuri, de 4,1342 lei/euro.

ING estimează că BNR a vândut până la un miliard euro în mai pentru a împiedica deprecierea leului

ING Bank estimează că Banca Naţională a României (BNR) a vândut, în a doua parte a lunii mai, între 700 milioane euro şi un miliard de euro pentru a împiedica deprecierea monedei naţionale dincolo de nivelul de 4,14 lei/euro.

Dobânzile la creditele în lei au continuat să scadă în aprilie şi au urcat uşor la creditele în valută

Ratele dobânzii practicate de instituţiile de credit din România au continuat să scadă în luna aprilie pentru creditele şi depozitele în monedă naţională şi au avut o tendinţă uşor crescătoare pentru produsele acordate de bănci în euro, reiese din datele publicate miercuri de BNR.

Rezervele BNR au crescut în mai cu 634 milioane euro

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au crescut în luna mai cu 634 milioane euro, la 32,7 miliarde euro, în contextul unor intrări de 1,8 miliarde euro care au compensat ieşirile de 1,2 miliarde de euro.

BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,1297 lei/euro, cu 0,89 bani mai mare faţă de cel de marţi

Moneda naţională a fost stabilă în prima parte a sesiunii interbancare de miercuri, cu oscilaţii foarte aproape de 4,13 lei/euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă cu 0,89 bani mai mare, de 4,1297 lei/euro.

Activitatea BNR şi sectorul financiar, printre materiile opţionale pentru elevii de liceu din toamnă

BNR a încheiat un protocol cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin care elevii de liceu, din clasele a XI-a şi a XII-a, vor putea alege din toamnă să învețe o disciplină despre activitatea BNR şi despre sectorul financiar.

BNR a anunţat un curs de referinţă în stagnare, la 4,1208 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale au revenit peste 4,12 lei/euro la jumătatea sesiunii interbancare de marţi, după o uşoară apreciere în debut, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a stabilit un curs de referinţă apropiat de cel de luni, la 4,1208 lei/euro.

Leul şi-a păstrat avansul uşor din debut, iar referinţa BNR a coborât la 4,1207 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat uşor în prima parte a şedinţei interbancare de luni, pe o piaţă apatică, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în coborâre cu 1,08 bani, la 4,1207 lei/euro.

BNR a anunţat un curs de referinţă uşor mai redus, de 4,1315 lei/euro

Moneda naţională a pierdut avansul din debut, iar cotaţiile au revenit peste 4,13 lei/euro la jumătatea zilei, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,1315 lei/euro, cu doar 0,18 bani mai redus decât cel de joi.

Tabără: Si Guvernul şi Preşedinţia au lucrat impecabil cu BNR

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, comentând declaraţiile preşedintelui şi premierului la adresa oficialilor BNR, că este bine şi să dai şi să primeşti lecţii, menţionând că şi Guvernul şi Preşedinţia au lucrat impecabil cu Banca Naţională.

BNR poate lua în garanţie sedii de bănci greceşti în schimbul finanţării

Banca Naţională are pâr­ghii pentru a interveni în even­tua­litatea concre­ti­zării unor scenarii de criză an­tre­nate pe piaţa ban­ca­ră locală de situaţia din Grecia, înce­pând de la refinanţarea bilaterală a ti­tlu­­rilor de stat deţinute de băncile cu ca­pital elen şi până la preluarea în ga­ran­ţie a sediilor acestora în schimbul fur­nizării de lichidităţi, afirmă un oficial din sistemul bancar.

Boc: Oficialii BNR nu vor la Guvern deoarece este mai uşor să comentezi din tribună decât pe teren

Oficialii Băncii Naţionale a României nu doresc să preia postul de prim-ministru deoarece în perioade de criză nu sunt anunţate veşti bune şi imaginea personală este astfel afectată, fiind în aceste condiţii mai uşor să comentezi de pe margine decât să te afli pe terenul de joc, spune premierul Boc.

Cristian Hostiuc, ZF: Din păcate Ceauşescu nu mai e să-l criticaţi

A răbdat cât a răbdat preşedintele Băsescu criticilor şi comentariilor şefilor BNR din 2009 înciace la adresa Guvernului, economiei, situaţiei din România, la modul cum ar trebui făcute lucrurile, dar într-o dimineaţă de sfârşit de mai 2011, nu s-a mai abţinut.

Vasilescu, despre declaraţia lui Băsescu: Guvernatorul BNR a fost şi prim-ministru

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a fost şi prim-ministru, a menţionat Adrian Vasilescu, consilier al şefului băncii centrale, solicitat de MEDIAFAX să comenteze declaraţia preşedintelui Băsescu privind neasumarea de către oficialii BNR a unor funcţii precum cea de premier sau ministru al Finanţelor.

Băsescu: BNR e un permanent profesor; ia întrebaţi vreunul dacă vrea să fie prim-ministru! – 2

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la RRA, că "BNR este un continuu profesor", dar niciunul dintre oficialii instituţiei nu şi-ar asuma răspunderea de ministru al Finanţelor sau de prim-ministru, şeful statului apreciind că "una e să dai lecţii şi alta e să vii în arenă".

Băsescu: BNR e un permanent profesor. Ia întrebaţi vreunul dacă vrea să fie prim-ministru

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că "BNR este un continuu profesor", dar niciunul dintre oficialii instituţiei nu şi-ar asuma răspunderea de ministru al Finanţelor sau de prim-ministru, şeful statului apreciind că "una e să dai lecţii şi alta e să vii în arenă".

Leul a trecut pe depreciere până la jumătatea sesiunii, iar referinţa BNR a urcat la 4,1333 lei/euro

Moneda naţională a pierdut avansul de la începutul şedinţei şi cotaţiile s-au întors peste 4,13 lei/euro, astfel că BNR a publicat un curs de referinţă de 4,1333 lei/euro, cel mai înalt nivel de la începutul lunii aprilie.

Isărescu: În 2009 România a fost foarte aproape de un „sudden stop”, în termeni medicali ca un infarct

Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a declarat că în 2009 România a fost foarte aproape de un "sudden stop", echivalentul medical al unui infarct, însă acest lucru a fost evitat deoarece s-a reacţionat la timp.

Georgescu: Băncile elene au solvabilitate peste 11% şi planuri pentru situaţii neprevăzute

Băncile cu acţionariat grecesc prezente în România au solvabilitatea peste 11%, un nivel confortabil al lichidităţii şi dispun de planuri de rezervă pentru a face faţă situaţiilor neprevăzute şi să-şi menţină soliditatea financiară, a declarat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

Leul s-a menţinut pe depreciere, iar referinţa BNR a urcat la 4,1290 lei/euro

Moneda naţională s-a depreciat treptat în prima parte a zilei, iar cotaţiile au depăşit 4,13 lei/euro, pe o piaţă cu volume reduse, iar BNR a anunţat un curs de referinţă în creştere cu 0,57 bani , la 4,1290 lei/euro.

Isărescu: Reducerea pensiilor era o soluţie mult mai bună decât majorarea TVA

Reducerea pensiilor, măsură vizată anul trecut de Guvern, ar fi fost o soluţie mult mai bună decât majorarea TVA şi ar fi ajutat România să iasă mai rapid din recesiune, însă nu a avut suficient sprijin politic, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Populaţia continuă să economisească în lei şi valută. Firmele preferă moneda naţională

Populaţia continuă să economisească, majorând în aprilie soldul depozitelor atât în lei, cât şi în valută, dar companiile reacţionează la tendinţa de apreciere a monedei naţionale şi îşi mută plasamanetele din valută în lei, potrivit datelor publicate miercurti de BNR.

Isărescu: Capitalurile vor intra probabil masiv în România, iar BNR va atenua volatilitatea cursului

România va intra probabil într-o nouă perioadă în care se va confrunta cu intrări masive de capitaluri, deşi înrăutăţirea situaţiei Greciei ar putea tempera acest trend temporar, iar BNR va încerca să atenueze volatilitatea cursului de schimb, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.

Creditul în lei a crescut în aprilie cu 1,5%, iar cel în valută cu 0,6% -2 –

Creditul în lei a crescut în aprilie cu 1,5%, la 78,12 miliarde lei, cu un avans mai puternic pe parte companiilor, în timp ce creditul în valută exprimat în euro a urcat cu 0,6%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.

Creditul în lei a crescut în aprilie cu 1,5%, iar cel în valută cu 0,6%

Creditul în lei a crescut în aprilie cu 1,5%, la 78,12 miliarde lei, cu un avans mai puternic pe partea companiilor, în timp ce creditul în valută exprimat în euro a urcat cu 0,6%, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.

Şeful Supravegherii din BNR: Băncile greceşti nu retrag linii de finanţare din România

Filialele locale ale băncilor elene, dintre care Alpha Bank şi Bancpost sunt jucători de top zece, iar Banca Românească şi Piraeus sunt bănci de talie medie, nu au făcut până acum rambursări anticipate ale surselor primite din Grecia, spune Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR.

Leul a pierdut avansul din debut, iar BNR a anunţat o referinţă de 4,1233 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale au revenit peste 4,12 lei/euro până la jumătatea sesiunii interbancare de marţi, după o uşoară apreciere a leului la deschidere, iar Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în scădere cu 0,3 bani, la 4,1233 lei/euro.

Leul a rămas pe depreciere, iar referinţa BNR a urcat la 4,1263 lei/euro

Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a sesiunii de luni, în linie cu valutele din regiune, din cauza temerilor privind criza datoriilor din zona euro, astfel că banca centrală a publicat un curs cu 1,72 bani mai mare, de 4,1263 lei/euro.

Plăţile refuzate de bănci au coborât în aprilie la valoarea minimă de după septembrie 2008

Plăţile prin bilete la ordin, cecuri şi cambii refuzate de bănci au scăzut în aprilie cu 23,5% faţă de martie, la 470 milioane de lei, valoarea minimă raportată după septembrie 2008, prima lună în care efectele crizei financiare internaţionale au fost resimţite în România, potrivit datelor BNR.

Vasilescu: BNR preferă un european la conducerea FMI

BNR nu este indiferentă faţă de numirea unui nou director general al FMI şi preferă ca funcţia să fie preluată tot de un european, afirmă Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, menţionând că acordul României cu instituţia internaţională va continua indiferent de persoana care o conduce.

Leul s-a apreciat uşor, pe o piaţă apatică, iar referinţa BNR a coborât la 4,1091 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat uşor în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, pe o piaţă apatică, potrivit dealerilor, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs cu 1,63 bani mai redus, de 4,1091 lei/euro.

S&P Revises BNR Outlook To Stable With One Year Delay, Citing Administrative Error

Standard & Poor's Rating Services Thursday said that due to an administrative error the rating outlook on the National Bank of Romania (BNR, the central bank of Romania), which is linked to that of Romania, had been incorrectly listed as negative for more than one year.

S&P a afişat eronat, din martie 2010, perspectivă negativă pentru ratingul BNR, în loc de stabilă

Standard & Poor's a anunţat că, din cauza unei "erori administrative", perspectiva ratingului Băncii Naţionale a României, cuplat direct cu ratingul României, nu a fost modificată de la negativă la stabilă în urmă cu mai mult de un an, când agenţia a luat această măsură în cazul statului.

S&P a retras ratingurile BNR, deoarece instituţia nu mai are datorii evaluate de agenţie

Standard & Poor's (S&P) a retras ratingurile Băncii Naţionale a României (BNR), o procedură normală în condiţiile în care instituţia nu mai are datorii evaluate de agenţie.

Vasilescu, BNR: Politicile monetare nu mai pot controla inflaţia, când masa monetară se globalizează

Politicile monetare adoptate de către banca centrală nu mai pot controla inflaţia, mai ales într-o economie deschisă, în care există fluxuri permanente de capital şi care determină, în final, o globalizare a masei monetare, consideră Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

Leul a pierdut din avansul din debut, iar referinţa a urcat cu 0,7 bani, la 4,1254 lei/euro

Moneda naţională a pierdut avansul din debut, iar cotaţiile au revenit peste 4,1250 lei/euro, astfel că banca centrală a publicat un curs de referinţă cu 0,7 bani mai mare, de 4,1254 lei/euro.

Leul a trecut pe depreciere, iar referinţa BNR a urcat la 4,1184 lei/euro

Moneda naţională a pierdut avansul din debut, iar cursul a depăşit 4,12 lei/euro în prima jumătate a sesiunii, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a afişat un curs de referinţă cu 1,33 bani mai mare, de 4,1184 lei/euro.

Number Of Romanian Active Cards In 1Q At Lowest Level Since March 2008

The number of active cards in Romania decreased by 619,815 in the first quarter, to 10.58 million, the lowest level since March 2008, although the total value of transactions has grown compared to the same period of last year, central bank data showed Tuesday.

Numărul cardurilor active, la nivelul minim din ultimii trei ani

Numărul cardurilor active a scăzut în primul trimestru cu 619.815 unităţi, la 10,58 milioane de unităţi, nivelul minim înregistrat după luna martie 2008, deşi valoarea tranzacţiilor a crescut comparativ cu perioada similară de anul trecut, potrivit datelor publicate de BNR.