capsula Orion

Astronauții misiunii Artemis II s-au reîntâlnit cu capsula Orion după zborul istoric în jurul Lunii. Ce urmează pentru programul NASA

La trei luni după cea mai importantă misiune lunară cu echipaj din ultimele cinci decenii, cei patru astronauți ai misiunii Artemis II s-au reîntâlnit cu capsula Orion, revenită la Centrul Spațial Kennedy, anunță Euronews.

Misiunea Artemis II se apropie de cel mai riscant moment: reintrarea capsulei în atmosfera Pământului

După zborul istoric în jurul Lunii, echipajul misiunii Artemis II se pregătește pentru cea mai periculoasă etapă a călătoriei: revenirea pe Pământ. Specialiștii NASA spun că reintrarea în atmosferă este momentul cu cel mai mare risc al întregii misiuni, transmite CNN

Cum arată „casa” astronauților care merg acum spre Lună: dotările capsulei Orion

Capsula Orion, care transportă echipajul misiunii Artemis II spre Lună, este mult mai sofisticată decât navele Apollo. Deși spațiul este limitat, interiorul capsulei include un mic „habitat” cu loc pentru dormit, exerciții, masă și chiar un sistem de toaletă cu ușă pentru intimitate, scrie CNN.

Artemis II: De ce prima misiune lunară cu echipaj nu va atinge suprafața Lunii

Artemis II va trimite patru astronauți dincolo de Lună, fără aselenizare, testând Orion și punând siguranța echipajului pe primul loc.

NASA pregătește Artemis II: Calendarul lansării, echipajul și prima misiune cu astronauți spre Lună în peste 50 de ani

Misiunea Artemis II a NASA ar putea fi lansată în februarie, trimițând patru astronauți dincolo de Lună pentru a testa sisteme-cheie.