comunism

Amintiri din comunism: Istoria grupului Vouă, povestită de fondatorul lui, Adrian Fetecău

Pe canalul de YouTube „Compania Teatrală Vouă” puteţi vedea, într-un lung serial, „Istoria Vouă” despre o trupa cărei activitate se întinde pe durata a mai bine de patru decenii.

Tinerii îşi pierd încrederea în democraţie. Avocatul Adrian Cuculis: „Dacă ai doar nişte amintiri sau povestiri din comunism, s-ar putea să tânjeşti după acel regim”

Poate n-au studiat prea bine istoria. Din ce în ce mai mulţi tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani nu ţin prea mult la democraţie. Sunt 57% care preferă democraţia, iar 42% ar susţine un regim militar. Din categoria de peste 56 de ani, 71% sunt pentru democraţie şi doar 20% ar […]

Ion Cristoiu: Vlad Ţepeş văzut de naţionalişti

Un text al lui Dan Berindei despre relaţiile diplomatice ale Principatelor Unite mă trimite la un articol despre Procedura de învestitură şi ceremonialul de recepţie ale Prinţului Domnitor Cuza la Constantinopol în septembrie 1860, prima întîlnire cu Sultanul a domnului celor două principate. Articolul, iscălit de GG Florescu apare ca fiind publicat în revista Studio […]

Ion Cristoiu: Ilegaliştii beneficiau de servicii medicale deosebite

Rapoarte. Am dat gata Preoţi în tranşee. 1941-1944, editura Europa Nova, 1998, varianta electronică, de pe Scribda. Carte capitală pentru înţelegerea rolului major al BOR în Războiul Sfînt. Lunar, cel puţin teoretic, pentru că totul depinde de mersul Războiului, preoţii confesori trimit obligatoriu Episcopiei Militare, cu sediul la Alba Iulia, rapoarte ale activităţii lor din […]

23 august 1944 – Ziua în care România a trecut de la totalitarismul brun la totalitarismul roşu

Arestarea lui Ion Antonescu a avut loc pe 23 august 1944, în urma unei lovituri de stat organizate de regele Mihai I, cu sprijinul unor partide politice şi a unor generali din armată. Regele l-a chemat pe Antonescu la Palatul Regal pentru a-i cere să semneze armistiţiul cu Aliaţii, dar acesta a refuzat, invocând loialitatea […]

Ciolacu: Negaţionismul şi apologia regimului comunist încă pot compromite progresul democraţiei

Negaţionismul şi apologia regimului comunist încă pot compromite progresul care s-a realizat pentru consolidarea democraţiei, afirmă Marcel Ciolacu în mesajul transmis cu ocazia Zilei Comemorării Victimelor Stalinismului şi Nazismului şi a Zilei Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului.

Ion Cristoiu: De la Ajutorul Legionar la Partidul Comunist

Mă sună de la Cluj, Mihai Cistelican, tînărul care şi-a făcut un scop în viaţă din a-mi republica, strînse într-un volum, scrierile mele de tinereţe. A descoperit că foloseam la vremea respectivă şi pseudonimul Ion Sireteanu. Cum descoperirea a fost făcută după ce a parcurs colecţiile Vieţii studenţeşti şi Echinox, Mihai Cistelican mă întreabă dacă […]

Ion Cristoiu: Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu

La interviul acordat mie pentru Aleph News, Jordan Herford, administratorul drepturilor de autor Sadoveanu (maică-sa, Smaranda Erfurt, nepoată a lui Sadoveanu, e moştenitoarea, singura nepoată rămasă în viaţă), îmi aduce spre prezentare varianta franceză a Zodiei Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, apărută la editura Rue d’Ulm, în 2017, sub titlul Le règne du prince Douca, ou […]

14 august 1980 – Lech Walesa declanşează greva la şantierul naval din Gdansk

Greva izbucnită pe 14 august 1980 la şantierul naval din Gdansk, unde Walesa lucra ca electrician, a fost scânteia care a declanşat o revoltă populară împotriva autorităţilor comuniste.

Ion Cristoiu: „Şi la-ntreceri zburăm mai focoşi, val-vîrtej: E cu noi Gheorghiu-Dej”

Poem. În noiembrie 1951, la împlinirea vîrstei de 50 de ani, Gheorghiu-Dej beneficiază, printre altele, de un poem închinat de A. Toma. Dînd curs unei norme a epocii, poetul insistă pe dragostea şi recunoştinţa de care se bucură Gheorghiu-Dej dn partea poporului: „Tu, ce fugi de cinstiri – astăzi stavila cade: Vin din văi, curg […]

Ion Cristoiu: Perpessicius îl elogiază pe comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu

Comentariu. Am luat azi noapte la mînă, pentru a găsi actele apartamentului de la Sinaia, ceva gen Căutarea acului în carul cu fîn, plicurile din maldărele care stau peste tot în birou. Am descoperit astfel cîte proiecte au rămas neduse pînă la capăt, pentru că sufăr de ciuma împrăştierii. Printr-o decizie tipică mie – luată […]

Ion Cristoiu: Una din marile cauze ale eşecului comunist

Serialul Omar, dedicat marelui calif, Uman ibn Al-Hattab, a devenit mai dinamic. Am ajuns la faza militară a destinului lui Mahomed. Prima bătălie – cea în care oastea Meccăi e zdrobită – dă unui serial lălăit un plus de dinamism. Eu mă uit totuşi mai departe la serial, fentînd dorinţa tot mai puternică de a […]

26 iulie 1953 – Fidel Castro declanşează ,,revoluţia” comunistă în Cuba

Între 1953 şi 1959, Fidel Castro, un doctor în drept cubanez, fiu al unui fermier spaniol bogat, a condus revoluţia cubaneză pentru a răsturna regimul condus de dictatorul Fulgencio Batista.

Ion Cristoiu: Cum erau ruşii prezentaţi ca nişte sălbatici

Curentul din 13 august 1942 publică un reportaj antirusesc, dintre cele semnate de Constantin Virgil Gheorghiu în anii războiului Sfînt, pentru a-i convinge pe români că ruşii sînt nişte sălbatici şi prin urmare trebuie măcelăriţi de bunii creştini care eram noi. La vremea respectivă, Odessa era sub ocupaţie românească. Din acest reportaj, Odesa, oraşul copiilor […]

Ion Cristoiu: Cum a supravieţuit Mitul Guevara

Am ajuns cu cercetarea Castroikăi (Perestroika lui Castro) la ceea ce s-ar numi reabilitarea lui Che Guevara. Nu de reabilitarea icoanei Che Guevara, în vigoare de ani întregi, de cînd americanii au făcut neghiobia să-l martirizeze, ci de reabilitatea lui Che Guevara demnitarul din primii ani ai Revoluţiei, administrator al economiei cubaneze sub semnul unei […]

Ion Cristoiu: Nedreptăţile pamfletarului

Ca şi Arghezi, ca şi Camil Petrescu şi în general ca toţi marii publicişti, forţa lui Ion Vinea se vede mai ales cînd atacă. Arghezi atinge blegeala adormitoare cînd cîntă. Datul literelor cu parfum nu-i stă bine nici lui Ion Vinea. Peste rîndurile de laudă, de cîntare, de închinăciune, chiar şi cînd ele slujesc un […]

Ion Cristoiu: Tudor Arghezi face elogiul găinii

Siguranţa Generală a Universului. Cu un pix colorat şi subţire în mînă şi cu picioarele pe birou, americăneşte, îmi propun să isprăvesc zece pagini din Publicistica lui Arghezi, volumul VII, abandonat într-o vreme, reluat după ce l-am descoperit în grămada de cărţi de lîngă birou. N-a fost altceva decît rodul întîmplării. Cînd am nevoie de […]

Ion Cristoiu: De ce s-a trecut atît de greu de la socialism la capitalism

Nimeriţi întâmplător la şefie Sub titlul Transitions a l’Est (Tranziţiile în Est), cotidianul „Le Monde” a strâns şi structurat articole publicate atât în ziar, cât şi în suplimentul „Le Monde diplomatique” despre cele petrecute în fostele ţări comuniste după 1989. Cum era de aşteptat, o parte substanţială a cărţii e dedicată dificultăţilor tranziţiei. Chiar dacă […]

Ion Cristoiu: „Din steaguri unii şi-au făcut cămaşă”

    Publicitate. M-a bătut la cap mult timp un coleg din presă să citesc Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu. El tocmai o citeşte şi e atît de entuziasmat de descoperirile din anii comunişti, încît simte nevoia să-mi citeze şi mie pasaje, deşi eu am trăit din plin comunismul şi n-am nevoie de confesiunile […]

Ion Cristoiu: Experienţa Lagărului la Soljeniţîn

Receptarea literaturii lui Alexandr Soljeniţîn rămîne şi azi o excelentă dovadă a folosirii unui text literar pe scena luptei politice. Soljeniţîn a fost identificat şi exploatat de către Occident ca un zdrobitor argument împotriva socialismului. S-a văzut şi s-a cultivat în opera lui, pe scară largă, dizidentul de proporţii mondiale, denunţătorul incorigibil al malversaţiunilor comuniste. […]

Ion Cristoiu: Nomenclatura sărăcimii

Primii ani de după decembrie 1989 se aseamănă în istoria naţională cu anii 1945-1947 şi 1871-1875. Despre perioada imediat postbelică s-a mai scris. Anticomunismul dogmatic pune mişcările de stradă exclusiv pe seama comuniştilor teleghidaţi de la Moscova. Comuniştii au şi ei un rol, desigur, în convocarea şi organizarea manifestaţiilor. Nu pot revendica însă amploarea fără […]

Ion Cristoiu: Cum a devenit Stalingradul Oraşul Universal

Pe 2 februarie 1943 a luat sfîrşit un eveniment care a ţinut cu sufletul la gură întreaga planetă timp de şase luni, din 23 august 1942, când are loc bombardarea sălbatică a Stalingradului de Luftwaffe, şi până când capitulează Armata a 6-a. Jochen Hellbeck, în Stalingrad: The City that Defeated the Third Reich (Public Affairs, 2015, Kindle […]

Ion Cristoiu: Prăbuşirea comunismului a început în 1968!

Rolul NKVD. Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov. Şi, ca printr-o minune, de undeva, dintr-un văzduh al eternităţii, apare romanul despre Pilat din Pont, pe care Maestrul, într-un moment de criză, îl aruncase în flăcări. Toată lumea e mulţumită de transpunerea în practică a acestui principiu al […]

Ion Cristoiu: Plutonul de execuţie care dă vieţii un sens

Un precursor al Caritasului. Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”. Meşterul afacerii proceda extrem de simplu. Ne povesteşte Stelian Popescu în Memoriile sale: „Andronic pretindea […]

Ion Cristoiu: Molotov sau eterna victorie a mediocrităţii

Pe numele său adevărat Skriabin, Viaceslav Molotov îşi face loc în cercul strîmt al conducerii URSS în 1921, cînd e ales secretar al Comitetului Central. Moartea lui Stalin îl găseşte tot şef: prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, ceea ce însemna, practic, adjunctul dictatorului. Din 1921 şi pînă la moartea sa, în 1952, „genialul învăţător al […]

Ion Cristoiu: Adrian Năstase – un maestru al meticulozităţii

Destinul unei pelicule. Duminică seara, la Taifasul TV încins cu Sergiu Nicolaescu, interlocutorul istoriseşte aventura filmului cu execuţia Mareşalului. Nu ştiu dacă implicarea sa în poveste respectă adevărul. Ştiu însă că istorisirea confirmă o realitate: Regimul comunist n-a distrus pelicula. A ţinut-o la secret, n-a lăsat să răzbată despre ea nici o silabă. N-a distrus-o […]

Ion Cristoiu: Cum se pot comanda busturile lui Marx şi Stalin

Memoriile foştilor. După 1989, s-au tipărit şi memorii ale foştilor nomenclaturişti, fie sub formă de texte (Dumitru Popescu, Paul Niculescu-Mizil, Silviu Brucan), fie sub formă de interviuri (Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu). Prea mult n-aş paria pe ele. Scrise, dictate sau luate după cunoaşterea deznodămîntului, producţiunile foştilor păcătuiesc prin nesinceritate. Sînt rescrieri ale […]

Ion Cristoiu: Cum se vînd cărţile ca nişte gulii

O carte remarcabilă. Am terminat şi cartea lui Ghiţă Ionescu Comunismul în România, Editura Litera, 1994, scrisă între 1960-1963. Din mîzgălelile de pe ultimele pagini, îmi dau seama că am mai citit-o. Mai mult, dintr-o însemnare în treacăt, bag seamă că am apreciat-o pentru interesul autorului faţă de dimensiunea economică a construcţiei socialiste. Ghiţă Ionescu […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Pensionarii speciali” ai SRI preamăresc ”plămada celestă” a lui Ceauşescu

Beneficiari ai unor pensii de şapte pînă la zece ori ori mai mari decît ale fostelor victime, acţionari, proprietari ai unor firme, maşini şi imobile opulente, foştii securişti, ”reciclaţi profesional” în Serviciul Român de Informaţii au ajuns să sfideze România. ”Troiţa de la Piteşti” a fostului securist Şovar se extinde în toată ţara, prin gesturi […]

Profesorul Alfred Bulai: „Filosofia noastră a rămas din comunism: dezvoltare = beton. Dezvoltarea înseamnă resursă umană. Betonul nu aduce plus valoare, omul aduce plus valoare!”

„Cadrele didactice au rămas cu salariile cele mai mici din tot sistemul bugetar. Vina este a tuturor guvernanţilor, mişcarea sindicală este slabă. Liderii sindicali ar mai trebui schimbaţi după 20-30 de ani, nu mai merge ca în anii ‘90. Lumea este împărţită. Sunt şi unii care înjură la greu profesorii. Sindicaliştii au ajuns la zero capital […]

Ion Cristoiu: Rodul eternei lehamite româneşti

După decembrie 1989, exilaţii s-au grăbit să revină în Gubernia România animaţi de impulsuri diverse. Unii pentru a se făli cu lupta lor, departe de ţară, împotriva Hidrei bolşevice. Alţii, din nevoia de a se întoarce pe meleagurile natale. Nu puţini însă au fost cei care au socotit că ar putea obţine oarece profit din […]

Ion Cristoiu: Revolta din Valea Jiului pare pusă la cale de Nicolae Ceauşescu

Debutul emisiunilor de interviuri Faţă-n faţă cu Ion Cristoiu îmi aduce o surpriză. Invitatul, Florin Valentin Ştefan, director general al Companiei Poşta Română, a absolvit facultatea de Istorie din Bucureşti cu o lucrare de licenţă despre Greva minerilor din Valea Jiului, 1977. Lucrarea de licenţă, altfel spus cea elaborată de un student la terminarea facultăţii, […]

ISTORIA FĂRĂ PERDEA MARIUS OPREA- Cum am ajuns să întocmesc, de ziua mea de naştere, ”acte de cesiune” a morţii

Pe data de 10 mai a acestui an, am întreprins cea mai stranie călătorie: cu o maşină încărcată cu 70 de cutii, conţinînd tot atîtea schelete ale deţinuţilor, morţi în lagărul de la Periprava. La Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici” am fost primit cu o mare solicitudine şi am fost ajutat să încarc osemintele, nefericit ambalate în cutii de ”deşeuri biologice”: alte ambalaje mai potrivite nu existau în dotarea INML. Dealtfel, întodeauna trasportarea celor găsiţi în morminte fără cruce s-a făcut în asemenea ambalaje. Morţii de la Periprava n-au făcut excepţie. Destinaţia lor a fost aleasă de mine: Mînăstirea Dervent, unde le-am dus împreună cu părintele stareţ Andrei, pe post de şofer. Altfel, dacă n-aş fi făcut această alegere, ar fi fost îngropaţi, după clasarea dosarului, în cimitirul ”morţilor fără aparţinători” de la Străluleşti, într-o groapă comună.

Adrian Sârbu: China va cuceri lumea prin corupţie

“Democraţia este principala ţintă a modelului economic şi social chinez. Înlocuirea democraţiei de tip liberal şi a modelului occidental, bazat pe respectul omului, (…) aflat în centrul universului, opus unei noţiuni abstracte de bunăstare şi de renunţare la libertatea individuală. China este în marş către cucerirea lumii, economic (…) o va face şi cultural şi […]

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Procesul sabotorilor” de la Canalul Dumărea-Marea Neagră şi drama celor sacrificaţi pe altarul neputinţei socialiste

”Procesul sabotorilor“ de la canal, judecat între 29 august şi 1 septembrie 1952, de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, complet condus de generalul maior magistrat Alexandru Petrescu, a condamnat într-un prim ”lot” zece oameni din conducerea tehnică a Canalului Dunăre-Marea Neagră, care curînd după aceea avea să fie închis: nu putea fi un eşec al economiei socialiste, ci trebuiau ”ţapi ispăşitori”. La 1 septembrie 1952, au fost condamnaţi la moarte inginerii Aurel Rozei, Petre Cernătescu, Georgescu Gheorghe-Topaziau, Nicolae Vasilescu. Ei, ”în cîrdăşie” cu mecanicul de locomotivă Gheorghe Nichita, cu numai două clase primare, ar fi ”sabotat” măreţul ”drum fără pulbere”, pe care şi-au lăsat osemintele mii de deţinuţi politici. Toţi au fost împuşcaţi. Ieri, a murit în Israel fiul lui Aurel Rozei, Alexandru, care a căutat zadarnic zeci de ani mormîntul fără cruce al tatălui său.

Şcoala unde a învăţat Nicolae Ceauşescu va fi transformă în azil de bătrâni. Decizia a stârnit controverse în oraşul în care s-a născut şi a crescut dictatorul comunist

Şcoala unde a învăţat Nicolae Ceauşescu va fi transformă în azil de bătrâni. Locaţia cu valoare istorică, ce a servit într-o periodă ca muzeu al oraşul Scorniceşti, va fi concesionată pe 49 de ani unei firme private, iar suma pe care o va încasa administraţia locală este de sub 500 de lei pe lună.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Culmea tupeului: sub sigla SRI, în locul martirilor din temniţele comuniste, la catedrala ”Trei Ierarhi din Iaşi se comemorează ”Martirii Securităţii”

”Acţiunea Autobuzul”, în varianta noii Securităţi Din 2018, în fiecare an s-a comemorat pe 14 mai, în urma promulgării Legii 127/2017, ”Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”. Instituirea zilei, ca moment de comemorare a celor care au suferit în temniţele comuniste, e marcată în acest an altfel: la Catedrala Mitropolitană ”Trei Ierarhi” […]

Bărbat arestat din cauza lui ChatGPT

Poliţia chineză reţine un bărbat pentru că ar fi folosit ChatGPT ca să răspândească zvonuri online

Se vinde ceasul de buzunar al mareşalului Ion Antonescu. Are lanţ din aur ornat cu 15 rubine

O licitaţie cu tema „un secol de istorie într-o licitaţie dedicată monarhiei şi comunismului” are loc pe 19 mai.

O carte pe zi: „Mass media din comunism pe înţelesul tinerilor” – A. Bardan, A. Momoc, G. Anghel

O serie de poveşti fascinante relatate prin intermediul unor obiecte şi echipamente media naturalizate în spaţiul domestic al casei. Fie că e vorba despre un televizor, un radio sau un aparat video, acestea nu vin doar cu poveştile familiilor care le-au „găzduit”, ci aduc şi propriile poveşti.